Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CUNOSCUT DE TOATĂ LUMEA
Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 422 pentru CUNOSCUT DE TOATĂ LUMEA.
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... și românii noștri știu a lucra pe tărâmul dramatic și că sunt alături și în talente mari, ca în tot progresul, cu frații de ginte de la Senaâ€�. Un actor, mai puțin decât o mediocritate, lipsit de către vitrega fire de orice daruri, un om ce de-abia poate să citească, și care s-a apucat de meseria aceasta pentru că în nici un chip nu era vrednic de alta, este “iubitul nostru artist, al cărui talent admirabil în atâtea ocazii ne-a încântat prin vestitele lui creațiuni de generâ€�. O actriță, ridiculă, necioplită, care nu poate vorbi pe scenă două vorbe de înțeles, care nu știe carte de loc, a cărei chemare în lumea aceasta era poate să fie o harnică cusătoreasă, sau și mai prost decât atâta, se numește â ... lucrează toate spre același sfârșit, adică spre constituirea și iconomia ființei; aci nu mai putem, ca la mătănii, să smulgem sau să ciuntim organele ori de unde și oricum, fără ca să nimicim ființa sau cel puțin să-i zdruncinăm toată ...
Alecu Russo - Cugetări (Russo)
... rând astăzi, literați, oameni politici, artiști și alții, în țara Moldovei, sunt acei tineri care cu vro douăzecide ani mai înainte era cunoscuți sub nume de nemți, sau capetestropșite, și cu denumirea de franțuzi, introdusă mai târziu. Nici olimbă în lume nu are un cuvânt destul de puternic, ca să exprimedisprețuitoarea semnificare a numelui de franțuz, cu care uniibătrâni din Moldova porecliseră tinerii de pe la 1835, oamenii deastăzi. Acei bătrâni, ce se născuseră în giubele și caftane, încet câte încet au părăsit lumea, și câmpul a rămas ... fărăformă, a cărora preț stă numai în costul tipografiei și în încredereace au autorii lor că nu se pot găsi lucruri mai frumoase pe lume.Pentru a înțelege pe alții, trebuie gramaticile și lexicoanele a feliuritelor limbi neolatine de astăzi, sau de nu, ești silit a ghici, cacimiliturile dlui R. , înțelesul cuvintelor schimosite de sistemele geniilor noi. Când mă aștept la vreo idee nouă, lămurită, izvorâtă din mintea română și scoasă la lumină în limba română, îmi aduc aminte ... citit-o în autori francezi sau nemți, cu deosebireaînsă că aceștia o exprimaseră lină, frumoasă, fără silă, și ai noștri oprefac în logogrif . Unul preface
Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476
... anacronismul lui Cantemir, a căutat să-l dezvinovățească făcând din Baiezet I, dând, cum se vede, toată greșala asupra tipografului, care în loc de II a pus I; însă dumnealui iarăși au văzut că Baiezit II a venit în Moldavia de abia la anul 1484; și, dar, d [umnea] lui a scimbat epoha bătăliei și de la 26 iulie 1476 d [umnea]lui a mutat-o la 26 iulie 1484. D [umnea] lui prin aceasta a amestecat ... planurile sale de izbândă, el hotărî să se folosească de prilejul războiului ce era atunce între Moldavia și Valahia și, dar, ca aliat al acestuia de pe urmă principat, el porni război asupra țării noastre. La sfârșitul anului 1474, o sută douăzeci de mii de turci, afară de urdia tătarilor și de oștile muntenești, sub povața lui Hadim Suleiman pașa, beglerbeg de Rumelia, după mărturisirea domnului de Hammer, cel mai bun general de atunce al Imperiei otomane, intrară pentru întâiași dată în Moldavia. Ștefan cel Mare, simțind că nu va putea birui un asemene vrăjmaș înfricoșat decât prin ... pieirea patriei lor și pieirea lor înșiși. El stătu două săptămâni la îndoială ce trebuia să facă și, cu toate aceste, curieri peste curieri veneau
Ion Creangă - Capra cu trei iezi
... moartă de când lupii albi și s-a făcut oale și ulcioare, sărmana ? - Apoi, da ! nu spun eu bine ? zise cel mare. Ia, de-atunci e rău în lume, de când a ajuns coada să fie cap... Dacă te-i potrivi tu acestora, îi ține mult și bine pe mămuca afară. Eu, unul ... și ce să-i facă ? "Aha ! ia, acum i-am găsit leacul, zise ea în gândul său. Taci ! că i-oiu face eu cumătrului una de ș-a mușca labele !" Aproape de casa ei era o groapă adâncă; acolo-i nădejdea caprei. - La cadă cu dubală, cumătre lup, că nu-i de chip !... Ia, de-acu să-ncepe fapta : Hai la treabă, cumătriță, că lupul ți-a dat de lucru !" Și așa zicând, pune poalele-n brâu, își suflecă mânicele, ațâță focul și s-apucă de făcut bucate. Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face pască cu smântână și cu ouă și fel de fel de ...
