Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AVEA DE GÂND
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 705 pentru AVEA DE GÂND.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... c-o trestie în lung și în lat. La câțiva pași, săpară groapa cu cuțitele, scoțând bulgării cu pumnii. După ce-l coborâră în locașul de veșnicie, îi înfipseră la căpătâi două iatagane legate cu sârmă, în semn de cruce. Semn de viteaz și de creștin. Și cu toții, în jurul mormântului, se rugară în gând, învârtind căciulile în mâinile lor cojite de soare și de ger. Dar în aceste fețe de rășină, dorul și mila se sfărâmă ca de niște lespezi de piatră și trec fără să lase urme. Kira îngenunche; își acoperi fața cu marama udă de lacrimi și sărută mormântul, care începuse a îngheța... La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, în fața unei ... și glasul lui te îngheață ca bătăile crivățului, căci a sosit pe vânturi, pe fulgere și viscol. Ș-a strâns grămezi de mahmudele ca jăraticul, zestre pentru sora sa, șaluri de Țarigrad și chihlimbare cât oul de găină; iar zestre sieși: carabine ferecate și hangere de seraschier. Acum, în toiul verii, ar dori să zboare la pândă, unde Șuercopilul, luând din cătare în cătare conacul isprăvniciei, își uită de trândăvia din răspântia căilor singuratice. Din depărtare s-auzi încetinel un cântec prelung: — La crucea de iatagane
Mihai Eminescu - La moartea lui Neamțu
... Mihai Eminescu - La moartea lui Neamţu La moartea lui Neamțu de Mihai Eminescu Lăsați clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă, Lăsați turnul ca să miște a lui inimă de fier, Căci de stele mai aproape el le dă acuma samă Că un suflet bun și nobil se îndreaptă cătră cer. Clopote, tu simți durerea și urmezi cu ... rărit de întristare Lutul palid, fără suflet, să-l depunem în pământ. Ochii? Câte dulci imagini au sorbit a lor lumine! Capul? O, de câte gânduri el a fost împopulat! Inima? Câtă simțire frământat-a ea în sine? Sufletul? Câte speranțe, câte visuri a ... frate, că pământu-i o ruină? Că-i o sarcină viața? Că-i martiriu să trăiești? Ai știut tu cum că moartea e un caos de lumină, Că la finea veciniciei te-aștept stelele cerești? De-a vieții grea enigmă ție-acuma nu-ți mai pasă, Căci problema ei cea mare la nimic o ai redus. Pe când nouă ...
Ion Luca Caragiale - Monopol...
... În sfârșit, tica-taca, încetinel, ajung cu voia lui Dumnezeu joi seara, 24 mai, în gara Iași, unde sunt întâmpinat nu se poate mai frățește de prietenii mei. Mă gândesc, cum sunt obosit de drum și de atâtea impresiuni, să mă duc repede la baie; dar îndată miÂaduc aminte de șapca odinioară stacojie: nu s-a deschis încă "zezonul". Mă mulțumesc să mă spăl la bunele mele gazde cu apă de Vichy-Celestins; apa comună de Iași e mult mai gustoasă și mai hrănitoare, dar costă mai scump și cam irită pielița, mai ales vara. E, cum spusei, la sfârșitul lui ... cum să zic? - poseda pe un adevărat român - așaÂnumita despuiare a scrutinului... Scrutinul este pentru noi modernii, adică românii moderni, un fel de zeu care s-arată în toată maiestatea lui despuiat: Apollo resplendescens... Ziua de vineri, 25 mai, mi-o consacru deci de dimineață să vizitez redacția Opiniei (o instalație în adevăr europeană; chiar un telefon; cam năzuros - e încă june), unde, în calitatea mea de confrate mai în vârstă, sunt primit cu destulă considerație. De aci, voi să contemplu apariția zeului - pe un potop
... mai trase moșneagului o trânteală bună, îl așeză la locul lui, iar pe țigan îl duse la zâna Lia, ca să-i fie vizitiu. Lia avea doi cai de călărie, amândoi cu părul de aur. — Dacă vrei să intri în slujba mea, îi zise lui Danciu, scaldă-te în putina aceasta. Țiganul nu mai stete pe gânduri, ci ... ei un al doilea pat la o potrivită depărtare de al ei. Ea a început apoi să se dezbrace, și, dezbrăcându-se, ea avea șasesprezece rochii, pe când Danciu n-avea decât o pereche de ițari. El și-a sfâșiat însă ițarii în șasesprezece fâșii și, când Lia punea pe scaunul ei o rochie, punea și el pe ... să se pieptene. Când Lia își trăgea o dată cu pieptenul prin păr, Danciu trăgea și el prin al său. Ea a tras de șasesprezece ori, el de asemenea. Țiganul avea și el păr lung, și după ce s-au pieptănat, altă minune: fața lui era tot atât de frumoasă ca a Liei. Când se uită deci la el, Lia nu mai știa ce să facă
