Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA LA OCHII DIN CAP
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 554 pentru CA LA OCHII DIN CAP.
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... a se lipsi fiecare de rostul și binele de acasă pentru a merge să se strâmtoreze, să mucegăiască ori să degere pe scump la vreo sălbăticie de munte sau de băi, Gogu Nicolau mergea să-și petreacă luna de odihnă la Bușteni". "La Bușteni dar, în cea din urmă Duminică a lui Iunie din 98, a plecat dimineața cu trenul de plăcere să ia o odaie cu chirie la un țăran. A găsit ce-i trebuia și a dat patruzeci de lei arvună. A luat masa la birt "la Bucegi" unde s-a întâlnit cu Lică Ștefănescu, șef de birou la domenii, prieten de când erau amândoi copiști și domeniile erau în aripa dreaptă a clădirii finanțelor. S-au mai plimbat, s-au mai ... s-au suit împreună ca să se întoarcă la București. La Câmpina, Gogu Nicolau a cumpărat două ciorchine de cireși legate pe bețișoare ca să le ducă acasă. Când au ajuns în gara de Nord, pe înnoptate, au ieșit prin gangul ...
... a citit osânda, râdea... ANCA (cu mult interes): Cum?... De unde ai văzut tu când i-a citit osânda? DRAGOMIR: Am fost la judecată. GHEORGHE: Ai fost? ANCA (din ce în ce mai interesată): La care judecată? DRAGOMIR (contrariat): La jurați, când l-a osândit. ANCA: Ai fost tu la jurați!... și mie atâția ani de zile să nu-mi spui! DRAGOMIR: Ți-am spus... ANCA: Ba nu. DRAGOMIR (supărat): Ei! Așa e, nu, firește ... să-mi bocești pe răposatul? ANCA (clătinând din cap): Dragomire! ( se scoală și trece la tarabă. ) DRAGOMIR (după ce s-a uitat urât la ea, cătră Gheorghe): Ia citește, mă, înainte, să vedem ce s-a făcut nebunul. GHEORGHE (căutând șirul în ziar, apoi urmând citirea): "... precum ... cu gândul e la Dumitru pe lumea ailaltă. GHEORGHE: O fi fost cu ea mai bun ca tine. DRAGOMIR: Mai bun!... De unde știa ea din ziua întâia că n-o să fiu și eu poate mai bun decât el. Eu n-o iubeam?... Că dacă n-aș fi iubit-o ... am luat-o?... Uf! M-am săturat! De opt ani de zile, Dumitru și iar Dumitru; pe îl auz când vorbește ea, când mă uit
Vasile Alecsandri - Constantin Brâncovanul
... de mult ce ești avut, Bani de aur ai bătut [5] Făr-a-ți fi de mine teamă, Făr-a vrea ca să-mi dai seamă!" ,,De-am fost bun, rău la domnie, Dumnezeu singur o știe; De-am fost mare pe pământ, Cată-acum de vezi ce sânt!" ,,Constantine Brâncovene! Nu-mi grăi vorbe viclene. De ... dă-n legea turcească." ,,Facă Dumnezeu ce-a vrea! Chiar pe toți de ne-ți tăia, Nu mă las de legea mea!" Sultanul din foișor Dete semn lui imbrohor. Doi gelați veneau curând, Săbiile fluturând, Și spre robi dacă mergeau, Din cuconi își alegeau Pe cel mare și frumos, Și-l puneau pe scaun jos, Și cât pala repezea, Capul iute-i reteza! Brâncovanul greu ofta ... credința voastră pentru viața și lumea aceasta..." etc. ,,Apoi, adaugă Șincai, aceste zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr, și mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncovanu, și aruncară trupurile în mare: și creștini, dup-aceea, aftându ... care europenii o numesc Șapte turnuri . ↑ Când năștea vreo neînțelegere serioasă între sultan și puterile europene, se închideau ambasadorii străini în cetatea Edicale, până
