Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MAI BINE (DE)

 Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 1117 pentru MAI BINE (DE).

Ioan Slavici - Spaima zmeilor

... le ieșeau bine și cu spor. Aveau însă și oamenii aceștia o mare și nesecată mâhnire-n su- fletele lor: nu le făcuse Dumnezeu parte de copii, și fără de copii viața, mai ales cea bună, n-are nici un rost. Să fi avut fie măcar numai unul, ca să aibă de cine să poarte grijă și cu ce-și bate capul, căci așa numai ei amândoi își nădeau zilele în sec și nu se alegeau cu ... cu tot — cum se face-n lumea zmeilor. Ieșit în pădure, omul începu să se scarpine-n creștetul capului. Neam din neamul lui nu mai scosese copaci din rădăcină. El începu s-adune curpăn de prin pădure și să lege cu el copacii unul de altul. — Dar tu ce ai de gând să faci? întrebă zmeul, care după cele petrecute în ziua trecută numai la bine nu se mai aștepta! — Să vezi, îi răspunse omul, m-am gândit să nu-mi mai pierd tim- pul smulgând copacii unul câte unul, că nu sunt buruieni ori d-alde cânepă: îi leg unii de alții și iau pădurea întreagă și-o duc acasă. Zmeul se sperie acum și ...

 

Ion Luca Caragiale - O soacră

... Apoi merge să șează pe scaunul cu pălăria ca să șteargă hainele șezând. ) LIZA ( desperată, oprindu-l ): Ce faci? Ce faci? ( ÎI oprește să strivească de tot pălăria, trăgându-l repede de mână. ) VICTOR: Nu vezi ce fac? periez hainele dobitocului de colo! Ce nesuferit pasajer! De-ar pleca mai curând!... LIZA ( zguduindu-l ): Ți-ai pierdut mințile, sărace! VICTOR: Și ce treabă ai d-ta? LIZA:Cum ce treabă? Nenorocitule, n-o să ne ... trebui pedepsit, cine dintre noi n-ar merita măcar o dată în viața lui pedeapsa capitală? ( clătinând din cap. ) Așa... acestea sunt urmările lipsei tale de prevedere, Alexandre Peruzene. Nu, zic rău. Tu nu mai ești Alexandru Peruzeanu, alegător onorabil din colegiul 1 de Vaslui, tu ești Alexandru Borgia, ilustrul otrăvitor de neagră memorie. În buzunarul jiletcii tale, astăzi nu mai porți ca în zilele cele bune niște inocente pastile de mentă, ci ( scoate niște pachețele de spițerie din buzunarul jiletcii ) filtruri adormitoare... Iată unde ai ajuns. Tu, care nu puteai suferi romanurile și melodramele oribile, tu vei avea onoarea să-ți ... ia seama; cu un praf, adormi bine peste un ceas, și apoi te deștepți singur; cu două prafuri adormi și mai ...

 

Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului

... Fata rânește fântâna și-o grijește foarte bine; apoi o lasă și-și caută de drum. Și, tot mergând mai departe, numai iaca ce dă de-un cuptor nelipit și mai-mai să se risipească. Cuptorul, cum vede pe fată, zice: — Fată frumoasă și harnică, lipește-mă și grijește-mă, că poate ți-oi prinde și ... și cu nădejdea la Dumnezeu, fata nu se sperie; ci le ia pe câte una și le lă și le îngrijește cât nu se poate mai bine. Apoi s-apucă de făcut bucate, și când a venit Sfânta Duminică de la biserică și a văzut copiii lăuți frumos și toate trebile bine făcute, s-a umplut de bucurie; și după ce-a șezut la masă, a zis fetei să se suie în pod și să-și aleagă de ... își ia lada în spate și se întoarnă spre casa părintească cu bucurie, tot pe drumul pe unde venise. Când, pe drum, iaca cuptorul grijit de dânsa era plin de plăcinte crescute și rumenite... Și mănâncă fata la plăcinte, și mănâncă, hăt bine; apoi își mai ...

 

Nicolae Gane - Ion Urdilă

... nici cât ai pune un vârf de ac; și mai era pleș la cap ca un genunche, avea picioarele haitișe, parc-ar fi fost îndoite de călărie și pe lângă toate aceste îl chema și Ion Urdilă. Te las să judeci ce haz făceau fetele de dânsul. Să nu crezi că era om morăcănos, rău sau pizmătareț cum sunt obicinuit oamenii sluți. Din contra, era blajin, glumeț și cinstit, de puteai zidi o cetate pe cuvântul lui. Nimic nu făcea tata fără să se sfătuiască cu dânsul. — Ioane, oare să fie vreme de scos la plug? — Ioane, oare grâul nu-i de secere? — Ioane, oare cum vor sta prețurile anul acesta? Iar Ion răspundea așezat și lămurit ca un cărturar. Pe lângă lucrul câmpului, el mai ... ce-a fost mai nainte, și toate acestea le făcea întovărășite de vuiet, cu vorbe ca de-alde aceste, zise în gura mare: Da bine, asta casă de om era?... Se poate mai mare risipă, mai mare bătaie de joc?... Astfel îi umbla gura ...