Ion Luca Caragiale - Cronici literare
... unul din cei trecuți la lista ființelor escepționali cari au făcut onoarea generului uman și al căror nume este, mai mult sau mai puțin, cunoscut de lume sau de o parte din lume. Ei bine, eu - permiteți-mi o clipă să vă vorbesc de mine — fac prinsoare că nimeni nu ar fi-n stare să ghicească pe autorul meu de predilecțiune. Trăiește; este în floarea tinereții, tocmai când se coace talentul. Fiți buni, mă rog, și m-ascultați; despre dânsul am astăzi să vă vorbesc ... să fac eu, în treacăt, proiectul viitoarei tale statue: Bustul tău — în grăsimea naturale cred că e destul — așezat pe un pedestal superb de marmoră antică galbenă; de jur împreju[ru]l pedestalului, spre amintirea servicielor enorme ce ai adus pentru progresul Almanchului în România, să se vadă, săpate în litere de aur, cele douăsprezece semne ale Zodiacului împărțite pe anotimpuri, împreună cu sărbătorile și târgurile principali de peste an, precum și cu tasele telegrafo-postali. În față, un calendar perpetuu de carton a la maior Papasoglu [9] , edițiune de ...
Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
... cum zice fericitul David: „Fericiți cei nevinovați, carei umblă în lĂ©gea Domnului!“ Și să pășim și să stăm spre priveghiarea cea de toată noaptea și mai ales la zilile cĂ©le mari și la praznicile cĂ©le dumnezeești și în toate zilile vieții noastre. Să păziți precum iaste ... ta, pentru care însuși Domnul Dumnezeul nostru și mântuitorul Iisus Hristos ș-au vărsat sfântul sânge al său. Și să nu omori pre niminea făr’ de judecată dreaptă și făr’ de ispovedanie, ca să nu fii și tu junghiat fără de milă, ca noatenii și ca mieii; că sângile omului nu iaste ca sângile vitelor sau ca altor fieri sau ca al păsărilor, ci iaste într ... žȘi satana era domnul îngerilor, iară pentru trufia lui căzuâ€�. Așijderea și fieștece domnu semeț și nemilostiv va cădea și nu să va scula. Iar de să va tâmpla domnului să cază, iară apoi el să va întoarce și ca plânge de căderea sa cu toată inima, are Dumnezeu putĂ©re să-l rădice; că Dumnezeu iaste judecătorul, și a lui iaste judecata. Cum iaste zis: „Domnul va ... ...
... era prinsă în ace, ca la cele leneșe, era încheiată în nasturi; în picioare, pantofi. Repede, ca într-o sclipire, îi trecu pe dinainte bătrânului toată viața lui de singuratic. Trebuia să se gândească. — Uite ce e, zise, în sfârșit, vino mâine pe la mine, și-om vedea, om vedea... Băietanul și femeia ... bine tovărășia unei ființe; și, totuși, când se gândea să mai amestece încă pe cineva în treburile și în mersul traiului zilnic, parcă se cutremura. De când era pe pământ, își ducea rostul singur; de ce s-ar lenevi tocmai la sfârșit? Dar lacrimile femeii îi muiau inima... Dădu de cuibul chiftiriței, într-o împletitură ca de câlți, tocmai la rădăcina florii. Din cuib ieșiră repede două gângănii, pe care Cuhulea le rostogoli cu limba cuțitului în pahar. Și se gândi: dacă ... a trecut și asta; lucrurile au intrat iar în vadul lor. Nimic nu se schimbă în casa lui Cuhulea; atâta doar că în locul odăii de culcare a Smarandei se făcu un fel de sufragerie. Protivnic obiceiului de până acum, la masă venea de două-trei ori pe săptămână vărul femeii. Cum toată ...