... a semănat în calea lor, și amintirile acestea sunt ca o palidă răsfrângere a parfumului frumosului ei soare. Care dintre noi n-are la îndemână o anecdotă auzită la Paris, o aventură la Viena, o lovitură de stilet la Veneția, un ceas de dragoste la Florența și o plimbare în golful Neapolului, în voia unei vele latine, care se leagănă capricios la lumina miilor de facle ale voluptoasei cetăți scânteind ca stelele atârnate de bolta cerească, electrizat de o mândră napolitană cu iubirea arzătoare ca un siroco din țara ei, cu ochii aruncând flăcări, adese tot așa de grozave ca ale Vezuviului. Apoi un drum printre sfărâmăturile și bucățile împrăștiate ale columnelor de marmură, ale fântânilor secate și ale arcurilor de triumf din întristata Romă! Cine nu și-a muiat mâna, plecat pe marginea luntrei, în limpedea undă a frumosului Leman, cel cu contururi ... acela cu nume poetic care se cheamă Valea Albă, pe unde rătăcesc umbrele războinicilor lui Ștefan! Ce-mi pasă mie, moldovan ruginit, de scenele voastre din Italia, de serile voastre pariziene, de amintirile voastre din ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... și acră, acrișoară și dulceagă cum îi place și ursului, cât e el de ursuz și de nemulțumitor, s-o guste. Subțirică de se-ncovoia ca o nuia de corn verde, când o fluieri în vânt cu putere, și răsărită ca o ramură de garoafă bătută, căreia stă să i se deschiză-n vârf bobocelul ascuns, care de-abia așteaptă să-i plesnească gogoașa ca să te îmbete cu mirosul său din destul, arătându-și vesel frunzulițele catifelate și crețe ca o horboțică de borangic subțire de poți să-l spargi cu limba. Așa era copila Ilinchii, a Ilinchii, o gospodină bătrână, cinstită, harnică ... capul și mintea și gândul și zicea în sufletul ei: ,,Helbet! Dumnezeu o fi bun și cu noi!" Și Smărăndița cânta și mâna pe Murgana la izvor, la șipot să-i dea apă proaspătă, rece și curată din inima pământului, și Murgana făcea: Muu ! muu ! după ce bea; și Smărăndița, nebună, zglobie, ca un fluture împistruiat pe aripe cu toate fețele câmpului și stelele cerului, răspundea mângâind-o pe Murgana: — Helbet! Murgano, lasă că o fi bun ... dar bătrân de suflet și casele erau bătrâne de vârstă, dar trainice și tinere-n ziduri. Și se vedeau... se vedeau bine ori de unde ...
... Fira sta ce sta Și iar cuvânta: Draga mamei, fată, Fii cuminte-odată Și-ți alină plânsul, Du-te după dânsul, Căci el e frumos La căutătură La scurtătură, Nalt e de statură Și-ndesat pășește Și se potrivește Potrivește bine, Draga mea, cu tine. Lasă pe Ionel, Nu gândi la el, Căci sărac e tare Și nici neamuri n-are Și-i din viță rea Ce zici, draga mea?! Fata răschira, Din greu răsufla Și-apoi cuvânta: Mamă, orice-i face, Unul numa-mi place, Unul singurel: Numai Ionel! Alt fecior în lume Nu-mi trebui și ... n zori Pe la cântători Să le scoată-afară, Și-apoi de cu seară Când se va culca, Le va așeza Sub perina sa Căci din vrăjitură Și din făcătură Ierbile topite Vis îi vor trimite, Visuri dulci și bune Și-n vis îi vor spune, Ce să facă biata Să-și mântuie fata ... vraja morții; Vis de dimineață, Vraja de viață. II Iar a doua zi, Cât ce se trezi Fira veseloasă A ieșit din casă Și s-a dus prin sat Și-apoi mi-a umblat Pe la toți cumnații Și pe la ...
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
... ce știm noi este că Eleonora era cea mai drăgălașă ființă ce-a putut să vadă Iașul în zidurile sale. Ziua ea lucra la o modistă pe strada mare și noaptea se retrăgea la dânsa acasă, o căsuță mică și albă pe strada Socolei, unde își petrecea viața ca pasările; se culca cântând, se scula cântând, și voacea ei argintie, răsunând prin geamurile ferestrelor, trezea adeseori vecinătatea din somn, așa încât babele răutăcioase o numeau tricoliciul de noapte, iar băieții, privighetoarea Socolei. Eleonora era o ființă ciudată și plină de contraziceri. În ochiul ... îngâna dimineața așa de drăgălaș. Eleonora lua uneori parte la prânzuri și supÄ�le, și amesteca cântecul ei cu sunetul paharelor. Fumul șampaniei o râdica la entuziasm. Atunci ea scotea din piept note necunoscute ce îmbătau auzul, și ochii ei se aprindeau ca niște diamanți. Când Eleonora era tristă, ea semăna cu o floare ce se pleacă sub povara picăturilor de rouă, însă astfel de momente erau rari ... Eleonora cu un lung hohot de râs. Iar ai venit la mine posomorât ca ...
