Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNTREBAT
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 708 pentru ÎNTREBAT.
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele Conrad. Cântul I. Ionienele de Dimitrie Bolintineanu Conrad, poemă în patru cînturi și note explicative Informații despre această ediție Era cînd farul lumii, în mare apuind, Poleie rochia nopții cu stele de argint, Și-n calea sa umbroasă, sub negrele-i picioare, Așterne valuri albe, suflate de dulci boare, Munți, plaiuri, văi rîzînde și fragede grădini, Ce-noată în oceane de umbre și lumini. Cotind pe Cornul d-aur, ieșea în Propontide Un vas, spărgînd cu pieptul tărîmele lichide. Dar cine-i omu-acesta ce-n vas stă izolat? E trist sau este mîndru? mai mulți au întrebat. Un servitor răspunde cu oarece sfială Că Țara Românească e țara sa natală; Conrad e al său nume; că este exilat, El pentru libertate poporu-a rădicat. Proscris din a sa țară, el fără țel se duce Oriunde îi surîde un cer senin și dulce; Dar cugetele sale se-nturnă nencetat Spre patria iubită ce-n doliu a lăsat... Credea în viitorul promis umanității, Precum și în triumful justițiii, verității, Deși avea momente cînd sufletu-i coprins De cugetile sceptici parcă zdrobit și stins. Iubea să facă versuri, deși ...
Dimitrie Bolintineanu - Mihai și călăul
Dimitrie Bolintineanu - Mihai şi călăul Mihai și călăul de Dimitrie Bolintineanu Cu Mihai se vede tânăra domniță Tremurând de spaimă ca o porumbiță; Printre geana-i lungă ai ei ochiori Ard ca două stele ce lucesc la nori. ,,De ce plângi? întreabă bravul cu mirare, Eu mor pentru țară și neatârnare. De aceea, dragă, sa te voioșești Și cu flori cosița să ți-o împletești. Cel ce pentru lege, pentru țară moare Vede a sa moarte ca o sărbătoare!" — ,,Pleacă capul!" strigă palidul călău. Iar Mihai întoarce spre el capul său. Fierul se ridică... Poporul șoptește; Vă uitați!... Călăul se împleticește; Fierul său aruncă... Cade fermecat Sub căutătura mândrului bărbat. Fetele-ncunună părul lor cu flori, Tot românul strigă de mai multe ori ,,Cel ce pentru lege, pentru țară moare Vede a sa moarte ca o
Dimitrie Bolintineanu - Muma lui Mihai
Dimitrie Bolintineanu - Muma lui Mihai Muma lui Mihai de Dimitrie Bolintineanu Lângă Olt la monastire Vine un ostaș din plai Și întreabă cu grăbire ,,Unde-e muma lui Mihai?" Teodora se închină; Roagă pentru fiul său. ,,-Maică schimnică, suspină, Nu mai este fiul tău! Ce nu au putut răpune Patruzeci de lupte mari, Au răpus, vai! îți voi spune, Două săbii de tâlhari!" — ,,Sub a morții grea lovire, El, căzând, s-a apărat?" — ,,Prins în lance, cu mărire, Scump el viața lui a dat." — ,,Adevăr tu spui... El este Fiul meu cel prea iubit... Dar poți tu a-mi face veste Pe români de i-au unit?" — ,,N-a putut el să-i unească, Singuri nefiind uniți. Toți voiesc ca să domnească Și-așteptând, toți sunt robiți!" — ,,Știrea ta e tristă foarte, Nu că fiu-meu a murit, Dar că chiar prin a lui moarte Pe români n-au dezrobit." Astfel zice doamna mare Și-n chilie s-a închis, Până ce de întristare Ochii-n lacrimi i s-a-
Dimitrie Bolintineanu - Scopul omului
Dimitrie Bolintineanu - Scopul omului Scopul omului de Dimitrie Bolintineanu Spre țărmul ce se pierde în noapte și în ceață Curând o să atingă al vieți-mi vas fragil. Și mă întreb pe mine aici, în astă viață, De când trăiesc în doruri, la ce am fost util? Și sunt mai mult în lume ca umbra trecătoare Ce-o lacrimă aruncă în cursu-i d-un minut, Ce nici nu învelește, nici dă acestui soare Mai multă strălucire, nici farmec mai plăcut? Mă-ntreb ce este oare a noastră misiune, Noi, care-aici în viață n-avem decât o zi? Noi, ale căror fapte, țărână, fală, nume Se spulberă în vânturi-nainte d-a luci? Cărarea mea în lume se șterge de sub soare Amara calomnie pălește-al său color. Tot omul lasă-n urmă-i ce lasă-o dulce floare Parfumul d-o secundă pe vântul trecător. A unei soarte astfel, vai! prețuia durerea Ce inimile noastre adapă cu venin? Necazul unei mume ce și-a zdrobit plăcerea Veghind cum se formează al ei prunc pentru chin? Acest argil molatec ce vântu-o să răpească, Ori merită onoarea să poarte-n ...
Dimitrie Bolintineanu - Ziorina
Dimitrie Bolintineanu - Ziorina Ziorina de Dimitrie Bolintineanu Armia de țară de trei zile bate, Arde și fărâmă străinii-n cetate. Prin pulberea deasă vine-un cal ușor. Astfel trece-un vultur învelit în nor. Către domn se-ndreaptă... Cavalerul sare... E Ziorina, fiica-i, dulce la cătare. Ea ridică coifu-i; păru-i grațios, Ca lung fluviu d-aur se revarsă-n jos, Pe sub gene-i scântei două lăcrimele Cum sub nori lumină două dalbe stele, Și râuritoare, p-al ei chip senin, Cad din roză-n roză și din crin în crin. Bunul domn o mustră pentru ce să vie Să-și expuie viața... Să se-nturne-o-nvie. Rara-i frumusețe reunea, răpiți, Împrejuru-i bravii cei mai străluciți. Ea pricepe lesne cât era dorită. Despre-a lor simțire grațios profită. Smulge de la sânu-i o plăpândă floare Umedă d-a sale line lăcrimioare Și cu niște termeni dulci și răpitori Ea vorbește-ntr-astfel către-adoratori: — ,,Cine va purcede dup-această floare, Udă de suspine și de lăcrimioare, Îi voi da, pe viață și pe Dumnezeu, Mâna și junețea sufletului meu!" Zice, — aruncă floarea dincolo-n cetate, Dincolo ...
