Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE SEARĂ

 Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 371 pentru DE SEARĂ.

Anton Cehov - Primejdia

... întotdeauna mă lua pe mine ori pe soră-mea Anicuța. Să-ți spun drept, la toată familia noastră ne place rachiul. Eu-s cu știință de carte, am muncit șase ani la oraș la un magazin de tutun și știu să vorbesc cu fiecare domn învățat și pot spune fel de fel de vorbe bune, dar, după cum am citit într-o cărticică, că rachiul este sângele satanei, apoi asta cu adevărat că-i așa, domnule. De rachiu mi s-a întunecat fața, și n-am nici un handraleț, și iaca, poftim de vedeți, îs cărăuș, ca un țăran prost neștiutor de carte. Apoi ia, îți spun eu dumitale, ducea tătuca banii la boier, cu dânsul mergea Anicuța, da pe atunci Anicuța era de vreo șapte-opt ani, fără minte cu totul, nu se vedea de la pământ. Pân' la Calancic a mers bine, iar când a ajuns la Calancic și a-ntrat în crâșma ... trebuie să fii deprins, da fetișoarele noastre tot ședeau ghemuite pe cuptor ori umblau pe afară, da la pădure se temeau să dea fuga. Spre seară ...

 

Alecu Russo - Soveja

... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e tocmai de lepădat, căci iată-mă cu puțină cheltuială preschimbat în jertfă politică... suferind lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n-aș avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi-ar fi așa de urât și aș mai putea să văd câteodată vreo figură cunoscută, apoi, zău, nu știu de n-aș fi aici tot așa de bine, ca și în Iași... Neavând ce să fac, îmi frământ capul cu gânduri de tot felul; printre toate aceste cugetări, roșii, verzi și împestrițate, punctul meu de plecare, călătoria și sosirea mea aici mi se ivesc ca niște visuri; spre a le risipi și a putea dormi, trag ... mazilit și altul veni în locul său. Ei! Spune-mi acuma, rogu-te, nu e mai bine să-și caute omul singur mângâierea?..." N-am de fel ce face; să mă primblu nu pot, căci prea e vremea rea... singurele-mi petreceri sunt

 

Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei

... Petre Ispirescu - Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un moș și o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare și mălai, n-aveau legumă. Trăiau și ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trențăroși și nespălați, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteț decât cei doi mai mari, dară era olog de amândouă picioarele. El se numea Țugulea. Ei se învecinau cu Zmeoaica pământului. Această zmeoaică era așa de rea, încât nimeni din vecinii ei n-avea pace de dânsa. Ea le călca moșiile și le făcea fel de fel de neajunsuri. La nașterea lui Țugulea, când a venit ursitoarele, s-a întâmplat să fie p-acolo și Zmeoaica pământului. Ea auzise ... o să se poată, se făcea că adaose zâna cu vorbă apăsată. Tu ai avut vine; dară ți le-a luat Zmeoaica pământului de când erai mic. Ține chimirașul ăsta. Când vei fi încins cu el, ce vei voi, te faci, dacă t-ei da de ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele

... într-un călcâi; nici un lucru nu se clintea din locul lui. Pe dinăuntru odăile ca paharele, pe-afară curtea ca o tavă, și prispa de s-ar fi cojit, măcar într-un locșor, mi-aș fi tăiat mâinile din cot. Fu de ajuns mamei Iana. Își iubea fata ca lumina ochilor. Trase necăjit un vlăstar de dud, îndesă foile în șorț și, dregându-și glasul, după ce se șterse la gură, zise cam înțepat: — De, cumătrița mea, fiecine își spală rufele în albia ei, și, de-a fi floare, de-a fi cărbune, pe umerii lui își poartă cămașa. Mie, din mila Domnului, Irina, atâta suflet mi-a rămas pe sufletul ... mânecuțe largi și scurte, se aduna în cute la betelia rochiei, se lipea de spinare și se încovoia pe sânu-i rotund și cucuiat. Așa de fragezi îi erau obrajii, așa de curată și limpede privirea ochilor săi negri, umezi și lucioși, ca ai unui vițel de trei zile, că ai fi înțeles pe loc de ce durea așa ...

