Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE LIMBĂ
Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 483 pentru DE LIMBĂ.
Nicolae Nicoleanu - Dor și jale
... pămînt, al cărui sore, luminos și strălucit, Te deșteptă și te culcă desolat, desmoștenit, Și pe care umbra nopții nu se 'ntinde, nu se lasă, De cât numai ca s'adormă desperarea, ce te apasă... Nu-i așa că, plin de jale și cu ochii la pămînt, Simți, că patria e 'n ceruri, libertatea într'un mormînt? Și când obosit de lume, într'un timp de nesimțire, Din amor sau din credință pentr'o mare suvenire, Ai voi, călcând țărînă unei falnice ruini, Pe altarele virtuții să te pleci și să ... piept nenorocit Suvenirea și dorința unui timp mai fericit. — Ast-fel, tristă Românie, întorcând a mea privire, Cu suspin 'mi aduc aminte de trecuta-ți fericire, Când prin drept și prin valore [1] strălucind măreță 'n lume. Nu erai numai o formă, un gol, un zadarnic nume; Căci ... năravuri, în limbă și 'n cugetare, Se simțea fierbend puternic românesca ta suflare. În zadar, coprins acuma de a ta mare suvenire, Plin de vechea bărbăție și de a faptelor mărire, În zadar ascult și caut, stau în loc și mă gândesc... Românie, țară scumpă, nicăiri nu te găsesc!... Negreșit ș ...
Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva
... limba lor sanie. Era ger și căzuse mult omăt; nu îmbla cu căruțe sau care, ce cu sănii, pentru că pe așa vreme acest fel de trăsuri sunt mult mai grabnice și mai sigure, înaintați de străjeri am ajuns la curte, unde am găsit pre beiul singur în apartamentul său. Patriarhul îi dete scrisorile trimise de Paisie, patriarhul Constantinopolii, de la cel ce fusese mai nainte Evanichie și de la patriarhul Ierusalimului. Cum sfârși logofătul de cetit scrisorile, beiul se sculă și își luă calpacul. Apoi patriarhul îi prezentă daruri de mare preț, falca de jos a sfântului marelui Vasilie, de color galben, tare grea și strălucind ca aurul, mirosul ei era mai plăcut decât ambra, și la ea mai rămăsese doi dinți, unul mare (măsea ... peatră pentru școală, pe lângă care a și tipărit cărți în limba lor firească. Serbii, bulgarii, cazacii și muscovii (moscalii) vorbesc tot o limbă care se schimbă numai pe alocuri, dar cărțile și scrierile lor sunt tot un fel piste tot locul.â€� După ce zice aceste de domnul Vasilie, iată cum descrie Pavel și pre supușii lui: „Seansele Divanurilor
Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna
... Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna Bătălia de la Varna de Dimitrie Bolintineanu Generalii pasă sub un cort creștin Unde-n cursul nopții lung consiliu țin. Acolo se vede regele Lehiei, Huniad, eroul țării Unguriei, Mari ... acest pământ. Ea ne poartă-n viață, cum lumina dulce Printre căi ascunse pașii ne conduce. Ea bucură viața, cum dulcile flori Împletesc cununa cea de sărbători!" Huniad ia vorba: — ,,Preamărețe sire! Capul meu răspunde despre reușire! Sufletele noastre nu s-au îndoit Și credința dulce le-a dumnezeit ... Domnul și boierii singuri ascultau. Regele întreabă: — ,,Doamne, ce durere Inima-ți înclină astfel spre tăcere?" Vlad atunci răspunde celor adunați — ,,Eu sunt de părere luptă să nu dați! După multe păsuri și cercare vană, Mi-este cunoscută spada musulmană. Voi duceți în luptă prea puțini ostași; La vânat ... ta scăpare la nefericire!" Turcii dau năvală, sparg, ucid amar. Furia lor n-are pace, nici hotar. Astfel într-o turmă lupii când coboară, Fără de repaos, sparg, fărâm, omoară. Huniad cu mândra ceată de români Cade printre dânșii... vin la piepturi, mâini, Intră pân'la corturi unde-n pace lină Amurat răsfață fruntea lui senină. Se spăimântă... fuge... însă ...
Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae
... sunt ascunse sub obroc; luminează în toată lumea, ca lumina soarelui, minunile lui. Cunoscute-s de toț facerile lui de bine și milosteniile, primite-s de toț blândĂ©țele lui și să bucură toț de pomenirea lui, după cum zice Solomon: Lăudându-se dreptul, să veselesc noroadele. Îl mărturisesc pre dânsul adevărul lucrurilor, cum că iaste îndreptătoriul credinții și chipul ... draci. Deci acĂ©stia ce am zis mai sus, înțelegându-le sfântul, au zis în sine: ba, diavole, nu voiu lăsa să se lipsească ceriul de stĂ©le frumoase ca acĂ©stia, nu voiu să câștige iadul suflete atât de curate și flori așa de frumoase. Eu, o, dragoste mincinoasă, voiu să-ț sfărâm săgețile, carele fără de rană omor; eu, Luceafărule, voiu să-ț sparg toate mrejile și-ț voiu piiarde tot vicleșugul. Așa au vorbit sfântul, apoi, pe urmă, după ce ... somn toț ochii lui, atâta cât nici luna nu priveghiia, nici una din stĂ©lele cĂ©le mai mici avea deșchise tâmplele lor cĂ©le de argint, atunce ca când ar fi fost nu făcător de bine, ci ca un hoț, aleargă cu mare grabă la acea săracă de casă și aruncând înlăuntru, nu zic odată, sau ...
... a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit și a păzit-o. În nopțile de toamnă, cu ploile repezi și pătrunzătoare, în nopțile de iarnă, cu vifornițele năprasnice, el nu stătea în cușca lui; suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii ... e chip să te poți apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoțul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simțise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții ... tari, mai ascuțite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinți, care îi lunecau pe bot și parcă-l ardeau. Și-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător, de
Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi
... prin o tiranie de mai mult de un veac și amestecând în aceeași ură pe prigonitorii lor și pe eteriști, nu vrură să se pătrundă de adevărul că planul lui Rigas, afară de slobozenia Greciei, cuprindea și dezrobirea tuturor popoarelor creștine din Turcia; ei, dar, fură surzi la chemarea de frăție ce li se făcu și se ținură departe de această revoluție, pe care nu o credeau că ar fi pentru naționalitatea lor. De nu către patrie, dar negreșit către Poartă, ei rămaseră credincioși; însă oștile turcești, intrând în principat, nu făcură deosebire între vinovați și nevinovați și bieții ... în sfârșit. Ajungând în lași, familia sa îl puse la anul următor în pansionul grecesc al părintelui singhel, care, cu al lui Kiriac, era cele de căpetenii izvoare de învățătură pe atunce. În acel pansion, tânărul nostru poet urmă metodul obicinuit, adică trei ani întregi învăță gramatica toÄ� Ppa EÎumou și tălmăci de rost din âEllhni în pl fabulele lui Esop, cuvântul Sfântului Vasile pentru post, Nepio dilogoi toÄ� LouianoÄ� cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur pentru închinăciune, âHrwdian©V, Epistolariul lui Sinesie și ceva din QouuddhV. Rămășița cursului de învățături era DhmosqnhV, SojĂ„lhV, EÎripdhV și "OmhroV ; de aceștii, Hrisoverghi nu se folosi, pentru că la 1827, ieșind ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea III
... Mihai Eminescu - Scrisoarea III Scrisoarea III de Mihai Eminescu Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă; Dară ... înainte ți s-a pus?… Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier, A credinții biruință căta orice cavaler. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul… Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este, Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid! Și abia plecă bătrînul… Ce mai freamă, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă; Călăreții împlu cîmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn, Pe copite iau în fugă fața negrului pămînt, Lănci scînteie lungi în soare, arcuri se întind în vînt, Și ca nouri
