Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DORIT
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 604 pentru DORIT.
Grigore Alexandrescu - Ursul și lupul
Grigore Alexandrescu - Ursul şi lupul Ursul și lupul de Grigore Alexandrescu Împărăția dobitocească, Ca și a noastră cea omenească, Statornicie vecinică n-are: Toate supuse sînt la schimbare! Din mînă-n mînă sceptrul se plimbă. Cel de ieri mare astăzi e mic; Leu pe urs bate, urs pe leu schimbă, Dintr-o întîmplare prea de nimic. De curînd ursu pe leu schimbase, Și pe domnescul tron înălțat, Cîrma în labe tare-o luase, Și cu verzi tufe sta-ncoronat. Dator eu însă sînt a vă spune Că ursu-acela, măcar că urs, Dar simtimente avea preabune: D-al obștei bine era pătruns. Fiarele toate-ndată ce-aflară Că le-a dat cerul un stăpîn nuou, Să se închine lui alergară, Una c-o vacă, alta c-un bou. Lupul în urmă spre tron se duce, Și după vechiul bun obicei Măriii-sale plocon îi duce, Și înainte-i pune doi miei. Într-o frumoasă precuvîntare, Îi dovedește c-ar fi avînd Niște hrisoave arătătoare Ce-au făcut urșii, zău nu știu cînd. C-aste hrisoave, pe piei de oaie Scrise cu apă, spun lămurit Cum au mers urșii la o bătaie, Și cîte ...
Iacob Negruzzi - Cântec (Iacob Negruzzi)
Iacob Negruzzi - Cântec (Iacob Negruzzi) Cântec de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție De voiți pe-a vieții cale Fără dor și fără jale Lin și pacinic să pășiți, Nu iubiți! De nu vreți ca în suspinuri Și în lacrimi și în chinuri Soarta voastră s'o jăliți, Nu iubiți! Și cuprinși de desperare Zile lungi și nopți amare Moartea neagră s'o doriți, Nu iubiți! Dar de vreți și'n desperare Să cântați cu inspirare Dorul jalnic ce simțiți, O iubiți! Și uitând atunci pe sine Fericirile divine Ca prin vis să 'ntrezăriți, O
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu) Adevărul de Iancu Văcărescu VI Nimic nu e nou, Nimica neștiut Din cîte arăt vouă : Lumina nouă nu e, Dar ea desființează Grămada-ntunecimei. Cercarea am pornit-o, V-am dat făgăduială ; Dar n-alerg să vă-mbăt. Precum fac demagoghii, Ce, îmbătați de fumul Atotputerniciei, Umblă ș-înșală lumea Cu jertfe, mîglisire Sub fățăria Blîndeței, omeniei Și facerii de bine, Cît izbutesc d-ajunge Aleși să stăpînească ; Îndată dau de față Cumplita tiranie, Cheamă pre înțeleșii Ministri să slujească. A lor deșertăciune. Adun, ascund comori Din biruri înfocate, În sfaturi tot greșite, Mii izvodiri fac nouă ; Vor să dezgroape morții, Cînd nu le mai ajunge A viilor avere. În lupta desfrînării Iubirii de domnire, Se-nșală între dînșii, Se rod în vicleșuguri, Se luptă să apese Strigarea pătimirii ! Stau pînă cînd vîlvoarea Odată-i prididește ; Atunci tiranul vina Descarcă pre ministri, Ministrii pe tiran ; Cuvinte de-ndreptare De joc, de rîsul lumei ! Întărîtînd norodul Pînă cînd se deșteaptă, Și cere socoteală, Și răzbunare cere, Groaznică-n sfîrșit vine, Nu de la cer pedeapsa, Ci de la harnici oameni : Oameni ce s-înțeleg Ca dumnezeii vieții ! Vrednici de închinare, Dar prea ...
