Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CELUI

 Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 803 pentru CELUI.

Alexei Mateevici - Spre lumină!

Alexei Mateevici - Spre lumină! Spre lumină! de Alexei Mateevici Spre lumină! Aceste două cuvinte trebuie să fie scrise și întipărite în inimile acelor moldoveni care au fost mai fericiți decât frații lor necăjiți și întunecați. Care au primit învățătură și și-au luminat mintea. Care din pricina asta se bucură de o stare în viața lor mult mai bună decât a țăranului nostru întunecat. Aceste două cuvinte alcătuiesc în sine datoria moldovenilor mai deștepți către neamul lor. Și datoria asta nu trebuie să se uite, căci ea este pusă asupra lor de starea lucrurilor de-acum și de vremea noastră. Iar vremea nu așteaptă. În mersul ei ea pune tot întrebări și cereri noi. Viața merge repede, neluând în seamă lucrurile noastre. Și ca să ajungem la ținta noastră, ca să ne îndeplinim măcar cât de puțin dorințele noastre, — trebuie să mergem odată cu viața, odată cu vremea și să nu rămânem în urmă. Să răspundem cu toată grăbnicia la întrebările ce ni le pune vremea, și să îndeplinim cererile ei. Vedem că ne aflam într-o stare nespus de grea în fața alegerilor. Vedem, de asemenea, că este destul de greu de scăpat din starea ...

 

Alexei Mateevici - Tovărășiile de cultură pe la sate

Alexei Mateevici - Tovărăşiile de cultură pe la sate Tovărășiile de cultură pe la sate de Alexei Mateevici Zilele trecute, aflându-mă la țară, am șezut la vorbă cu un sătean așezat la minte și cunoscut în sat prin bună chibzuință în toate trebile lui. Vorbind de una, de alta, fără voie am ajuns la ceea ce tot îl doare pe moldovanul nostru în ziua de astăzi — la socoteala școlii. După cum am priceput din cuvintele lui, țărănimea cam simte lipsa de școală moldovenească. — Uneori, când îți vine feciorul de la școală, îl mai pui să-ți citească ceva, să știi ce se mai face pe lume. Ș-apoi, dacă nu înțelege mai nimic, nu știe limba rusească. — Apoi iaca acu puțini moldoveni de cei învățați își pun silințele ca să le fie dată țăranilor noștri școală folositoare în limba părintească. — Am auzit, am auzit, cum nu. A ajuns și pe la noi vestea asta. — Ei, și cum îți pare? — El, lucru ista, negreșit că-l vor toți sătenii cei mai cu înțelegere (câți sunt?). Dar numai păcat că azi tot vorbe și vorbe și altă nimic. — Apoi, nu se poate ...

 

Alexei Mateevici - Vorbă lungă

Alexei Mateevici - Vorbă lungă Vorbă lungă de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Septembrie 1906 La strană stă dascălul Oltukavin și ține cu degetele întinse, grase un condei ros de pană de gâscă. Fruntea lui cea mică e-ncrețită, nasul își schimbă culorile de tot felul, de la cea trandafirie până la cea vânătă-închisă. Înaintea lui pe scoarța roșie-gălbuie a Triodei de Flori se află două hârtiuțe. Pe una e scris ,,pentru sănătate", pe cealaltă — ,,pentru odihnă", și sub amândouă titlurile câte un rând de nume. Lângă strană stă o bătrânică mititică cu fața îngrijorată și cu o straistă în spinare. Ea stă la gânduri. — Ei, acu pe cine? o întreabă dascălul, scărpinându-se leneș pe după ureche. - Mai iute gândește-te, săraco, că n-am când. Acuși am să citesc ceasurile. — Acuși, dragă... Ei, scrie... Pentru sănătatea robilor lui Dumnezeu: Andrii și Daria cu copiii ... Dumitru, iarăși Andrii, Antim, Mărioara... — Stai, mai încet... Nu gonești iepuri, vei ajunge la capăt... — Ai scris-o pe Mărioara? Ei, acu pe Chirilă, pe Gordei, pe pruncul nou-răposat Gherasim, Pintilii. L-ai scris pe răposatul Pintilii? — Stai... Pintilii a ...

 

Alphonse de Lamartine - Omului

Alphonse de Lamartine - Omului Omului de Alphonse de Lamartine Traducere de Alexandru Pelimon la Lord Byron, O! tu, ce încă lumea nu știe al tău nume, Unu muritoru sau demonu, ce spiritu fuși în lume Sau bunu sau fatalu geniu, Biroane! ori cum fie, Iubesc d'a tale cînturi selbatec'armonie, Precum iubesc și vîntul și trăsnetul cînd cade Ș'amestec al său urlet cu vifore turbate! Te'ntoarce, îți ia rangul la prima-ți stea divină, În rîndul celor apți de glorii de lumină, Ce Domnul c'o suflare le-a dat însuflețire, Spre amoru și spre a crede, să cînte a lui

 

Alphonse de Lamartine - Războiul

Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...