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... zise atunci feciorul cel mijlociu, să mă duc eu, dacă vrei. — Ai toată voia de la mine, fătul meu, dar mare lucru să fie de nu ți s-or tăia și ție cărările. Mai știi păcatul, poate să-ți iasă înainte vreun iepure, ceva... și popâc! m-oi trezi cu ... fătul meu, zise craiul posomorât, dar ia spuneți-mi: rușinea unde o puneți? Din trei feciori câți are tata, nici unul să nu fie bun de nimica?! Apoi, drept să vă spun, că atunci degeaba mai stricați mâncarea, dragii mei... Să umblați numai așa, frunza frăsinelului, toată viața voastră și să vă lăudați că sunteți feciori de crai, asta nu miroase a nas de om... Cum văd eu, frate-meu se poate culca pe o ureche din partea voastră; la sfântul Așteaptă s-a împlini dorința lui ... că nu-mi văd lumea înaintea ochilor de necaz. — Luminate crăișor, să nu bănuiești, dar nu te iuți așa de tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. — Ce vorbești în dodii, mătușă? Tocmai de ...
Antim Ivireanul - Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile
... pentru oi; iară încăș eu pohtesc să fac voia măriei-tale, iară nu a mea. 10) Judecă, măriia-ta, ca un domn creștin, de iaste cu cale și de să cuvine să fiu lipsit acuma, la bătrânĂ©țele mĂ©le, de amândoao: și de turma ce mi s-au încredințat de la Dumnezeu, ca unui nevrĂ©dnic și de munca și osteneala tinerĂ©țelor mĂ©le? Că zice Sfânta Scriptură: OÎk ĽkdikŇseiV dÅ»V ĽpÅ» tĘ aÎtĘ. Și de vei afla măriia-ta că iaste cu dreptate, fie numele domnului blagoslovit, de acum și până în vĂ©ci. 11) Iară de vei zice măriia-ta, pentru ce am îndatorit casa, de am făcut cĂ©le ce am făcut, am multe, de mi s-ar ținea în seamă, carele nu sunt fărde cale, numai le las și zic că am cheltuit ca la o casă a ... eu episcop și mitropolit strein în Țara Românească, ci au fost și alții mulți, precum să văd în condice și precum să politicĂ©ște în toată besĂ©rica, precum și domni au stătut și de ...
Vasile Alecsandri - Chirița în provincie
... pân-acu... (Strigă iar:) Ioane... Ioane! Iaca somnorosu că iar o fi adormit în podul grajdului... și nici c-o să vie să mă coboare de pe cal... Ioane... Ioane... mă!... săraca de mine c-or să mă lase să șed toată ziua călare ca un jăndar... (Strigă furioasă:) Ioane... Guliță... Luluță... monsiu Șarlă... Cumnățică... SCENA III CHIRIȚA, GUGULIȚĂ, ȘARL, SAFTA, ION (Ion vine alergând dintre culisele ... jăndari... știi?... i-aș sări în cap. SAFTA: D-apoi eu?... CHIRIȚA: Mai tras-ai în cărți, cumnățico? SAFTA: Tras, soro... că alta nu fac toată ziua... CHIRIȚA: Și ce zic cărțile? SAFTA: Menesc a bine... Mi-o ieșit zece ochi de caro... bucurie... lângă riga de trefli... frate-meu, și dedesubt trii ochi de cupă... drum... trebuie să vie negreșit astăzi... și să-ți aducă veste bună. CHIRIȚA: Să te-audă Dumnezeu... Atunci să vezi, soro, căpățâni de zăhar... să nu poți dovedi cu dulcețile... SAFTA: Iaca pozna, că eu mi-am uitat belteua pe foc... și m-am luat cu vorba... CHIRIȚA ... sunt armazoancă, trebuie să mă deprind cu țigările... SAFTA: Mă mir ce gust poți găsi să pufuiești din gură ca un neamț? CHIRIȚA: Ce gust?
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... al doilea fel de produceri intelectuale, ca și la cel dintâi, importă puțin părerile, principiile sau tendențele autorului. Pot fi foarte generoase; pot fi așa de morale și de umane, încât autorul să meargă drept în rai, căci le-a debitat numai; dacă opera ca atare, în afară de ele, nu e decât o platitudine incomparabilă, atunci autorul fără-ndoială e un om mai presus de orice laudă, dar desigur opera stă mai prejos de orice critică. De al treilea fel sunt producerile comparabile si, deci, criticabile. Acestea sunt ca animalele inferioare, asupra cărora este permisă vivisecțiunea în interesul științei, mai înalt decât ... mâine aminterea, și-n fiecare zi altfel. Se-nțelege că într-un târg cu obiceiuri statornice de pe vremuri, cu tradițiuni de autoritate, cu deprinderi de gust dezvoltat încet-încet și normal, acest fenomen, cu toată diversitatea capetelor, va fi mai puțin bătător la ochi decât într-un târg de curând ridicat, cum sunt cele americane și altele. Aci au năvălit și năvălesc pe apucate strânsură și adunătură, fără egală deprindere de gust, fără continuitate și unitate de tradiție și