Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IN MIJLOCUL
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 687 pentru IN MIJLOCUL.
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia Umbra lui Mircea - La Cozia de Grigore Alexandrescu Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate: Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc. Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă… pîntre iarbă să strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei; un mormînt se desvălește, O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc… Iese… vine către țărmuri… stă… în preajma ei privește… Rîul înapoi se trage… munții vîrful își clătesc. Ascultați!… marea fantomă face semn… dă o poruncă… Oștiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez… Glasul ei se-ntinde, crește, repetat din stîncă-n stîncă, Transilvania l-aude, ungurii se înarmez. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute, Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit, Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute, Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit? Este el, cum îl arată sabia lui și armura, Cavaler de ai credinței, sau al Tibrului stăpîn, Traian, ...
Heinrich Heine - Cavalerul Olaf
... e sfîrșită. Regele s-a-ntors spre gîde: — Stai cu barda pregătită ! Orgă, clopote... Norodul Dă năval din catedrală: Lung alai; în mijloc mirii Strălucind ies la iveală. Firavă, nespus de tristă, Fiica regelui privește; Vesel și semeț e Olaf: Gura-i rumenă zîmbește. Cînd spre-ntunecatul rege ...
... Franței pământ! Dar crucea onoarei mi-o prinde la piept, Aproape de inima-mi stinsă; Așază-mi și flinta la umărul drept Și spada la mijloc încinsă. Așa voi veghea în mormânt, ascultând, O strajă ce pare că doarme... Ci-n vis auzi-voi iar tunul urlând Și tropot, și zângăt ...
Henry Wadsworth Longfellow - Glontele
Henry Wadsworth Longfellow - Glontele Glontele de Henry Wadsworth Longfellow Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Publicată în Pagini literare , 9 aprilie 1900 După Longfellow E mort de-acum frumosul tînăr, căzut viteazul neînvins, Și inima-i învăpăiată și-obrajii lui aprinși s-au stins ! El — sufletul nădejdii noastre, el — răsfățatul de noroc, Pe care cu mîndrie ochii îl urmăreau din loc în loc, A cărui voce mîngăioasă, al cărui zîmbet plin de vrajă Făcea să crezi că pretutindeni un înger bun îi stă de strajă... Ieri noapte-naintam o ceată prin pas, în munte, spre pichet, Eram feriți de întuneric; — el călărea cîntînd încet: "Port două roze roșii La pălăria mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea..." Atunci din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un trup se prăbuși, Simții că sîngele-mi îngheață, fiori de groază m-au pătruns. Și l-am strigat ușor pe nume, dar, vai ! n-am căpătat răspuns ! L-am rădicat pe cal cu trudă și-ncet, prin ploaie și noroi, Prin noapte și prin ceață, iată-l adus la tabără-napoi ! La raza unei mici ...
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe Ursul păcălit de vulpe de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare, nr. 11, 1 februarie 1885 Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană și nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului și se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare. Șăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea rădică puțin capul și, uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de boi. — Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndată iese de sub tufă și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moartă. Carul apropiindu-se de vulpe, țăranul ce mâna boii o vede și, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Țăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape și, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasă ...
Ion Heliade Rădulescu - Coada momițelor
... nu așa prea mare, Și căci excesu-n toate aduce încurcare; Nici ciunt nu este bine, nici nătărău codos, Ci colea, cum se cade, de mijloc e frumos. Și cât pentru aceasta, madrilii-s numai buni. Iar regele, cu totul uimit și asurzit, D-atâtea mari cuvinte și intrigi, rugăciuni Cu ...
Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac
Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac Fata lui Chiriac de Ion Heliade Rădulescu Aveam o rudă, și acea rudă avea un vecin, pe care îl chema Chiriac. Acel Chiriac avea o fată tânără și cam frumușică, ca toate fetele tinere ce nu sunt urâte. Ruda mea iară avea soție, ca toți oamenii însurați, și soția lui avea un văr. Vărul acesta era neînsurat, era un flăcău unguresc care se prefăcea înamorat și atunci când nu era, ca să-și dea un aer de om simțitor și plin de pasiune. Când însă îi și cădea cineva tronc la inimă, atunci era numai foc și inimă albastră. Într-o zi văzu pe fata lui Chiriac; flăcăul își răsuci mustața și se uită șoimește la dânsa; îi căzu, cum ziserăm, tronc la inimă; biata fată însă n-a știut nimic până în ziua de astăzi. Flăcăul nostru acum nu era ziuliță să nu vorbească tot de fata lui Chiriac: orice vorbă se deschidea, el mâna conversația pe departe cu dibăcie, și de ici, de colo aducea vorba tot de fata lui Chiriac. Începea laudele și disputele de biata fetișoară. Fetele frumoase adeseori sunt criminale în ochii femeilor de ce să ...