 

Andrei Mureșanu - Eremitul din Carpați

Andrei Mureşanu - Eremitul din Carpaţi Eremitul din Carpați de Andrei Mureșanu Pe munți, de unde neaua cu greu se dezlipește, Întocma ca și mușchiul de vechiul său copaci, Pe unde om cu suflet atunci numai pășește Când oarba soarte-aduce vrun vânător ghibaci; Aci, săpată-n pietre, se află-a mea chilie, Sub fagi cărunți de zile, ce nu știu de săcuri; Pe unde primăvara cu multă maiestrie Așează-ale lor cuiburi ulii, șoimi și vulturi. Un pat, un vas de apă, măsuța mea pătrată, Pe dânsa tubul magic, de care mă servesc. Cu-aceste scule simple se află mobilată Căsuța mea de munte în care locuiesc. Eu n-am fugit de lume c-ar fi prea păcătoasă, Cum fac părinți și mame ce intră-n monăstiri, Ducând vieață aspră, nu însă virtuoasă, Că-n lume e vârtute a fi domn pe simțiri. Nici cred că e deșeartă a omului silință Spre tot ce mintea-ncearcă, geniu-i deplinit, - Străbate apa-n piatră și stric-a ei ființă, De ce nu chiar și omul cu naltul său spirit? O faptă glorioasă, păstrată-n istorie Din evii barbariei străvechi ce au trecut, ...

 

Andrei Mureșanu - Mintea (Andrei Mureșanu)

... de finit Pentru-acea scânteie, ce-i zic conștiință, Carea greu mă mustră de-am păcătuit, Și mă desfătează cu bunăvoință, De-am făcut dreptate celui

 

Antim Ivireanul - Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri

Antim Ivireanul - Învăţătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinţilor îngeri Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri de Antim Ivireanul Socotiț să nu obidiț pre vreunul dintru acești mici. Mathei 18. Nu să cuvine cinstea și lauda numai oamenilor celor mari și bogaț, că sunt vrĂ©dnici acestui dar și cei mici și smeriț. Că măcar că cei mari strălucesc cu hainele cĂ©le de mult preț și cei mici n-au cu ce să-ș acopere trupul; cei mari să odihnesc pe așternuturi moi și frumoase și cei mici să culcă pe pământul gol și pe pae; aceia însoțiț cu mulțime de slugi, iar aceștea lipsiț, pustii și de ajutoriu și de priiateni; aceia între răsfățări și între bogății și aceștea între primejdii și între întristăciuni. Însă, cu toate acĂ©stia măriri despărțite, nu să cuvine celor mici mai puținică cinste și dragoste decât acĂ©ia ce să cuvine celor mari și bogați, nici iaste cu dreptate celor mari să li să închine lumea și pre cei mici să-i batjocorească: de aceia să se teamă și pre aceștea să-i obidească; de acĂ©ia să se rușinĂ©ze și pre aceștea să-i înfruntĂ© ...

 

Antim Ivireanul - Alte învățături trebuincioase

Antim Ivireanul - Alte învăţături trebuincioase Alte învățături trebuincioase de Antim Ivireanul 1. Vericare preot afară din enoriia lui (de) va face Liturghie sau o sfeștanie sau va cununa, sau va ispovedui, sau va cumineca pre cineva și după ce va muri îl va îngropa, sau verice alt lucru beserecesc va face fără de voia preotului aceluia a căruia va fi noriia, unul ca acela de pravilele sfinților părinților noștri să leapădă de tot darul preoțesc și-l vom lepăda și noi. 2. Așijderea nici unul din voi / să nu îndrăznească să cunune vreun om, sau vreo muiare streini, dintr-altă țară, au și din țara aceasta și să fie neștiuți, până nu-i veți cerceta și-i veți ispiti; pentru că vin mulți din Țara Ungurească și din Țara Turcească și dintr-alte locuri depărtate și să însoară aici și pe la locurile lor au mueri, sau muerile au bărbați și lăsându-i au fugit, sau sunt a treia cununie și vin aici pentru ca să ia a patra muiare, sau muiarea să ia al patrulea bărbat, care lucru iaste curvie și fărădelĂ©ge. Ci pre unii ca aceștea fără scrisoare de mărturie ...

 

Antim Ivireanul - C%C3%A9le 12 roduri ale milosteniei, după cum scrie la Mathei, cap 15

... scârbiți a-i mângâia. A sfătui cĂ©le mântuitoare. A învăța pre cei neștiuți. A erta greșalele celui vinovat. A răbda cu mulțămită scârbele ce vin de la Dumnezeu și de la oameni și a ruga pre Dumnezeu nu ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui

... taina purtării de grijă, iar cĂ©lialalte mulțimi de îngeri la nașterea lui cea sfântă, din preacurata Fecioară, lăudând pre Dumnezeu și zicând: Slavă Dumnezeului celui din nălțime și pre pământ pace. Pre oameni încă i-au cinstit cu dragostea, precum zice preaînțeleptul Pavel, la 5 capete cătră romani, că: Vrăjmaș ... sunteți fricoși, puțin credincioșilor? Apoi, sculându-se, au certat vântul și marea. Socotiț, iubiții miei, de vedeț purtare de grijă vindecătoare a dohtorului celui ceresc, dohtorul cel desăvârșit. Întâi curățĂ©ște ranele de carnea cea putredă, apoi pune erburile cĂ©le vindecătoare. Nu voiu lenevi a zice ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>