 

Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

... duioasă. Eu însumi am pățit pozna, îndată ce m-am cununat, Zile amare, dar ce, numai mie s-au tâmplat? Aceasta mulți au pățit-o, mai toți ce s-au însurat Când au fost de neam înalt femeia ce au luat. Având a merge îndată în aurit faieton La buna, mătușa, moșu, la tot neamul cu poclon, Precum ... Ah, moarte, vin’ mai în grabă! Decât să trăiesc cu-acela ce nu știe a trăi. Mergi, boierule, ce stai, și nu te mai tot codi. Caretă de modă găsește. Bărbatul Să te întreb mă îngăduiește, Ce fel să fie? Cucoana Oh, cerule! sunt datoare să-i spun și să-i tâlcuiesc În ... obicinuiesc numai așa fel de vorbe groase, Iar biata femeie rabdă ca o sclavă ticăloasă. Dar ce taci? ce nu vorbești? Bărbatul Ce poruncești să mai zic? Cucoana În careta mea să puie al meu tot calabalâc. Bărbatul (Eu pân-acum nu-nțeleg dacă sunt serv sau bărbat.) Spune-mi la ... o damă de neam înalt; Oh! dar cât sunt de mâhnită, și mamzela m-au lăsat, Dar prințului Furtunatic nu te-ai dus să dai de

 

Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!

... Din ziua aceea venea în fiece amiază să-și ia prânzul. În dimineața când o pândea veverița, a sosit tot așa zglobie, dar de-abia intră în scorbură, că veverița se repezi. Ciocănitoarea vroi s-o zbughească afară, dar veverița o prinsese de coadă! Dă-i în sus, dă-i în jos, lasă coada, ca șopârla, în laba veveriței, și pe ici ți-i drumul. Mai târziu, când i-a venit inima la loc și s-a văzut fără coadă, s-a întors la veveriță ... N-a mai intrat în scorbura ei și, smerită, a bătut cu ciocul: Cioc! cioc! cioc! Dar veverița își mutase culcușul! De atunci mereu ciocănește la fiecare copac, dar nici că dă de răspuns... — Zi, de atunci, întrebă scatiul, n-are ciocănitoarea coadă?... — Vezi bine... Ssst! Uite-o... Mă uit și eu. O fulgerare roșie străbate luminișul. Ciocănitoarea se cațără cu ghearele de trunchiul unui mesteacăn și-l ciocănește de jos până sus. Apoi trece la alt copac, și la altul. Fagul sună mai tare, frasinul ...

 

Titu Maiorescu - Observări polemice

... de literat român? Cum nu! La pag. 216 vedem lista operelor sfinției-sale "științale și literale", peste tot 14 numere, însă bine cifrate ar ieși mai multe, căci no. 10 cuprinde "mai multe deșertăciuni (citește: disertațiuni) politice, mai multe cuvinte și cuvântări; toate în număr mai bine de 60". Cu părere de rău aflăm că din aceste cea mai mare parte încă nu s-au publicat! Și între celelalte 14 numere sunt vro câteva afectate de aceeași soartă. Cum se vede multe opere ale acestui literat se țin de literatura nepublicată. Păcat că nu se țin toate de această literatură! Cel puțin dacă este să le judecăm după proba de la pag. 217 și 218 ale Lepturariului. Acolo se află o poezie a părintelui Scriban, scrisă cu ocaziunea sfințirii temeliei de la arcul care împreunează cele două binale ale liceului din Iași. Poezia începe așa: Oh! obiect de veselie și de întristare plin! O! lucrare, care mesteci bucuria cu suspin și are refrenul: Veselia și mâhnirea deodată o ocupează, Că în om e mestecare de moarte și de viață. În tomul III întâlnim între literați pe Daniil Scavinschi . O mică probă din acest autor hazliu, dar cam vulgar, merită

 

Grigore Alexandrescu - Nu, a ta moarte

... De adânci chinuri veșnic izvor, Zile amare, nopți tulburate, Pline de tine, de-al meu amor. În zadar ochii-ți arăt iubirea Ce ești departe de-a o simți; În zadar chipu-ți poartă mâhnirea, Umbra durerii, ce m-amăgi. Sub astă mască văz bucurie, Văz mulțumirea-ți să ... Dar nici pustiul, nici depărtarea, Gândiri cumplite n-au biruit: Molizii, brazii, ce port răcoarea, Ei suferința-mi n-au răcorit. Te iubesc astăzi ca mai-nainte, Ca în minutul cel încântat, Când eu de pieptu-ți tânăr, fierbinte, Tremurând, fruntea-mi am rezemat. Minutu-acela-n veci mă muncește, Ca o sentință e-n mintea mea; De ating fruntea-mi, simt că zvâcnește, Focul din sânu-ți arde în ea. Fierul cel roșu, care-l apasă Mâna cruzimii pe-un osândit, Mai ... va scădea; Și fericita, dulce uitare Ce crezi că cearcă inima mea E c-acea tristă, vie tăcere, Care domnește după război Pe-un câmp de groază și de durere, De morți, de chinuri și de nevoi: Unde un tată pe un fiu plânge, Unde nădejdea toată-a-ncetat, Unde se-nalță un fum

