Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ��N��I

 Rezultatele 2301 - 2310 din aproximativ 2873 pentru ��N��I.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus H

... vor ospăta suflĂ©tește. Decât cĂ©lialalte nume, cu carele zice Isaia să se numească mântuitoriul, decât toate iaste, cel dintâi, minunat; și cu cuviință i să cuvine acest nume, că nu numa într-un lucru, ci în toate faptele sale minunat au fost: minunată zemislirea lui, minunată și nașterea, minunată ... aruncat la locul dobitoacelor? Și pentru căci văd îngerii pre Domnul cerurilor, aruncat în gunoae, cântă: mărire lui Dumnezeu, celui din nălțime. Și nașterea aceasta n-au fost numai mântuitoare, ce și minunată. Că despre o parte trebue să ne minunăm de sfatul cel minunat al înțelepției lui Dumnezeu, iar de ... Roșie, desfăcându-se în doao le-au făcut cale; focul, ca un stâlp luminându-le noaptea, le-au slujit; norul, de arșița și zăduful zilii i-au umbrit; ceriul, hrană îngerească le-au dat; piatra cea vârtoasă, păhar dulce li-au deschis; Iordanul, curgerile sale cĂ©le rĂ©pede, spre fugă ... precum și de toată stricăciunea fecioriei au râmas întreagă. Că cel ce venise în lume ca să facă pre toț oamenii curați și farde stricăciune n-ar fi fost nicidecum cu cuviința să facă Maicii sale stricâciune. Drept acĂ©ia, ce iaste mai minunat și mai slăvit decât această naștere? Că ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Isus

... Ştefan Octavian Iosif - Isus Isus de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Veghează-n colț a candelei lumină, Învăluind icoana-n raze pale : Isus, copil, la sînul maicei sale ; Păstori se miră, magi i se închină. Un zîmbet liniștit, blînd, fără vină, Și totuși nu știu ce ascunsă jale, Ce presimțiri de chinuri ideale Umbresc în taină fața lui ...

 

Timotei Cipariu - Sonet XXI

... Cipariu - Sonet XXI Sonet XXI de Timotei Cipariu Viața-mi astăzi, iată jumătate Și-atâtea zile, cându-mi vin aminte Din pace-avută văz că-i fură date. De cum trăisă dulcele-mi părinte. Ci-n sânu-mi nu știu ce prea iute bate, Și simț că arde d-un foc prea ferbinte. Ah, cine știe, au nu de-aci-nainte ... trup și oase-mi focul va străbate. Pricep și zic: arzi foc într-al meu sânge, Curând străbate-l, oh, tu să nu-nceți Până-n cenușă ce mă vei preface. Că lacrămi moi nu te vor stânge. Tu arzi ascuns subt șepte tari peceți Și-atunci... atunci avea-voi și ...

 

Traian Demetrescu - Zdrențurosul

... despre această ediție Tu nu mă poți iubi pe mine: Tu ești frumoasă, eu... frumos; Dar tu ești bine îmbrăcată.       Și eu sînt zdrențuros. Tu n-o să te oprești o clipă Durerea mea să mi-o asculți; Tu treci în faietonu-ți mîndru,       Eu prin noroi, desculț. Și n-o să-mi fie dat norocul Odată să te chiem pe nume: Tu-mi pari din visuri că faci parte,       Pe cînd eu sînt din ...

 

Mihai Eminescu - Palida Madonă

... Mihai Eminescu - Palida Madonă Palida Madonă de Mihai Eminescu Înconjoară cu-a lui braț Mijlocu-i subțire Și sărută nebunit Sânii de zăpadă. Este ea... amanta lui, Dulce, blândă, pală, El se uită-atunci la cer, Ca un leu se scoală ... Și pe muri se suie, El respinge-nvingător Neagra lor urdie. Dar lovit în luptă grea La pământ s-oboară; Mai murmură încă lin Numele-i și moare. Și orașu-eliberat De-namice săbii SlobozÄ› oceanului Cârduri de corăbii. Pintre crenge strălucesc Pete de lumină, Peste vârfuri cari cresc Trece luna ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Cornul lui Sas