Ienăchiță Văcărescu - Amărâta turturea
Ienăchiţă Văcărescu - Amărâta turturea Amărâta turturea de Ienăchiță Văcărescu Format:Diacritice Amarâta turturea Când ramâne singurea, Caci soția s-a răpus, Jalea ei nu e de spus. Cât traiește, tot jălește, Și nu se mai însoțește. Trece prin flori, prin livede, Nu să uită, nici nu vede. Trece prin pădurea verde Și sa duce, de se pierde; Zboară, până de tot cade, Dar pre lemn verde nu șade. Si când șade câteodata Tot pre ramură uscată; Umbla prin dumbrava-adincă, Nici nu bea, nici nu manâncă. Unde vede apa rece, Ea o turbură și trece; Unde e apa mai rea, O mai turbură și bea. Unde vede vânatorul, Acolo o duce dorul, Ca s-o vază, s-o lovească, Să nu se mai pedepsească. Când o biata pasarică Atât inima iși strică, Incât dorește să moară Pentru a sa soțioara, Dar eu om de-naltă fire Decât ea mai cu simțire, Cum poate sa-mi fie bine ? Oh ! amar și vai de
Ioan Barac - Poezii populare Poezii populare de Ioan Barac Informații despre această ediție Dorit-am de măritat Ca să-mi capăt un bărbat Mai nimic nu mi-am fetit Bată-l piatra de iubit ! În brață m-au aruncat, Bată-l piatra de bărbat, Pînă-n gît m-am îngropat. Unde-s acum fetele Să-mi jelească zilele ? În ce grijă m-am băgat Bată-l scîrba măritat ! Că mi-au dat dorul de cap, De bărbat nu pot să scap. O, dragă luniță, Varsă-mi luminiță, De sus peste mine Caută cu bine, Că-mi e săgetată Inima mea, iată Eu mă rog de tine Scapă-mi pe mine Dintr-o zăpăceală Care cu greșeală Mi-au fermecat firea Și toată simțirea. Lună strălucită, Însă cu oftare, Te rog foarte tare Să-mi iai o durere, Dacă ai putere, Ce mă bîntuiește Inima-mi căznește Și trage să moară De-un ochi de fecioară, De care deodată Fusă deochiată ; Însa ea nu știe Că ce-mi este
Ioan Cantacuzino - Satiră Omul
Ioan Cantacuzino - Satiră Omul Satiră Omul de Ioan Cantacuzino Informații despre această ediție [Ver ce-n ] lume are stare [Viță, ] pește, zburătoare : [Or dih ]ania cea mică, Nici[ oda ]tă ia nu-s strică. Omul, mîndru, să fălește. Că el toate stăpînește. Ceriul însuș s-ar fi dresu, Pentru dînsul, cel alesu Soare, lună, stele gloată, Cele dă sus, firea toată, Lui sînt gata spre slujire, Și rai are iar gătire. Să petreacă mult trufos, Dăcît hirea mai norocos, Ar fi vrînd și altu lecaș, Nu ști unde, foarte vrăjmaș, Iadu numit pă nume bun. Unde pă cel ce nu dă pun. Omul face și preface, Ce glagole și ce tace. Acu-i zice fericitul, Dar dă-l știi, zi-i ticăitul. El în cap e plin dă fum, Care sfîrșit n-are nici cum. Inima sa, tot rugină, Care-l roade p-a sa vină. El, ce are nu-i ce-i place, Pofta-i crește, nu-i dă pace, Or el ceva ce dorește : Cu sudoare să strădește Mii dă ani să n-aibă voie De-a trăi fără nevoie. Nici acesta n-o gîndește [ Cît tră ]iește să trudește. [ Nevo ]ia-l ...
Ion Heliade Rădulescu - La moartea lui Cârlova
Ion Heliade Rădulescu - La moartea lui Cârlova La moartea lui Cârlova de Ion Heliade Rădulescu O, lira mea, suspină! al tău glas plin de jale În umbră să răsune, să geamă la mormânt: Cârlova nu mai este!!! suspină p-a lui cale Și fă să se auză pe aripe de vânt: "Cârlova nu mai este! și lira-i a-ncetat!" O, tânăr cântărețe! pasăre trecătoare! Abia te-ntraripaseși, abia dulcele-ți glas Chema să te auză pe craca săltătoare Pe călători, și-ndată, oprindu-le-a lor pas, Țintind a lor vedere... tu zbori și i-ai lăsat! Tu ai urât o țară unde puțini ascultă Sau unde-a ta cântare cu ei nu însoțești; Încă trăind, tu viața o petreceai mai multă Sorbit în armonia a cetelor cerești, Unde ostaș d-aicea acol-ai și grăbit. Sub tânăra ta mână, degetele-arzătoare, Acum se-nfiorează liră de serafimi; Asculți tu alte imnuri, începi altă cântare Și-ndemni tu alți războinici, vitejii heruvimi, Și alt post mai cu slavă ți-a fost ție gătit. Acolo-ți era locul al tău de moștenire: Poetul aci este ...
