Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNGER

 Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 399 pentru ÎNGER.

Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21

Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodiţe noemvrie 21 Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21 de Antim Ivireanul Puțin ajutoriu va putea lua un bogat de la un sărac și puțină laudă va auzi un cinstit de la un neînvățat. Drept acĂ©ia dară și eu, știindu-mi sărăciia bunătăților și slăbiciunea învâțâturii, stau de mă mir ce voiu face. Că de o parte uitându-mă măririlor preasfintei fecioarei Mariei ar căriia intrarea cea cu pohfală în bĂ©serică astăz prăznuim; de altă parte, văzând atâtea cinstite obraze, împodobite cu florile bunătăților și cu înțelepciune, mă spăimântez și nu cutez a grăi. Că ce tărie are ticăloasa mea limbă, a lăuda și a cinsti cu vrednicie pre una ca aceasta, carea iaste aleasă și întru tot îmbunătățată mai naite decât toată zidirea, după cum zice la Cântarea cântărilor? Sau ce putĂ©re are izvorul mieu cel cu o picătură de apă, să adape o grădină sufletească ca aceasta? Iară încăși, de vrĂ©me ce darul Duhului Sfânt, carele pururea tămăduiaște cĂ©le neputincioase și cĂ©lia care nu sunt desăvârșit le împlinĂ©ște, acelaș să-m dea și mie putĂ©re și ajutoriu, ca ...

 

Mihai Eminescu - Cezara

... turbare... Tu ești însetată după ea... și cu toate astea ai fi în stare să scapi din mână cel mai frumos model de pictură... Un înger de geniu, căci demonii sunt îngeri de geniu... ceilalți care au rămas în cer sunt cam prostuți. — Dar bine, tată, n-o s-alerg ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați

Ştefan Octavian Iosif - Icoane din Carpaţi Icoane din Carpați de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I Un șuier lung — gem osii ferecate — Un strigăt viu — nebun de libertate ! Pe roți uruitoare Vagoanele urnite Alunecă ușoare Mai iute, mai grăbite, — Dar inima-mi nebună Mai iute-ar vrea să meargă Și bate-n piept, să-l spargă, Să zboare-n lumea largă De-atîta voie bună! Griji amărîte, zbuciumări deșarte, Vă las de-acum ! Vă las cu bine ! La o parte ! Voi n-aveți ce-mi căta la drum ! Pieriți, întunecate duhuri ! Sunt liber ca ciocîrlia-n văzduhuri ! Îmi flutură părul în vînt, Și cînt, — Mă cheamă-n zare munții, munții mei ! Ce dor, ce dor adînc mi-era de ei! Ce dor i-a fost poetului De freamătul brădetului, De murmurul izvorului, De fluierul păstorului, De glasul păsărelelor Și de vecinul stelelor — De vîrful Caraimanului, Ce dor, ce dor i-a fost sărmanului !... II Stă Caraimanul 'nnegurat, Moșneag în veci cu fruntea ...

 

Antim Ivireanul - Mărturisirea credinții, carea se împarte în 12 alcătuiri

Antim Ivireanul - Mărturisirea credinţii, carea se împarte în 12 alcătuiri Mărturisirea credinții, carea se împarte în 12 alcătuiri de Antim Ivireanul Crez întru unul Dumnezeu, Tatăl atotțiitorul, făcătoriul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor. Alcătuirea aceasta ne învață să crĂ©dem că unul iaste Dumnezeu-Tatăl, precum apostolul cătră efesĂ©ni, cap 4 zice: Unul iaste Dumnezeu și Tatăl tuturor carele iaste preste toate și prin toate și întru noi întru toți. Și încă ne mai învață să crĂ©dem cum că acesta au făcut toate / cĂ©le văzute și cĂ©le nevăzute, din nimica, numai cu cuvântul. Și întru unul domnul Iisus Hristos, Fiiul lui Dumnezeu, unul născut carele de la Tatăl s-au născut, mai nainte de toți vĂ©cii, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat de la Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut, cela ce iaste de o ființă cu Tatăl, prin carele toate s-au făcut. A dooa alcătuire ne învață să crĂ©dem cum că Domnul Iisus Hristos, Fiiul lui Dumnezeu, iaste Dumnezeu adevărat și vĂ©cinic, nu făcut, nici zidit, ci născut mai nainte de toți vĂ©cii, din firea Tatălui, asĂ©mene slăvit cu Tatăl, precum / însuși la Ioann, ...

