Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUMINAT DE LUNA
Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 388 pentru LUMINAT DE LUNA.
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
... culca cântând, se scula cântând, și voacea ei argintie, răsunând prin geamurile ferestrelor, trezea adeseori vecinătatea din somn, așa încât babele răutăcioase o numeau tricoliciul de noapte, iar băieții, privighetoarea Socolei. Eleonora era o ființă ciudată și plină de contraziceri. În ochiul ei, deși ar fi putut ceti cineva o inimă nestricată și un fond de multă bunătate, totuși aceste scumpe comori se ascundeau sub un văl de neiertată ușurătate. Astfel, ea nu depărta de la sine nici pe unul din tinerii ce-și făceau o glorie de a o compromite; unuia arunca o ochire, altuia un zâmbet, celuilalt o strânsătură de mână și, risipitoare ca copilul cel darnic, ea împărțea la toți câte ceva din grațiile sale, numai inima ei nu lua parte la acest joc ... prin horbota transparentă a hainei sale, se răzăma cald pe brațul lui Petru, iar acesta, cu sângele iute, cum e omul la vârsta de 22 ani, nu știa ce să gândească de această ființă care avea atâta libertate în vorbă și atâta lumină în ochi. Ei vorbiră multe de toate. Începură cu lucruri nepăsătoare, cum se începe totdeauna, trecură apoi la frumusețele
Anton Pann - Norocul și mintea
... prinsese, Aduce îndată prin aceasta vale Negustori să treacă cu marfă pe cale, Ce venea atuncea c-o sută cămile. Dintr-o depărtare d-o lună de zile, Și fiind cam seară, au vrut să rămîie Aci cu ciobanu-mpreună l să mîie. Așa descărcară cămilele sale, Dînd drumul să pască p ... nu să încrede, Aleargă îndată, domnului său spune, Vine și-el, privește ca la o minune. După care-ncepe cu el să vorbească Cam pe de departe, ca să-l ispitească, Zicînd : ce sînt ale ? De unde le are ? Și întrebă dacă îi sînt de vînzare, Iar nebunul zise : -Pietri de aceste 0 pivniță plină aci-ntr-un loc este. De-mi veți da din ploscă să cinstesc o dată, Eu vă duc la dînsa acuma îndată. Văzînd negustorii că e prost în formă, Nu caut ... depărtare, La prînz conăciră la un oraș mare, Unde negustorul a croit îndată Ciobaniului haine scumpe din bucată, 0 giubea frumoasă cu samur de moscă (De putea mojicul ce e să cunoască!). 0 scurteică lungă cu oacom blănită (Tocmă pel nerodul bine nimerită). Anterii de stofă, cămăiși ca tulpanul (
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. Numai el privește așa de risipit, că parcă nu vede; ascultă zgomotul cascadelor și glumele celorlalți așa de nepăsător, că parcă n-aude; și se mișcă așa de ușurel și de încet, că parcă ar sta pe loc. De trei ori l-am văzut și de trei ori mi s-a părut că văd o mașină perfectă, alcătuită în chip de om, a cărei mișcare dinlăuntru ar fi taina vreunui mecanic de geniu, care ar fi voit să-și bată joc de oameni și de Dumnezeu: pe oameni înșelându-i și pe Dumnezeu imitându-l. II La ora mâncării m-am așezat la o masă din apropierea lui. Întotdeauna o ... — căci lumea mănâncă în curtea birtului — vârtejul trece peste dânsul; lumea zărvăie; mulți se supără că nu sunt bine serviți; el tace. Și de-o lună de zile de când stă la băi n-a vorbit cu nimeni, n-a salutat pe nimeni, n-a întins mâna nimănui ... ...