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... Petre Ispirescu - Copiii văduvului şi iepurele, vulpea, lupul şi ursul Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un om. El avea o fată și un băiat. Și rămâind văduv de muma copiilor, îl îndemnă ariciul să se însoare a doua oară. Neveste-sei îi sta acești copilași ca sarea în ochi. Nu era ... se risipește casa și își pierde rostul. Să o asculte, îi era milă de copii. După ce-l mai ciocmăni muierea o toană, puse în gând să-i facă voia, căci limbuția nevestei îl scoase afară din țâțâni. Se sculă, deci, de dimineață, își luă copiii și plecară împreună cu vorba că merge la lemne. Fata, ca una ce era și mai mare decât băiatul, luă în ... se cu lupul, îi luă și lui un pui, căci îl ascultase și nu-l săgetase. Asemenea făcu daca se întâlni cu ursul. Acum băiatul avea patru fiare, pe care le numea cățelușii lui. Se întoarse, deci, la soru-sa, cu cățelușii după dânsul și îngrijea de ei ca de un lucru mare. Odată, ce-i veni fetii în
George Coșbuc - Trei, doamne, și toți trei
... George Coşbuc - Trei, doamne, şi toţi trei Trei, Doamne, și toți trei de George Coșbuc Publicată în Tribuna , Sibiu, 1891, nr. 126 (5/17 iunie) Avea și dânsul trei feciori, Și i-au plecat toți trei deodată La tabără, sărmanul tată! Ce griji pe dânsul, ce fiori, Când se gândea că ... să-i revadă, Sta ziua-n prag, ieșea pe stradă Cu ochii zarea măsurând, Și nu veneau! Și dintr-o vreme Gemea, bătut d-un gând. Nădejdea caldă-n el slăbea, Pe cât creștea de rece gândul. El a-ntrebat pe toți d-a rândul, Dar nimeni știre nu-i știa. El pleacă-n urmă la ... cu grabă, Că Radu-i este cel mai drag. E mort! El a căzut la Plevna În cel dintâi șirag! O, bietul om! De mult simțea Că Radu-i dus de pe-astă lume, Dar astăzi, când știa anume, El sta năuc și nu credea. Să-i moară Radu! Acest lucru El nu-l înțelegea. Blăstem ... slab, cu ochii beți El a plecat, gemând p-afară, Și-mpleticindu-se pe scară, Chema pe nume pe băieți, Și se proptea de slab, sărmanul, Cu mâna de ...
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
... Și mai ales pe vărul d-tale aghiotantul. Nu-i așa? ROCHIA DE CREP (tulburându-se) : Aghiotantul?... vărul meu?... Pentru ce mai ales el? ROCHIA DE CATIFEA (cu glas prietenesc) : Ascultă, draga mea, știi cât te iubesc, și cred că nu te-i supăra de cele ce ți-oi spune, pentru că ești o persoană de spirit, deși încă foarte tânără. Lumea începe a vorbi de d-ta, și aceasta mă mâhnește, cât nu-ți pot mărturisi... Vărul d-tale e ușor de minte, și nu-l socot să fie în stare de a simți vreodată câte are obicei a înșira din gură. Eu îl cunosc... ROCHIA DE CREP: Îl cunoști?... cum? ROCHIA DE CATIFEA (coborând ochii) : A cercat să-mi facă curte; dar l-am luat în râs, și de-atunci... ROCHIA DE CREP (în parte, zâmbind) : Și de atunci, draga mea, îți pare rău și faci morală altora (sculându-se) : Pardon; mă duc să zic seara bună doamnei B. care a sosit ... suie, Și, ferice, s-o depuie Pe al Domnului altar! [1] TOȚI (încântați și bătând din palme) : Bravo! bravo! minunat!... Doamna mea, ai un glas de înger. (O sută de
... bine tovărășia unei ființe; și, totuși, când se gândea să mai amestece încă pe cineva în treburile și în mersul traiului zilnic, parcă se cutremura. De când era pe pământ, își ducea rostul singur; de ce s-ar lenevi tocmai la sfârșit? Dar lacrimile femeii îi muiau inima... Dădu de cuibul chiftiriței, într-o împletitură ca de câlți, tocmai la rădăcina florii. Din cuib ieșiră repede două gângănii, pe care Cuhulea le rostogoli cu limba cuțitului în pahar. Și se gândi: dacă ... a trecut și asta; lucrurile au intrat iar în vadul lor. Nimic nu se schimbă în casa lui Cuhulea; atâta doar că în locul odăii de culcare a Smarandei se făcu un fel de sufragerie. Protivnic obiceiului de până acum, la masă venea de două-trei ori pe săptămână vărul femeii. Cum toată gospodăria era în mâinile Smarandei, bătrânul se plimba de colo până colo, uitându-se cu de-amănuntul, cum avea obiceiul, la toate. Smaranda parcă mai întinerise, și schimbarea aceasta nu scăpase ochiului bărbatului ei. Într-o lună se înviorase. Cuhulea simțea o bucurie ascunsă ... era mulțumit că putuse să miște ceva în sufletul amărât, odinioară, al femeii. Într-o seară, era prin august, Cuhulea întârziase la vie, un petic ...
