Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CĂTA
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 514 pentru CĂTA.
... Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, I, 38 Lux persan urâi, băiete, și nu voi Cu fășii de tei ca să legi cununa-mi, Nu căta-n zădar să descoperi unde-i Ultima roză! Simplul mirt cu flori să nu-l mai adaogi... Nu te-ar prinde rău pe tine, paharnic ...
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu) Adevărul de Iancu Văcărescu VI Nimic nu e nou, Nimica neștiut Din cîte arăt vouă : Lumina nouă nu e, Dar ea desființează Grămada-ntunecimei. Cercarea am pornit-o, V-am dat făgăduială ; Dar n-alerg să vă-mbăt. Precum fac demagoghii, Ce, îmbătați de fumul Atotputerniciei, Umblă ș-înșală lumea Cu jertfe, mîglisire Sub fățăria Blîndeței, omeniei Și facerii de bine, Cît izbutesc d-ajunge Aleși să stăpînească ; Îndată dau de față Cumplita tiranie, Cheamă pre înțeleșii Ministri să slujească. A lor deșertăciune. Adun, ascund comori Din biruri înfocate, În sfaturi tot greșite, Mii izvodiri fac nouă ; Vor să dezgroape morții, Cînd nu le mai ajunge A viilor avere. În lupta desfrînării Iubirii de domnire, Se-nșală între dînșii, Se rod în vicleșuguri, Se luptă să apese Strigarea pătimirii ! Stau pînă cînd vîlvoarea Odată-i prididește ; Atunci tiranul vina Descarcă pre ministri, Ministrii pe tiran ; Cuvinte de-ndreptare De joc, de rîsul lumei ! Întărîtînd norodul Pînă cînd se deșteaptă, Și cere socoteală, Și răzbunare cere, Groaznică-n sfîrșit vine, Nu de la cer pedeapsa, Ci de la harnici oameni : Oameni ce s-înțeleg Ca dumnezeii vieții ! Vrednici de închinare, Dar prea ...
Ioan Cantacuzino - Cîntec păstoresc
Ioan Cantacuzino - Cîntec păstoresc Cîntec păstoresc de Ioan Cantacuzino Informații despre această ediție Păstoreaua cea-ndrăgită Poartă turma tot mîhnită Ei, floricica cîmpului Nu-i dă odihna sufletului. Iar viersul păsărelilor O dau și la mai mult amor. Toate-i par că să jelesc Para dragostei tînjesc. O fîntînă preacurată Oglindă-i unde ea cată. Or după chip n-o cunoaște Ce-n inimă-ș simte a naște. Fata-i zice, foc curat Ochii, suflet tulburat. Ea cu lacrămile sale Mulțește apa spre vale, Zicînd : — Tă rog, rîule, spune Celui ce l-amar mă pune Că dă curgi acum mai tare, Din lăcrămi ești așa
Ion Heliade Rădulescu - Cântarea dracilor în preziua potopului
... ncetat tot le va goni, Și moartea cu noi va privi rânjind: Totul vedem rupt, susul peste subt: Leul verșunat, tigrul furios Loc își vor căta cu mielul fricos, Pare c-ar fi frați ș-un lapte au supt. Izvor cu șiroi spumegând vâjoi, De sus șiroind, de jos volborând, Totul ...
Ion Heliade Rădulescu - Cavalerul Toggenburg
... dimineață Pân' l-al soarelui apus, Cu speranța mută-n față Și cu sufletul său dus. Către closter sus din vale Ore-ntregi în sus căta Spre fereastra scumpei sale Pân' fereastr-a răsuna, Până când el s-o mai vază, Până ce chipu-i venea Ca d-un ...
Ion Heliade Rădulescu - Corbul și vulpea
Ion Heliade Rădulescu - Corbul şi vulpea Jupân corbul câștigase Din negoțul ce-apucase Un bun chilipir de caș, Și cu dânsu-n cioc se duse P-un copac, unde se puse Ca un om l-al său sălaș. Vulpea, ca o jupâneasă, O cam șterge de p-acasă, Și ieșise la primblare; Iar bunul miros ce are D-ici, de colo o-ndreptă Sub copac, și-n sus cătă: "Jupâne corb, plecăciune! O, Doamne, ce frumusețe! Ce pasăre, ce minune, Ce drag de pene mărețe!... Dar n-are glas; ce păcat!" Corbul, îngâmfat în sine, Nicidecum nu-i veni bine Ca vulpea să-l socotească De mut sau să mi-l vorbească Că e prost l-al său cântat. Lungi gâtul, căscă ciocul Și-ncepu a croncăi. Cașul căzând, vulpea-aci, Cântărețul păți jocul. "Jupân corb, precum se vede, Minte numai îți lipsește; Și fă bine de mă crede Și-nvață, te folosește: Că de mult, foarte de mult, Din punga celor ce-ascult Lingușitorii trăiesc."