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...
Ion Heliade Rădulescu - Primul baciu
Ion Heliade Rădulescu - Primul baciu Primul baciu de Ion Heliade Rădulescu "Rămâi fără suflare, Rămâi fără simțire Și moartă toată sunt. . . . . . . . . . . . . . . . . Ci totul să cuteze Se iartă la sărac." (Sappho) Extazea mă învie... Ca mort sunt de plăcere, Ființa-mi muritoare în ceruri se strămută... Genunchii-mi se mlădie; și-n timida tăcere Se roagă numai ochii, căci limba-mi este mută. Întind a mele brațe, ș-a tale s-au deschis Și s-au întins și ele ca aripi protectoare; La sânul tău e sânu-mi. Aievea e, ori vis? Că buzele-ți electrici ș-a mele arzătoare Se-ntâmpină în baciu; și sufletul mă lasă, În sânu-ți se repede, din chin ca-n paradis, Din marea lui durere la fericire pasă. Un baciu! și iar altul! și altul înc-o dată! Că sufletul meu văduv cu-al tău azi se mărită Prin astă sărutare, la zei invidiată, La oameni neștiută, la angeli mult dorită. E primul baciu, ș-ultimul fie Nou, și iar primul să cheme alte; Viu — să-mi dea moartea, mort — să mă-nvie, Să svol cu dânsul la preaînalte!
Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase"
Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase" „Răzbunarea lui Anastaseâ€� de Ion Luca Caragiale Acesta e titlul povestirii istorice pe care d. Ciru Oeconomu [1] a publicat-o zilele trecute. O analiză critică amănunțită nu poate încăpea în cadrul nostru; noi trebuie să ne mărginim a ne arăta numai în linii generale impresia ce ne-a făcut-o citirea acestei lucrări. Autorul, ocupându-se mai demult cu studiul așezămintelor juridice de pe vremea marelui Teodosiu, a fost atras de farmecul acelei epoce așa de frământate în urma cuceririi dreptului de dominare în statul roman de cătră religia creștină. Cercetările juridice l-au îndemnat să penetreze și-n domenul celor istorice, și farmecul acestora a inspirat jurisconsultului povestirea ce ne prezintă. În scurt, este istoria unui tânăr pribeag, de cea mai joasă proveniență, care, din depărtările vastei împărății, vine cu un băț în mână și cu o traistă-n spinare în marea cetate romano-creștină, să-și caute și el, ca alți mulți, norocul. Și îl și găsește, ca toți acei ce știu bine să rabde și pot să-ndrăznească mult. Norocul îl ia de mână și-l duce pe ...
Ion Luca Caragiale - Șarla și ciobanii
Ion Luca Caragiale - Şarla şi ciobanii Șarla și ciobanii de Ion Luca Caragiale (Poveste) Acum vro șeapte sau opt ani, Niște ciobani Căutau să pripășească Un dulău, ca să păzească Pe oi De lupi. - Vai de noi! Vor zice-ndată unii liberi-cugetători: N-are să vie-o vreme Când oile să n-aibă de lupi a se mai teme? Zău, după mine, de multe ori Cugetătorii-liberi sunt Ființe prea ciudate; O clipă nu te lasă s-ai parte decuvânt. Să n-apuci, din păcate, Să-ncepi cu dânșii vorba, c-apoi să te mai ții Sute și mii De cugetări înalte și reflectări profunde De mult rabd, îns-acuma voiesc a le răspunde Da, domnii mei, Cu prea mare dreptate Aveți cuvinte de pietate Pentru miei... Sau oi... dar, docamdată, Liberi-cugetători, Ascultați povestea cu ciobanii; ori... Eu voi tăcea ca să v-ascult. Nu zău! îmi place foarte mult S-aud palavre lungi și late, Și despre-aceasta probe pot da necontestate: La Cameră sunt nelipsit. Și, la tot ce s-a vorbit În Atheneu Eu Am fost cel mai fidel dintre auditori. Fac haz pe oratori... Dar... să lăsăm ...