 

George Coșbuc - Moartea lui Fulger

George Coşbuc - Moartea lui Fulger Moartea lui Fulger de George Coșbuc În goana roibului un sol, Cu frâu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind, Și zările de-abia-l cuprind, Și-n urmă-i corbii croncănind Aleargă stol. El duce regelui răspuns Din tabără. Și ține-ascuns Sub straiul picurând de ploi Pe cel mai bun dintre eroi Atâta semn de la război, Și-a fost de-ajuns! Pe Fulger mort! Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! De-argint e alb frumosu-i port, Dar roș de sânge-i albul tort, Și pieptul gol al celui mort De lănci e plin. Sărmanul crai! Când l-a văzut Și, când de-abia l-a cunoscut, Cu vuiet s-a izbit un pas De spaimă-n lături și-a rămas Cu pumnii strânși, fără de glas, Ca un pierdut. Să-i moară Fulger? Poți sfărma Și pe-un voinic ce cuteza Să-nalțe dreapta lui de fier Să prindă fulgerul din cer? Cum pier mișeii dacă pier Cei buni așa? Dar mâne va mai fi pământ? Mai fi-vor toate ...

 

George Coșbuc - Rodovica

George Coşbuc - Rodovica Rodovica de George Coșbuc Baladă din popor Tot cerul la vest era-n purpur scăldat Doinind treceau vesel flăcăii prin sat Cu luciile coase pe-un umăr robust, Și fete, cu ochii din soare de-august, Treceau, având furcă la brâne. Pe-un laiț sub veche tulpină de fag, Eu stam privitor, cum d-a pururi mi-e drag Să stau și din ochi de-amărunt să privesc La sate tot mersul de trai românesc, Ca sfânt trai din vremuri bătrâne. Era după Paști, și era un timp bun. Vedeam îndeparte un vânăt cordun De munți și pe dânșii al iernilor giulgi; Cireșii ningeau căzătorii lor fulgi De albă și nobilă floare. Ici-colo vreo fată fugea la fântâni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mâini, Și boi tăngăneau câte-un clopot la gât, Copii se jucau lângă plopii din rât Și-un fluier plângea-n depărtare. Și, cum stam pe trunchiul de fag răzimat, Lenos având capul pe spate lăsat, Priveam într-un loc la o cruce de străzi: Stăteau înaintea cutării ogrăzi Flăcăi într-o deasă grămadă. Pe rând s-adunară mai mulți trecători, Eram curios eu, la ce-s privitori? Întreb pe- ...

 

George Coșbuc - Tulnic și Lioara

... purtau în grija lor Trei stâni de oi lânoase și toate cu ampror! Dar salba cea mai scumpă și-odorul din comoara Lui Stâlpeș era înger, tip blond, era Lioara, Căci Stâlpeș avea doamnă pe Lia și avea O fată, numai una, iar fata se numea Lioară, după gândul frumoasei doamne ... atunci ca ș-altădată Mai fost-au doară fete, dar n-a fost încă fată Frumoasă, ca Lioara, și nobilă, cât ea Un înger din icoana bisericii părea. Ș-atât avea copila mișcări de fermecate, Cât soarele că-i soare și-i trup fără păcate, Mirat stetea cu totul ...

 

Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească

... cerca să vă pornesc: Aș pune mica mea parte, Silința-vă lăudând, Isprava nu prea departe, Bună, dreaptă arătând, V-aș arăta răsplătirea. Ș-un înger

 

Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 18

... sărbătoare la urmașii voștri. POEZIA În zborul meu cel slobod, în sfânta mea-nfocare, Mi-i drag a cânta prinții și stăpânirea lor; Înger trimis din ceruri fac buna guvernare, Pe cea rea o fac spaimă, Satan pustiitor. Lira-mi dulce suspină plăcuta pomenire, Zefirii p-a lor ...

 

Mihai Eminescu - Ec%C3%B2

Mihai Eminescu - Ec%C3%B2 EcĂ² de Mihai Eminescu Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe        Și stâncile rar        Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună        În lună. Diamant e în aer, în codri ­ miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scurt argintos Și stele păzesc în tărie        Și văile sunt        În aburi de-argint Pierdute-ntr-al doinelor șuier        Din fluier. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece        Și calu-i turbat        Zbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână        Bătrână. Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul de nalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă,        Dar astăzi e viu        Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare        Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare;        Trec albe ca-n vânt        Dulci ...

 

Mihai Eminescu - Eco

Mihai Eminescu - Eco EcĂ² de Mihai Eminescu Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe        Și stâncile rar        Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună        În lună. Diamant e în aer, în codri ­ miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scurt argintos Și stele păzesc în tărie        Și văile sunt        În aburi de-argint Pierdute-ntr-al doinelor șuier        Din fluier. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece        Și calu-i turbat        Zbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână        Bătrână. Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul de nalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă,        Dar astăzi e viu        Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare        Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare;        Trec albe ca-n vânt        Dulci neguri de- ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>