Ion Heliade Rădulescu - Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare
Ion Heliade Rădulescu - Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare de Ion Heliade Rădulescu O dihanie de cioară, Ce-i dăduse naiba-n gând?! Să ia fulgi de alte păsări, Să iasă la zbor cântând. Iat-o împopoțonată Și mereu se gâtuiește, Ulubeasna-mpestrițată Rățoit bănănăiește. Ce nume să-și dea acuma? Că e lucru-nsemnător! De la nume-atârnă toate Și trecut, și viitor. Dar cioara, de! e tot cioară, Și astfel se socotea: Nu-și mai vedea de loc ciocul Și trupul nu-și mai simțea. Se gândi cum s-o brodească Și să-și cate vrun nășic: Dar nașul i-o da vrun nume Ce n-o plăti mai nimic. Haide! singură se face În biserica de caș Ș-alde popă, ș-alde naș, Ca să fie bine pace: Fără sfadă, fără price, Rămâne zis ce-și va zice. Se numi privighetoare , Păsăruică cântăreață, Unde cântă pe răcoare, Știi, colea, de dimineață. Și zbura de bucurie Biata cioară când gândea Că cioroii or s-o ție De poet și păsărea. Iese-acuma îngâmfată Și la lume se arată Și ne-ncepe a cânta. ...
Ion Heliade Rădulescu - Cutremurul
Ion Heliade Rădulescu - Cutremurul Cutremurul de Ion Heliade Rădulescu Uiet, urlet s-aude! colcăie, sare pământul, Tremură, zguduie, saltă, colcăie, crapă, plesnește. Zguduie iar, răstoarnă; trosnet, țipăt s-aude, Spontaneu lumea se-nchină. Domnul trece-n mânie. Și crima se ascunde, păcatu-ncremenește; Tot păcătosu-așteaptă al lumii, al său finit; Pământul îl înghite și cerul îl strivește, Iar dreptul la cer cată, și Domnul s-a-mblânzit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ce spaimă fu aceasta! S-a-ngreuiat pământul Flori prin a lui vine fulgeră, șerpuiesc! Își scutură povara, că a pierit Cuvântul: Se bucură nedrepții, săracii flămânzesc. Și câtă fărdelege pe dânsul îl apasă! De sus câtă trufie strivește pe sărac! Sudori de sânge câte p-a trântorilor masă Și ce de viclenie! ce noduri se desfac! Și lenea se îmbuibă când muncitorul geme, Când gheara nedreptății într-însul s-a înfipt; Din carnea lui sfâșie, stăpână p-a lui vreme, Stăpână p-a lui pâine, pe viața-i mai cumplit. Ecclesia căzută e mută, surdă, tace. În van săracul strigă: "O, mater, ajutor!" E vitregă-a lui mater; pământul n-are pace, ...
Ion Heliade Rădulescu - Elegie II. Dragele mele umbre
Ion Heliade Rădulescu - Elegie II. Dragele mele umbre Elegie II. Dragele mele umbre de Ion Heliade Rădulescu Vederea voastră mă-nsuflețește, Umbre mult scumpe ce mă cătați, Și al meu suflet se liniștește Când înainte-i vă arătați. Cât e de dulce a voastr-ivire La cel ce-așteaptă în amăgire L-al nădejdii viclean zâmbit! Faceți adesea să se strecoare A voastre chipuri și mă-nfășoare Cu vălul nopții cel liniștit. Mi-ați dat ființa și-ntreaga fire, Părinți, ce-n miezul zilei-ați apus; D-atâtea chinuri, lungă mâhnire, Al meu trist suflet jăli supus. Voi ușurați-l, umbre-ndrăgite, Voi din lăcașuri nelocuite Pe fericire o îndemnați; P-astă streină faceți să vie Necunoscută mult mai mult mie; Vă rog d-acolo o îndreptați. Lina ta mână mă ușurează, Tânără maică, și-nsuflețesc, Sărutătura-ți mă înviază Și din odihnă-ți mă-mpărtășesc. Asupră-mi ochii tăi ațintează, Plini de iubire nu lăcrimează; Peste durere tu ai sărit! Blând ei revarsă rază cerească; Ah! p-a mea inimă ei citească, Focul ei vază cel înmulțit. Zâmbire plină de mângăiere, Cât e de dulce când te ivești! A fi ...
Ion Heliade Rădulescu - La amantă
Ion Heliade Rădulescu - La amantă Ca zeii de ferice acela mi se pare Ce-mpins de soarta-i bună nainte-ți va veni Și dulcele-ți accente, divina ta cântare D-aproape va-auzi. Iar fața ta ridentă asupra lui când cată !... Ca un columb se bate în piept inima mea, Și vocea mi se stinge, rămâi extaziată Pe loc cât te-oi vedea. Se leagă a mea limbă și repede, subțire Un foc prin vine-mi curge, se varsă ca fiori; Mi-e negură vederea, auzul vâjâire, Și reci mă trec sudori. Ca varga toată tremur, îmi simt a mea pieire, Sunt palidă ca spicul când cade la pământ, Rămâi fără suflare, rămâi fără simțire Și moartă toată sânt. Ci totul să cuteze se iartă la sărac. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii
... smerește, Și locul este slobod din Istru la Carpați. Balcanul până-n poale-i văzu pe fiii Lunei Bătuți, goniți, nemernici, scăpare a căta; Dunărea este martur de prețul al cununei Ce fiii Rumâniei știură a lua. D-aici văz în Moldova toată slava romană A ...