Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru S������L������������LUI
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 1547 pentru S������L������������LUI.
... pentru dînsul o vastă arcă pe care i-o încredințase domnul director s-o ducă spre un Ararat mîntuitor. O nervozitate neîncetată îl agita. Mînele lui pale ca fildeșul n-au știut desigur niciodată ce sunt dezmierdările, locul nu se îndulcea în preajma lor, lumina pe ele cădea rece și neprietenoasă ... soarele în ei. Părul, încărunțit și plin de dungi albe ca tabla pe care se jucau copiii, împrăștia veșnic ca un praf de cretă împrejurul lui. Așa era în linii mari domnu' Hube. Adus de cine știe ce nevoi în țara noastră, cu gîndul de a face cîteva economii ... oră în oră măsurînd timpul care trecea fără să mai poată aduce nimica nou pentru dînsul. În sunete clare și sunete triste era țesută viața lui, o ploaie fărîmată de sunete erau ceasurile și zilele cari nu-i vesteau nici o fericire... Dobitoacele strînse în arcă se răspîndeau în lume și ... acuma, aducîndu-și la rîndul lor odraslele, un alt crîmpei al hidrei, un alt eu chinuitor, un alt specimen pe care domnu' Hube trebuia să-l boteze, căutîndu-i un nume în vasta-i nomenclatură. El singur rămînea locului după catedra ...
Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
... vitele se scoate sărăcia din casă de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un țăran și-l chema Neagoe. Acest țăran era om voinic și harnic. NuÂi păsa lui de nu știu cine de ar fi fost. Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, se avea bine cu toți din sat, și cum făcea el, ce dregea el, se chivernisea omul ca să-i ajungă agoniseala ... Burcilă, când la aleșii ori la fruntașii satului, când la taica popa. Totdauna găsea el de lucru; la toți muncea și la toți sporea lucrul lui. Când însă muncea și pentru dânsul, munca nu-i da în spor. De venea apa mare, arăturile lui le îneca. Daca vrun prăpăd de la niscaiva lighioane, ori de la ciori cădea peste semănăturile megiașilor, ale lui era stinse cu desăvârșire; de bătea piatra holdele, apoi pe ale lui le amesteca cu pământul, de nu se mai alegea nici praful de dânsele; ba uneori porumbul se tăciuna, ba lăcuste, ba potop, ba toate relele ... apoi nu. El cunoștea de mult pe un cioban chiabur. Dară nu era în sat. Când, iată că se pomenește că-l ...
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
... fie spaimă au mirare-n lume. Căci virtutea, ca și răul, cumpenite-s la sătean; El nu surpă, nici rădică, tronul crunt a lui tiran, Niciodată Poeziei armonia cea vândută. La ambițios nevrednic n-a da laudă necăzută. Sub aceste mici movile țărna lor s-a ... vrodată, întru duiosul său rost, Văzând un mormânt mai proaspăt va să-ntrebe: cine-am fost? Va răspunde-atuncea poate un păstor cu veche frunte: L-am văzut în multe rânduri, când se lumina, la munte, Cum pe iarba-nrourată mergea-n pas înaripat, Ca Ființei rugi s-aducă care lumea ... un om făr-agiutori, Se părea cuprins de patimi sau de un fatal amor. Într-o zi, pe culmea ceea, und-era a lui venire, Așteptatu-l-am, căutându-l, dar nu-l găsii nicăire. A trecut și ziua a doua, din nou iar l-am cercetat, Dar pe munte, nici în codru, nici la râu nu l-am aflat. Amar mie,-n ziua a treia, în adâncă duioșime Cufundat, poporul nostru îl ducea la ținterime. Vezi în piatră epitaful, coperit ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița
... cheamă Surpatele sosirăm pe la amiază la mănăstirea Bistrița. Barbu Craiovescu, banul Craiovei, și fratele său, vornicul Pârvu, începură zidirea acestei biserici în timpul domniei lui Mihnea cel Rău, la anul 1512. Dar siliți de cruzimile lui, ei fugiră în Turcia, și abia o putură isprăvi, după întoarcerea lor, când cu oștirea adunată de peste Olt goniră pe tiran. Surpatele se despart ... Este câtăva vreme de când niște tâlhari au intrat la dânsul. Și socotind că poate se află ascunse acolo averile mănăstirii, cu feluri de casne l-au silit să vorbească; dar toate au fost în zadar. În sfârșit, pierzând nădejdea de a afla, în necazul lor, l-au aruncat în prăpastie. Dar, sau minune, după cum spun părinții, sau întâmplare după cum ar zice un necredincios, el rămase atârnat de un copac ... de sălbatic ce iese din despicătura unei stânci și se pierde într-alta, călare pe un urs îmblânzit de dânsul. Îmi închipuiam că trebuie să-l prindem cu vânătoarea; dar când îl văzui că își pleacă capul și salutează, când îl pipăii și înțelesei că este de carne și de oase ... ...