 

Ion Luca Caragiale - Smărăndița

... l poți sparge să se puie cinci voinici cu topoarele pe el. Strălucește și bate la ochi de departe, hi! hi! tocmai de un sfert de poște boierească, tocmai de pe dealul de dincolo de moara lui moș Tănase Cârnul, bătrânul care are nasul tăiat de când veneau turcii puhoi peste biata țară, că și spune bătrânul: — Hei! hei! Ce era pe vremea mea, voi n-ați apucat! Să fi ... înțelept, domol. Ale cui?... Ale proprietarului. Și oamenii ziceau încet: — A! Ale proprietarului! Erau bătrâne casele proprietarului, dar proprietarul era tânăr. Tânăr de vârstă era el, dar bătrân de suflet și casele erau bătrâne de vârstă, dar trainice și tinere-n ziduri. Și se vedeau... se vedeau bine ori de unde din sat. Dacă ieșeai dimineața în zori, când mugesc vitele spre pășune, ori la nămiez când e soarele-n puterea lui, de fuge vaca de muscă și stă la adăpost de umbră, și rumegă, ostenită, gâfâind de zăduf, răsuflând tacticoasă și apărându- se alene cu coada, când la dreapta, când la stânga, când în sus, când în jos, tot ...

 

Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe

... izbucnirea unei mine. Bărbați, femei, copii, toți săriră și s-apropieră de tablă, strigând bravo de răsuna sala. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. Lacrimi de bucurie izvorau din ochii lor odată frumoși poate, dar acum stânși și împregiurați de un cerc purpuriu; aste lacrimi, strecurându-se pe lângă zbârciturile nasului ca pe niște uluce firești, ajungeau sub buza dedesubt, unde barba întoarsă în năuntru ... erudiție a acestui dascal. — Adevărat, e un om plin de științe, și l-am poftit să vie ca să-ți dea lecții de trei ori pe săptămână. De mâine va începe. O, cât am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste! Îndată am gătit caiete, condeie nouă, negreală bună, nimic n-am uitat; întocmai ca bravul soldat care își ... mulțimea calendarilor și a cărților în limba grecească modernă, iaca ce am găsit: TIPĂRITE: Viețile sfinților din toate lunile. Moartea lui Avel (poem de Gesner). Numa Pompilius (romanț de Florian). Patimile Domnului nostru, în versuri. Istoria lui Arghir și a pre-frumoasei Elene, idem. Despre începutul românilor, de Petru Maior. Floarea darurilor. Întâmplările franțezilor și întoarcerea lor de

 

Ion Luca Caragiale - Două note

... la bal mascat la teatru. Trepădase toată ziua după cămătar; îl găsise, din norocie; luase bani cu procente orbeÈ™ti; îÈ™i cumpărase un rînd de haine de lux, cilindru, botine de lac, măniÈ™i galbene, È™i, dechizat astfel cît putuse mai bine, umbla de colo până colo, amestecat pîn mulÈ›imea de gură-cască. Urmărea foarte gelos pe persoana gîndurilor lui, care avea o patimă nespusă pentru flirt sub mască È™i domino - lucru ce, prin trivialitatea ... iruri, aÈ™ezîndu-te la coadă În vreo notă prizărită sub o pagină neroadă.â€� Din această onoare postumă nu poate scăpa nici un om de talent, È™i orice generaÈ›ie e mai mult sau mai puÈ›in bogată de aÈ™a grindini de opiniuni, de teorii È™i de „note prizărite sub pagineâ€�... savante. Biblioteci întregi s-au scris numai despre Hamlet , È™i roatele tipografilor noÈ™tri de mii È™i sute de ori se-nvîrtesc pe zi È™i or să se mai învîrtească în pofida lui Eminescu. Liber încă o dată oricine să-È™i adlăture ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Partea poetului

