Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRIN ACEASTA

 Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 1367 pentru PRIN ACEASTA.

Antim Ivireanul - Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului

... apostolul din descoperirea părintelui ceresc dintre toate cĂ©lelalte vorbe ale ucenicilor i-au zis cum că iaste fiiul lui Dumnezeu celui viu și cu acest mijloc descoperind tuturor mărirea sa cea mare, ocara patimii sale ucenicilor săi celor întăriți întru această credință o au arătat zicând că i să cade ... fiind încă cu conoștința trupească și necunoscând mărirea ce era să vie dintru ocara patimilor, s-au nevoit ca să întoarcă pre Domnul de la acest gând, zicând: Departe de tine, Doamne, să nu-ț fie ție acestia. Căruia Domnul îi zise: Du-te denapoia mea, satano. Sminteală-mi ești, că ... Mathei, că vor străluci ca soarele întru împărățiia părintelui lor (carii sunt pre lângă Hristos ca niște stĂ©le) carii iau lumina lor de la acest soare al dreptății, că de asemenează Hristos pre lângă toț sfinții lui ca un soare pre lângă stĂ©le, și de vor străluci sfinții ca ... în Ierusalim. Deci, dară, au acestia sunt cuvintele cĂ©le mari și de veselie, carele să cuveniia să se grăiască la o veselie ca aceasta? Acest fel de vorbă era să se amĂ©stece la o bucurie ca aceasta? Tocma aceasta iaste, că nu trebuie socotită această vorbă, după socoteala lui ...

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

... strâmte și noroioase ce trec prin noianul de case mici și rău zidite din care consistă partea cea mare a capitalei României, și prin bălțile de noroi ce împroșcau pe cutezătorul ce se încredea perfidelor unde treceau niște ciubote mari cărora nu le-ar fi păsat nici de potop ... ploii, care dederă capului său aspectul unui berbec plouat, și te mirai ce mai rezistă torentelor de ploaie — hainele lui ude -sau metafizica. De prin crâșme și prăvălii pătrundea prin ferestrele cu multe geamuri, mari și nespălate, o lumină murdară, mai slăbită încă prin stropii de ploaie ce inundase sticlele. Pe ici pe colo trecea câte un romanțios fluierând; câte un mitocan cu capul lulea de vin își făcea ... lui este semnul caracteristic al orfanilor; el era orfan, o existență -cum sunt multe la noi — fără de speranță și, afară de aceea, determinat prin naștere la nepozitivism. În introducerea acestor șiruri am surprins unele din cugetările care-l preocupau în genere — și c-un asemenea cap omul nu ... samă că se scursese a 12-a oră a nopții. Dionis se porni spre casă. Afară ploaia încetase și, ...

 

Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855

... calțavete stacojii, care poartă în litere de aur deviza heraldică: honni soit qui mal y pense. În vremea aceasta căpitanul, suit pe pasarelă, dă ordine prin buciumul de alarmă (porte-voix). Contramaiștrii șuieră din fluieraș e de argint pentru ca să reguleze manevrele; o parte din marinari înșirați sus pe verguri ... ca și inima. Fiind deci cu toții mulțumiți de dânșii, încrezători în atestatul de bravură ce și-au acordat singuri și liniștiți mai cu seamă prin aspectul mării liniștite, ei se împart în deosebite grupe, cântând, fumând, glumind și vorbind cu mare entuziasm de asaltul ce francezii au dat orașului Sevastopol ... eu ne primblăm printre grupele acum reînviate și sondăm cu ochii orizontul pentru ca să zărim coastele Crâmului, sperând că vom zări chiar turnul Malacofului. Acest turn apare în închipuirea mea cu prestigiul misterios al palatelor din povești, dar mai avem încă multă mare de brăzduit cu pieptul vaporului pân-a ... mai tare și mai rece cu cât ne apropiem de Crimeea; vaporul are spasme și înaintează plecându-se, ridicându-se, culcându-se pe coaste, șovăind prin spuma valurilor ca și când ar fi cuprins de beție. Turcul mahmur, ajuns la jumătate de suflet, suspină în Allah pe care nici el însuși ...