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... a-mpărțit pământul? — La tine eram! zise Poetul. Ochiul meu țintea la fața ta; urechea mea la armonia cerurilor... Iartă sufletului care, îmbătat de lumina ta, nesocoti cele pământești! — Ce-i de făcut? zise domnul... Nimic de acolo nu mai e al meu; toate le-am dăruit! Vrei tu să trăiești în cerul meu?... Vino când dorești: orcând, bucuros îți va fi ... de fel de lume, și a nemerit într-o sală mare. Acolo țineau sfat diplomați și militari împrejurul unei mese, pe care, sub lumina a o sumă policandre strălucitoare, stau întinse hărți, documente, tractate; iar în capul mesei, într-un jeț mai înalt, aromea dulce un împărat ... iată că se întâlnesc, în bătaia unui felinar, cu un bătrân gros și pântecos, roșu ca morcovul și cam prea-foarte vesel — un fel de negustor provincial, d-ăi de care se-ncurcă bucuros la petreceri pân orașele mari, mai ales în toiul câșlegiului. Cum dau de el, se opresc derbedeii, iar măsculița Poetului i se smulge de
Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie
... Dulămi cu flori de aur la piept împodobite Și-ncinse cu paftale de piatră nestemată, Ciapce purtând un vultur și pene la mijloc, Încălțăminte roșii de piele de Maroc, Și frâie țintuite, și argintate șele, Și armorii cusute pe colțuri de harșele. Ei merg jucându-și caii, și veseli între ei Vorbind de cai, de lupte, de-amor și de femei, Tot ce-i mai scump în lume și dă un farmec vieții Pe timpul mult ferice și viu al tinereții. Ei merg precum ar ... Și barbe neatinse, al bărbăției semn. Ei merg de-a drept prin codri, pe lungi cărări pierdute Călări pe șele goale, cu scările de lemn, Și trec în zbor prin arbori ca demoni de urgie, Și umbra scânteiază de-a ochilor mânie. Tot astfel și boierii, stăpânii de moșii. Înconjurați de gloate, din casele lor pleacă, Privind cu mulțumire zburdalnicii lor fii Cum știu să-și poarte caii și-n fugă să se-ntreacă. Soții, surori ... la câmpul de omor. Coman de la Comana, un uriaș de munte Ce intră prin bârloage și prinde urșii vii, Aduce după dânsul mulți vânători ...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... ani. Felicitările noastre cele mai călduroase." Peste un an și două luni, iar „aflăm cu deosebită plăcere", minus „fericita coincidență", și-n loc de Traian, Decebal. După un an și o lună, întocmai; dar, în loc de Decebal, Aurelian. La anul în cap, asemenea; însă, în loc de Aurelian, Mircea. Nu trec bine unsprezece luni, și iar „aflăm"; numai, în loc de Mircea, Dan. Pe toți, de la Traian până la Dan inclusiv, eu i-am botezat. Care va să zică, vine că suntem rude prin alianță cu familia Caracudi și cu ... Oancea Tureatcă, un bătrân român neaoș, cuminte și vesel, vestit pentru păcăliturile și glumele lui, șapte poștii de jur împrejur — și... cere mâna bujorului de fată. E estetic, fiind natural și logic... Ceea ce se numește le coup de foudre (dragoste ca trăsnetul) se explică mai mult decât la orașe la țară, unde nu se pomenește încă de paratonere... Mâna cerută este, după nazurile de rigoare ale copilei, acordată... Nuntă mare cu descripția amănunțită a tutulor străvechilor datine române, atât de originale și de ...
... — Capul, mai băiete, capul mă omoară. Apoi dădu drumul povestei, pe care-o spunea la toți ce-o întrebau: Și, să vezi, mă ține de la Sân Petru. M-o apucat așa deodată, m-o fulgerat prin ochi, și de-atunci întruna mă taie înăuntru... Gemu de câteva ori și adăugă: Am venit să-mi deie ceva doftorul, c-o fi știind el ce am. Ciobanul lovi cu mâna în vânt, ca ... — Te taie așa din când în când. Ori parcă te împunge. Ha? Bughea îngăimă: — Da, așa, chiar așa, domnule doftor. — Ești bolnav de mai, băiete, de mai. Dar pentru asta n-am doctorii cu mine. Trebuie să-ți iei de la târg. Ai cu ce? Să-ți dau o însemnare. — Dați-mi, că eu și mâini mă răped până la Cheatra. Doctorul luă un ... Bughea luă repede însemnarea de pe masă, iar flăcăii începură să râdă cu hohot. Primarul țipă la ei. Dar doctorul se înfuriase: — Ia stați, de ce râdeți, de ce râdeți, nepricepuților? Atunci unul mai mehenghi răspunse: — Dă, râdem și noi, c-am pus un rămășag cu ist ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a V
... multă și mai tinerie, Numa bătrânii ceva-îndoială Avea pentr-a turcilor năvală. [3] Nici în zădar să temea, că iată, Să-aud de departe țipete dese: Pentrucă-avangarda spăimântată Care după bureți să dusese, De pe-un gruieți oblicisă-o mare Ceată de păgâni venind călare. Și-într-un suflet alergând acasă Striga: ,,Fugiți, că turcii vin, iacă!" Iar' laia țigănească fricoasă De spaimă nu știea ce să facă. Cu vaiete mari și cu plânsoare Căuta-încoace și-încolea scăpare. Adunarea noastră prenălțată, De-atâta zarvă cu rebelie, Abea-în urmă și ia să deșteaptă Ș-uitându-și de arme, de bătălie, ApucĂ fuga cea sănătoasă Năzuind la tufa cea mai deasă. [4] Însă-acuma nu e cu putință CĂneva să scape, să să-ascundă ... a zice-un cuvânt mearsă-îndată Cu munteana călărime-aleasă, Iar' țigănimea noastră bărbată: Ca din vis acuma să rădică Bucuroasă că-au scăpat de frică. Ci peste puțin întoarsă iară Bărbăția lor cea de după-ușă: Cât călăreții să depărtară Muntenești, iată, ca din culcușă Iepurii scorniți, așa ieșiră Uitându-și de frica ce pățiră. Toți apoi a să mira-începură Cum au putut ei să să spăimânte ...
