Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NEAM
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 477 pentru NEAM.
Ion Luca Caragiale - Un frizer-poet și o dramă care trebuie să se scarpine-n cap
... de mireasma părului ei superb. Și superbul nimb de foc, superbul păr, cuprinde ceva din poezia aspră a lumilor slave, din poezia unui neam ce moare, cuprinde farmecul lui, al națiilor ce se sting pe slabe coarde de ghitară. Și sublimul păr al iubitei mele cuprinde focul dragostelor aprinse ...
Ivan Andreievici Krâlov - Gâștele (Stamati)
Ivan Andreievici Krâlov - Gâştele (Stamati) Gâștele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un țăran la târg ducând, De dinapoi c-o prăjină, De gâște un cârd, Nu pot ști din ce pricină, Făr’ cea mai mică cruțare, Le gonea cu defăimare. Se vede că a lui grabă era ca să ia preț mare. Apoi noi știm foarte bine că interes unde-avem, Acolo nu numai gâște, dar nici oameni nu cruțăm... Și dar pe țăran nu învinovățesc. Gâștele însă altfel aceasta înțelegea, Căci întâlnind pe drum ele un călător ce trecea, Pe țăran așa pârăsc: „Unde s-au văzut în lume gâște mai nefericite, Și de un țăran ca acesta mai osândite, Gonindu-ne cu prăjina, ca pe niște păsări proaste, Și bătându-ne la coaste. Și nu știe el, țăranul, că-i dator să ne cinstească, Căci neamul nostru se trage din cârdul acel slăvit Ce Roma odinioară au mântuit. Ah! când ar putea el să citească În istorii și să vadă romanii vechi cât serba Acele gâște proslăvite și câte serbări le da!â€� Atunci le-au zis călătorul: „Au și voi să fiți serbate Ca acele gâște onorate?â€� †...
Ivan Andreievici Krâlov - Prieteșugul cânesc
... â€� La aceste Roșca răspunse oftând: “Și greu îți pare că este? Dacă noi la un stăpân ne aflăm servind, Și tot de un neam fiind, Să facem, amată Tarcă, un prieteșug vestit, Căci mă aflu prea mâhnit Văzând că o zi nu trece ca să nu ne clănțenim. Și ...
Marius Marian Şolea - Absint Absint de Marius Marian Șolea Sînt fericit în orașele și comunele poporului meu sensibil și vioi în destin. mă simt ca un mușuroi de furnici. mine, amintiri și voluptate... să mergem în doi prin țara cu chei și arnici peste oase uscate! s-au fandosit și ele, cuvintele limbii române, poeții își pun poalele în cap, ca în loc de ouă clar să li se vadă intertextul – ultima culme pe care s-a tolănit inteligența înainte de marele salt. merg prin orașul acesta, brațele sînt tocite de scris, sufletul mi se sprijină de trup ca de-o umbră. bocancii, plini de noroi și de neaoșe speranțe, îmi strălucesc peste toate, scuipați puțin de lună. dezlipesc cerul de pe umeri și doare asfințitul acela pe care-l știe tot omu’. de la mine a rămas sîngeriu. albastre autobuze minerești mă privesc cu ochii lor de faruri prăfuite. stau aliniate precum nenorocirile neamului și în poziție istorică îmi dau onorul ca unui mare comandant de idei și emoții. nu vreau să rîd, mă întorc la casa de cultură să-mi continui lansarea în orașul acesta. și să primim toți flori de la ...
... n lupte, dar azi când barba-e sură, Cu dreapta se închină, cu stânga smulge, fură, Despoaie și ucide în setea-i de hrăpire. De neam e Basarabă, și rudă cu Voievodul, De bogății e putred și-l blastămă norodul, Dar, la Stambul, îl sapă Cislar-Aga harapul. Și tocmai de ...
Mihai Eminescu - Învierea (Eminescu)
Mihai Eminescu - Învierea (Eminescu) Învierea de Mihai Eminescu Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii, Al morții rece spirit se strecură-n tăcere; Un singur glas îngână cuvintele de miere, Închise în tratajul străvechii evanghelii. C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada, Din cărți cu file unse norodul îl învață Că moartea e în luptă cu vecinica viață, Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada. O muzică adâncă și plină de blândețe Pătrunde tânguioasă puternicile bolți: ,,Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț, Înveninând pre însuși izvorul de viețe. Nimica înainte-ți e omul ca un fulg, Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă, În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg." Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială Și negrul întuneric se sperie de șoapte... Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte... Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală. Un clocot lung de glasuri vui de bucurie... Colo-n altar se uită și preoți și popor, Cum din mormânt răsare Christos învingător, Iar inimile toate s-unesc în armonie: ,,Cântări și laude-nălțăm Noi, Ție Unuia, Primindu-L cu psalme și ramuri, Plecați-vă, neamuri, Cântând Aleluia! ...
Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis
... — un vis sarbăd — de motan. Sau ca popă colo-n templul, închinat ființei, care După chip ș-asemănare a creat mîțescul neam, Aș striga: o, motănime! motănime! Vai… Haram De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare. Ah! Sunt printre voi de-aceia care nu cred ...
