Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DA ÎN MINTEA COPIILOR
Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 318 pentru DA ÎN MINTEA COPIILOR.
Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești
... Scriitorul și ziaristul Crevedia se bucură de simpatia admirativă a presei, a mai tuturor revistelor literare, de dreapta și de stânga. În plus, e și un fel de enfant gâtĂ© al unor oameni cu mare înrâurire în opinia publică și literară, ca Nichifor Crainic și Dragoș Protopopescu, care-l răsfață, considerându-l un liric nou, viguros în expresie și nu mai puțin un pamfletar incisiv și epigramist plin de savoare. Pe dl Calotescu-Neicu îl cunosc mai puțin, dar cred că nu ... a sa, voită sau întâmplătoare, se popularizează. Modestia sa de om cu înaltă cultură ignorează probabil autoritatea de care se bucură cuvântul său scris în provincie, și o butadă a sa, în genul celor pe care le arunca MallarmĂ© uneori, ca de pildă: un critique est une personne qui se mÄ�le de ce qui ne le ... e plină în toate amănuntele ei și e legată de mici întâmplări astăzi cu totul uitate. Or, Dante, prin evocarea lor, mărturisește și legătura lui în viața reală de atunci, și nu există realitate decât individuală și particulară. Dar e drept că ...
Alecu Russo - Amintiri (Russo)
... cu cordele; zi-întâi mai a sosit în sat și bate la toate ușile, la bordeie, la case și la curte; ziua armindinei în care pelinului se dă cep!... De aș fi avut noroc să fiu și eu din cei învățați ce scriu în limbă frumoasă, de nu aș fi simțit în cutreieratul lumii că cea mai mare nevoie a omului este de a fi auzit când strigă, de a fi ... casele; câți flăcăi, câte fete mari și codane, toți și toate se împodobeau cu flori și cordeluțe, care la pălărie, care la codițe. Cu lilieci în mâini, cu garoafe pe cap, cu busuioc verde în sân, fetele și flăcăii păreau flori mișcătoare; de cu seară fetele se lau, flăcăii se pieptănau; iar în zori de zi, când se deschid lăcrimioarele, viorelele și toporașii se scutură de roua nopții, văile se umpleau cu chiote; codrii clocoteau de pocnete de ... se pospăiau, se înălbeau la apropierea zilelor mari ca și casele sătești; sărbătoarea se primea cu aceeași bucurie de boier și de țăran, fiind uniți în credință, în limbă și
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... acasă cam la fiecare început de lună; sfaturi să purced cu bărbăție pe calea muncii, dojane că nu mă mai înduplecam să purced odată. Și, în coadă, nelipsita urare ca Dumnezeu să mă aibă în sfânta sa pază. Amin! în halul însă în care mă găseam mi-ar fi fost peste putință să pornesc pe orice fel de cale. Nici în pat nu mă puteam mișca. Deșurubat de la încheieturi, cu șalele frânte, mi se părea că ajunsesem în stare de piftie. În mintea mea aburită miji frica să nu mă fi lovit damblaua. Nu, dar în sfârșit mă răzbise. De o lună, pe tăcute și nerăsuflate, cu nădejde și temei, o dusesem într-o băutură, un crailâc, un joc. În anii din urmă, fusesem greu încercat de împrejurări; mica mea luntre o bătuseră valuri mari. Mă apărasem prost și, scârbit de toate peste măsură, năzuisem ... a tinerețelor mele. Ce frumos are să fie, ce frumos! și eu beat, cu nenea Pantazi, voi stoarce întristatei adunări lacrimi fierbinți luându-mi, în cuvinte mișcătoare, rămas bun de la în veci neuitatul meu prieten. Pașadia nu zise nimic. - ...