... a dus jos la plimbare... Dar nu s-a mai dus la țară; a mers într-un oraș foarte mare. Umblând de colo până colo, cum umblă omul fără treabă, a intrat, către seară, pe gangul unui palat, s-a suit pe scări, pe unde se-mbulzea fel de fel de lume, și a nemerit într-o sală mare. Acolo țineau sfat diplomați și militari împrejurul unei mese, pe care, sub lumina a ... de dinapoi, să zboare pe scară-n jos. Plecând astfel, mai mâhnit de asta decât de mojicia cosașului, a dat pe stradă, noaptea, de o ceată de măști, care cântau, țopăiau și chihoteau, cum are tinerimea flușturatică obiceiul în carnaval. Îndată ce l-au văzut, au năvălit la el să-l tachineze ... iată că se întâlnesc, în bătaia unui felinar, cu un bătrân gros și pântecos, roșu ca morcovul și cam prea-foarte vesel — un fel de negustor provincial, d-ăi de care se-ncurcă bucuros la petreceri pân orașele mari, mai ales în toiul câșlegiului. Cum dau de

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții

... scaunul, nu vezi că este ud?... uf! ce cârciumă infectă!... — Îndată, domnule! — Era o bancă, continuă Candian, frecându-și mâinile, monstruoasă. Se ridicase de la o mie la douăsprezece. O razuară de primă ordine. Opt, nouă, opt, nouă, și ponții, șapte, cinci, bac, patru. Scumpul meu prieten ( fr. ) La jocul de cărți, partida la care toți jucătorii pierd în favoarea bancherului; de la fr. raser — a rade. — Vasăzică, ai pierdut? — Eu?... din contră... am câștigat... Cine pricepe jocul ca mine? Eu totdeauna ... triumfă. Tu ești tânăr... abia de doi ani în București... puțin... Candian mânca și vorbea cu o repeziciune uimitoare. — Peste câțiva ani vei înțelege de ce atâția ramoliți au cu miile de franci pe lună, de ce cutare militar scandalos a ajuns colonel, de ce un cartofor ordinar ne reprezintă țara în străinătate și de ce un falit, de trei ori simplu și o dată fraudulos, se plimbă într-un cupeu cu coroană de marchiz. Și eu am crezut în examene, dar acum sunt prea cuminte ca să mai râdă ...

 

Vasile Alecsandri - O primblare la munți

... primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor. Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de veselă și măreață, toată firea ne zâmbea cu un farmec atât de dulce! Ce ne păsa nouă!... În ceasul acela nimeni dintre noi nu și-ar fi dat locul său nici măcar pe un tron, pentru că

 

Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni

... și tare-s îngrijit! Pănă aici, slavă Domnului, toate merg bine. Cucoana Caliopi a priimit tustrele răvașele, și a rămas încântată de dânsele. Așteaptă cu cea mai vie nerăbdare vizita pețitorilor ei; și ideea unor izbânde așa de frumoase o fac rea și amarnică cătră moșu-meu. Macar de l-ar face să se lasă de dânsa! Când se-ntâmplă de se leagă Amorul de vrun bătrân, Să mă crezi că nu-i de șagă, Leagă-l de gard și-i dă fân. Toată mintea-și prăpădește Ca și bietul moșul meu; Stăricica-și răsipește Ș-apoi îmblă teleleu. Scena II DRĂGĂNESCU, STĂNICĂ ... îi cer de trei ori mâna sa, mâna aceasta ce o așteaptă moșu-tău de atâta vreme; și nădejduiesc că voi izbuti ca pănă în seară să aleagă numita c-nă Busuioceasă macar pe unul din tustrele persoanele ce o să reprezentez, de nu pe tustrele. DRĂGĂNESCU. Minunat! Ce vrei dar să mai știi? TEODORINI. Vreu să știu mai lămurit, acea ce tu mi-ai spus din fugă ... și cochetă, s-aprinde și se alintă ca o copilă brudnică, și deodată o vezi că se aruncă în disertații metafizice și în dispute literare, de n-o mai înțălege nici dracul. Toată dorința ei e s-audă vorbind de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>