Elisabeta de Wied - Cina cea de taină (Elisabeta de Wied)
Elisabeta de Wied - Cina cea de taină (Elisabeta de Wied) Cina cea de taină de Elisabeta de Wied Zise Crist: «O să mă vândă Unul dintre voi!» Și-amară I-a pătruns atunci durerea Pe-ucenici, și-L întrebară: Doamne, eu? Și Ion nestrămutatul, Vai, și Petru, plin de spaimă, Și 'mprejur din nou cu toții Tremurând pe rând îngaimă: Doamne, eu? Ce să zic atunci eu, biata, Eu cu inima mea slabă – Când și cei tari în credință, Când și însăși stânca 'ntreabă: Doamne,
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
... mai la o parte un cărucior cu copii. „La ce m-a lăsat Dumnezeu dacă n-am părticica mea de pământ? se întreba gângania. Unde să mă așez ca să rămân liniștită?â€� Atunci în față i se ridică deodată casa, locuința stăpânului grădinii. „Sus, acolo, trebuie ...
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc! Cioc! cioc! cioc! de Emil Gârleanu Și păsările se-nțeleg între ele. Dumneavoastră poate nu mă veți crede. Atâta pagubă! Dar eu știu multe asupra lucrului ăstuia de la gaița mea, de la gaița mea care, fiindcă am învățat-o să vorbească omenește, mi-a descoperit câteva taine ale graiului păsăresc. D-ta, spre pildă, auzi ciripind o rândunică, crezi că i-a venit, așa, un gust să facă gălăgie, în vreme ce dânsa dă povețe puișorilor ei: „Nu ieșiți la marginea cuibului!â€� „Nu strigați când nu sunt eu cu voi!â€� „Tst! pisica!â€� O vrabie ciripește pe gard. D-tale puțin îți pasă. Și ei, biata! i-a sărit inima din loc: „Uliul!â€� În nopțile cu lună asculți privighetoarea, — te încântă; ajungi să crezi că pentru tine își revarsă în gâlgâiri ploaia de mărgăritare. Nici nu bănuiești că-și plânge numai dragostea ei Așa, mulțumită gaiței mele, am ascultat, deunăzi, o convorbire între un măcăleandru și-un scatiu. Să v-o spun. „Cioc! cioc! cioc!â€� se aude de departe. Măcăleandrul zice: — E ciocănitoarea! — Ciocănitoarea, răspunse ...
Emil Gârleanu - Fraţi Frați de Emil Gârleanu Fără să ridice privirea de pe hârtiile ce iscălea, maiorul răspunse răstit: — Va merge cornistul companiei. Ofițerul vroi să mai adauge ceva, dar maiorul nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă camarazii ce-l priveau bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu un glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului: — Va merge cornistul companiei. Sergentul-major se întoarse și strigă: — Va merge... Dar nu avu când să sfârșească, cineva din fundul întunecos al sălii, cornistul, care și auzise ordinul comandantului de pluton, răspunse înăbușit, dar hotărât: — Am înțeles, să trăiți, domnule sergent-major. În această vreme, ofițerul intră în cancelaria companiei, își puse mantaua, își luă chipiul și, ridicându-și gulerul, ieși în curte, îndreptându-se spre poartă; o luă pe o stradă lăturalnică, mai apropiată. Ajunse acasă, își ...
... de sus, o fărâmiță de lumină închegată, rătăcită pe pământ? Și, ca o adeverire, pe țarâna neagră trupul aruncă o lumină dulce. Ce se mai întreba! Fără îndoială, de acolo căzuse, acolo trebuia să se întoarcă. Dar ce depărtare. Și cum să ajungă? Privi în sus; și atunci, deasupra căpușorului, zări ...
Emil Gârleanu - Punga Punga de Emil Gârleanu Când se treziră, în zorii zilei, amândoi, la han, și după ce plătiră un franc și douăzeci pentru că dormiseră acolo, femeia Safta, nevasta lui Neculai Lăptuc, se căută prin buzunarele fustei. După ce și le întoarse pe dos, căzu dintr-unul cinci parale. Atâta; nu mai aveau nimic. Veniseră cu o zi înainte, vânduseră două perechi de gâște, și în loc să se întoarcă acasă, în Popriceni, ici, o palmă de loc, rămăseseră în târg să beie la han. Femeia se uită la cel de cinci parale, îl întoarse pe față, pe dos, apoi îl arătă lui bărbatu-său: — Merge? Neculai Lăptuc îl învârti și el, îl puse în zare, să se uite de departe, ca și când ar fi vrut să-l vadă dacă-i străveziu, apoi își trecu degetul pe sub nas și răspunse: — Pe dracu! Femeia i-l smunci, răstindu-se la el: — Tu l-ai luat, prostule! — Ba tu! — Așa să trăiești!... Haidem! Și porniră. Afară începuse iar să fulguie. Nevasta își trase bine barizul peste urechi; era o femeie înaltă, ciolănoasă, largă în spate; și cum vântul îi flutura fustele, i ...