Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru JUCA CU

 Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 396 pentru JUCA CU.

Emil Gârleanu - Tată

... mi lovește auzul dupăitul, pe scări, al lui Vasilică, dupăit de ursișor plin de viață; îmi lipsește arătarea, așa, din senin, a Miei, cu pălăria ferfenițită, la o parte, crezându-se tare cochetă, cu întreg buclucul de hârtii și poze subțioară, cu zâmbetul cela strâns, ca într-un degetar de argint, în gropița de la colțul gurii. Vezi tu, acestea îmi lipsesc... Apoi se uită într-un ... M-am sculat să plec, dar prietenul, împotriva așteptării mele, îmi puse mâna pe umăr și mă opri: — Ce rău îmi pare că tu, cu sufletul tău duios, n-ai putut încă simți iubirea de părinte. În legătură cu asta, urmă el, o să-ți povestesc ceva. Sunt de atunci vreo șapte ani. Puiu avea trei ani. Să stăm. Ne așezarăm iarăși pe scaune ... înainte; prietenul meu își sprijini câteva clipe fruntea în palmă, apoi lăsă să-i cadă mâna și începu: ...Plecasem într-o lungă călătorie, numai eu cu copilul, cu Puiu. Sunt răstimpuri când, alături de un copil sau nevastă, pornesc să rătăcesc în lume. Tu știi. E o patimă. Cum aș fi călătorit și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie

... întovărășit de un copil, ca de vreo opt ani, bălai, cârlionțat, îmbrăcat într-o cămașă petic de petic. Copilul ține în brațe un pisoi cenușiu cu cercei roșii în urechi. Mirea, sărac de tată, n-are altă mângâiere decât pe nea Zobie. Cu el se-nțelege. Cu el și cu pisoiul. Și când mă-sa îi caută, adesea îi găsește ghemuiți unul peste altul. Gușatul orcăie cu fața în sus. Pisoiul, lipit de fruntea lui îngustă, toarce caierul său neisprăvit. Copilul stă lângă acest sân zbârcit și negru ca pământul. — Nea ... începu să alălăie un cântec înfiorător. — A, la, la, la, lu, la, lu, la, lu! Mirea începu să țipe ascuțit, vesel de cu ziuă de ce-o să câștige de la cucoanele lui cu mâinile moi ca puful, cu ochii blajini, cu zâmbetul pe buze. Și juca în jurul gușatului, tremurând de răcoarea dimineții. Și Zobie cânta mereu, arătând cu ciomagul spre soarele care se aprinsese în vârful munților. În toată liniștea surdă a platoului nu se-auzea decât glasul ascuțit al copilului ... Soarele se ridicase ca la două sulițe și scânteia pe cerul fără pic de nori, amenințând să zăpușească orașul cu arșița sa. Carele cu ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica

... Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase. Ăst cămin fusese odinioară cu rost pe când trăia jupân Kivu. Fusese chiabur răposatul, dar biata Kivuleasă, rămasă singură, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gândul. S-a prăpădit cu firea, că Sultănica ajunsese fată mare. Dar când e să-i meargă rău omului, pe orice-o pune mâna să sparge. De câte ori n ... pe obraz, iar alta îi încreți gura. Fata Kivului e cum arar se mai află sub soare. Chipul ei parc­ar fi zugrăvit: alb și cu două răsuri pe obraji. Ochi negri ca mura, frumoși de pică, dar când îi încruntă, te sperie ca-ntunericul. Părul lins, cu unde albăstrui. Să poartă cu tâmple. Așa a apucat de la mă-sa, și mă-sa de la mă-sa, obicei adus de pe obârșia Ialomiței, unde nu ... poama pârguită, cum se bate când abia răsuflă de osteneală. Să crape de căldură, nu-și sumete mânicuțele în fața flăcăilor. Să se îmbrebenească ea cu gălbenele și bujori, cu creițe și ...

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

... vremea...) Câteva... stai la îndoială. Iată una pe care vrei s-o citești de zece ani și nu știi pentru ce n-ai reușit încă, cu toate că o ai în bibliotecă. Pe aceasta, deși ilustră, ai ocolit-o necontenit. De ce?... Câteva, mai interesante, ai să le comanzi cu siguranță. Le însemni cu o cruce. Pe cele mai importante, cu două. De la o vreme observi că ți-ai pierdut forța de inhibiție, și crucile duble devin tot mai dese. Atunci, pe cele ,,câteva mai ... ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la schitul invizibil... Încă și mai din adâncul vremii, Borca, cu diminețile care sunau cristalin, cu zilele înalte și luminoase, cu nopțile care veneau din pădure ude, cu miros de ferigă... Și imagini răzlețe dintr-o vără sau alta, unele greu de localizat în timp: un curcubeu la depărtare de câțiva stânjeni, văzut ... imaginea ei mi-am creat-o mai târziu, în copilărie, după o fotografie rea și ștearsă, pe care am înviat-o și am colorat-o cu tot ce am auzit de la alții și cu propria mea fantezie: o fată tăcută, înaltă, ...

