Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE ACUM
Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 1116 pentru DE ACUM.
Alecu Donici - Măgarul și privighetoarea
... Alecu Donici - Măgarul şi privighetoarea Măgarul și privighetoarea de Alecu Donici Măgarul au văzut pe o privighetoare. — Prieteno, i-au zis, mă rog să mă asculți: Eu tot am auzit o vorbă de ... a dragostei cei gingașe plecare Pe amorașul său chema, Și rediul desfătat, cântarea-i răsuna; Iar lumea ascultând Tăcea și se mira. Măgarul însă de pământ S-au rezemat cu fruntea, Și au răcnit așa: "Tu versuri ai plăcute, Dar când ai asculta Cucoșul de la noi, mai bine ai cânta." Acestea auzind în suflet s-au jignit Acea privighetoare Și de atunci au contenit Pentru măgari a sa cântare. Dumnezeu să ne ferească De
Alecu Donici - Norocul în vizită
... Alecu Donici - Norocul în vizită Norocul în vizită de Alecu Donici Când norocul schimbă pasul N-aduc ani ce-aduce ceasul N. N. Norocul pururea de toți e blestemat Că cine boierii nu are, Sau cel ce nu-i destul bogat, Toți, de la mic și pân' la mare Găsesc norocul vinovat. Când dimpotrivă el, ca orbul rătăcit, În lume nicăiuri nu stă statornicit; Ci umblă-n vizite ... Trei frați în ea trăia, ce nu sporea-n nimică, La orice se-ncerca, lor le mergea pe dos Și-adese blestema norocul ticălos. Pătruns de-a lor strigare, Norocul hotărî curând să-i viziteze Și la căsuța lor o vară să văreze. O vară de noroc! Cui șagă i se pare? De-ndată s-au văzut puternica-i lucrare: Căci unul dintre frați fiind cam negustor, Deși nainte el la toate păgubea, Acum orice vindea Pe loc agonisea folos însemnător Și banii aduna din zi în zi cu spor. Al doilea din frați Era cam cărturari; Citea, scria ... prin divanuri mari; Având însă plecare Să intre scriitor La judecătoria, ce-i zic ajutătoare, Prin a norocului puternic ajutor Ajunse boier mare.
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II â†�â†� Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în spaniolă cuvântul scris "dona" se pronunță "donia", or mie îmi place s-o chem așa cum ... că donna Alba a surprins mai înainte oarecare interes, puțină întârziere a ochilor lui pe chipul "celei alese", o infimă particulă de timp în plus față de atenția acordată restului, iar ca urmare, răspunsul lui va fi fost de astă dată ceva mai atent, mai cuprinzător față de propunerea concretă a donnei Alba, deși de bună seamă categoric negativ, pentru că seria scrisorilor ce urmează e un cântec al ei de triumf; rândurile radiază de bucuria răutăcioasă a descoperirii, iar insistențele ei, hotărâte, imperative, pentru a-l determina să facă pasul dorit ...
Gheorghe Asachi - Umelită alăută
... Gheorghe Asachi - Umelită alăută Umelită alăută de Gheorghe Asachi Umelită alăută, Alăută a lui Amor, Tu ce viața me trecută Ai cântat de multe ori, În zadar cu măgulie Și nădejde m-ai păscut; Cânt-acum cu duioșie Răpaosul ce-am pierdut! Îns-amorul în privire Silvii mele străluce Și credem c-a me sâmțire Tot de-acel foc să hrăne. A ei buzăle credință Ș-amor mie îmi jura, Însă văd c-a ei voință Au fost ... duioasă, Sau să n-aibă atâta har. Alăută umelită, Vino, mângâie al meu sin, Du la Silvia oțărâtă Înfocatul meu suspin! Tânguindu-te, îi spune De năcazul meu cumplit Ce viața acum
Ion Heliade Rădulescu - Coconul Drăgan
... portretul acestei coconițe și lumea nu știa nimica despre boierul dumneaei, pentru că nu era așa ieșit la obraze. Trebuie însă sa vorbim ceva și de dumnealui, căci acum e între oameni. Coconul Drăgan e un fel de bădăran boierit, care se ține mereu de moda veacului. În vremea de mai nainte, după cum am zis, era un neiculiță de minune, om al trebii, scotea lapte din piatră, pupa pe român în bot și-i lua din pungă tot; sau, dacă nu vrea hoțul de ... scrisă, cum a dat Dumnezeu în zilele noastre; coconul Drăgan stă posomorât, îngâmfat ca un curcan; se uită la dânsul să vază fecior de boier este sau nu; să zicem că nu este — atunci: — Ce sunt hârtiile alea? — ...O hârtie la... --N-am vreme acum; nu vedeți voi că nu-mi mai văz capul de treburi? Ce sunt mojicii ăștia! Ei gândesc că noi, boierii, suntem hamali ca dânșii! Scriitorul iese pufnind de râs. Vine altul. — Dar tu, ce-ai acolo? — ...Hârtia... știți dumneavoastră, către... --Ad-o-ncoa! — și i-o smulge din mână cam ... în ureche vorbele lunatic și lunaticesc și întrebă cam pe departe pe favoriții săi; ei, după câteva deslușiri, îl făcură sa înțeleagă obrăznicia bietului băiat ...
