Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU FI DE AJUNS
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 646 pentru NU FI DE AJUNS.
... cu mai multă luare aminte ca-ntâia oară, el ridică binișor hârtia... în adevăr era o garoafă - ca sângele ce-i curgea din deget - ruptă de curând... Desfăcu atunci mai bine... Ceva scris... Trupul tânăr se simți furnicat din creștet până-n tălpi de un fior fierbinte... Căldura toată i se urcă la frunte... Ascunse în sân hârtia și floarea, cercetă de jur împrejur cu ochii să nu fi văzut cineva din școală cele petrecute, și fugi înăuntru fără a mai cuteza să ridice ochii la fereastra unde se mișcau perdelele. Bolnav ... fost îndemnat de camarazi și de părintele-directorul să iasă la plimbare; el a preferit să stea la școală ca să se poată ajunge cu lecțiile, rămase-n urmă din pricina frigurilor... Firește că superiorul a fost încântat de atâta sârguință. Dejunul s-a isprăvit... Acum școala este iar deșartă. Silitorul seminarist trece către curtea din fund... Dar dacă ferestrele or fi ... ca gheața și ochii ei beți - și puful mărunt de pe obrajii aprinși zbârlit de fiori - încovoiala lângedă a trupului - izbiturile inimei ei ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română
... limpede, mai deslușit. A doua pricină pentru care l-am înlăturat este înțelesul ce a căpătat acest cuvânt din pricina pesimiștilor de contrabandă de tagma celui de la Soleni și despre care vom vorbi în alt articol[3] ; din pricina acestora, vorba pesimism va ajunge în curând o batjocură, deși chestiunea despre care vorbim acuma e un lucru serios, serios și trist. Iată de ce ne-am hotărât să întrebuințăm cuvântul decepționism , care, deși nu are înțeles așa de larg ca pesimismul, lămurește mai bine ce vroim să zicem, ceea ce vroim să vorbim cu cititorii noștri. Dar decepționism ori pesimism, cuvântul nu are așa de mare însemnătate; de căpetenie este pricina acestui decepționism. De unde purcede el? Care e pricina strigătelor de durere, a deznădejdii, a decepțiunii ce caracterizează literatura noastră contemporană, care și-a găsit răsunet în Eminescu, Delavrancea, Vlahuță ... dânșii și ca dânșii porniți spre revoltă. Democrația statornicită ațâța ambițiile noastre fără a le îndeplini. Filozofia ce se întemeiase zorea pofta noastră de a dezveli ceea ce nu cunoșteam, fără a ne-o mulțumi. Și în întinsa cale ce se deschisese, plebeianul suferea de ...
Nicolae Filimon - Despre teatrul italian
... 2. de un cor bine disciplinat și compus de individe cu vocea întonată și cu cunoștințele cerute pentru buna esecutare a maselor corale, de la care depinde de multe ori succesul unii opere; 3. de un orchestru compus astfel încît să nu lipsească nici unul din instrumentele coprinse în partițiunele operilor puse în esecutare, iar individele din care va fi format acest orchestru să cunoască fiecare în parte, cu perfecțiune, teoria instrumentului său și esecutarea, ca un adevărat artist. Afară de aceasta, violoncelul primo, flautul, clarinetul, oboe, tromba și cornul primo, aceste instrumente primarii, ce au mai adeseori soluri, să fie jucate de artiști de distincțiune și de talent, ca să poată esecuta, frumos și cu toată preciziunea cerută de gust și de artă, solurile scrise pentru fiecare dintr-însele; 4. costumele și scenariul cată să fie fidele epocii și locului ce reprezintă; 5. un machinist bun e ... despre acești speculatori de teatru; ne-a convins că un întreprinzător, fie străin, fie pămîntean, și din orice clasă a societăței, nu e nimic mai mult decît un speculant. Ca speculant, el va ...
Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos
... inima și muri, lăsînd pe împărăteasa văduvă. Într-o zi, împărăteasa se apucă să măture pîn casă, dar pe cînd mătura, îi sări un bob de piper în poală; ea luă bobul și-l puse pe sobă, dar el sări și de acolo iar în poala împărătesei. Văzînd că nu poate scăpa de dînsul, îl înghiți; și așa rămase grea și născu un copil cu părul de aur. Acest copil creștea în trei zile cît cresc alți copii în treizeci de ani și se făcu voinic ca brazii munților. Împărăteasa îl dete la dascăl de învăță toate măestriile lumei și, temîndu-se ca să nu-l piarză, îi făcu o colivie de aur și-l închise într-însa, dîndu-i jucării copilărești ca să-i treacă de urît. Într-o zi trecu p-acolo o babă cu două tivdi cu apă; feciorul de împărat o văzu și, trăgînd cu arcul îi sparse amîndouă tivdiile. Baba se uită în sus și, văzîndu-l, îi zise: — Lua-te-ar ... cal de zmeu, de paraleu, mergi nainte! că nu mi-e frică de ...
... mai cu minte dintre toți. - Lasă-l frate! – a grăit popa – că el știe mai bine la ce-l trage inima! De atunci Iorgovan tace, face și așteaptă ca taică-său să se bucure, iar Busuioc e tată și se bucură și atunci când nu prea are de ce. Cu toate aceste, acum Busuioc stete pe gânduri. De mai cu minte era fiul său mai cu minte; acum însă nu era vorba de minte, ci de trecere, și trecere tot el, tatăl, avea mai multă. Știa pe toată lume, și toată lumea îl știa pe el; nu intra în mintea lui gândul că i s-ar pune cineva în drum când îi zice: „Eu sunt Busuioc de la Curticiâ€�. Așa era! Lui nu i se punea nimeni în drum; însă Iorgovan era mai mult decât dânsul: feciorul lui Busuioc! - Bine băiete, dar bagă de seamă, răspunse tatăl. Și nici nu ar fi fost rău dacă Iorgovan, tot ca alte dăți, ar fi fost povățuit numai de gândul că-i va părea odată bine bătrânului. Era cu minte Iorgovan; însă mintea este și ea după timpuri și împregiurări; băiatul era de douăzeci de ani, și mai ales
... copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată și flori până-n pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. ,, De câte ori, iubito, mă uit în ochii tăi, Mi-aduc aminte ceasul când te-am văzut întăi. Ca marmura de albă, cu mâni subțiri și reci, Strângeai o mantă neagră pe sânul tău... În veci Nu voi uita cum tâmpla c-o mână netezind Și fața ta spre umăr în laturi întorcând, Știind că nimeni nu e în lume să te vadă, Ai fost lăsat în valuri frumosul păr să cadă. În orbitele-adânce frumoșii ochi ce-ncântă, Pierduți în visuri ... c-un zâmbet cum e numai al tău, Nu te-a mai văzut nimeni cum te văzusem eu... Și plini îți erau ochii de lacrimi și de foc, Pe-al genei tale tremur purtând atât noroc... De ce zâmbeai tu oare? Vrun cântec blând de jale Au deșteptat în taină glasul gândirii tale?... Pluteai ca o ușoară crăiasă din povești. Dintr-o zâmbire-n treacăt simții ce dulce ești! Și ...
... și baladele vechi mai trăiesc ascunse în fundul apelor, cu palaturile și clopotnițele lor care se trezesc noaptea și-și sună clopotele lor scufundate. Și nu știu de ce, lașul, în serile de toamnă umede, cînd clopotele încep să sune de vecernie din nenumăratele turnuri, în negură, mă face să mă gîndesc la un astfel de oraș scufundat și să-mi închipui că trăiesc într-un afund de apă, unde lumina de-abia mai străbate și din care mă lupt, cu toată dragostea mea de viață, să ies, să mă ridic la suprafață ca să respir și să-mi umplu plămînii de aerul curat și binefăcător al cerului, și să mă încălzesc din nou la lumina fericită a soarelui. În neguri clopotele plîng, se tînguiesc ... a-și îngriji ființa lor exterioară. Eul , la dînșii, este același, căci toți trăind într-o neîntreruptă comunitate, au ajuns să se asemene, în afară de micile lor daraveri cotidiane, de orele de slujbă sau de birou, căci mai toți sunt funcționari și sinecuriști, nimic alta nu-i mai tulbură. Fiecare așteaptă cîte o moștenire sa-i cadă din cer, după ani de
... bine. A trecut de cotul dealului la câmp deschis. E a doua zi de sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De unde a răsărit omul acesta? fiindcă, tot drumul, tânărul, măcar că și-a întors privirile de multe ori pe calea umblată, nu a luat seama să mai vină cineva după el; chiar a gândit: câtă singurătate de dimineață pe un drum așa de căutat întotdeauna! - La vale... răspunde tânărul. Da, dumneata? - Tot la vale... Și cu vorba aceasta strângându-și calul în pulpe trece alăturea înaintașului. - Drum bun ... poate sta de vorbă o fata care are atâta treabă... N-apucă să plece fata și roșcovanul intră-napoi. Tânărul s-a culcat de
Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!