... Vasile Alecsandri - Jianul N-ați auzit de-un Jian, De-un Jian, de un oltean, De un hoț de căpitan Care umblă prin păduri Cu doisprezece panduri, Cu ghiebe și cu poturi? El ia miei de la ciobani, Armăsari de la mocani, Fără plată, fără bani! Și pândește la strâmtori De despoaie negustori, Și tot prinde la boieri De-i curăță de averi! Toți de dânsul că fugeau, Toți de el se jeluiau La domnul, la Caragea. Domnul potiră-aduna, După hoț el o mâna. Iar Jianu-nțelegând Cele ce-i treceau prin gând Se-ndruma spre Olt fugând. Când la Olt, Oltu-i umflat, Că la munte l-a plouat: ,,Măi române, măi podar, Trage podișca ... sosea, Ce vedea și ce-auzea? Potira gazda lega, De Jian o întreba. ,,Haide iar, murgule, hai, Hai la munte sus, pe plai, Să scăpăm de chiu, de vai!" Fugea murgul cât fugea, Dar potira-l ajungea, Pe Jianu mi-l prindea Și-l ducea la Caragea. Vai! sărmanul voinicel! Sărăcuț, amar de ... De-au rămas făr' de noroc". Se vede că Jianul, ca și Bujor, avea mare prestigiu în ochii fetelor și că era nu numai fur de averi, dar și
Ion Luca Caragiale - Reacțiunea
... a libertăților publice, a Constituțiunii și a tutulor instituțiunilor, ea înneca mai întâi și apoi scălda țara în sânge. Era neagră; avea sute de capete ca hidra și mii de ghiare de vampir; fugea de lumină și lucra la întuneric, fără să aibă vreodată curajul opiniilor sale, și complota cu străinii contra Românismului. Uneori, ea își înfigea adânc ghiarele în ... experiență? Încetează a mai înghiți necontrolate produsele negustorilor politici lipsiți de orice scrupul, și are să-ți treacă boala cronică - ai să scapi de halucinația Reacțiunii. Boala mea ajunsese, în adevăr, așa de chinuitoare, că n'am putut respinge povețele spiritului de examen. Le-am urmat - și m'am tămăduit. De multă vreme dorm acuma liniștit fără visuri rele, fără teamă de primejdie pentru Națiune, Constituțiune și alte instituțiuni. Sunt sănătos, da; dar câte odată îmi pare rău: am ascultat spiritul de examen - am ucis legenda - s'a dus liberalismul! Ca un înțărcat băutor de haciș, care regretă extazurile ce și le procura odinioară, mi-aduc aminte adesea cu duioșie de ciudatele vedenii ce aveam când mă apucau accesele de
George Coșbuc - Brâul Cosânzenii
... George Coşbuc - Brâul Cosânzenii Brâul Cosânzenii de George Coșbuc Avea Ileana ochi de soare Și galben păr, un lan de grâu; Vestmânt avea țesut în floare Și-un brâu purta pe-ncingătoare, Cum n-a mai fost pe lume brâu. Era de aur pe tot locul, Un fulger pe-al ei trup încins. El noaptea da lumini ca focul, Și-n brâu sta fetei prins norocul Precum ... vânt îl are Întreaga viață vis îi pare Și joc își bate de flăcăi. Dar Făt-Frumos zâmbind s-arată, Și-n drumul lui umblând de-atunci Simțea de-ajuns frumoasa fată Că viața noastră nu ni-e dată De dragul unor flori din lunci. Din ochi albaștri de cicoare Pe sânu-i alb de ghiocel Curg lacrimi calde-acum! O doare, Ei inima de drag îi moare, Iar Făt-Frumos, vai, cum e el! Atâta dragoste nebună! Eu nu o simt, tu n-o-nțelegi Visarea ta la ce ... nu-s din câte-au fost Azi nu-i Ileana nicăirea, De-abia trăiește-n pomenirea Poveștilor cu dulce rost. Iar Soarele-n văzduhuri pline De zâmbetu-i cel cald