Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DA (SPRE, ÎN)

 Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 888 pentru DA (SPRE, ÎN).

Ioan Slavici - Popa Tanda

... Aceasta s-a văzut și cu alde părintele Trandafir. Un om ca el nici doi ani n-a putut să stea în Butucani. Când una, când alta: odată da cu vorba-n săteni, altă dată-n protopop. Și este știut că, mai ales cu protopopul, preoții trebuie să nu facă multă vorbă. Decât vorbele ... înălțat loc, este o alcătuială pe care sărăcenenii o numesc "biserică". Ce să fie asta? Este o grămadă de groși bătrâni, puși unii peste alții în chip de pereți. În vremile bătrâne, cândva, nu se știe când, acest fel de pereți se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer; acum însă, nici asta nu se știe de când, ei se află în supusă plecare spre acea parte, care avea să țină locul unui turn. Asta pentru că stâlpii din față, fiind putreziți de când a bătut vântul cel ... cu atâta sete, încât părea că ar voi să-i scoată sufletul, ca mai ușor să culeagă din el învățătura. S-a citit în ziua aceea evanghelia asupra fiului rătăcit. Părintele Trandafir a arătat cum Dumnezeu, în nesfârșita lui iubire de oameni, l-a făcut pe om spre

 

Mihai Eminescu - Ec%C3%B2

... Mihai Eminescu - Ec%C3%B2 EcĂ² de Mihai Eminescu Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe        Și stâncile rar        Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună        În lună. Diamant e în aer, în codri ­ miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scurt argintos Și stele păzesc în tărie        Și văile sunt        În aburi de-argint Pierdute-ntr-al doinelor șuier        Din fluier. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceața pustie și rece, Un ... Și-n sufletu-mi dor a pătruns. Și părul mi-l îmflă furtuna Și ochii-mi se-neacă de plâns. Doresc doar ca în fundul mării Să mă ia cu sine-n sarai, În nalte albastrele sale, Furtuna, copila de crai. Doresc ca să intru cu luna În dome de nouri, ce pier ­ Doresc cu popoare de stele Să merg drumul mare din cer. Ce caut eu nu vă știu spune, Eu ... surâzând vom adormi sub înaltul, Vechiul salcâm ­ astfel de noapte bogată Cine pe ea n-ar da

 

Mihai Eminescu - Eco

... Mihai Eminescu - Eco EcĂ² de Mihai Eminescu Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe        Și stâncile rar        Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună        În lună. Diamant e în aer, în codri ­ miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scurt argintos Și stele păzesc în tărie        Și văile sunt        În aburi de-argint Pierdute-ntr-al doinelor șuier        Din fluier. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceața pustie și rece, Un ... Și-n sufletu-mi dor a pătruns. Și părul mi-l îmflă furtuna Și ochii-mi se-neacă de plâns. Doresc doar ca în fundul mării Să mă ia cu sine-n sarai, În nalte albastrele sale, Furtuna, copila de crai. Doresc ca să intru cu luna În dome de nouri, ce pier ­ Doresc cu popoare de stele Să merg drumul mare din cer. Ce caut eu nu vă știu spune, Eu ... surâzând vom adormi sub înaltul, Vechiul salcâm ­ astfel de noapte bogată Cine pe ea n-ar da

 

Ioan Slavici - Gura satului

... cu ea. Să te ferească Dumnezeu să nu cazi pe gura satului. Pentru aceea, când Safta începe să facă gură, nenea Mihu își pune mâinile în cap și-i zice: — Nevastă! nu mă da pe gura golanilor. Iar apoi caută să-i facă pe plac, numai să scape de urechile veci- nilor. Astfel, cam într-un chip și cam ... frumoasă. Feciorii, fiindcă sunt doi și feciori, oricât de voinici ar fi, stau sub porunca părintească; Marta însă e una singură, adică nu mai are în casă pe nimeni deopotrivă cu dânsa. Încă pe când era în fașe, Marta avea obiceiul de a pune toată casa în mișcare. Nenea Mihu, auzind-o plângând, alerga plin de îngrijare din grădină ori din curte în casă. Și cu cât creștea, cu atât i se lățea stăpânirea, căci — vorba lui nenea Mihu — fata mare-i cinstea casei. Dar tot ... Știu, Miroane! îi răspunse ea, fiindcă și eu mă simt bine când sunt aproape de tine. După aceste ei își mai steteră câtva timp tăcuți în față, apoi Marta plecă spre casă, iară Miron rămase privind

