Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OR
Rezultatele 2451 - 2460 din aproximativ 2512 pentru OR.
Veronica Micle - Ca astăzi... Ca astăzi... de Veronica Micle Ca astăzi nu mai sunt stăpână Pe mine, pe sufletul meu, numai c-o strângere de mână îndeajuns ți-am spus-o eu. Și ca o slaba jucărie Sunt astăzi înaintea ta, privirea mea ți-ar spunea-o ție în ochii mei de vei căta. Și c-a mea singură dorință E roaba ca să-ți fiu în veci, ți-o spune `ntreaga mea ființă când tu pe lângă mine treci. Însă tu treci cum trece-o rază Din soare, pe un biet pribeag, - Ce-i pasă ei că-l luminează... Ce-ți pasă ție că-mi ești
Veronica Micle - Glasul durerei
Veronica Micle - Glasul durerei Glasul durerei de Veronica Micle Auzit-ai tu vreodată frunzele de vânt mișcate Susurând încet și tainic pe-a lor ramuri clătinate? Ele cântă-atunci de jale cu un glas suspinător; Cine știe-a lor durere, cine știe dorul lor. Și ascunsă prin frunzișuri, tăinuind a ei ființă, cântă dulcea Filomela, și`n cântare-i o dorință Pare că îndreaptă vecinic către cerul cel senin, Și divina-i melodie se sfârșește c-un suspin. Iar poetul ce-o aude își ia lira și se duce Pribegind cu-a sale doruri, și ca dânsa el atunce Cu un vers duios și jalnic spune lumii chinul său Și răpit de-a lui simțire el suspină-amar și greu. Și-auzind atâtea glasuri ce spre ceruri se înalță Care te pătrund în suflet cu-a lor farmec și dulceață, Nu intrebi, plecând cu jale ochii `n jos înspre pământ Pentru ce tot cu suspinuri se sfărșește orice cânt? O! de-ai ști tu că pe lume, de când lumea e facută, Blanda voce-a fericirii este, a fost și va fi mută, ...
Veronica Micle - Lui X (Micle)
Veronica Micle - Lui X (Micle) Lui X de Veronica Micle Vârful nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge... Lâng-acest colos de piatră vezi tu cât de mică sunt – Astfel tu `n a cărui minte universul se răsfrânge, Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ. Și dorești a mea iubire... prin iubire pan` la tine Să ajung și a mea soartă azi de soarta ta s-o leg, Cum să fac! Când eu micimea îmi cunosc atât de bine, Când mareața ta ființă poate nici n-o înțeleg. Geniul tău, planează-n lume! Lasă-mă în prada sorții Și numai din depărtare când și când să te privesc, Martora măririi tale să fiu pan` la pragul morții Și ca pe-o minune `n taină să te-ador, să te
Veronica Micle - Pasăre cu pene albastre
Veronica Micle - Pasăre cu pene albastre Pasăre cu pene albastre de Veronica Micle Pasăre cu pene albastre, Martoră iubirii noastre, De-i sfârși cântarea ta, N'asculta ce-mi spune mie, Dragul meu, căci cine știe Dacă mâni nu m'a uita. Râule cu apă lină Și curat ca o lumină, Cât ne vezi de fericiți, Starea noastră n'o răsfrânge, Mâine poate noi vom plânge Și-om fi veșnic despărțiți. Iar tu lună, dragă lună, Tu a nopților cunună, Să nu spui că ne-ai privit. Poate mâni a tale rază N'ar putea măcar să crează Că vreodată ne-am
Victor Hugo - Cântecul Gafiței