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... limbă albastră de foc ieși pe gaură, flutură în văzduh și pieri. — A plesnit purcelul, strigă un copil. — Ba vreo șoimană de pită, zise altul. Un miros de pâine caldă se împrăștie în toată curtea. Femeia zise omului: — Prea am ars cuptorul, să crap nițel capacul. — Crapă-l, zise omul, ștergându ... rotocol de hârtie. O apă de lumină se revărsa de la răsărit. Omul se deșteptă speriat, căci se facea că n-o să-i fie de-a bună până la isprăvit. "Să mă uit încă o dată în ea, se gândi el, să-l apuc bine pe spiriduș și ... uită în ea. Ce să vadă? În loc de dimon, bănuți de aur, ce luminau ca jăraticul. Omul, și speriat, și necăjit, aruncă un pumn de bani la răsărit și altul la apus, zicând: — Duceți-vă dracului, banii dracului! N-apucă bine să sfârșească cuvântul, și zări de la răsărit turme albe și de la apus turme negre ce izvorau din lumină și din neguri ca niște ape crețe și nemărginite. De
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
... Alphonse de Lamartine - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi ... a lirei mele acord și armonie? Uitați-vă că vântul deja le-a și luat. Nu vă jucați cu omul, când îi vorbiți de moarte! Cu-asemenea speranțe de viitor, de soarte, Ce-i mai vorbiți de glorii, d-un sunet svolător? Ce ! darea unui suflet! aceasta este glorie? O, voi, care promiteți toți timpii la memorie, Aveți d-unde promite? aveți ... prin umbrele funebre, Credința mea pătrunse ca ochi printre tenebre; Instinctul ei profetic destinu-mi revelă. Adesea al meu suflet în visele-auree, Pe aripe de flăcări svolând spre empiree, Văzu divine câmpuri, și moartea devanță. Să nu-nscriți al meu nume pe pietre cumpărate; Un monument pe suflet e mare ... la flăcări, la vânturi și la unde Ast luth ce n-are sunet la suflet a răspunde; În ceruri mă așteaptă alt luth, de serafimi. Peste curând ca dânșii trăi-voi a viață În verva imortală ș-eterna dimineață Divinelor concerte, în hor ...
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
... Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi ... a lirei mele acord și armonie? Uitați-vă că vântul deja le-a și luat. Nu vă jucați cu omul, când îi vorbiți de moarte! Cu-asemenea speranțe de viitor, de soarte, Ce-i mai vorbiți de glorii, d-un sunet svolător? Ce ! darea unui suflet! aceasta este glorie? O, voi, care promiteți toți timpii la memorie, Aveți d-unde promite? aveți ... prin umbrele funebre, Credința mea pătrunse ca ochi printre tenebre; Instinctul ei profetic destinu-mi revelă. Adesea al meu suflet în visele-auree, Pe aripe de flăcări svolând spre empiree, Văzu divine câmpuri, și moartea devanță. Să nu-nscriți al meu nume pe pietre cumpărate; Un monument pe suflet e mare ... la flăcări, la vânturi și la unde Ast luth ce n-are sunet la suflet a răspunde; În ceruri mă așteaptă alt luth, de serafimi. Peste curând ca dânșii trăi-voi a viață În verva imortală ș-eterna dimineață Divinelor concerte, în hor ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... ca și la izvor, și se întinde până în mahalaua zisă a Tătărașilor, unde orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori secată. Nimic mai pitoresc primăvara decât priveliștea pe care o înfățișează de departe acest Tătăraș, faimos între toate mahalalele orașului, din pricini pe care nu-i nevoie să le mai înșirăm aici. Grămezi de căsuțe albe și cochete stau împrăștiate ici și colo, înconjurate de pajiști verzi, de grădini, de arbori; câteva biserici contrastând cu micimea căsuțelor înalță cruci argintii; și deasupra crestei dimpotrivă un tufiș de copaci pe verdele câmpului stăpânește totul. Dacă ar fi o punte de sârmă peste râpă, ar fi Friburgul din partea de miazănoapte, fără sălbatica și limpedea Sarină. Orice iluzie însă încetează pe dată ce încerci a intra în dedalul acelor așa-zise străzi... Iașii ... îi zice pielea dracului , lipit de trup, cu cușma blănită de osebite forme, cu cei doi zulufi indispensabili coborând în lungul tâmplelor și încurcându-se de