... pe Ioniță băiatul îl cheamă diavolul de buzat ; pe Măriuța fata, împelițata ; pe Călin bucătarul, baraonul de râtan ș.c.l. Coconița Drăgana știe bine să vază de casă, este și econoamă bună. Pe scară mai nu e niciodată măturat, ca să nu se tocească treptele; în pridvor, în sală lipsesc câteva cărămizi de când trăia răposatul socrul coconiței. Casele dumneaei sunt o pereche de case, cum am zice o odaie în dreapta și alta în stânga, sau două d-o parte și două de alta, sau mai știu și eu cum; destul că v-am spus că sunt o pereche de case. Nu cereți și dumneavoastră socoteala de toate până într-una. Când era copilă, dumneaei pomenise la părinți masă rotundă pusă în pat; de la o vreme însă încoace masa e la modă să fie în mijlocul casei, sau rotundă, sau în patru colțuri. La masă, pentru economie, acoperișul ... ca obrazul coconiței. Așa zisei că coconița bate în palme și slugile aleargă grămadă, și Măriuța cu ei, Călin cu părul vâlvoi, pentru că căciula (de va fi avut căciulă) căzuse jos, izbindu-se cu capul ...
George Coșbuc - Un pipăruș modern
... George Coşbuc - Un pipăruş modern Un pipăruș modern de George Coșbuc (Parodie) A fost ce-a fost. De n-ar fi fost, Achim ar fi șezut acasă; Dar după ce Savinca lasă Pe-Achim în ajunări și post, El, zău! nu face lucru prost, De-și cată draga-i jupâneasă. Dar vezi! Achim era-nsurat Cu fata lui Mihai Terinte: Femeie bună și cuminte, Cum alta nu găsești în sat, Și oablă-n mers și dreaptă-n stat Și rumenă, părea o fragă— Rar om, să n-o găsească dragă! Avea doi ... ros și destrămat— Și-Achim se teme-a prinde acul, De ce să-l prindă? Prindă-l dracul! Prin casă-i nor întreg de fum, Prin oale nu-i nimic acum Și-apoi—să fim mai scurți și repezi, Achim e singur, stă ca-n drum, Și dinții lui pocnesc de străpezi, Dar nu pocnesc c-așa li-e firea, Ci foamea aduce pocnirea. „Nu-i modru, nu! De ce stau par? Își zice, el: Ce dracu-i asta? Mă duc ca să-mi găsesc nevasta;— Mă duc, duc, zău! Plec astăzi chiar ...
Mihai Eminescu - Călin Nebunul
... acuma două mai era cum mai era, Nu că doar ai pute spune cum că - a fost așa ș-așa, Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presărat Nu ajung la frumuseța astor fete de-mpărat. Dar deși nu-ți poți da vorba despre ele cu cuvântul, Mintea tot le - atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul, Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare, E o floare de pe mare, cine-i cată-n față moare. Mulți feciori de împărați, de războinici lăudați Le-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul de femee Să-mpodoabe c-o icoană viața lor cea năzdrăvană, Da-mpăratul nici gândește să li dee - așa comoară, Ale casei lui mai mândre și ... mai trainice odoară. Da-ntr-o sară-n drum de țară cine dealul mi-l coboară? Trei feciori voinici de frunte ca trei șoimi voinici de munte, Vin în zale îmbrăcați, pe cai negri - ncălicați , Spițelați, ușori ca vântul , de-o frumseță - ntunecoasă , Au venit să-i ceară, Doamne, fetele cele frumoase. Dar mai bine - ar fi să-i ceară tot bielșugul de pe țară! Și ce nu se pun