Ion Luca Caragiale - Un articol regretabil
... Motru, de Gion, de fin de siècle, de abracadabrant, mirobolant, bizar, straniu și celelalte; mie îmi pasă daca pe autor îl prinde sau nu-l prinde când se apucă să-mi spună ceva. Vezi, asta-i asta. Gion a scris, de exemplu, ceva pe care redacția Kikirezului ar ... Și atât e de adevărat ce-a zis el, că, oricât de necorect și schilod a spus-o, îi șade bine lui, îl prinde s-o spună astfel. D-l Motru pretinde ca Gion se silește, insistă, spre a face senzație, asupra punctelor imorale din schița lui fantazistă. “La ce va fi folosind asemenea insistență?â€� se-ntreabă d. Motru. La ce? răspund eu. Ca să dovedească numaidecât că nu-l ... încă o dată să mă ierte celălalt amic al meu, d. Motru, să-i spun că dacă e cazul să zicem că e regretabil articolul lui Gion, aceasta e pentru cum, nu pentru ce al acestui articol, în adevăr mai mult decât regretabil. Gion imoral? Allons donc, farceur! Mizericordie divină! OĂ ... ...
Paul Zarifopol - Caragiale și Domnul X
... X îl plictiseau peste măsură. Pe cât era uneori de ușoară cordialitatea lui meridională, pe atât de aspru respingea autorul de comedioare pe domnii care-l năpădeau cu o intimitate nepoftită. Erau destui Domni X, care umblau să se împodobească afișând nerăbdător o prietenie, căreia căutau să-i dea, nelipsit, aer ... se arată în pateticul text unde cetățeanul anonim mustra cu supremă indignare pe însuși maistrul școlii nenorocite. Sunt curioase de tot, uneori, surprizele progresului. Farsele lui Moliere sunt desigur mai ofensatoare mult pentru morala consacrată, decât ale lui Caragiale; dar Ludovic XIV avea deosebită slăbiciune pentru farsele lui Moliere și cerea adeseori să-i fie jucate la curte. Severitatea Domnilor X din București e încă mai teribilă atunci când se combină, cum zice ... vârf de viața românească adevărătă; cum, tocmai Domnul X, național-culturalul, poate să uite toate astea și să ne vorbească numai și numai de farsele lui Caragiale? N-am ce face: Domnul X îmi e suspect. El poartă necaz otrăvit lui Caragiale, din pricina lui Coriolan Drăgănescu, din pricina domnului Nae Cațavencu, a tânărului Rică, a
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... iarnă întreagă. În primăvară, boierul îl luă alături de dânsul în viața încordată, dar sănătoasă și roditoare, a plugarilor. Mai târziu, după ce-l desluși bine asupra noului trai ce avea să ducă de acum încolo, boierul îl plimbă pe la toate moșiile și-l întrebă: — Pe care ți-o alegi, băiete, să-i porți singur de grijă? — Pe toate, tată, e timpul să te odihnești și dumneata ... se gândea tocmai la miișoara ce-i alunecase din palmă, nici nu crâcni, dar se înroși până-n albul ochilor. În clipe de acestea, cuvântul lui tăia ca sabia. Vânător vestit, un sfert de viață o petrecuse prin munți; îndrăzneț și ochitor ghibaci cum era, își atrăsese pe socoteala vieții lui ... Cuza: — Îndrăzneț om, spunea dânsul. Ia închipuie-ți dumneata ce am aflat de la un om care a văzut minunea cu ochii lui. Cică Vodă și cu Buhtea Boierul vrând să arate, zilele trecute, cât de buni chitaci sunt, și-au pus câte un măr pe cap, apoi ... era cât de cât de puțin îndoielnic, iar când spunea că o să-ți facă un lucru, era ca și făcut. Până mai deunăzi glasul ...
