Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ DREPTURI

 Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 860 pentru FĂRĂ DREPTURI.

Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt

... moartea lui Caragiale. Nevoit să petrec în locuința lui a doua noapte după acea în care murise, am vegheat decuseară până la ziuă fără să-mi pot lua ochii de la draperia care ascundea o jumătate a camerei de cealaltă. Draperiile pot fi mult mai rafinat perfide ... lipsă; și pe Caragiale îl irita semnificativ acest pronostic pe care-l respingea aproape indignat. S-a văzut apoi că fiecare ocazie mai drept: orice pretext îl era bun ca să se repează pentru o zi, două, trei, șapte la București. Totuși l-am găsit, într-o vară, la ... să rămână până-n capăt scriitor român. Înțelegi tu că, dacă societatea nemțească ar fi fost ca cea română, Wagner murea prim-procuror la Breslau. Fără supunere consecventă la viața politică și fără vreo carieră civică din acele prin care tot politica operează, viața lui n-a putut fi bine așezată și plăcută decât pe apucatele ... atare, sau să ne rezervăm a o înțelege și a-i clasa manifestările numai cu bună cunoștință a lucrului,

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

... strâmbă, șerpuind printre râpi, și se duce la Târgu-Neamțului, înconjurată de singurătăți. Lume multă, care vrea să petreacă și nu știe cum. Doamnele, ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și cu capul gol... Domnii, cu jambiere și șepci impermeabile, trec la poștă, peste drum de hotel, înarmați cu ... copilărie, fata cu părul castaniu îmi era mamă. La douăzeci de ani, soră. Astăzi, o simt fiică. Dar aceste sentimente sui-generis, aceste ipoteze afective, fără substratul vreunei realități experimentate în viața de familie, au fost nostalgii de amor pentru o fată frumoasă, moartă de mult. Ca și furtunile, care răscolesc ...

 

Nicolae Gane - Șanta

... ne muierim. De aceea ascultați-mă pe mine: când va veni căpitanul, să-i spunem să-și caute de drum. Ne-am săturat de zile fără treabă și nopți cu prea multă odihnă. — Bine vorbește Duman, strigară cu toții, să-l însărcinăm să spuie căpitanului hotărârea noastră și să-l ... vrednic decât mine să vă fie căpitan? Să iasă acela aice la lumină și să se măsoare cu mine. Zicând aceste cuvinte, căpitanul Codrean sta drept ca un stâlp dinaintea lor, cu fața amenințătoare, cu buzele tremurând de mânie și aștepta. Nime nu ieși la luptă. — Vă iert pentru astă ... întrebă, după câtva timp de tăcere, stăpânul căruței. — Se aude și nu prea. — Dar de Șanta? — De Șanta?... Așa ș-așa. — Drept să fie că-i încurcată cu hoțul? — Ha!... ha!... ha!... răspunse cerșitorul cu un râs prostesc. Așa vorbesc oamenii... știi cum sunt oamenii. â ...

 

George Coșbuc - Fresco-ritornele

... ce-ar fi, tu azi nu-mi scapi nesărutată ! 8 Îi plac poveștile, încet și la ureche, Și ce-i spui nou ! Dac-o sărut fără poveste, E veșnic nouă pentru noi povestea veche. 9 Ei, vezi cum ești ! În prag la noi te-am prins de mână, Și-am vrut ... am îngălbenit și eu sărmanul ? 17 Mai sfântă-i dragostea decât orice psaltire — Când ai drăguță, ești cu ea mai sfânt în cârciumă Decât fără de ea pe prag de mănăstire ! 18 Eu om cu minte n-am văzut, să nu sfârșească Nebun, când a iubit, dar drept ...

 

Paul Zarifopol - G. Ibrăileanu: Studii literare

... domnului I. o minunată combinare de răbdare cu vioiciune. Argumentarea lui e și clară, și subtilă; concluziile sunt, nu știu cum, atât de frumos răspicate fără a fi vreodată prea simple. Maniera lui este un didactism superior rafinat; e în el o capacitate surprinzătoare de a prevedea ... prolix, este taina dlui I. Această putere de a cerceta liniștit, de a desface cu răbdare și a generaliza fără prevenire se dovedește eclatant chiar prin diversitatea aproape paradoxală a exemplelor cercetate unul lângă altul: Tolstoi, Agârbiceanu, Dostoievski, Brătescu-Voinești, Proust, Marcel PrĂ ... așa-numita metrică; ca și cum versul s-a născut dinadins pentru că să aibă grămăticii de unde să mai studieze sunetele. Este drept că în vremea veche, formele versului erau strict impuse după genuri; dar posibilități de a diferenția expresivitatea au existat, în deosebite grade, oricând ...