Ion Heliade Rădulescu - Mircea și Lazar
Ion Heliade Rădulescu - Mircea şi Lazar Mircea și Lazar de Ion Heliade Rădulescu Mircea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Răstriștea ce ne-mpăcată d-atâți ani ne-a alungat, Aceeași ne și unește și ne leagă ne-ncetat, Soarta armelor zâmbește acestui, comun vrăjmaș Ș-atâția aprinde-ntr-însul acel nesațiu trufaș: Să ne propuie pace cu un chip defăimător, Sol spre-aceasta ne trimite însuși p-acel vânzător, Pe Dan, ce setea domniei, setea de a guverna Îl făcu să-și vânză cuget, Dumnezeu și legea sa. Spre-aceasta chemai boierii către un sfat de război. Însă mai nainte, cneaze, sfatul tău însuși îl voi. Legea, politica stare, rudenia dintre noi Leagă-ale noastre foloase, fericiri, cum și nevoi. Eu voiesc a ta părere. Lazar Părerea mea o poți ști... Vezi cine este vrăjmașul, și gândește cum pot fi: Prădătorul țării mele, ucigaș tatălui meu, Gonitorul casei noastre, gonitor de Dumnezeu, Răpitor al sorii mele, de altare destructor, Păgân vărsător de sânge, al lumii pustiitor. Condițiile-i sunt lege și protecția lui, jug. Iar pacea... o preparare de nelegiuiri ce-i fug. Încă văz rana fatală a tatălui meu jertfit, Înc-auz țipăt de sânge ...
Ion Luca Caragiale - "Spitalul amorului". O prefață
Ion Luca Caragiale - "Spitalul amorului". O prefaţă „Spitalul amoruluiâ€�. O prefață de Ion Luca Caragiale Barbu Lăutarul a lui Alecsandri ne-a spus așa de bine cum se făceau ziafeturile și curtea în vremea veche și ce rol important jucau pe atunci glasul și cobza lui: societatea înaltă de atunci, negustorimea și poporul se nebuneau după lăutari, cari le cântau de la naștere și până la groapă — la botez, la nuntă, la înmormântare, de dimineață, toată ziua și toată noaptea: era un adevărat cult pentru muzica greco-turcă-țigănească, pe care, pentru exigențe politice, am numit-o mai târziu muzică națională. Repertoriul țigănesc se compunea din danțuri primitive populare și câteva danțuri fanariotice de salon, și mai cu seamă din așa-numitele cântece de lume: toate saloanele, toate mahalalele, hanurile, grădinile, cârciumile și noaptea târziu chiar ulițele urlau de ahturi. În mijlocul acelei mode stupide, acelui curent de erotism trivial, de sentimentalism grețos și de galanterie ridiculă, cari au târât și mânjit chiar pe mulți oameni de spirit și de adevărat talent, Anton Pann, vestitul nostru poet popular, a publicat, pe lângă atâtea admirabile lucrări originale și traduceri, și o colecție ...
Ion Luca Caragiale - Însemnătatea presei
Ion Luca Caragiale - Însemnătatea presei Însemnătatea presei de Ion Luca Caragiale Adesea ori auzi pe unii sceptici, cari nu cred în nimic, cari nu vor să înțeleagă că omenirea are o menire, susținându-ți că invenția tiparului a dat între altele omului și mijlocul de a-și arăta dobitocia și a-și exercita perfidia; că presa liberă este adesea un testimoniu de paupertate intelectuală a unei nații și un document de rele năravuri și rele apucături. Uită însă scepticii să socotească marile avantaje ale presei. Un exemplu recent le va astupa gura. Iată-l: Gheorghe Marin, un om modest până alaltăeri, devenit astăzi ilustru, a fost omorît și chinuit, torturat și asasinat de comisarul Crețu. După ce l-a ucis, comisarul asasin a pus câțiva sbiri de au luat cadavrul și l-au îngropat noaptea. Ce ar fi devenit nenorocita văduvă și orfanii victimei, dacă nu era, gata la postul său, sentinela neadormită a opiniei publice, presa ? Din nenorocire pentru Gheorghe Marin și familia, presa a aflat această tragică împrejurare, și cu toată sinceritatea și buna credință de care este ...
Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar
Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar Accident parlamentar de Ion Luca Caragiale D. ministru de externe a fost alaltăieri victima unui accident destul de neplăcut. D. Al. Lahovary, după o noapte de veghere și de studii, vine la Senat cu un teanc de note, materialul discursului d-sale în cestiunea comunală, pe care și le așază pe pupitrul ministerial. Rândul ministrului de a lua cuvântul se apropie. Ministrul vrea să-și arunce încă o dată privirile pe notele sale, fructul unei nopți întregi de studii. Dar, Dumnezeule mare! notele au dispărut. Caută-n sus, caută-n jos, nimic. Jumătate supărat, jumătate îngrozit, neștiind ce să crează, începe să-ntrebe în dreapta și-n stânga: nimeni n-a văzut notele. Pe sub pupitru, pe sub bancă — nicăieri; busola oratorică s-a pierdut! — E o infamie! strigă ministrul mânios, trântind cu mâinile pe pupitru! Asta nu e parlamentar! asta nu se face! — Ce e?... ce e?... și un cerc simpatic începe să se strângă împrejurul ministrului, care spumează de ciudă. — Mi s-au prăpădit notele! mi le-a sustras opoziția desigur! Asta nu e leal! N-am dormit ...