Ion Luca Caragiale - Excelsior (Caragiale)
... se-nalță și se-ntinde Pe ape și câmpii; Precum raza de soare prin spațiuri străbate Șiduce-a ei lumină pe globuri depărtate L-a sferelor copii, Astfel acum în ceruri creștina voastră rugă A străbătut ca raza cu-a fulgerului fugă L ... emoțiune, nimic alt nu mai poate Speranții să răspunză, decât: “Le vreaupe toate!â€� ...Pe toate le și are... Și-așa, trimisul nobil al lui
Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan
... că doar i-o atinge la omenie. Nici unul dintre prieteni nu s-a lăsat înduioșat de vorbele lui frumoase, ba, unii chiar, l-au dat afară. S-a întors acasă, amărît pînă în fundul sufletului și i-a zis bătrînei: -A, mamă ... am eu cuvinte să mă port așa. Mergi de-ți vezi și de treburile dumitale... Umblă cu Dumnezeu! într-o seară, cînd ședea după regula lui la capătul podului, iată că trece califul Harun-al-Rașid, îmbrăcat tiptil așa ca să nu-l cunoască nimeni. Stăpînitorul acesta, deși avea destui slujbași foarte pricepuți și strașnici, tot voia să cunoască el singur cum merg lucrurile în împărăția lui; și pentru acest scop umbla adesea tiptil în felurite chipuri prin orașul Bagdad. În seara aceea, era îmbrăcat ca un negustor de la Musul, care ... corabie în partea dimpotrivă a podului, și în urma lui mergea un rob mare și voinic, o namilă de om. Califul, sub îmbrăcămintea lui, se vedea a fi un bărbat de seamă, vrednic de toată cinstea. Abu-Hasan s-a ridicat de unde ședea jos ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
... o strecoară Prin nori până la soare  trăiește-un bătrân mag. Când încă eram tânăr, el tot bătrân era: Al vremilor curs vecinic nu-l poate turbura. În fruntea lui e strânsă un ev de-nțelepciune. Viața lumii toate în minte-i a-ncăput. Trecutul... viitorul el poate-a ți le ... i iară, Să nu poată s-oprească gândirea celor răi. Și cine-enigma vieții voiește s-o descuie, Acela acel munte pe jos trebui să-l suie. Cu buclele lui negre, ce mândre strălucite! Cu fața lui cea trasă, ce dureros de pal! Cu ochii mari ce-și primblă privirile-i unite, C-o frunte-n bucle-și pierde puternicu-i oval ... Cu fața ei cea blondă lungi nourii sfâșie Și visuri lungi gândirea i-o-mbată și i-o mint. Aripa unui înger el simte că-l mângâie Și neteda lui frunte o-atinge tremurând  Și gâtul ăstui înger ar vrea ca să-l cuprinză, Cu el să zboare-n țara steloasă și întinsă. ,,Spun mite  zice singur  că orice om în lume Pe-a cerului ... ...
Ion Luca Caragiale - Autoritate
... loc, a îngălbenit foarte tare, a șovăit și, dacă nu-l luam la braț, ar fi căzut — era fără-ndoială bolnav. L-am întrebat, fiind la amiazi, dacă a dejunat: mi-a spus că da. Apucându-l strâns de braț, am simțit că, sub mânecile lui, pielea era tot așa de largă pe oase ca și mânecile pe piele. Foarte rău trăit. Am ajuns la birtul unde dejunam și l-am poftit să ia ceva. A căzut mai mult decât s-a așezat, foarte obosit, pe un scaun. Acum îl aveam ... toate astea, paliditatea lui îi dădea un aer mai interesant: era distincția suferinței. Deși îmi spusese că dejunase cu câteva minute mai-nainte pe drum, l-am invitat să guste ceva împreună cu mine și nu m-a refuzat. A mâncat: ochiuri la capac, varză cu carne ... conversația d-lui Ionescu că și la moral era ca și la fizic un om nu prea deosebit: pare că, pierzându-și paliditatea, pierduse singura lui ...