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... a doua oară. Neveste-sei îi sta acești copilași ca sarea în ochi. Nu era dimineață, nu era seară, nu era clipă lăsată de la Dumnezeu să nu-i amărască. Când îi ciomăgea, când îi cicălea și când îi da tutulor răilor goninduÂi. Copiii, biet, ca copiii, nu știau ce să facă, ce să dreagă, ca să umble după placul ei, dară în deșert. Nu mai aveau zi albă, căci ea se ținea mereu de câra lor. Într-o zi, ea ... veseliră. Azi așa, mâine așa, trecea zilele ca păcatele de iute. De câtăva vreme zmeul se întorcea de la vânătoare înaintea băiatului. Se dedulcise, vezi, la vorbă cu fata. Și din vorbă în vorbă, începu a mi-ți simți zmeul că îi cam tâcâie inima când se dă pe lângă fată, ori când aceasta ... făceau, ce dregeau, li se părea că tot de el se împiedică. Dară el, săracul, nici nu vedea, nici nu auzea. El nu lua aminte la șoaptele lor, nu se uita la tertipurile și la renghiurile ce-i tot juca: ba că a venit prea târziu și, ca ...
Ion Luca Caragiale - Om cu noroc
... prin grai și prin presă, reușira să producă în cercurile înalte un curent defavorabil amicului Manolache. Alergături, protestări, plângeri fură zadarnice din parte-i. Atunci, ca să nu se dea bătut și totuși să nu mai meargă fără folos la locurile oficiale, unde fusese bruscat și amenințat cu rezilierea contractului și cu un proces răsunător, el trimise pe nevastă-sa să parlamenteze cu un personaj ... de ochi! Moara-de-Piatră ca moșie e o moșie mică, da, dar ce rai mic! E așezat la distanță de douăzeci de minute de la gară... Un parc mărț și un cottage englezesc cum se găsesc rar la noi. Cu cât socotiți că a cumpărat moșia asta? - N-o să credeți, căci în adevăr eu însumi n-aș crede, dacă n ... Nu fac târgu pe bani! a zis ea odată cu hotărâre. - Atunci, pe ce? a întrebat N... cu tonul omului gata la toate. - Pe... N-o să vrei... - Orice! - Pe Moara-de-Piatră a răspuns scurt! femeia, care era acuma parcă mai frumoasă ca totdeauna. - Ei! prea exagerat! a întrerupt Manolache, amestecându-se și el în vorbă
Ion Luca Caragiale - Termitele...
... nerv, și pteron, adică aripă); căci ele au aripioare străvezii, înăuntrul cărora se vede o țesătură deasă de firișoare nervoase. Ele trăesc în societate întocmită ca și furnicile: au o femeiușcă prăsitoare cu câțiva bărbătuși pe lângă ea, și pe urmă mulțime de soldați și de lucrătoare. Sunt la trup cam de mărimea furnicilor dela noi; de aceea popoarele le-au crezut întotdeauna că sunt furnici cu aripi. Sunt mai multe soiuri de termite ... dar toate sunt săpătoare, și afară de asta, cea mai mare parte dintre ele sunt și constructoare; adică, sapă orice a clădit omul, ca pe ruinele clădirilor omenești, să-și clădească ele cuiburile și așezămintele lor. Trăiesc rozând din tot ce le iese 'n cale, tot ce pot roade; și de aceea sunt un așa vrăjmaș al oamenilor, că marele Lineu n'a ... asupra lemnelor clădirii, asupra mobilelor și proviziilor de orice fel; altele rod și sfredelesc mereu înainte; atacă tavanurile și podelele de mai sus, până ajung la acoperiș ca să-l roază și pe ăla. Lucrează însă cu multă băgare de seamă, să nu dea cumva de lumină, și respectă cu cea mai mare ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... DOAMNA TANA: O fi bine?... NICULINA: Știu eu?... DOAMNA TANA: Și-a rămas nemăritată... Bine ar fi fost să fi lucrat și eu la sărbătorile legate... Pestrui am... NICULINA: A! OANA: Ca partea de la soare a unei caise, așa sunt obrajii tăi și tot așa de mirositori... Mi-aduc aminte ca acum când veni Ștefăniță, prăfuit și cu vestmintele rupte, la castelul din Hârlău. Dăte cu ochii de mine și-mi zise: Oană, tu te închini la soare? La sfântul soare? Ei, da, la sfântul soare. Dar nu la soarele de iarnă, care pare ca un taler spălăcit, ci la soarele de cuptor, care coace fânețile, și grâul, și roadele... Cum să nu, măria-ta! Iacă, ți l-am adus, pârjolind țara Munteniei. Și răsăriși ... l descos... Ei, d-aș sta eu... OANA: L-am crescut în brațe, doamnă... Oh! și ce drăguț era!... Părul îi curgea inele aurii... gura ca o răsură... ochii ca două afine... și mânuțele lui, albe și grase, cu gropițe, la fitece deșt, se desfăceau ca două aripe... DOAMNA TANA: A fost... OANA: E lujer