 

Vasile Alecsandri - Șalga

... și mai tare Cu coatele la spinare, De striga că rău îl doare: ,,Căpitan Caracatuci, Vătăjel peste haiduci! Peste cinci sute și cinci Tot haiduci de cei voinici. De-ai făcut vrodată bine, Fă-ți o milă și cu mine Și-mi dezleagă brațele, Rău mă dor sărmanele!" Căpitanul se-mblânzea, Brațele-i le slobozea. Iară baciul cum ... răsunând? Nu știu, maică, ciobanii Rătăcit-au cârlanii, Ori drumul au rătăcit, Ori haiduci i-au năvălit?" Baba soacra răspundea: ,,Mergi, te culcă, fata mea, De ciobani nu te-ngrija, C-așa bucium' ei cu dor Când le-i dor de casa lor." Soacra bine nu sfârșea, Șalga iar că auzea Glas de bucium răsunând, Pân-în suflet răzbătând. ,,Hei! copii, copii argați! Somnul dulce voi lăsați, Ș-un cal iute-mi înșăuați, Puneți șaua bărbătește, Să încalec ... Șalga-i colea, Capul din fugă-i tăia! Capu-n urmă rămânea, Trupu-nainte fugea, Sângele pârâu curgea, Drumul roș că se făcea! . . . . . . . . . . . . . . . . . Cică, mări, de pe-atunci, Când vin cete de haiduci, Drumul lor nici că greșesc, Nici că, zău, mai nimeresc La perdeaua cu câini răi A Șalgăi, a vădanei A Șalgăi, a vădanei

 

Ion Luca Caragiale - Națiunea română

... știri, cari de cari mai amănunțite și mai senzaționale. De unde aveam atâtea? Le traduceam din gazete străine și le localizam. Luam dintr-o gazetă de la Viena o corespondență lungă de război, în care se vorbea de lucruri petrecute la Poradin, la Rusciuc, la Varna, la Vidin, la Constantinopol etc. Ei bine, din această corespondență făceam tot atâtea corespondențe câte lucruri conținea ea, și le datam pe fiecare ca din localitatea unde s-ar fi petrecut lucrul ... când s-or termina tratativele de pace - căci nu prevedeam că fără un congres european harta Peninsulei Balcanice nu se putea modifica - ce noimă va mai putea avea o gazetă care trăiește exclusiv cu corespondențe și telegrame de pe teatrul războiului? Așa mă gândeam eu; însă tovarășul meu, și mai optimist și mai prevăzător, socotea mai bine. - Dacă războiul se termină, cum e lucru aproape sigur, în favoarea armatelor creștine, nu se poate închipui ce eră de mișcare publică se va deschide în România independentă, după două veacuri și mai bine de restriște. Mișcarea economică și politică va lua un avânt nepomenit, și Națiunea română va fi primul jurnal european în țară. - Să dea Dumnezeu! am repetat ... ...

 

Emil Gârleanu - Patima

... poate norocul, să deschid ochii pe unele întâmplări a căror dezlegare mi-a slujit în tot restul vieții mele, uneori în bine, alteori în rău. Miam petrecut copilăria, după cum ți-am mai spus, într-un târg de graniță, într-un târg mic, unde întâmplările sunt rare, dar, oricând sunt, se știu de-a-fir-a-părul de către toată lumea. Așa se face că și povestirea ce va urma ar putea fi spusă de către toți cei de acolo, întocmai ca și de mine, care am fost un martor de aproape al ei... Locuiam pe ulița cea boierească. Drept în fața casei noastre, ferești în ferești, locuia un boier, cuconul Gavrilaș Gavrilaș Barbu sau Gavrilaș ... pe noapte. Dimineața, când mă sculam să-mi revăd lecțiile, la fereastra ceea totdeauna licăreau cele două mucuri ale lumânărilor pe sfârșite. Și deasupra foițelor de hârtie, capetele buhoase, aproape fără ochi, de adânciți ce erau în orbite, tremurau în neastâmpărul dorului de câștig. La început jucaseră pe bivolițele, pe caii, pe trăsura ce mai rămăsese cuconului Gavrilaș. Când câștiga Mână-Spartă, nevasta lui purta caleașca ferfenițită, de scăpărau ulițele bolovănite ale târgului, iar la hopuri roțile săreau

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>