 

Ion Luca Caragiale - Art. 214

... pe avocat și să-l tragă cu urechea la gura ei. Avocatul face la vreme o mișcare inteligentă și scapă. Ea face mișcarea ei grațioasă cu cele trei dește, întâi pe buze, apoi la stomac.) Ei! Da, uitasem!... Anghelica!... Da' (închide ochiul stâng și cu un zâmbet plin de intenție) ai înțelegut unde bate vorba Tarsiții priotesii! (Face mare haz și fumează cu multă poftă.) Avocatul: Lasă, te rog, cocoană; lasă-l pe dumnealui să răspunză la întrebări; altfel nu pot sezisa speța. (Cătră tânărul:) Mă rog, să ... ailaltă a lui Mache al popii Zamfirache, de-i mai zice și Ampotrofagu, că a băgat spaima în maala! uite așa umbla cu patacele și cu basamacu-n cap, când fu la alegeri, de-a spart capu lu' bietu Guță Băncuță (cu volubilitate crescândă) , fiincă nu vrea să fie cu oții ăștia, de-a venitără la putere, fi-s-ar fi stârpit sămânța de liberali! auzi liberali! să nenorocească o lume de se ... rămâie clironomie, când o muri bețivul, căldărușa și datoriile de la "Moartea vânătorului", unde bea toată ziua și toată noaptea pe catastif și joacă tabinet cu ginere-său și cu ...

 

Alecu Russo - Soveja

... dar singur... adică sechestrat într-o vizuină fără orizont, unde soarele abia pătrunde-n silă printre niște brazi stârciți... Vântul șuieră toată ziua; omătul acoperă cu un giulgiu întristat coastele aprige ale munților. Oamenii umblă aci acoperiți cu niște veșminte sălbatice de piei de oaie; ar putea crede cineva că mă aflu în Siberia și cu atât mai mult în Siberia, încât sunt aici pe temeiul unei legi care nu are ființă... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e ... răspund; știu eu seama; dacă va fi vorba despre bucata mea, eu nu ies din această dilemă; ori este cenzură, ori nu este!" Mă sui cu aga în trăsura lui și mă pune la dreapta, drăguțul! Nu-mi aduc aminte vorbele fără șir ce am schimbat cu aga; eram departe, foarte departe de ce mi se pregătea și mai ales de locul, de unde aveam a scrie acestea; nu știu ... geografică. Sosim la dl ministru; tindele erau pline de slujitori, de gens-d'armi (oameni ce sunt astfel numiți, fiindcă niciodată n-au umblat serios cu vreo armă în mână), de comisari și alte felurite fracțiuni ale stăpânirii, însărcinați ...

 

Ion Creangă - Amintiri din copilărie

... niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în țintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streșinit cu șindilă, și ce chilie durată s-a făcut la poarta bisericii pentru școală; ș-apoi, să fi văzut pe neobositul părinte cum umbla ... nici o scurmătură de găină, am țâșnit odată cu țărna-n cap, și tiva la mama acasă, și am început a-i spune, cu lacrimi, că nu mă mai duc la școală, măcar să știu bine că m-or omorî! A doua zi însă a venit ... când a trece pe aici, că satul nostru e mai leneș decât alte sate. Și ne luăm noi de la școală și ne ducem cu toții. Și care săpau cu cazmalele, care cărau cu tărăboanțele, care cu căruțele, care cu covețile, în sfârșit, lucrau oamenii cu tragere de inimă. Iar vornicul Nic-a Petricăi, cu ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța

... ședeți la masă? - La două nesmintit. - Și mâncați?... - Se-nțelege! - Eram să vă-ntreb dacă mâncați tot aceea ce-mi trimiteți și mie? - Da. - Mâncați cu gust? - Ce întrebare! - O, cât sunteți de fericită de a putea mânca cu gust! - Dv. pesemne, aveți stomac dezorganizat? - O, nu; dar îmi lipsește gustul de mâncare. - Poate bucatele nu sunt bune? - Nicidecum; din contra... dar este un ... mâncarea se pare a fi mai gustoasă, gustul se pare a fi mai mâncăcios... Aș vrea dară... - Să ședeți la masă cu noi? - Dacă nu va fi cu supărare... - Putem începe chiar de astăzi. Ați fost aseară la teatru? - Am fost. - Cum vi s-a părut Maria mea în rolul Gertrudei ... atunci natural? - Pentru mine. - Cum așa, pentru d-ta?... - Natura mea fiind răce, răceala pentru mine e naturală. Doamna Pacht trecuse peste patruzeci de ani; cu toate acestea, ca veche actoriță "jeune" , ea se socotea capabilă a juca orișicând un rol tânăr; așadar, pentru a vedea dacă sofismul meu e sincer, ea îmi puse mâna pe umăr și, clipind din ochi ... ...

