Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) TREZI
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 411 pentru (SE) TREZI.
Dimitrie Anghel - Ultimele pagini
... îndrăznia să mijească în vîrful fragedelor ramuri de liliac, m-am bucurat și am binecuvîntat prisosul de putere ce rămăsese în mine. Albe, zăpezile acum se aștern, mistice roze de jăratec fărîmă focul în gura vetrei, prietenos luminează cercul alb de lumină subt globul lămpii, spre seară, și noile mele visuri ... de mai curînd, se strîng iarăși în jurul meu și mă îmbie să nu le las să piară și să le dau prinosul ce li se cuvine. Tihnitul sanatoriu, cu mobilele lui albe, îmi revine în minte, îndoiala și deznădejdea celui ce visa privind cu fruntea lipită de geamuri la negrii ... clipă retrăiesc încă o dată ceasurile acelea funebre, cînd mintea ajunsă la marginea unui negru hotar stă înspăimîntată, neîndrăznind nici să privească înainte, nici să se întoarne înapoi. Spectral și trist, ca trimis de o oglindă în care ar bate luna, un chip de om ce-mi seamănă ca un frate ... găsit de atunci în fiecare seară sub el și mă va găsi totdeauna, cît timp energia va dăinui în mine. Negre, subt lumina ei, mi se vor înșira gîndurile, ca într-un răzor miraculos ale cărui flori le culegi în fiecare seară și găsești altele nouă odrăslite la loc a ...
George Topîrceanu - Balada călătorului
... călătorului Balada călătorului de George Topîrceanu O, e-atât de bine când pe drumuri ninse Întâlnești o casă cu lumini aprinse, Un ogeac din care se ridică fum, Când te prinde noaptea călător la drum! Sania coboară clinul de pădure. Fug în urma noastră luminișuri sure Și-n singurătatea care ne ... podoaba crengilor subțiri Luminează-n aer bolți de trandafiri. Dar amurgul palid a-nceput să scadă. Noaptea, ca un abur, crește din zăpadă. Se ivesc departe măguri de hotar, Într-un loc se face drum pustiu de car, Și-o fântână strâmbă pe lumina zării Pare că sporește liniștea-nserării... Drum de vis! E clipa mutei agonii Când ... Iar omătul umple noaptea de fantasme. ...................... ...................... O, e-atât de bine când pe drumuri ninse Întâlnești o casă cu lumini aprinse, Un ogeac din care se
Gheorghe Asachi - Anul nou 1847
... salută cu urări, cu bucurie; Oare ce în an acesta pentru mine să mai cer? Poate trai voios și dulce? Știu lucoarea trecătoare, Care fulgerând se pare c-a deschide ceriul sânt, Dar când cred că-i văd lumina, în loc de doritul soare, Mai adânc tuneric încă se ... are altă fiie, Dar mai crudă nu-i tirană, când o viață-a amăgit. Oare ce lucru dar voi astăzi anul nou când se începe? Adăpostul singuratic, după fortuni un liman, Unde n-agiunge durerea ca de lacrimi să m-adăpe, Nici surâsul cel cu fiere al ascunsului dușman ...
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast
... celor nouă. Un norod de idoli cădea la pămînt împrăștiind țăndări de lumină, un nou venit lua loc pe vechiul soclu, un discurs mai mult se ținea, vremea îl lua în primire dîndu-i patina necesară și toată lumea era mulțumită. Noi, în norodul acesta de postumi care au murit de ... înseamnă a-l pune în rîndul celorlalți, și pînă ce edilii noștri nu vor decreta hecatomba, pînă ce selecția adevărată între marmure nu se va fi făcut, — cel de piatră astăzi va fi străin pe soclul unde l-ați așezat. Noi cei care am dibuit pe urmele lui ... și simțurile dincolo de viața conștientă, atunci cînd gîndul nu mai poate merge înainte, caută, dibuiesc și presimt o alta lume în care alte forme se schițează, în care alte culori nălucesc, în care alte sunete vibrează. Dincolo de marile și eternele decoruri ale naturii pămîntești, cerul își boltește imensa lui ... A exprima inexprimabilul, a da o formă lucrurilor informe, ați pierde timpul cu alternarea monotonă a cadențelor, a trezi prin ritm sensibilități adormite, a face din cuvinte un leagăn cu care sa adormi durerile altora, a desena un surîs pe ...