Victor Hugo - Cântecul Gafiţei Cântecul Gafiței de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati O floare duioasă zice fluturașului ceresc, Nu fugi, că mor; Căci trista mea soartă este eu pe pământ să trăiesc, Nu la cer să zbor... Nu uita amorul nostru, neștiut de pizmașii oameni În câmpi depărtați... Nu uita ca tu cu mine la trup, la văpsele sameni, Ca când am fi frați. Dar vai! zefirul te suflă, iar eu nu pot să mă smulg Din negrul pământ. Ca pân’ la cer cu al meu abur, miros pe cale să-ți duc Și rămân plângând. Tu te duci tot pe departe, căci prea ți-i drag a pupa Orice floare vezi. Iar eu rămân părăsită făr-a mă putea mișca, Chiar ca din obezi. Tu fugi, și iar vii la mine, și iar te duci s-amăgești, Și pe alte flori, Dar când te întorci la mine, tot lăcrimând mă găsești, Mai ales în zori... Oh! la amor mai statornic de vrei ca să te deprinzi, Și să nu mor eu, Dă-mi aripi să zbor la tine sau tu rădăcină prinzi Lângă trupul
Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta
Calistrat Hogaş - Cucoana Marieta Cucoana Marieta de Calistrat Hogaș Alți oameni, alte timpuri!..: Iată pentru ce nu găsi nimeni nici prea mojic, nici prea necuviincios pe Andrei, nepotul căpitanului Enache, când, într-o sară, sosind de pe coclauri la moșul său, căpitanul, umplu așa, fără de veste și cum se afla de pe drum ușa salonului plin de lume, cu persoana sa bărboasă, colbăită, nepeptănată, cu umbra neagră a imensei sale pălării, cu cele două opinci de la picioare nu mai puțin imense și cu înfățișarea de broaște strivite, iar, peste tot și peste toate, cu vestita sa manta, care ar fi putut sta cu cinste și pe umerii de stâncă ai Panaghiei... Cine nu cunoștea pe Andrei, nepotul căpitanului Enache!... Cucoanele, mai cu samă, își dădeau ghionturi pe ascuns și vorbeau pe șoptite înde ele, când îl vedeau. — Doamne, dragă, mai văzut-ai tu, de când ești, un om așa de sucit și hursuz ca nepotul ista al căpitanului? Eu, una, drept să-ți spun, nu-l pot suferi... Și, legănându-se în cumpănă pe scaun, își făcea vânt alene cu evantaliul, uitându-se nehotărât înainte și cam pe sus... — Eu, Lențo, dacă m- ...
Nicolae Gane - Cânele bălan Cânele bălan de Nicolae Gane Ce poate fi mai vesel decât un școlar în vacanțe! Îmi aduc aminte ca acuma, când profesorul mă chemă în salonul de așteptare și-mi dădu o scrisoare a cărei pecete purta niște inițiale binecunoscute mie, și a cărei adresă era scrisă de-o mână asemine binecunoscută mie, mâna prietenului meu. Cu ce strângere de inimă deschisei scrisoarea! Prin ea mi se vestea că Constantin viziteul, o slugă veche și credincioasă, sosise cu trăsura spre a mă duce la moșia părintească pentru timpul vacanțelor. Scrisoarea era scurtă, dar întovărășită de câteva gavanoase cu dulceață, o cutie de rahat și câțiva galbeni de cheltuială pe drum. Prin post-scriptum tatăl-meu îmi zicea să iau sama să nu răcesc. O, dulci și sfinte tinerețe! De mi-ar fi pus cineva la picioare comorile lumii, n-aș fi fost mai fericit decât gândind la călătoria ce aveam să fac pănă acasă, și la cele două luni de vacanțe, două luni mari, nesfârșite, pline de desfătări. Gavanoasele cu dulceți mi le-a luat profesorul, deși, în buimăceala mea, nu țin minte să i le fi ...
Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu
Vasile Alecsandri - Protestaţie în numele Moldovei, al omenirii şi al lui Dumnezeu Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu de Vasile Alecsandri 1848 Fraților români din toată România! Vă chem să fiți martori la nelegiuirile guvernului prințului Moldovei, Mihail Sturza, care de patrusprezece ani s-a arătat prin toate faptele sale dușmanul cel mai aprig al nației noastre! Veniți cu toți să protestăm în fața lumii împotriva sistemului barbar și corumpător ce a întrebuințat până acum acest domnitor pornit de patimi spre a ținea Moldova în lanțuri și în întunecime! Veniți cu toți să protestăm în numele Patriei, al Omenirii și al lui Dumnezeu, împotriva tiraniei machiavelice a acestui om, care nu respectă nici Patrie, nici Omenire, nici Dumnezeu! De 14 ani, Mihail Sturza, stăpânit de nesațiul iubirii de argint, se slujeștele de măsurile cele mai arbitrare și de chipurile cele mai nerușinate pentru de a-și îndestula patima răpirii; dar, spre nenorocirea țării, acea patimă este neîndestulată, căci ea nu are hotare. De 14 ani, Mihail Sturza, înarmat cu otrava corumperii, stinge simțirile de omenie și de cinste din inimile supușilor săi, degradează caracterul nației, ...
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie şi adolescenţă Amintiri din copilărie și adolescență de Garabet Ibrăileanu Amintirile au fost precedate în ,,Adevărul literar și artistic" de următoarea notă a redacției: ,, Începem publicarea amintirilor de copilărie și adolescență ale lui G. Ibrăileanu. Aceste amintiri datează din 1911. Ele sunt redactate sub formă de scrisori către un prieten, în casa căruia au și fost scrise. Manuscrisul scrisorilor stătea pe biroul prietenului, de unde Ibrăileanu îl lua și îl completa. Cum scrisorile nu erau destinate apariției, ele se prezintă sub prima redactare -- fără nici o corijare de formă. Le publicăm atât pentru frumusețea paginilor în sine, cât și ca document pentru înțelegerea unei epoci și a unui om ale cărui fine resorturi sufletești pot fi descoperite numai din lectura acestor pagini, care cuprind fapte necunoscute chiar de mulți dintre prietenii lui Ibrăileanu." Duminică 31 iulie 1911 Încep să-ți scriu câteva lucruri de altădată, așa cum mi-or veni sub condei, fără nici un plan și fără nici o pretenție. Cele mai vechi lucruri, de care mi-aduc aminte, sunt casa de la Roman, unde am stat până la vârsta de 5 ani, și familia câtă stătea în acea ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Apă şi foc Apă și foc de Barbu Ștefănescu-Delavrancea De la ștreaja Vergului până la Biserica Delea-Nouă, un nor de praf galben se ridică de la pământ, mânat ca într-o albie printre casele și grădinele șoselei nepietruite. Grânarii se întorc de la sate, de la mori și porturi. Unii încărcați cu vârf pîn’ la cercul coviltirului, alții cu căruțele goale și cu maldăr proaspăt în cadirle. Bicele pocnesc pe dasupra naintașilor; caii voinici și aprinși joacă în hamuri și ninchează, mirosindu-și din depărtare grajdurile. Tinerii, rumeni și nădușiți, cu zăbunele și cu cămășile deschiate, cu hamurile pe după gât, călări pe rotașii din stînga, dau chiote în goana cailor; iar dacă căruța le e greu încărcată și roatele abia li se învârtesc în osii, ei cântă prelung Mumă dragă, mumă, Dine,Dine,Constantine, or Ghiță,Ghiță,Cătănuță, bătând cu călcîile goale în pântecele cailor. Înaintea lor ies , în cârduri, copii dolofani, dăsculți și cu pletele cârlionțate pe grumaji și se uită cu jind cum mai-marii lor mână cîte și șase cai, fetițe săltate cari furișează câte o ochire pe cine mai știe ce flăcău voinic, muieri cu furca în brâu, ș- ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Palatul de cleştar Palatul de cleștar de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cam pe la începutul vremilor, până unde praștia minții nu azvârle, se povestește, așa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte. Apele curgeau la vale și munții se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer și stele pe pământ — ca pe la pârdalnicii noștri de stihari —, dar multe nu erau așa după cum sunt. Împărații de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura țărâna la nouă coți în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz și mai cu minte, și-i dăruiau naframa, inelul, paloșul, stema și gonaciul, ca să poată împărăți și război în locul lor. Apărarea și dreptatea atârnau de tăișul paloșului. Cu ...