 

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0

... bolÈ›i de frunze a grădinilor, trecu în lumina lunii È™i umbra lui se zugrăvea pe nisipul cărărilor ca un chip scris cu cărbune pe un linÈ›oliu alb. În fruntea grădinii cei mai nalte era palatul lui, cu cupola rotundă, cu È™iruri de coloane sure, cu bolÈ›i urieÈ™eÈ™ti... Erau atât de mari acele zidiri încât regele păru un gândac negru, ieÈ™it în lumina nopÈ›ii, care suia ... se păru că vede în aurul diafan, în fund, o muscuÈ›ă de om, c-o cârjă în mână, bătrân È™i pleÈ™uv, dormind cu picioarele-n soare È™i cu capul în umbra tinzii unei biserici... În apa roză văzu parcă un peÈ™tiÈ™or vioriu care semăna cu un tânăr frumos... în apa viorie văzu un om sinistru È™i rece, cu faÈ›a de bronz... — Peste cinci mii de ani, È™opti el surâzând... O, Rodope, Rodope! Deschise o uÈ™ă mare È ... s-aprinse fluidul din vas È™i ilumină toată hala mare ca o boltă a cerului de sub piramidă, lacul ce strălucea, insula cu boschete verzi, cu ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

... lungi și groase, bursierii din clasele superioare, cu palmele gata pe bătaie... iacă vrăjmașii mei! Clopoțelul care ne speria din somn, iarna, la cinci ore, cu noaptea în cap... apelul... rugăciunea pe care n-am vroit s-o zic niciodată, cu toate pedepsele ce am suferit... meditația cu fearele groase... vizita pedagogilor, cari mă făceau să tresar fără să ridic ochii din carte... clasa... zgomotul zvăpăiat al externilor... masa cu duhorile ei... culcarea și bătăile cu pernile... așa de repede veneau una peste alta, că eu, copilul libertății, al seninului și al nemărginirei, îmi simțeam inima rănită și neînțeleasă, chinuită și ... mânia mă întuneca, fără să prinz de veste. După doi ani mi-era ușor să răstorn mesele, să trântesc băncile, să dărâm soba, să dau cu planșeta și cu lemnele de la sobă. Tot ce mă înconjura mi-era dușman. Viața din liceu îmi ucisese iluziile. Ea înlocuise rugăciunea cu blestemul și mă învăluise într-o coaje de fer, egoistă și rea. Și, cu toate acestea, ascundeam în mine o viață, străină celorlalți, blândă, frumoasă, neînțeleasă. Ghemuit într-un colț pe care niciodată nu l-am părăsit, cu ...

 

Vasile Alecsandri - Prietenii românilor

... căutat a lumina oamenii de stat ai Franței asupra intereselor Europei în provinciile noastre și asupra rolului ce este chemat a juca neamul român în chestia Orientului. Dl Billecocq s-a arătat necontenit unul din cei mai fierbinți prieteni ai românilor, și a avut ... a prevedea chiar de la 1848 întâmplările politice de astăzi. El a publicat un album foarte interesant intitulat: Album Moldovalaque și ilustrat cu desinuri de dl Bouquet. Dl Michelet, unul din cei mai mari scriitori ai Franței, care în volumul său LĂ©gendes du Nord vorbește de biata ... la Viena, care este chemat a alege chipurile de a da Orientului pe lângă binefacerile păcii și un regim social potrivit cu civilizația Europei, va lua în mare băgare de seamă dorințele Principatelor Dunării. Nu putem ști lămurit care va fi viitoriul acestor țări ce au în ... teatru și de pricină războaielor; însă sperăm că congresul de la Viena, când va fi să ia o hotărâre asupra soartei Principatelor, nu va trece cu vederea dreapta cerere a moldovalahilor în ceea ce privește naționalitatea lor consfințită prin vechi tractaturi. Principatele au apărat neatârnarea lor împotriva năvălirilor turcești ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>