Dimitrie Anghel - Dragoste (Anghel)
... Dimitrie Anghel - Dragoste (Anghel) Dragoste de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 26 ianuarie 1903 Miroasă iarba pătulită a sinziană ș-a sulcină, Miroasă dulce, cum miroasă un ... și cînd se face iar lumină, Ca-ntr-o odaie-n care-apune ori bate soarele-n ferestre. În depărtări s-afundă zarea cu năluciri de munți în cladă, Și vîntu-i bălsămat și dînsul ca o năframă cînd o scuturi; Purcede-un cînt din creangă-n creangă ș-un susur ... adorm curînd sub gene Cînd are cine să le-nchidă pleoapele c-o sărutare. Tu dormi, și eu visez pe gînduri, că trec și zilele de vară Și că la anul, poate, fruntea ce-acum așa de blînd ți-o razimi De brațul meu, n-o s-o mai razimi, și gîndul ăsta mă omoară, Că drag mi-i sînul tău cel dulce și alb ca miezul ... sub coasă ! Ah ! gînd mîhnit, ce vrei tu? Spune — Nu vezi c-afară e lumină Și că-și deschide draga ochii ca două flori de somnoroasă, Ș-aruncă-n mine cu mănunchiuri de
... că tot ce zboară, Cum zice un adagiu, — se mănâncă? Fiindc-ai scris o cronică ușoară, Nici superficială, nici adâncă, Vrei să-ți servesc acum de cicerone?... — Nici tu, Maestre, nu scriseseși încă La început, decât vreo cinci Canzone, O carte plină de elucubrații Și câteva sonete monotone. Dar lui Virgiliu i-ai intrat în grații (Adăugai, văzându-l că rezistă), — El se purta mai bine cu ... lui Cain noapte, Precum a zis Francesca da Rimini, Infernul, cântul V, 107... El s-a oprit pe creștetul colinei, Înfricoșat de-această amenințare, Și, neclintită-n tremurul luminii, Statura lui s-a proiectat pe zare, Încovoiată, lungă, amărâtă, Ca un fantastic semn de întrebare... Văzui apoi o namilă urâtă, Un fel de baci cu sarica sub glugă, Ce sta deoparte sprijinit în bâtă. De propria lui umbră vrea să fugă, Dar se trezea că-n juru-i gravitează, Mânat de-o oarbă forță centrifugă. O clipă se oprea și, cu emfază, țintea-n pământ căutătura-i proastă, Apoi din nou pornea ca o sfârlează. Acest ... o floare Sub ziduri de ...