 

George Coșbuc - Dintr-o poveste

... nemernici, Să ne credem toți puternici, Toți cu cap și toți cu dreptul De-a fi călcători de lege Și-ntr-un sat fără de cîni: Astea sunt deocamdată Voi, iubiții mei români, Marfa cea mai căutată. O, dar nu te-nspăimînta: Nu la noi, se înțelege, Ci-ntr ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

... unde s-a căzut, și în buimăceală ne-a arătat odaia d-tale, la a cărei ușă am bătut fără a primi vreun răspuns sau a auzi vreo mișcare, fiindcă atunci d-ta te aflai cufundat într-un somn adânc. Deci ... deșert și întuneric, în care pierdusem orice urmă și orice legătură cu lumea activă, văzând alfa și omega funcțiilor vieții numai în curmarea unui proces fără țintă și sfârșit. Omul izgonit din principiile sociale plutește în spațiul deșert ca frunza uscată, ce se-nvârte în aer, zbuciumată de vânt, spre a ...

 

Emil Gârleanu - Punga

... înceată, fâșâind, printre ramurile copacilor, și se așeza ușoară, ca un puf. Țăranii o luară pe aleea cea mare, apoi făcură la stânga. Femeia mergea drept înainte, când bărbatu-său îi strigă din urmă: — Fa, Safto, să cotim, că ajungem tocmai bine la capul dealului, și-i drumul mai neted ... se uita în pământ ca și când număra urmele neveste-sii, mai că era să se izbească de dânsa, așa de scurt se oprise aceasta: drept în fața lor, un gardist sta plecat și se uita deasupra unei bănci, pe care un om părea că doarme. Gardistul întoarse capul, îi zări ... ochii și întâlni pe ai nevestei. O lumină de înțelegere sticli în privirea lor; de când erau împreună nu se înțeleseseră așa dintr-o dată, fără nici un cuvânt, ca acum; apoi, îndată, ca și cum s-ar fi ferit unul de altul, și de mort, femeia întoarse capul și se ... Fulgii se așterneau molcomi, cernuți de sus. Pe umerii femeii ninsoarea se strânsese în două grămăjoare, iar pălăria bărbatului se făcuse albă. Țăranii mergeau mereu, fără să simtă că-s obosiți. Deodată se ridică în fața lor cumpăna unei fântâni, șinguratică în tot cuprinsul câmpului. Când ajunseră în dreptul ei, se ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Neghiniță

... mă sorbi. Îl sărută. — Cum mănânci tu, Neghiniță al maicăi? — Eu? Eu mă satur din fum. Până acum am mâncat la mese împărătești fără să știe nimeni. Și ce-am mai râs când ceilalți tremurau înaintea împăraților, iar eu mă plimbam prin urechile lor și le aflam gândul. â ... la pământ. Tu nu ești mai mare ca mine? și te-au ostenit murgii în arie. Ia să vezi cum îi dau eu la arie, fără bici, fără nimic. Unchiașul, minunat, îl duse la arie. Cum ajunse, Neghiniță sări pe-un cal și începu să strige: "Hi, hăi, hi, hăi!" Ciupește pe unul ...

 

Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă

... dimerliile erau creațiuni ale fanteziei, însă într-o scatulcă veche de fier ce era șrubuită de podelele unui ietac mic se adunase, din moși-strămoși, fără avariție, dar cu economie, mulți ochi de vulpe și mulți bani albi, încât rafturile ei n-ar fi fost pentru nimenea indiferente. Creangă era un ... a cristaliza împrejurul lor un fel de curte, compusă din boiernași sărăcuți care, slujind, își recâștigau pe-ncetul o avere din care să poată trăi fără grijă, din rude scăpătate, însă pline de deșertăciune, care trăiau pe sama vărului avut, din refugiați străini ― poloni, unguri sau nemți ― care, mai ... albaștri, fața lungăreață și plină, nasul foarte corect, iară gura ei roșă purta totdeauna acel surâs voluptos și satisfăcut care-l au femeile frumoase și fără de dorințe. Fruntea ei, boltită sub un păr castaniu împletit cu multă măiestrie și unit dinapoia capul [ui] cu un pieptene de aur, mâinile dulci ... să nu rămâie urmele unei neșterse și adânci blândețe. Când ședea nu avea ținuta plecată proprie femeilor nalte ― splendidul ei bust de marmură rămânea drept și mândru ― ai fi gândit că se simte pe tron. Bătrânul o iubea nu pentru că ar fi e xistat doar vo afinitate sufletească ...

 

Ion Luca Caragiale - 1 Aprilie

... costum cam sărăcuț, dar curățel; jiletca, foarte deschisă, lasă să se vază pieptul cămășii de coloare ; mănuși, țilindru; floare-n piept; baston subțire) Eu mărturisesc drept, cum am spus și la jurați, eu, domnule președinte, i-am zis lui Mitică: nu-mi plac glume de astea! Adică nu că mi-era ... era de ocazie: i-a făcut hatâr negustorul — o cunoaște — de la mașini. Când am ieșit de la berărie, bătea patru fără un sfert la Eforie... Am intrat în Cișmegiu. Ploua mărunțel; era pustiu în grădină și întuneric... Am tras cu urechea — n-am auzit nimic ... Mitică să pornească spre el, a ridicat bastonul de vârf cu măciulia nodoroasă-n sus, și l-a plesnit pe Mitică drept în frunte cu sete... Auzi putere la Poltronul!... (își face cruce) de frică!... Am alergat în toate parțile; nici un sergent în grădină... Am dat ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>