... singur ce-a făcut și lumea îl lasă în pace. DRAGOMIR: Așa e legea... ANCA: Bună lege, zău! ( se șterge la ochi. ) DRAGOMIR: De ce nu te pui tu să faci alta mai bună? ( fixând-o. ) Iar ai venit! ( lui Gheorghe. ) Vezi de ce nu i-am spus... pentru că de câte ori vine vorba de răposatul, ori își aduce aminte de el cât de departe, îmi urlă toată ziua. ( cătră ea. ) Mergi d-aici, și nu mai mă boci pe cap, cobe!... Știu că dacă m-ar omorî pe ... o femeie pe bărbat dacă e văduvă... da' dacă s-a măritat o dată cu altul... Care-i ala să rabde asta?... Atunci de ce s-a mai măritat? GHEORGHE: Ei! DRAGOMIR: Da; de ce... dacă nu se poate despărți de umbra răposatului? Ba zi că e o femeie nebună, care mi-a stricat mintea și mie. Eu sunt sănătos, crezi, de când am luat-o?... Uf! M-am săturat! De opt ani de zile, Dumitru și iar Dumitru; pe îl auz când vorbește ea, când mă uit la ea, îl văz pe el... Eu trăiesc în casă, mănânc
... care mă sărută pe frunte, îmi vorbi puțin după obiceiul lui, dar vedeam eu cum se lupta să învingă o lacrimă ce i se strecura de sub gene. Iar după ce ieșii de la dânsul, baba Ilinca care se ținea grapă de mine, mă duse în camera cu merinde, unde ședeau grămădite pe polițe, cutii cu rahat, șiraguri de smochine, cozonaci, păstrămuri, sticle cu vutci și vișnapuri, și câte și mai câte, de care duceam dorul la școală. — Na, gustă de ici, cuconașule, gustă de dincolo!... că la școală știu că vei fi mâncând pe sponci... Ce-i drept, gândeam eu în mine, mușcând când din cozonac, când din pastramă ... grijască penele în culcușul lor de apă. Când, deodată, năprasnic se ridică din fundurile noroioase ale apei un strigăt aspru, lung, asurzitor, țesut cu mii de note care de care mai ascuțite, mai înțepătoare, de vuietul cărora tresări balta din fund și pănă-n față. Erau broaștele, care, deșteptate de somn, sărbătoreau în cor revărsatul zilei. Cât de hâde erau ele, cât de discordantă era cântarea lor, totuș această strigare de ...
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... că nu-mi văd lumea înaintea ochilor de necaz. — Luminate crăișor, să nu bănuiești, dar nu te iuți așa de tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. — Ce vorbești în dodii, mătușă? Tocmai de la una ca d-ta ți-ai găsit să aștept eu ajutor? — Poate ți-i deșanț de una ca aceasta? zise baba. Hei, luminate crăișor! Cel-de-sus varsă darul său peste cei neputincioși; se vede că așa place sfinției-sale. Nu căuta că mă vezi gârbovă și stremțuroasă, dar, prin puterea ... și adeseori râd cu hohot de nepriceperea și slăbiciunea lor. Așa-i că nu-ți vine a crede, dar să te ferească Dumnezeu de ispită! Căci multe au mai văzut ochii mei de-atâta amar de veacuri câte port pe umerii aceștia. Of! crăișorule! crede-mă, că să aibi tu puterea mea, ai vântura țările și mările, pământul l ... și neputincioasa! Iartă-mă, Doamne, că nu știu ce mi-a ieșit din gură! Luminate crăișor, miluiește baba cu ceva! Fiul craiului, fermecat de vorbele babei, scoate atunci un ban și zice: — Ține, mătușă, de la mine puțin și ...