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
... părea a fi mai fericită decât înainte. Ar fi luat-o cineva drept o femeie sătulă de toate deșărtăciunile vieții, sau drept un copil neștiutor de osebirea ce este între lipsă și avere. Ea singură nu-și putea da samă de ce se petrecea în sine. Cu cât înainta mai mult pe această cale de plăceri, cu atât inima ei se închidea mai tare. Adeseori când, amețită de vuietul vieții ... zise cu cel mai dulce zâmbet: — Îmi pare bine de cunoștința dumitale, domnul meu, și pentru ca să o întărim mai bine, îmi vei da brațul să mergem la preumblare; mă înăduș în casă. Iorgule, așa-i că o să mă întovărășești?... Dar tu, Iancule, ce te faci? — Eu, zise el... Eu, foarte mulțumesc; am o întâlnire ... iar acesta, cu sângele iute, cum e omul la vârsta de 22 ani, nu știa ce să gândească de această ființă care avea atâta libertate în vorbă și atâta lumină în ochi. Ei vorbiră multe de toate. Începură cu lucruri nepăsătoare, cum se începe totdeauna, trecură apoi la frumusețele de țară, în ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... câtorva cronici vechi se contrazic fără încetare, și se contrazic mai ales cu un rest de inscripție găsită, nu de mult, pe o marmură ciuntită, în săpăturile vechiului fort roman Caput Bovis , la Galați. Tradițiile duc întemeierea lui la niște vremuri foarte depărtate: Cantemir, care e autoritate în ceea ce privește Moldova, pune obârșia lui în seama lui Ștefan al V-lea cel Mare, și vorbește astfel în capitolul IV al Descrierii Moldovei : "Acesta este scaunul țării, pe care l-a mutat Ștefan-vodă acolo din Suceava, ca să poată apăra ... mulți călători; câteodată proverbele au mult bun-simț. Iașii se întinde domol pe spinarea ușor înclinată a unei coline lungi, își cufundă brâul în râușorul Bahluiului, mâlos în cursul lui ca și la izvor, și se întinde până în mahalaua zisă a Tătărașilor, unde orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori ... moravuri, stând la fereastră o jumătate de ceas, ar avea de observat destul ca să poată face cunoștință cu zece popoare și să călătorească totodată în Franța, în Germania și ...
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
... s-au încruntat, Coama, coada încordă, Se întărtă la fugit, Ca și când ar zbura-n vânt, Mai necălcând pe pământ, Decât când își împlânta În nisip al său picior, Sfârâia ca fierul roș, În apă acufundat. Deci vârtejul mânios Ca uliul se repezi Și peste Bogdan căzând Cu stâlpul cel de arin Când pe șa îl răsucea, Când îl ... mai îl orbea, Și când îl înădușea Cu-al său abur înfocat. Însă vârtosul Bogdan Se lupta, se zbihuia Și pe al său zdravăn cal În scări s-au înțepenit, Și în brațe cuprinzând Stâlpul acel de arin, L-au strâns la piept pân’ l-au frânt, Cu dinții au rupt din el Și l-au fărâmat ... buzna printre ei Cu pieptosul său fugar, Și îndată ce-au atins Șiragul de călăreți, Cu toții s-au povârnit Și s-au risipit sunând În ale lor zale de fier, Chiar ca nucile în sac; Iar din a lor căpățâni, Curgea pârâu de nisip Pe unde fusese ochi, Gură, nasuri și urechi. Deci Bogdan, bun sănătos, Pânâ ... trecea Peste nourii ușori, Iar cu temelia sa Pân-în ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
... umilință, Ea așteaptă sau iertare, sau vrun blestem fioros. Tocmai atunci a sa maică împreună cu-al său tată, Șezând amândoi pe vatră în gânduri acufundați, Își spuneau făr’ să grăiască de nenorocita fată, Prin duioasă cătătură a ochilor lăcrimați; În sfârșit, maică-sa curmă acea tăcere cumplită, Zicând: "În acest ceas poate Gafița, cu-al său amat, În sânul îmbelșugării viețuiește fericită, Negândind la sărăcia părinților ce-au lăsat"... Ce-mi pasă, zise bătrânul, dacă la noi nu gândește, Ce-mi pasă de ... peste mine-au trecut; Ș-am alergat ca un tânăr după carul ce răpise Pe nelegiuita fiică, dar să-l ajung n-am putut; Căci în repedea sa fugă vederile îmi orbise, Cu colbul ce ridicase pân’ s-au făcut nevăzut... Dar, în sfârșit, către sară, după multă alergare, Când am găsit ticăloasa în al său mândru palat, I-am cerut câteva ore să-mi dea măcar ascultare, Gândind s-o fac să-nțeleagă c-au făcut mare păcat ... de lângă casă, Se trezește zbuciumată de durere și de chin; Și simte că vântul rece o pătrunse pân’ la oase Și că-i prefăcu în gheață țâțișoarele
Alecu Russo - Studie moldovană
... teamă că în ziua de pe urmă, când trâmbița cerească ne va chema lajudecata cea mare, nu ne vom putea înțelege cu strămoșii noștri,nici în limbă, nici în idee — Moldova s-a schimbat în 16 ani dintalpă până în vârv: limbă, haine, obiceiuri, până și numele... numai suntem moldoveni, ci romani. II Să spui drept, risipirea cea iute a trecutului mă pătrunde ... o prăpastie adâncă desparte boierul deastăzi de popor; acea prăpastie să cheamă știința; pe cât boierulcrește în idei și în învățături, pe atâta poporul rămâne în urmă. Pevremea trecută, boierul vorbea, trăia cu țăranul, precum ar fi vorbitcu alt boier, se înțelegeau amândoi în limbă și în idei, astăziînțelegem poporul cu inima numai, el nu mai este alta pentru noidecât o studie curioasă, morală sau pitorească. Pentru părinții noștri,studia pitorească nu ... Ne învârtim într-o dilemă grea; sau sunt poeții de astăzi prea sublimi pentru noi sau suntem prea proști pentru accentele diveiarmoniei nouă și dar în tot chipul poeții scriu în deșert; însă nuașa, poezia adevărată este și a fost răsuflarea națiilor, inima popoarelor; fieștecare nație are organizația sa; ...
