Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN PAS CU
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 415 pentru ÎN PAS CU.
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale
... a o studia și munca întregului aparat al regiei de scenă pentru a o monta. Această muncă multiplă trebuie plătită din produsul piesei. Cu cât piesa rezistă mai mult, cu atât aduce mai multe foloase: economicește poate plăti mai îndestulător cheltuiala de puteri ce ea a necesitat; artisticește, dă pas actorilor să prepare mai în ticnă alte producțiuni, îi deprinde a studia mai bine rolurile, iar pe public a nu cere de la reprezentațiile pieselor alt ... o educație artistică hiperrafinată, și nu pot plăti nerozește, oricât ar fi eticheta de națională, o marfă de contrabandă artistică. Patru succese așa de miraculoase în patru genuri așa de deosebite! pas de te ține cu condeiul după ele! O cronică ușoară, mai mult niște notițe generale asupra vertiginosului avânt al teatrului nostru național — iată ce pot face eu deocamdată ... S-a deschis, în sfârșit, stagiunea în necazul pesimiștilor, și încă d-a dreptul, fără încunjur, cu operă. D-șoara Leria, deprinsă cu focul rampei, a început bătălia, și era peste putință, cu
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
... a simți oarecare dureri prin șolduri, când sosirăm la Pângărați [1] . Preacuviosul egumen acestei vechi mănăstiri, om verde de trup și de suflet, ne primi cu o bucurie și cu o bunătate ce îi câștigară îndată dragostea și respectul nostru. De-abia ne așezaserăm în casă pe un pat lung, și îndată ni se înfățișă un frate purtând o tablă încărcată de chisele cu dulcețuri și de pahare cu apă rece. Atunci, tuspatru am zis într-un glas: binecuvântat să fie în toate veacurile acel om înțelept care a introdus în țara noastră un obicei atât de dulce și răcoritor! Dulcețurile, cafeaua (în felegene) și ciubucul turcesc alcătuiesc o treime nedespărțită, care în toate întâmplările vieții aduce mulțumire trupului și mângâiere sufletului! După ce sfârșirăm cu toată pompa cuvenită ceremonia numitei treimi, ne aduserăm aminte de țelul primblării noastre și îndată am rugat pe sf.-sa egumenul să ne arate portretul ... să mă răcoresc. Cerul era senin; câteva stele luceau deasupra bisericii și unele se iveau printre copacii ce acopereau vârful munților. O tăcere înfricoșată domnea în toată mănăstirea și numai din vreme în vreme se auzea în
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... încremenite stau acuma așezate frumos, fiecare țintuite de un bold. Pretutindeni cărți și tabele, bocaluri și sticluțe, clopote de sticlă ce strălucesc, închisori de cleștare în care-și doarme somnul o gînganie infimă, ca un faraon sub o piramidă. Și diafanele aripi încremenite pe totdeauna, țintuite în cruce, povestesc toate splendorile. Libelula cu ochii de peruzele și cu aripele fine, abia bănuite, ca de gază, amintește fața apelor în care se resfrînge cu zborul ei fulgerător, cocinele scînteind ca niște pietre pierdute dintr-un inel parcă îndoaie încă un firicel de iarbă ; cosașul cu picioarele strînse pentru salt spune de liniștea mohoarelor, îndoliatul greier cu cîntecul lui, de liniștea ce era la începutul lumilor, păiajenii cu picioarele lor încremenite de mătasa firului scăpat pe totdeauna... Și toată răcoarea pădurilor se ridică parcă, stârnită de bietele aripi, toată lumea florilor și tot ... cu părere de rău și cu un fel de sfială la locul rămas gol ce i l-a păstrat și care strălucește alb în mijlocul unui carton. Lampa s-a stins apoi, și în zori, cînd fluturii de noapte și-au strîns aripele obosite prefăcîndu-se din nou una ...
