Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEI
Rezultatele 2441 - 2450 din aproximativ 2481 pentru CEI.
Veronica Micle - Glasul durerei
... Și ascunsă prin frunzișuri, tăinuind a ei ființă, cântă dulcea Filomela, și`n cântare-i o dorință Pare că îndreaptă vecinic către cerul cel senin, Și divina-i melodie se sfârșește c-un suspin. Iar poetul ce-o aude își ia lira și se duce Pribegind cu-a ...
Veronica Micle - Lângă leagăn (Micle)
Veronica Micle - Lângă leagăn (Micle) Lângă leagăn de Veronica Micle Album Macedo-Român , 1880, p. 65 Domnișoarei Eliza Candiano Și pe fruntea ta voi pune o cunună de mirt albă, Iar la gât îti voi lega cu-o bogată mândră salbă, Pe-al tău braț rotund și neted ca petala cea de crin Înșira-voi mărgean roșu și brățare de rubin. Rochie albă ca spuma și ca norul de ușoară Îți voi atârna de umeri și ca îngerii ce zboară Vei zbura și tu în lume, - iar în loc de maica ta - Fericirea și iubirea sufletul ți-or
Veronica Micle - Nu ești tu...
... dor nemărginit. Și dacă a fost durere și dacă mai sufăr încă, Nu ești tu a lor pricină, nu ești tu cel vinovat, E de vină al meu suflet, e simțirea mea adâncă Căci a mea este iubirea tu ești clipa ce-a zburat ...
... nici nu plânge că te las... Sosit-a ceasu-nstrăinării Și ceasul bunului rămas. Se rupe-un lanț plin de tărie Ca firul cel mai subțirel; Când soarta vrea așa să fie, Zadarnic vrei să faci altfel. Și nu mai e nimic în stare Să-ntoarcă vremile-napoi Și ...
Veronica Micle - Uitarea Uitarea de Veronica Micle Convorbiri Literare , XV (1881), nr. 9 (1 dec.), p. 356 Ai sosit, dulce uitare, Din cumplitul meu necaz Și din dragostea cea mare Nici o urmă n-a rămas. Și-n aceste ceasuri line, Eu cu suflet liniștit Cugetându-mă la tine Mă întreb de te-am
... ci au giucat trebui ca să-i dei, Bani în mână el n-ari și trebui să cei. Trimete deci pe sluga iui la vameșu cel mari, La a lui sâgur iconom cari acum nimic n-are Dar cum socotiți au rămas când sluga alergând Cu veste ce pre ...
Zilot Românul - Definiția istoricului
Zilot Românul - Definiţia istoricului Definiția istoricului de Zilot Românul Dator aș fi s-acoper, Iar nu să defăimez Pă cei d-un neam cu mine; Dar greu, frate! ohtez, Că n-am altfel cum face, Silit sunt d-adevăr: El îmi zice a scrie Toate pân' la un păr. Rea este defăimarea, Mai rău e a minți: La lucru ce-i de față Rușine poți păți. Istoric sunt, n-am frate, N-am rudă, n-am vecin: Stăpân am p-adevărul, Lui cată să mă-
Zilot Românul - Judecată, alegere și hotărîre pentru începutul Țării Românești și starea întru care
Zilot Românul - Judecată, alegere şi hotărîre pentru începutul Ţării Româneşti şi starea întru care este acum supt domnia grecilor fanarioţi, leatul 1818 Judecată, alegere și hotărîre pentru începutul Țării Românești și starea întru care este acum supt domnia grecilor fanarioți, leatul 1818 de Zilot Românul Fragment Dachii stătură : Minuni făcură, Cum sînt știute În cărți trecute ; Pre chiar romanii, Lumii tiranii, Așa-i aduse Supt bir îi puse. Minune mare ! Romanii, care Purt-atunci nume Grozav în lume Atît să scază : Supt dachi să cază. Dar nu-i minune Dacă vei pune Nainte ție Acea frăție, Acea unire, 'Ntr-o glăsuire, Cu vitejie Cu vrednicie, Fără trufie — Numai prostie Ce-avea firește Cu care crește Și se mărește Or mic or mare De vei ce stare. De vei răspunde Că acum unde Dachii s-ascunde ? Ei ar răspunde : Unde-s romanii, Lumii tiranii ? Așa sînt toate : Nasc, cresc, au moarte. Vezi primăvara, Urmează vara, Apoi vezi toamna Iată și iarna ; Ca iarba, toate, Răsar, au moarte. Vezi seminție Astăzi să fie Nepomenită, Nesocotită, Că-ncepe-a creșe Și biruiește, Pre-alte supune, Supt bir le pune Și le domnește Le stăpînește, Le poruncește, Le rînduiește Orcum ...