 

Ion Creangă - Popa Duhu

... sluga dumitale" cui nu-l trecea cu vederea, căscând cu zgomot când nu-și găsea omul cu care să stea de vorbă, făcând lungi popasuri prin aleiele ascunse ale grădinilor publice din Iași, câte cu o carte în mână, tresărind la cântecul păserelelor și oprindu-se cu mirare lângă moșinoaiele de ... Patru păreți străini, afumați și îmbrăcați cu rogojini; teancuri de traftoloage grecești, latinești, bulgărești, franțuzești, rusești și românești, pline de painjeni și aruncate în neregulă prin cele unghere, un lighean de lut cu ibric pentru spălat, în mijlocul odăiei, apărie pe jos, gunoiu și gândaci fojgăind în toate părțile, o pâne ... partea cea dinlăuntru a paharului și a blidului, ca să fie și cea dinafară curată! Și câte și mai câte, publicate prin jurnalul Predicatorul moralului evanghelic, redactat de dânsul, până i-a luat chiriarhia puterea de predicator. Dar părintelui Duhu nu i-a tors ... de-atâta aghiazmă rusască; mai bine să ne împăcăm. Și începea a-i cânta irmosul următoriu, pe glas al doilea: "Umblat-au Israil prin valul cel învăluit, c-un ulcior legat de gât și cu-n curcan fript, că s-a proslăvit". Apoi antifoanele bețivilor, pe glas ...

 

Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)

... uriașe și în viața poporului român: liberarea lui de sub jugul nemilos al străinilor și reîntregirea statului român între marginile Daciei, stră­vechea noastră patrie. Acest răsboiu a produs însă și schimbări spre rău în sufletul poporului nostru. Răii pământului au sămânat în sufletele turburate de grozăviile răsboiului sămânța ... răsboiu. Frământările acestea sufletești, apoi lipsuri materiale au făcut, de la noi foarte mulți nu-și dau seamă de binele mare la care au ajuns prin liberarea și întregirea neamului și văd numai relele mărunte, încetarea cărora atârnă tot de vrednicia noastră. Muncă cu spor pentru vindecarea relelor putem însă face ... caselor românești și pe Români să-i alunge. În Săliștea Sibiului au încercat cu armata să-i silească pe bătrânii satului să iscălească un document, prin care Românii de acolo să se declare iobagi ai județelor din Sibiu. Românii s'au împotrivit și atunci au fost împușcați 18 inși, dar tot ... locuitorii căruia, Români sau Sași, aveau drepturi egale. De veacuri întregi, străinii pripășiți pe pământul nostru românesc, aveau numai batjocuri la adresa Românului, cercând ca prin ele să-i nimicească mândria îndreptățită de Român, ca doară-doară Românul va ajunge la convingerea, că el e născut să fie rob! Suferințele Românilor ...

 

Nicolae Filimon - Ghibelini și guelfi sau diferite partide muzicale

... să placă poate părinților noștri; pentru noi însă să cere muzica de Verdi. Rossini, Bellini, Mozart și Auber nu se pot pune în comparațiune cu acest mare geniu, unic în sublimitate și în forma dramatică. Această iperbolă a partizanului lui Verdi și modul esprimării aprinse pe un admirator al ... merită oare și ele a lua parte în discuțiunea aceasta? Ați uitat oare că daca muzica a ajuns atît de sublimă prin pana nemuritorului Rossini și altor celebri compozitori italieni, germinile tutulor frumuseților ei melodice și armonice, ea e datoare marilor maeștri germani Sebastian Bach, Mozart și ... espansivă, iar acelea ce locuiesc părțile nordice nu se încîntă decît de o muzică filosofică și care să tinză mai mult la stilul grav. Daca prin condițiunele sociale și climaterice popoarele diferă atît de mult unul de altul la gustul muzical, aplicînd această regulă și la individe în parte, demonstrăm că ... a satisface tendințele și gustul seculului lor. Mozart, Beethoven și Auber vor rămînea pentru totdauna la gradul de înălțime unde i-au pus meritele dobîndite prin talentul lor. Cît despre Verdi, este unicul maestru italian al actualităței care, ...

 

Alecu Russo - Poezia poporală

... Starea Principatelor se schimbă; neatârnarea lor piere; poporul suferă, vitejia lui amorțește și trece de la gloate la cete, de la cete la indivizi, și prin urmare baladele strămoșești sunt înlocuite prin cântece de frunză , cântece hoțești. IV Poezia poporală este nu numai expresia cea mai vie a caracterului național, dar ea aruncă și o ... politice și comerciale, poezia poporală mai adaugă o largă prescriere de starea morală, de obiceiurile vieții intime și de organizarea socială a Principatelor: prin urmare, poezia poporală trebuie să fie obiectul studiilor noastre serioase, dacă vrem să aflăm cine am fost și cine suntem. V Albia literaturii noastre e ... cu capul spart, însă mărturisesc că, privind babilonia limbistică din zilele noastre, mă îngrijesc pentru viitorul nostru literar și mă mângâi numai cu credința că acest viitor își va găsi loc de scăpare în poezia poporală! Îmi închipuiesc că sunt un străin sosit în Moldova sau în Valahia, cu dorința de ... Cercetez literatura și dau de o amestecătură indigestă de limbile neolatine, de o sumă de idei luate fără nici un sistem de la străini, și prin ...