... știre Era al lui Hristos ostaș, Ș-a sfintei tinere cuvinte El cu-nsetare le prindea, Și flacăra credinței sfinte În suflet i se aprindea. Credința, dragoatea — unite Din rătăciri adânci l-au scos Și-n vasul inimii smintite Suflat-au duhul luminos. IV Strălucitoarea revărsare Din zori ... a luminii înfocare Împrejurimea a cuprins. Și în cununa strălucirii Mărețul soare se ivește, Și-n Tibru focul oglindirii Luciri de aur risipește. Se scoală Roma zgomotoasă... Ca moartea tinerei să vadă, Mulțimea ei gălăgioasă Ticsește circul tulburată. În haina sa împărătească Cu aur numai și argint, În gloata ... ei. Și noaptea neagră-a întristării Se oglindește-n ochii săi. Vuiește zgomotoasa gloată, Cu nerăbdare așteptând. Dar iată semnul! Și de-odată Se cască ușa, scârțâind, Și-n țarc tigroaica-naintează Cu pași ușori, voioasă. În urma ei, cu crucea-n mână, Cu haine albe, fără teamă, Ieșit ... turmă-a lui Hristos! Lumina-nvățăturii sfinte Ce focul dragostei aprinde Și-a păcii lasă urmi neșterse, În inimi reci să se reverse!" Tăcut-a sfânta... În uimire Tăcea și adunarea toată; Scânteia de milostivire Parcă-a atins cumplita gloată. . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar iată, pe ...
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe
... creațiile acestea dibuite, din formele ce poate au păcătuit întrucâtva față de divinitate, din slăbiciunile și neajunsurile unora, din fragmentele perfecte și neasemuite ale altora, se va alcătui mîine prototipul, se va ajunge idealul, se va crea chintesența. Supremul sculptor, printr-o idee prea mare de sine, dreaptă poate, ca un bun burghez, ce după o masă copioasă se joacă cu miezul de pîine rămas, cătînd să-și facă chipul lui, așa a făcut și el. Aluatul însă modelat și aruncat de ... zugrăvită roza vînturilor, la întîmplare, în voia lui Dumnezeu. Un babei de glasuri urcă, un VolapĂ¼k neînchipuit își amestecă sonoritățile, un Esperanto fără pereche trezi tăcerea înfricoșată ce predomnește înaintea furtunilor. Ce avea să se întîmple cu ele, unde mergea acest norod select, prin ce întîmplare ciudată se găsise pe bordul aceluiași transatlantic multiplele ființe venite de la răsărit și din apus, trăite în galbenul nisipurilor ori în negrele păduri virgine, în înaltul ... bucurie ale ciudatului norod. Cu răzvrătiri, cu șiretenii, cu iscusinți, cu ascunzișuri, cu multele lor porniri și cu inconștienta lor aplecare spre a se multiplica, cu toate variațiile ce
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... lacom codrul pe pâne și bucățica de brânză pe o cafea și pe trei feluri de bucate, dezbrăcându-se voios de zdrențele lor ca să se îmbrace cu tunica de bursier, acei cari de mici se gândiseră că învățând carte multă vor ajunge bogați și fericiți, acei cari din întâmplare nu gustaseră farmecul mângâierilor și nu auziseră vorbă bună intrând pe ... azvârli. Lupta pentru aceeași tablă, pentru aceeași cretă, pentru aceeași lumânare năpădea sângele la cap, smâcea mânele din încheieturi. Pumnii mei începuseră a se încleșta mai des și mai grabnic; gesturile mi se zvăpăiau; fața mi se aprindea și mânia mă întuneca, fără să prinz de veste. După doi ani mi-era ușor să răstorn mesele, să trântesc băncile, să dărâm soba ... dar să nu fi fost așa de îngustă, așa de lacomă și de laș închinată legilor aspre cari o cârmuiau. Liceul, murdar, ruinat. Uneori mi se părea ca un imens cadavru, iară noi, copiii, ca niște viermi, mișuind într-însul. Porțile se deschideau externilor. Priveam la roiul de școlari cum se ducea, zgomotos și vesel; mă luam după ei, fără să vreau... și aceleași porți vechi de stejar mie mi