George Coșbuc - Un pipăruș modern
... n păscălie Și-mi dă din bobi cuvânt curat, Savinca-n ce pământ să fie? De cine zmeii s-a legat? “ Cel Crai-de-Peșteră sucește De trei ori capu-i luminat, Apoi înșiră bobi pe sâtă, Vrăjind cu voce răgușită; Începe-apoi la descântat, Tocmindu-și ... „Hei, cioară neagră! Ce ți-am zis?“ Răsun-atunci un glas de-alături, Și ca din pod porni din dos În modul cel mai furios Război de clește și de mături! Și rap! și zup! și zup și rap! Și-n fel și-n formă preste cap, Cât ...
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
Constantin Stamati - Dragoş (Stamati) Dragoș de Constantin Stamati (Baladă) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Ochii minții mele îndărăt se uită, Răzbătând prin pâcla trecutelor seculi; Deci ridic voalul vechimei bătrâne Și Dragoș s-arată pe cal de minune. Pe al lui coif luciu s-învăluiesc pene, Și săgeți călite răsună în tulbă-i, El zboară călare pe șes ca un vifor, În zale porumbe, cu de oțel paloș. Soarele apune după înalt munte, Sara se ridică din adânci prăpăstii, Eroul ajunge în pustiii codri Și printr-a lor vârfuri abia vede cerul. Furtună grozavă pe aripi negrite, Dinspre apus vine vâjiind în aer, Văile suspină, codrul clocotește Stejari de ani sute scârșnesc să se rumpă. De ploaie și vifor nu-i adăpostire, Și nici că se vede de om locuință, Ci prin întuneric printre crengi departe Când și când clipește o de foc lumină, Cu speranță mare și îndrăzneț suflet, Eroul prin codru drept către foc merge; La un râu ajunge ce spumegat curge, Și pe țărmuri vede o veche cetate. Vânătă văpaie dintr-însa clipește, Care se prevede în apa ce curge, Iar prin ferești umbre când și când s-arată ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
Constantin Stamati - Gafiţa blestemată de părinţi Gafița blestemată de părinți de Constantin Stamati Îndesară doamnă-n țară, Toată noaptea-mpărătiță, În zori ca o văduviță, Amiază călugăriță... (Cântec vechi al unei doamne nenorocite.) I Nouri groși acoperise a stelelor strălucire, Și ceață de promoroacă pudruia codrii pustii, Crivățul cu-a sa suflare împrăștie pustiire, Lăsând urme de pieire pe dealuri și câmpii. Pe domnii codrilor, brazii, pe stejarii cu virtute, Îi zbuciuma cu-al său vifor, să i se plece gemând, Și zburând peste-a lor vârfuri drepănate sau căzute, Pân-în locuri depărtate ducea viscol șuierând. Iar scârboasa cucuveică ținterimul părăsește, Și cu-al său fioros țipăt, vaiet și moarte vestește. Tocmai atunci și Gafița de-al său amat interită, Se trăgea mai de tot moartă spre bordeiul părintesc, Căci neprihănita fată, de Iancu ademenită, Pentru dânsul înșelase pe părinții ce-o bocesc; Pentru dânsul defăimase a sale amici iubite... Încât orbind-o păcatul, făr’ să știe au greșit, De și-au părăsit părinții și datoriile sânte, De și-au pângărit și legea și de s-au ticăloșit. Și pentru așa greșeală Gafița nenorocită De Iancu fu rușinată, de Iancu ...