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... George Coşbuc - Pe pământul turcului Pe pământul turcului de George Coșbuc Cluj, 1885 Nu era în sat nevastă, ca frumoasa Veronica: Tânără și vorbăreață, silitoare ca furnica, Din neam bun, cu zestre multă; tinerel bărbat avea Și cu el în armonie și-nțelegere trăia. Constantin era din fire blând și pacinic pe tot locul: Om cu gânduri; ura foarte strugurii, pipa și jocul, Dar era cap de ispravă, cântăreț și se credea Fericit, știind prea bine, că nevastă-sa-l iubea ... Numai Dumnezeu mă știe cum trăiesc, ca vai de mine! Ah, vezi cât sunt de pierită? Nu mă vezi tu, Constantine? Nici n-am fost în stare măcar de mâncare să îți fac, Căci de ieri, de pe-astă vreme, mă tot vaiet, plâng și zac! Constantin cu jale multă, blând, îi zice: Văd, iubită, Că ești galbenă ca ceara și ca floarea de pierită: Dar te du acasă, dragă, și te culcă ... că nu-i sărată; De-i pun sare el înjură, că-i zama slatină toată! De fac foc, el toarnă apă preste el; de merg în sat, Mă pândește pe tot locul, nu vorbesc ...
Ioan Slavici - Doi feți cu stea în frunte
... cu părul de aur și cu stea în frunte, stea ca luceafărul din zori. Când trec pe lângă fete, voinicii, chiar și cei împărătești, văd cu ochii și ascultă cu urechile. Ascultând, ei auziră, auzind, înțeleseră, iar înțelegând, ei suciră frânele și săriră la fete. — Sfântă-ți fie vorba și a mea ... însă face nimic, fiindcă feciorul de împărat stătea de-a pururea, zi și noapte, lângă soția lui. Își puse dar de gând ca, cu una, cu două, cu vorbe și iscusințe, să-l urnească pe acesta, iară după aceea, rămânând Lăptița în grija ei, a ei să fie grija. Știa că nu-i va fi greu să afle cale și chip. Cu una, cu două, feciorul de împărat nu se urnea însă din loc. Vorbele zburară în vânt și iscusințele rămaseră lucru fără treabă. Vremea trecea, ziua se apropia, era mâine-poimâne, și feciorul de împărat nu se depărta de lângă soția ... împărat, unul ca altul, cu păr de aur și cu luceferi în frunte. Dar era ca lumea să nu-i vadă. Vitrega, rea precum era în gândul ei, în ...
... veni pe biserica schitului. A doua zi, pe Ceahlău... Bolta imensă de azur, acoperind priveliștile scânteietoare... Monștrii pietrificați de pe munte, culcați, ori în picioare, unii binevoitori, alții agresivi sau bizari. (Era și unul amical și hilar, în mijlocul platoului.) Culmile negre din vale târându-se spre piciorul muntelui colosal, ori alergând speriate în toate părțile și oprinduse brusc, halucinate. Când vineți, când roșii, munții înalți de pe Bistricioara, strălucind în soare cu toate stâncile lor... Departe, în singurătăți adânci, munții cei din urmă -- aproape nori, albitranslucizi -- încremeniți în gloria infinitului, impresionând mai mult sufletul decât ochiul, înfiorând ,,voința", ca și muzica, răscolind în adâncurile ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la schitul invizibil... Încă și mai din adâncul vremii ... și ea complet din univers. Prea mic, când a murit, ca s-o țin minte, imaginea ei mi-am creat-o mai târziu, în copilărie, după o fotografie rea și ștearsă, pe care am înviat-o și am colorat-o cu tot ce am auzit de la alții și cu propria mea fantezie: o fată tăcută, înaltă, cu părul castaniu, cu ochii căprui. Amintire a unei imagini arbitrare de altădată, aceasta și atâta este mama.