Panait Cerna - Părâul și floarea
... Panait Cerna - Părâul şi floarea Părâul și floarea de Panait Cerna Părâului se tânguiește-o floare: "Ce blând erai în vremuri mai senine! Purtai în unde numai dezmierdare. Plecată peste valurile-ți line Aveam tăria pururi lângă mine ... Dar vremea ți-a răpit acea blândețe; Tot crești mereu, și fără stăpânire, Azi îmi arunci cuvinte îndrăznețe; Azi cerul meu numai arar se-arată, De mult ce plângi și te frămânți în spumă, Mi-e fața-n veci de lacrimi râurată; Iar când vorbesc cu steaua mea, vâltoarea ... ei fierbinte Dar cine nu ascută-o rugăminte, Chiar crudă, ce-a pornit de la o floare? Fugi nebun părâul; dar cu dânsul Se șterse și a cerului icoană Și-acolo unde-și legănase plânsul, Adânc brăzdată-i glia, ca o rană… Pe țărm pustiu jelește-acum ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... capșon își desfășura trecătoarele umbre prin spațiul neguros, asemenea zeilor întunecați din epopeile nordice... Dintr-o crâșmă deschisă s-auzea o vioară schingiuită. Metafizicul nostru se apropie să se uite și razele pătrunseră prin ușă și-i loviră fața. Nu era un cap urât acela a lui Dionis. Fața era de acea ... sărac. Era tânăr — poate nici optsprezece ani — cu atât mai rău... ce viață-l așteaptă pe el?... Un copist avizat a se cultiva pe apucate, singur... și această libertate de alegere în elementele de cultură îl făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească atât de visătoare. Lucruri mistice, subtilități metafizice îi atrăgeau cugetarea ca un magnet — e minune oare că pentru el ... idealele sunt blonde — și parcă simțea mâinuțele-i calde și înguste în mâinile lui, și parcă-i topea ochii sărutându-i, și parcă i se topea sufletul, ființa, viața, privind-o... vecinic privind-o. Pe ici pe colo pe la mese se zăreau grupe de jucători de cărți, oameni cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete cu cealaltă înainte de ... ...
Alecu Donici - Păstorul și țânțarul
... turtit. Un slab pe un puternic când vrea ca să-l trezească La adevăr de care el nu e bucuros, Prin buna faptă poate să se
Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor
... undeva, în univers, și că o viață mai mult s-a stins, ei prea puțin îi pasă... Și un zbor întreg de aripi se avîntă cu toate acestea după ea, care ține recordul spațiului. Moartea nu-i decît un cuvînt van, căci e și ea o înălțare. Scăpați de ... de repede ar merge ceilalți. Docare și faetoane de gală a cine știe cărui Moruzi sau Răznovanu, brecuri și cabriolete demodate, ce nu se mai văd încă decît în stampele lui SzathmĂ¡ry, cupèle și landouri în care și-a făcut intrarea cine știe ce prinț ... De la pur-sangul de rasă și pînă la gloaba de saca și de pompe funebre, toate erau reprezentate. Într-un avînt de nedescris, cumpănindu-se, legănîndu-se, ajungîndu-se pe drum, lăsîndu-se în urmă, privind cu fereștile lor sparte, prinzînd în treacăt soarele pe spițele lor, aprinzînd lumini fugare pe lanțuri și pe alămuri, împrăștiind toate mirosurile ... moarte, trecutul acesta funebru și dezmormîntat, ca să vadă plutind pasărea miraculoasă, triumful mult așteptat al aripilor. Ai fi zis că vin lucrurile însăși să se ...