 

Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului

... semn firul de iarbă albastră ce separă mereu grădina dintre sexele mirării ram pe ram în codrul de greșeală un sînge alb în tranșeele cărnii prin noaptea somnambulică de forma sufletului călător prin ruinele alveolelor seci în care nici o rădăcină nu lucrează țarina plăcutelor suferințe un semn firav de aur între pagini alese de celălalt trup acela ... mai mult din lașitate un timp fără culoare fără miros fără gust care capătă contur în spațiul gol de-atîta alergare care te amiroase numai prin văile cernitelor culoare care te umple de spumă în valurile caldelor iluzii și-n ambalaje ieftine și clare te-aruncă pe scara circumvoluțiunilor tale de ... p e t a b i l ă fiecare îndemn pe culoarele ființei doar această memorie colectivă ce poartă pe umeri povara semințelor prin

 

Nicolae Gane - Aliuță

... dragii mei!... zicea el. Era un timp pe când codrii Orheiului se uneau cu codrii Bâcului, și aceștia cu codrii Carpaților; iar plugul brăzda numai prin poiene și prin șesurile apelor curgătoare. Pe atunci nu erau nici șosele, nici drumuri bătute, ci oamenii mergeau călări de la sat la sat, de la târg la ... de domnie. Apoi, chiuind și hăulind, el apucă calea codrului care-l chema la viață fără stăpân, și nu mult după aceea se și auzi prin țară de numele lui Bujor. Doisprezece tovarăși, frați de cruce, fugiți de la coarnele plugului, se adunară în jurul lui și, încrucișând ferul cuțitelor, îi ... să împuște rățe. În sat asemenea nu era decât un singur pușcaș, care niciodată în viața lui nu se luptase decât cu vânatul din pădure; prin urmare, nu era mare speranță în puterea noastră de împotrivire. Cu toate aceste, părerea lui Aliuță de a ne opune cu arma la ... numără treisprezece inși călări care se iviră pe muche, unul câte unul, și se coborau acum pe drumul ce duce la curte. Un fior trecu prin ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman)

... deșir. Pasă dorobanii cei cu coapse late, Cu sclipoase coifuri în argint lucrate. Îi urmez panțirii ce pe cai în spume, Ca ușoare vânturi, lunecă prin lume. Călărașii țării pe vânoși fugari, Îmbrăcați în zale ca bătrâni stejari. Între toți curtenii pasă cu mândrețe, În veșminte d-aur, cu frumoase fețe ... ce-i alung, Cu spedele-n spate, totd-odată-ajung. Cum pe fața mării, după o furtună, Valuri lângă valuri luptă împreună, Astfel în cetate prin adânci strâmtori, Mestecați se luptă vinși și vingători. Strigăte de-nvingeri, de plângeri durere Se înalță în aer... Soarele repiere. Pe o lată piață, printre ... alb de spume, Dintr-o gură-n alta trece mândru-i nume. S-a luat seraiul. Sabie și foc, Pradă și urgie fulger acest loc. Cum prin vijelie sună felurite Vânturile nopții, printre stânci trăsnite, Ploile muginde, tunetele-adânci, Râurile turburi ce cobor din stânci, Astfel se înalță sunetele d-arme, Strigătele ... o durere mare par împovărați. Pe bălaia-i coamă flori apar voios Cum lucește p-aur smalțul grațios Și cum crinii tineri printre raze-albesc, Prin ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica fantastică

... unde se regulează afacerile privitoare la bramani. Aci este mai mare peste toți Mandarinul Ti-Li, mare învățat, care odinioară a fost trămis prin institute cu însărcinarea esclusivă d-a strâmba picioarele chinezilor de mici, pentru a le face să se bucure mai târziu de ... la chinezi. Așa e că este foarte mândră pagoda lui King-Lau cu architectura ei antică și coloarea ei galbenă. Cată să știți, coloarea chineză prin escelință este galbenul. Aruncați-vă dincoace ochii; vedeți cazarma și cancelaria Mandarinului Păcei, Lis-Kyng, vice-guvernatorul militar și civil al Tâmpitopolei; aci este rezervoriul ... nicidecum: aci, am onoarea a vă spune, este casa numită Punga-publică; Mandarinul cel mai mare peste astă pungă este Pungaciul, titlu dat prin simplă derivațiune etimologică. Atențiune, doamnă ! gravitate, domnule ! Trecem pe dinaintea palatului lui Sik-Tir, guvernator general al Tâmpitopolei și reprezintante al Fiului-Soarelui dela Peking ... pământului, și să ne vedem de cale. Cred, acum, doamnă, că sunteți ca și mine de părere, după atâta umblet și fatigă, să intrăm în acest elegant stabiliment public. Vom lua și noi ceaiul și vom fuma opiul, repauzându-ne puțin. Din fericire, acesta este tocmai locul public de predilecțiune al ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>