 

Ion Heliade Rădulescu - Ingratul

... ta îl ții. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Acel duh de partide, robie pierzătoare Care d-atâtea veacuri ast neam a chinuit, Căci a intrat și în miliție. Aluzie la începutul școalei rodiniane. Pe mulți oameni de cinste c-o masc-amăgitoare În sfaturi blestemate cu procleți a unit. Ce organ mai nemernic deprins în fărdelege, Ce satelit mai scârnav, ce zbir mai blestemat Putea să nimerească și la un loc să lege, Decât un fur de sfinte, o iazmă ... n viața de acuma, și-n cea de apoi vreme; Să tremuri ca un câine în rane schilăvit. Ca molipsit de crime veninul s-aibi în tine, Și-n casele ce intri să vezi a curăți, Ca urmele de șarpe, și urma după tine, Cu apa cea sfințită în ... a vă feri. Dar ziua se ivește, himera se desface Ca fumul risipită d-al aurorii vânt; Dezmădulata iazmă începe a-mi da pace, Și-n inimă-mi, în minte lucește iar cuvânt. Și lumea vă cunoaște, și aspra ei dreptate Cu-adevăratul nume pe toți v-a însemnat, A voastră ...

 

George Coșbuc - Vântoasele

... Dumnezeu Și-audă-ne din cer cuvântul! Mi l-a-nghițit acu pământul, Și-atâta om aveam și eu! Mi l-am întors în pat cu mâna, Și-am fost la babe și la vraci Și-am dat și milă la săraci — Și mi-a murit ... ici, dincolo nun, Și-n mijloc el, mai mare dragul! Și-așa deodată l-au cuprins Călduri — c-a fost și cald în casă — El a ieșit de după masă Îmbujorat de vin și-aprins. Și până să băgăm de seamă, Vântoasele-și făcură rostâ ... Se jură vameșul, de-i ceri, Și doar el nu-i copil de ieri Să nu-nțeleagă ce vorbește! —„Venea ca un nebun spre rău. Din jos de pod! Și cu mirare Eu stam să văd ce gânduri are, Că-n vad e apa până-n brâu. Pe mal ... cu dânsul: Eu n-aveam lume pe pământ Să știu pe care lume sânt, Așa mă podidise plânsul. A doua zi, pierit zăcea În ieslea grajdului, pe paie. Și-ar fi putut din el să taie Bucăți-bucăți, că nu simțea. N-avea putere-n el să-și tragă ...

 

Cezar Bolliac - Carnavalul

... Când armăsarii voștri, cu coama lor pletoasă, Alerg și scapăr iute p-o gheață-alunecoasă, Ca fulger, ca năluc; Și lângă drumul vostru, - o! tremură în cale Un biet bătrân ca iarna, cu piept, picioare goale, Flămând și fără suc; S-oprește, -și ia căciula, spre voi mâna întinde, Și trista lui cătare în rugă se aprinde Văzând că nu-l vedeți; Și tremurându-i barba, spre ceruri mormăiește; Când sania din urmă de ziduri îl strivește; Voi treceți și râdeți! Nebunilor ce sunteți! Vă pare că e o glumă Un cap ... Căci toată e în vânt! Gândit-ați vre o dată c-aci-n astă cocioabă, O văduvă săracă, bolnavă, goală, slabă, Cu șase copilași, Stau în ocol pre vatra abia cu un tăciune! L-e frig, l-e somn, l-e foame și pic de slăbiciune, O, mult sunt drăgălași! Când ... ea,-n delir, tresare! Nu poate a-i mai minți. Se scoală,-și smulge părul și iese pe zăpadă, Și vede casa voastră în veci tot în paradă, În veci în

 