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... George Coşbuc - Pe pământul turcului Pe pământul turcului de George Coșbuc Cluj, 1885 Nu era în sat nevastă, ca frumoasa Veronica: Tânără și vorbăreață, silitoare ca furnica, Din neam bun, cu zestre multă; tinerel bărbat avea Și cu el în armonie și-nțelegere trăia. Constantin era din fire blând și pacinic pe tot locul: Om cu gânduri; ura foarte strugurii, pipa și jocul, Dar era ... Nalt ca fagul, lat în spate. Ești nebună, draga mea! Zise Constantin. Ce vorbă?! Eu, nebună! O, bărbate! Un voinic frumos, ca ăsta, nu găsești în șepte sate; Vezi cât de-ndesat pășește și cât e de subțirel? Să-l sorbi într-un picur de-apă și să fugi flămând cu ... foc, plăcinte coace și vinars din crâcimă-aduce: Nu știa în graba-i mare de ce naiba să s-apuce! Vesel râde, ba se-nschimbă în haine sărbătorești: Nu e oare-o sărbătoare c-un voinic să te-ntâlnești? Scurt grăind: le face toate cum fac oamenii isteți. După ce-nserează ... Maxim, Păncrate, Avacum și Ezechilă! Cuvioasă Paraschivă, sfinți apostoli, mucenici! Cruce-n frunte, frunte-n cruce, că-i Ucigă-l crucea-aici! Piei! Satană! fugi în codri! fugi ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... să auză de la dascăl ceva, că el învăța mai din adânc decât dascălul. Și astfel ajunsese de poveste. Unii zicea că știa carte până în glezne, alții zicea că până în genunchi, iară alții, până în brâu. De m-ar fi întrebat pe mine, eu le-aș fi spus că știa carte până în gât. Dară fiindcă nimeni nu m-a întrebat, iacă tac și eu din gură ca un pește, și nu mai zic nimănui nici ... se făcuse un cârlănaș zburdalnic de n-avea astâmpăr, o rupse d-a fuga cu băiat cu tot, și duși au fost până în ziua de astăzi. Când prinseră de veste părinții că băiatul nu e, caută-l în sus, caută-l în jos, nu e; ba mai în dreapta, ba mai în stânga, de loc! Mai cercetară pe ici, mai cercetară pe dincoaci, ași! nici pomeneală nu era de el! Tocmai târziu hei! aflară de la niște ... luase la ochi, căci era spirt, știi, colea, cum trebuie omului, mână dreaptă, nu altceva. Totuși slugile din curtea împărătească îl numiră cheleș. Și, cheleș în sus, cheleș ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă
... însă bine, pentru că astfel voi putea desluși unele puncte din articolele mele. Și acuma trec la chestie. Dl Roman zice că nu se unește în totul cu mine în privința artei, însă e foarte departe de a lămuri în ce și cum; e așa de puțin deslușit, încât mărturisesc că n-am putut pricepe în totul ce vrea să spună d-sa. Chiar la începutul broșurii, d-sa arată deosebirea între noi astfel: ,, D-sa (adică eu) pune ideea socială ... poți să le lămurești cu desăvârșire. Voi împlini această lipsă pe cât îmi va fi cu putință. Nu voi putea însă să dau toate lămuririle în acest articol; ce va mai rămânea, voi spune altă dată. Iată, în câteva cuvinte, cam ce am scris eu până acuma în privința artei și ce mi-a părut destul de deslușit. Omul în general, deci și artistul, e un product al împrejurărilor cosmice (mijlocul natural) pe de o parte, iar pe de alta al împrejurărilor sociale (mijlocul social ... înrâurirea mijlocului natural și social, și mai ales acest din urmă are înrâurirea hotărâtoare, el e cel de căpetenie. Chateaubriand, pentru a ne da