Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru BINE ALES
Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 508 pentru BINE ALES.
Ion Luca Caragiale - Frați radicali și D. Dim. Sturdza
... mai a tutulor, o reputație, dacă nu de un foarte inteligent, dar de sigur de un foarte corect om de stat și mai ales de finanțe. Metoda întrebuințată de d. Dim. Sturdza pentru ajungerea acestui scop, deși cam veche și tocită, însă sigură în țara noastră, consista în a ... ca a noastră, unde când afirmi ceva, nu ți se cere și dovezi, unde spiritul public nu are niciun element serios de control mai ales asupra luptelor ivite pe tărâmul științei de stat, reaua credință este de multe ori o bună temelie pentru clădirea unei frumoase reputațiuni. Ca să treci ... cinstit și de treabă, n'ai decât să ocărăști și să osândești în vileag purtarea altora, chiar dacă dânșii au o bună purtare și mai ales în cazul acesta. Dacă vrei să înșeli lumea, a zis un filosof, înșeală-o gros, că subțire, nu ți se prinde. E mult ... furtună în contra acelui articol. Cum ? Când aveam în țară un palat al monedei, unde se pot bate bucățile de argint cerute, tot așa de bine și mai ieftin decât în străinătate, noi să ne batem bani la Bruxelles ? Și tocmai d. Sturdza, românistul, naționalistul cel mai fierbinte, să ceară una ...
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... domnul... Dar sfântu-i taie vorba: — Drăguță, să ierți, domnul acuma are alte treburi; mai du-te și te mai plimbă; vino aldată. — Bine! a zis Poetul cuviincios. Și s-a-ntors la plimbare jos. Dar nu s-a mai dus în oraș ... cum să-i pedepsească amarnic, cu foc, apă, cutremure și alte răni, ca să-i aducă la calea pocăinții... Prin urmare, mai plimbă-te... — Bine, a zis Poetul. Și iar s-a dus jos la plimbare... Dar nu s-a mai dus la țară ... morcovul și cam prea-foarte vesel — un fel de negustor provincial, d-ăi de care se-ncurcă bucuros la petreceri pân orașele mari, mai ales în toiul câșlegiului. Cum dau de el, se opresc derbedeii, iar măsculița Poetului i se smulge de la braț și se repede la negustor strigând ...
Ion Luca Caragiale - Slăbiciune
... viața lui n-a pus mâna pe o carte de joc; din contra, jucătorii îi inspiră adâncă aversiune. — Atunci... cum e tânăr, bine făcut și curățel... — A! Domnule! e un băiat plin de frumoase sentimente morale; niciodată n-ar fi în stare să gândească măcar ... chemare cu mănușa... Cui?... Ei! cui! firește că nu dumitale ori mie... Muscalului... Doi vineți superbi... roate galbene cu cauciuc... A! cauciucul! mai ales pe pavajul ăsta nou de lemn și de asfalt și pe șoseaua bătută cu mașina... — Quelle voluptĂ©, ma chère![li] Și... zboară! â ...
Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor
... sexului său. Bărbații se socot diplomați, administratori, legislatori, oșteni, magistrați, artiști, pân' și oameni cu duh, pân' și patrioți si oameni cinstiți. Damele asemene, mai ales acele care au fost până la Viena sau și măcar până la Lemberg, se socot cele întâi dame din lume; se socot cu duh, cu ... lorgneta, a lovi două tușe pe piano și a zugrăvi fața dumilorsale. Cât pentru arta salonului, pentru meșteșugul de a bine primi, puține cuvinte îmi vor fi trebuincioase spre a arăta ce însemnează acest talent de curând introdus. Arta salonului însemnează în Iași pretenția ... zâmbet, răsplăteau pe acei care se deosebeau mai mult, iar prin reflecțiile lor de bun gust, fine și drepte, înviau societatea. O adunare cât de bine alcătuită să fie, dacă nu va avea și femei, va fi totdeauna monotonă și urâtă. O adunare fără femei este ca o grădină fără flori ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra
... vinovat? Pentru mine e totuna de-ai mâncat sau n-ai mâncat... Un bănuț! Cum nu! E lesne!.. Bănișorii nu s-aruncă. Decât cerșitor, mai bine ia toporul și la muncă. (Răzvan se arată în fund și se oprește din dosul lui Sbierea) TĂNASE Vai, jupâne! vai, jupâne!.. Nu cerșește un ... Țiganii sunt tot ce-ți place: șelari, fierari, potcovari... TĂNASE Călăi... RĂZVAN Adică, nu-i vorbă, nici călăii nu sunt rari! Dar grămătici, ba... Ei bine! Numai singur eu sub soare, Dintre mii de țigănime, știut-am să-nvăț scrisoare, Sârbească și românească, încât ajunsei de mic În casa mitropoliei cel ... pare numai fața, numai pielea, Iar sufletul pe dobândă fu luat de la Satan, Cu tocmeală să se-ntoarcă mai murdar și mai viclean!... TĂNASE Bine, bine spui, băiete!... RĂZVAN Lucru furat! ai dreptate! Însă n-oi fi eu acela care va prăda pe-un frate! Mama, buna măiculiță, din mormânt ar ...
Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...