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu 1872 Nuvelă ...și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne-nchipuim lumea redusă la ... pe la mese se zăreau grupe de jucători de cărți, oameni cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete cu cealaltă înainte de-a bate, mișcându-și buzele fără a zice o vorbă și trăgând din când în când cu sorbituri zgomotoase câte-o gură din cafeaua și berea ce le sta dinainte — semn de triumf! Dincolo unul scria cu cridă pe postavul verde al biliardului; unul cu pălăria naltă pe ceafă și ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III
... Păn' încă cu libov ne zâmbește Vro tineră copilă iubeață, Pănă dragostele ne desfată, Ca să nu ne bănuim odată. La cântări de ceteră ș-în horă [9] Să jucăm în giur, mână de mână, Tot frățiorul țiind o soră Spre care sâmte dragoste lină, Și să strigăm toți cu bucurie: Viie zieu-Amor! Amor să viie!" [10] ,,Bravo! bravo!" oaspeții strigară, Plesnind în palme juni și fecioare; Și zicea, să le-o mai cânte iară, Poftorindu-și dintr-acea cântare Stihul de pe-urmă, cu veselie: Viie zieu-Amor! Amor să viie! Închinându-și cu pline păhară Toți-și dădusă la veselie, Pănă Parpangel începu iară Din facerea lui Pintilie [11] O cântare bine-alcătuită Și pe-acele vremi deobște ... deși, pin păduri umbroase. Nici acum avea să beie, să mânce, Când iacă dedu supt poale de munte, De-un groaznic omoiu c'un ochiu în frunte, Care lui strigă fiind de departe: ,,Stăi, voinic străin, nu păși nainte, Nici un pas mai mult că te bagi la moarte!..." Stete-Arghin cevaș' cu-îndoită minte, Nu că s-au temut doară de năpastă, Ci că n-au văzut namilă ca ceastă.
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)
... din urmă în picioare, privind cu dispreț ciracii săi căzuți. Dar plăcerile de la masă și de sub masă cer și ele oarecare schimbări. Astfel, în toate sările, aceeași masă încunjurată de aceleași obraze, care spun aceleași povești, devine pănă în sfârșit uricioasă, și hatmanul Baltag, nemaigăsind gust în asemene petreceri, casca de-și spinteca fălcile, și de multe ori își esprima urâtul cu pumnii grămădiți pe spinarea ciracilor săi. Într-o sară, după o zi de vânătoare, în care Baltag făcuse mari izbânzi înjunghiind cu cuțitul de la brâu un urs mare care trebuie să fi fost tata urșilor, el se puse mânios în capul mesei, ațintind mereu ochii pe podul afumat al salei. El înghiți în tăcere multe pahare, însă cu cât înghiți mai mult, cu atât devenea mai morăcănos. Acei dintre ciracii săi, care aveau locurile de cinste din dreapta și din stânga sa, se sileau pe cât puteau să ... nu rămâie în urmă cu înghițiturile inundând în acelaș timp și aerul său posomorât. — Voiesc, strigă deodată hatmanul, lovind cu pumnul în ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și din barba și mustățile cărunte și îmbâcsite de cenușă, dinții lați și petrecuți pe din două c ... vorbele până n-am mai putut. Treceau doi inși, unul din ei șopti: "Să nu-l crezi. Are picioarele în paie." Și i-am spus cu amarul în gât: "Vino de răscolește, vino de caută". Trecea o cucoană. A băgat mâna în buzunar și a scos-o goală: "Ah! ce murdar!" I-am răspuns, cu lacrimile în ...
Ion Luca Caragiale - Poveste de contrabandă
... adesea, însă nu totdeauna. Călătorea odată pe drumul de fier de la Bruxelles la Paris o doamnă tânără. La o stație pe drum, se urcă în același compartiment un domn cu o înfățișare foarte elegantă, purtând pe mână un palton căptușit cu mătase. Domnul salută foarte politicos și se așază într-un colț în fața doamnei. Cum sunt călătorii, după câteva minute se rupe tăcerea și încep întrebările indiscrete: — Doamna merge departe? — Da, domnule, merg în Franța. — A! în Franța. — Da, mă-ntorc acasă. — A, acasă... Și doamna a fost la Bruxelles? — Da, domnule. — O călătorie ... mâna stângă paltonul și înaintează cu pasul sigur; doamna îl urmează plină de încredere și de recunoștință, stăpânindu-și cât poate mai bine emoția. Sunt în fața revizorului: — Domnule revizor — zice galantul cavaler — dați pe doamna aceasta în primirea revizoarelor... s-o scotocească bine: are în căptușeala corsajului dantele de peste cinci mii de lei [sic]. Rog să se facă procesul-verbal și să nu se uite tantiema mea de denunțător ... ce v-am făcut-o, vă cer milioane de scuze;vă rog, iertați-mă, trebuia să vi-o fac, veți vedea că nu puteam altfel. ...