George Coșbuc - Coloana de atac

... râu de foc, Și linii-ntregi cădeau pe loc. Și-un căpitan, cel nalt, sărmanul, Căzuse vârfuind mormanul, Iar celălalt, acel ce-ochea, Muri trăsnit în fața mea. Căci uite-așa văzui de bine Pe-un turc bătrân ochind spre mine, Iar bietul căpitan nu-ș cum Se puse morții drept în drum. Am dat să-l prind, ca să nu cadă Și-atunci căzui cu el grămadă Și vezi, și-acum mi-e capul prost, Că ... de-a dura. Ieșim apoi, ca duși de vânt, Pe fața negrului pământ. Pe lături ne-ntărim șireagul: Și iat-un căpitan cu steagul În fruntea noastră drum făcu: Ura, băieți, acu-i acu! Roiesc turbați pe zid păgânii, Sub zid se-ndeas-orbiș românii Și-aruncă scări, răzbesc prin ... a pus, Dar șapte turci pe el săriră, Și șapte săbii-l și loviră, Și-al optulea, un turc bărbos, Izbi turbat de sus în jos În piept cu patul puștii, fiara Și-atunci pocnind se rupse scara Și bietul căpitan căzu Pe spate-n șanț, și-atâta fu. Căci s-adunau ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda

... — Iusuf! Iusuf! unde-i Iusuf? Și până să se ridice Iusuf, să vază dacă pe el îl cheamă, și cine, iacătă trece peste punte în corabie, gâfâind de alergătură, cu un sac în spinare, Aron, un ovrei negustor, vecin cunoscut al lui. — Bine că te găsesc, dragă Iusuf, zice Aron; tot mergi tu la Ierusalim; fă-mi ... Strașnică aromă! A mâncat Iusuf frumos, și a legat sacul la loc. Din pricină că a-ntâlnit și vânturi în potrivă, ba de vreo câteva ori chiar furtuni, a umblat corabia mai bine de o lună până la Iafa. În vremea asta, Iusuf, care se spurcase la lucru bun, a tot dezlegat sacul și a mîncat; ba, a mai ... că el, întâi, a crezut că sunt haine; că, pe urmă, după aromă, a descoperit șmecheria, și a găsit în sac pastramă de oaie, și, ca omul, la drum lung, s-a-ndemnat și... a mâncat-o; dar el, negustor cinstit ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Reformă

... călcând de la Olt și până la podul lui Traian pe flori și aclamați de un popor întreg. Lume paradă entuziasm oltenesc banchet luminație. Seara în sfârșit, într-un târziu, cei doi iluștri amici sunt la gazdă împărtășindu-și impresiile. Cu tot zgomotul și entuziasmul, vodă n-a uitat ... gata a doua zi la șapte, spre a începe împreună inspecțiile de rigoare la autoritățile locale. Apoi m.-sa șoptește ceva în taină feciorului lui conul Mihalache un țigan de casă, care cunoaște bine tabieturile ministrului. Conul Mihalache, trebuie să știm, nu obicinuiește nici papuci, nici halat ... și caută, și caută, și-n sfârșit peste zece minute aduce pe țigan. — Unde mi-s straiele și ciubotele, mișelule? strigă conul Mihalache. — Da nu zghera așa, coane, că doar nu turcii! stăi oleacă să le șterg. — Nu le-ai șters încă?! — Dec! da eu nu-s om? eu să nu mă hodinesc? Le-oi șterge amu! Și țiganul pleacă scărpinându-se-n cap și bombănind. Așteaptă conul Mihalache ... se aruncă după țigan, îi pune mâna pe guler, îl întoarce-n loc și-ncepe să-i arză câteva palme... moldovenești. Țiganul începe să urle. ...

 

Paul Zarifopol - Poezia pură

... mai de sus, o este o vocală de bas, care aici e și accentuată și prin urmare lungă și ținută, iar sonoritatea ei scoasă deosebit în evidență prin cezură. I-I-O formează o melodie descendentă, comparabilă unei coborâri de la notele de sus ale viorii spre cele de jos, poate chiar până către registrul violoncelului. Muzica emistihului al doilea stă toată în cuvântul PasiphaĂ©, unde a-i-a-Ă© dau hotărât efect de fanfară parc-ar fi claxonul automobilelor curții regale... Această melodie ... fără îndoială că această obscuritate este perfectă tocmai în muzică. Un glumeț a spus că Bergson a greșit spunându-și filozofia în vorbe: trebuia s-o scrie de-a dreptul în muzică. Și asta e mai mult decât o glumă. Filozofia aceasta e doar, în fond, o căutare a atitudinii mistice. În cursul certei literare de la care am pornit, un literat, Paul Tuffran, a scris lui Bremond mărturisirea următoare: poezia nu mă impresionează decât ... înseamnă că poezia are puterea specială de a ne lăsa sufletul sub impresia că ar putea continua nemărginit ceea ce i se oferă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>