... Luca Caragiale - Nevoile obştii şi aşa numitele "Casa Noastră"... Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"... de Ion Luca Caragiale Scriitorul acestor rânduri își dă bine seama, că n'are dreptul a se amesteca în afacerile interne ale Statului ungar. Fiind supus străin și lăcuind afară din teritoriul acestui ... primă ordine astăzi în Europa, trebue să fie el mai întâi gelos de prosperitatea generală a popoarelor sale. Noi, supușii regatului român știm bine, că Statul nostru are tot interesul să se razeme pe o putere centrală considerabilă, și mai știm cât de mult îi datorim Ungariei; totuși nu ... nici gând. Asta nu e treaba unui mediocru publicist. Dar, simțind ca toată lumea, ne permitem să arătăm astăzi în treacăt sentimentul nostru. Cum cunoaștem bine entuziastmul de care sunt capabile aceste amândouă brave popoare, și cel maghiar și cel român, nu stăm un moment la îndoială a spune ... orice s'ar face în momentele de iritațiune, - această credință a noastră capătă din ce în ce mai mult temeiu de când simțim bine că ne aflăm în fața dorinței, cât de vag exprimate, a bărbaților sus puși ai Ungariei,de a ajunge la o ...
Alecu Donici - Nada și chiticul
... tatăl său să vândă. Un avocat ce crede să facă negrul alb După a mea părere are moral cam slab. Un june crescut bine, Dar prea-ncântat de sine, În oarba-i îngâmfare pe loc e cap stricat. O jună frumușică ce curte nu primește, Mai mult însă cu ... i acea lină, De caracudă plină, Cu undițe băieții și leneșii din sat Chitici de toată mâna undea neîncetat. Unditul, ca și pânda, vrea mai ales răbdare... De multe ori pescarul în lungă așteptare La legănânda plută se uită neclintit: Ea piere; el smucește Și-n loc să tragă pește, Se ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"
... să nu-l mai iau în viață, eu mă jur și hotărăsc. Dar precum Boileau zise: un astâmpăr nențeles Nencetat se-mpotrivește hotărârii ce-am ales; De urechi parcă mă trage, din somn noaptea mă deștept, Și cu multă plecăciune rima mândră o aștept. Patima inimii mele, chiar și străine nevoi ... un sălbatic dobitoc, Și care vin să te-ntrebe dacă e adevărat Că în vremea veche câinii au vorbit așa curat. Însă, cum știi foarte bine, adevărul deslușit, Fără mască, între oameni lesne nu e priimit: Și sub feluri de podoabe dacă nu îl tăinuiești, Nențeleapta lui ivire poate scump să ...
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
... cine să se suie pe scaunul meu, daca nu tu, fiul meu? Rămâi aci, dragul tatei, nu te mai duce. - Domnia ta, tată, știi prea bine că n-am ieșit din poruncile împărăției tale nici cât negru sub unghie; și daca acum cutez a stărui în rugăciunea mea, este ... este să știi, sunt gata a mă supune. Chiar mâine până în ziuă voi veni la măria ta pentru aceasta. Acum este târziu. - Bine, voinice; mâine în revărsat de ziori te aștept. A doua zi dis-de-dimineață, ciobanul veni și așteptă porunca împăratului; iară împăratul, cum ... un vulpoi lângă mine. Nu știu nici de unde, nici pe unde veni, că eu nu l-am văzut. Pare că ieși din pământ. "Fă bine, mă rog, îmi zise, și lasă-mă să mă încălzesc și eu la focul tău, că uite, tremur de-mi clănțănesc dinții în gură. Dă ... a foame și sete care mă chinuiesc. Și ca să mănânc în liniște și să mă pot încălzi fără frică, leagă-ți ogarul." "Prea bine, îi zisei, poftim de te încălzește; iată merindetele mele, și plosca mea, mănâncă și bea cât vei pofti." Apoi am legat ogarul și am șezut
George Topîrceanu - Mihail Sadoveanu: Cocostârcul albastru
... mai intelectuală, deci mai artificială, care presupune un proces de creație mai conștient, prin abstragerea însușirilor comune unei categorii și înlăturarea elementelor individuale, care, mai ales, dau impresia desăvârșită a vieții. Oamenii lui însă, din alt punct de vedere, sunt foarte reprezentativi: ei sunt români moldoveni, și nimic altceva ... bogăție de nuanțe și colorit fără pereche. Noi ne-am obișnuit de mult cu d-sa și cu imitatorii. Dar ca să ne dăm mai bine seama de puternica și fireasca lui originalitate, de însemnătatea apariției sale în literatura noastră, să ne închipuim un moment că dl Sadoveanu n-ar fi ...
... sunt Busuioc de la Curticiâ€�. Așa era! Lui nu i se punea nimeni în drum; însă Iorgovan era mai mult decât dânsul: feciorul lui Busuioc! - Bine băiete, dar bagă de seamă, răspunse tatăl. Și nici nu ar fi fost rău dacă Iorgovan, tot ca alte dăți, ar fi fost povățuit numai ... părea odată bine bătrânului. Era cu minte Iorgovan; însă mintea este și ea după timpuri și împregiurări; băiatul era de douăzeci de ani, și mai ales tot timpul secerișului ar fi slabă de tot mintea de douăzeci de ani, prin care nu trece, fie chiar și numai pe fulgerat, și câte ... n-ar fi voit Iorgovan să deie față; asta și-o pusese el de mult în gând. Prea își ieșise din fire pe atuncea; era bine că s-a dus. Nu-i vorba, de câte ori se gândea la dânsa, el își făcea mustrări că n-a sărutat ... se gândea Iorgovan, ci numai la un fel de Simină, care vine și trece și nu lasă-n urma ei decât o scurtă părere de bine c-a fost. Lui Busuioc însă nici măcar atât nu-i trecea prin minte, și când Iorgovan și-a făcut cele ...