Mihai Eminescu - Din Iliada Din Iliada de Mihai Eminescu Cântă-ne, zână, a lui Ahil Peleidul mânie, Care cumplită făcu aheilor jale nespusă, Suflete mii viteze de fii de eroi în Aii Au trimis, pe ei înșii de pradă la câni lăsându-i Și la paseri. Astfel se-mplini a lui Zeus voință Din acea zi când cearta făcu dezbinare amară Între mult divinul Achil și fiul lui Atreu, Agamemnon, al neamului tot și al regilor rege. Care din zei ațâță al dezbinului foc între dânșii? Fiul Latonei și al lui Zeus, mânios pe rege, El a trimis pierzătoare boli și moarte prin gloate, Pentru că atreidul mustrase pe preotul Chrise Când acesta veni la Achaici mândre corăbii Ca să-și răscumpere fiic-aducând prețioasele daruri Și cu laurul nemuritorului Phoibos Apolon Încunjură toiagul de aur. Tare rugă el Și pre ahei, dar mai cu seamă pe cei doi Frați atrizi, ce erau căpetenii ai limbilor
Mihai Eminescu - Femeia%3F... Măr de ceartă
Mihai Eminescu - Femeia%3F... Măr de ceartă Femeia?... măr de certă de Mihai Eminescu Femeia? Ce mai este și acest măr de ceartă, Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă, Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă, Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă, A visurilor proprii eternă jucărie? Un vis tu ești în minte-i  și astăzi te mângâie, Iar mâne te ucide. Cu același râs pe buză Ea azi ascultă șoapta-ți de-amor să o auză, Iar mâni cu mii propuneri te chinuie și știe Că orice nerv în tine îl rumpe și-l sfâșie. Comediantă veche ca lumea  comedie Ea joacă azi  juca-va de astăzi ani o mie, Cu-aeeași mască mândră, netedă, mișcătoare  Și cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare. Și astă nerozie, cruzime întrupată, În lumea cea de chinuri ea oare ce mai cată  Ea, cea ce nu gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat natura, Și râsul cel mai vesel, zâmbirea-mbătătoare, Atâta-nțelepciune e-n gura ei de floare, Atâta-nțelepciune pari a vedea, ș-atâta ...
Mihai Eminescu - Femeia%3F... măr de ceartă
Mihai Eminescu - Femeia%3F... măr de ceartă Femeia?... măr de certă de Mihai Eminescu Femeia? Ce mai este și acest măr de ceartă, Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă, Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă, Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă, A visurilor proprii eternă jucărie? Un vis tu ești în minte-i  și astăzi te mângâie, Iar mâne te ucide. Cu același râs pe buză Ea azi ascultă șoapta-ți de-amor să o auză, Iar mâni cu mii propuneri te chinuie și știe Că orice nerv în tine îl rumpe și-l sfâșie. Comediantă veche ca lumea  comedie Ea joacă azi  juca-va de astăzi ani o mie, Cu-aeeași mască mândră, netedă, mișcătoare  Și cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare. Și astă nerozie, cruzime întrupată, În lumea cea de chinuri ea oare ce mai cată  Ea, cea ce nu gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat natura, Și râsul cel mai vesel, zâmbirea-mbătătoare, Atâta-nțelepciune e-n gura ei de floare, Atâta-nțelepciune pari a vedea, ș-atâta ...
Mihai Eminescu - Freamăt de codru
Mihai Eminescu - Freamăt de codru Freamăt de codru de Mihai Eminescu Tresărind scânteie lacul Și se leagănă sub soare; Eu, privindu-l din pădure, Las aleanul să mă fure Și ascult de la răcoare Pitpalacul. Din isvoare și din gârle Apa sună somnoroasă; Unde soarele pătrunde Pintre ramuri a ei unde, Ea în valuri sperioase Se azvârle. Cucul cântă, mierle, presuri - Cine știe să le-asculte? Ale pasărilor neamuri Ciripesc pitite-n ramuri Și vorbesc cu-atât de multe Înțelesuri. Cucu-ntreabă: - "Unde-i sora Viselor noastre de vară? Mlădioasă și iubită, Cu privirea ostenită, Ca o zână să răsară Tuturora." Teiul vechi un ram întins-a, Ea să poată să-l îndoaie, Ramul tânăr vânt să-și deie Și de brațe-n sus s-o ieie, Iară florile să ploaie Peste dânsa. Se întreabă trist isvorul - "Unde mi-i crăiasa oare? Părul moale despletindu-și, Fața-n apa mea privindu-și, Să m-atingă visătoare Cu piciorul?" Am răspuns: - "Pădure dragă, Eu nu vine, nu mai vine! Singuri, voi, stejari, rămâneți De visați la ochii vineți, Ce luciră pentru mine Vara-ntreagă." Ce frumos era în crânguri, Când cu ea m-am prins tovarăș! ...