... că nu vii, îmi zice el. — Se putea, nene Stasache, să supăr pe cocoana Acrivița? — Bine ai făcut, că ș-așa e destul de supărată. — De ce? — Închipuiește-ți? monșer, că acum câteva zile nenea Andrei senatorul (știi cât ține el la familia noastră!) vine, ca după obicei, la noi și zice: „Eu, mă înțelegi, s ... cu consoarta, nenea Stasache îmi pune sub ochi o gazetă. Citesc: „O bună recompensă!... S-a pierdut ieri vineri, 23 decembre, înainte de amiazi, între stradele Popa Tatu, Știrbei-vodă și Calea Victoriei, o pietricică de briliant în valoare de 3—400 de lei. Cel ce o va găsi să o aducă la d. Stasache Panaiotopolu, strada... numărul... unde va primi o recompensă de 20 de lei. â€� După ce citesc: — Te pomenești că se găsește! zice omul meu. — Tot ce se poate — zic eu — nene Stasache ... — Unde ai găsit-o? — Ce să găsesc? — Piatra. — Care piatră? — Briliantul, frate. — Îl am cadou, nene Stasache. — Da de cadou!... — Parol! — De ...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
... versul ca și el. Recitindu-le, aud și revăd iarna aceea cumplită, cînd crivățul, ca un alt Traian pe vremea năvălirilor, ridica grăbit zidurile lui de zăpadă de-a lungul Dobrogei, ca de frica cine știe cărei năvăliri ce sta să vină. În fața palatului vechi, sub terasă, marele glas al mării amuțise, și cuprinsă de îngheț, se întindea acum ca un cîmp alb cît vedeai cu ochii. Apoi într-o dimineață, un vînt de sud a venit și, cu foarfecă lui nevăzută tăind gheața de-a lungul malului, a dat drumul banchizei în larguri. Ușor și lin, cu molcome legănări a pornit minunatul ostrov ... aminte că nu o dată lăcrămam amîndoi, citind versurile făcute din lacrămi și regrete, din spumă și fum ale lui Henry Bataille, autor ce e acum la modă și care a cucerit teatrele Parisului. E atîta tristeță în versurile lui, încît, înduioșat și acum de clipa aceea cînd l-am tradus amîndoi, le dezmormîntez dintr-o revistă uitată. Iată-le : Aducerile-aminte, Aducerile-aminte-s odăi fără zăvoare — Odăi ... Odăilor... Spre ele la ce m-aș duce- ...
Alecu Russo - Critica criticii
... ar fi laa.b.c. Sfătuiești, domnule, publicul a învăța toate câte nu știu șitoate câte zic că știu... și apoi să fie critice. Acum altă gâscă... săvorbim de critica de față... începutul de la sfârșit. Domnul D. G. laudă talentul beneficientului și are cuvânt... Domnul D. G. laudă tot beneficientul de gustoasa alegere a pieselorși domnul D. G. se încurcă, sau uită cum a început articolul...pentru un critic aceasta este o ... nu s-a pus în bobot , cum ar crede criticul, și cere o explicație care va sluji domnului D. G. pentru alte articole. De la Adam Babadam până acum și cât va fi lumea, omul, cât de mic și mai cu seamă cel mic, are în cap o sămânță de ambiție.Acea ambiție se îmbracă cu haina favorită a omului, supus, fără săsimtă, unei pravili nestrămutate de sporire, de înaintire, lăsat de la Dumnezeu, ca omul să nu zacă în statu-co (statu-quo) letargicca dobitoacele. Între oameni învățați, acele pravili se îndeletnicesccu descoperiri, iscoade, cărți, zidiri ... a casnicelor obiceie, alții în sfârșit dupăcroiala duhului lor. De aice izvorăsc strâmbăturile, grimasele, ridicurile, criticele și toate cusururile care îndeamnă pe oameni sărâdă unii ...
Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă
... pe uscat în urma cine știe cărui cataclism ce mutase aiurea apele pe care se legănase ducîndu-și blondele comori ale spicelor, străinul șlep, răsturnat acum cu fundul în sus și clădit bine pe temelii nemișcătoare, se prefăcuse un biet hambar în care își ținea grîul prietenul meu. Steagul de aur ce fîlfîia era o biată zdreanță de cămașă. Negre, sinistre și mîncate de carii, scîndurile gudronate și lucitoare din alte vremuri își arătau uzura. Geamurile rotunde ca niște ochi purtau bandaje de scînduri ; bucăți de lanțuri sfărîmate atîrnau pretutindeni și nu știu prin ce ciudată întîmplare ancora pe jumătate îngropată în pămînt ca o gheară încleștată mai străjuia și dînsa ... căpitanul care sta în căsuța lui de scînduri de pe covertă, eternul căpitan ce povestește basme levantine și face primăvară împrejurul lui deschizînd o ladă de portocale sau de rodii să vadă ce a ajuns sărmanul lui bastiment ? De cîte ori așteptînd să vie apele mari n-o fi zăbovit el pe o margine de rîu, cîntîndu-și dintr-o armonică sau dintr-o ghitară romanțele lui levantine...