... Dimitrie Bolintineanu - Cornul lui Sas Cornul lui Sas de Dimitrie Bolintineanu I Încetează, țară dulce și iubită, A spera mai bună, mai frumoasă-ursită, Pe cât timp în viață nu vei căuta, În trufașe lupte ... ta! Lanțu-ncinge numai brațe nearmate, Slabe de robie și de lașitate. Dar a ta ursită, o, patria mea, A pieri-n uitare, scrisă nu era! Misia-ți în lume fuse glorioasă... Pentru ce pleci capul, țara mea frumoasă? Este încă timpul; moartea n-a cuprins Tot sufletu-ți nobil de durere stins. În a vieții carte, zile de putere Poți să afli încă, țară ... avem pe țară drept de moștenire, Câștigat prin moartea vechilor eroi. În pământu-acesta noi suntem la noi!" Astfel scrie leahul îngâmfat de fală Și-n plăceri molatici inima-și înșeală. Astfel scrie leahul; dar acest popor Nu plecase încă inima sub dor. Domnul se ridică cu a lui ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... în palaturile sale bogate, nu suferă atâta cât acei ce locuiesc în mahalale, unde furtuna fără cruțare dărâmă și strică lăcașurile slabe ale săracilor, și-i lasă fără ocrotire sub un ger de 40 grade. * * Tocmai într-o așa o noapte pe la 10 ore, când furtuna și vis­colul turbau ... așeză pe scări nemai­putând de osteneală; capul îi se slobozi pe piept și ea rămase câtva timp fără mișcare, ca și când grele gânduri i-ar zbuciuma mintea. Dar iată că sculându-se întinse mâna ei uscată după frânghiuța clopoțelului atârnat dinaintea ușii; ea de câteva ori se sili să ... în pereți, iar capetele bârnelor tăciunite se distingeau din albul cerceaf de omăt. Bătrâna, după ce făcu o mică rugă, prinse iarăși frânghiuța în mâna-i tremurătoare și începu să sune. Printre crăpăturile unui oblon ce astupa fereastra, străluci deodată lumină și după scâr­țâitul unei uși se auziră pași repezi ... foc și gerul tot crește. — Vom împrumuta la vreun megieș vreo câteva vreascuri, iară mâine mă voi duce din nou la guvernorul orașului, să-i cer încuviințarea ca să iau lemne de foc din depozitul pentru vă­duvele invalizilor. — Cum? vrasăzică, guvernorul astăzi nu te-a primit

 

Paul Zarifopol - Popi

... regalist a fost mai tare ca mine! Levantinul e supralicitat, iar Popi e biruită de blufful politic... Pentru a-l convinge să-i închirieze glasul și ghitara, străinul mințise energic lui Spyros că persoana este și ea venizelistă. Fiindcă smirniotul pusese condiție din capul locului:Vreau să știu ... de afaceri și cartofor, zisese hotărât: Vreau să fiu iubită. Cu toate aceste tânărului ea îi vorbește mult, și fără cochetărie, de durerile ei politice; i se dă, în sfârșit, zdrobită de ceea ce în mintea ei este o grozavă catastrofă a patriei eline. Iar dragostea vulcanică a ... Venizelos! În 1862, Emile Gebhart, proaspăt sosit în capitala Greciei ca elev al școlii franceze din Atena, dă peste o revoluție răsturnarea regelui Oton. Zito i Elefteria! Zito i Dimocratia! Muzici. Marseilleze pocite. Soldați beți. Cu zece ani înainte, Edmond About se făcuse celebru cu pamfletul lui despre Grecia contemporană. About incarna, în sumara ... grăbit. Bine închis în bunul-simț francez, tânărul normalian era izbit de păcatele unei lumi cu totul străine lumea unor robi seculari ai turcilor și n ...

 

Mateiu Caragiale - Înțeleptul

... Mateiu Caragiale - Înţeleptul Înțeleptul de Mateiu Caragiale El de măriri deșerte, de faimă, nu visează, Domnia n-o râvnește, de curte stă străin. Ca dânsul nimeni altul bun nu e, nici blajin, Pe toți îi miluiește, cunună, creștinează. Dar armele iubește și ... raclă cu mâinile pe piept, L-a plâns ca pe-un părinte mulțimea-ndurerată; Și dacă cronicarii uitării-l hărăzesc, În cântece-amintirea-i e de popor păstrată, Și tainic pe mormântu-i

 

Alexei Mateevici - Datoria noastră

... asta din pricină că au fost atât de chinuiți în traiul lor, atât de lipsiți de cele mai trebuincioase trupului, inimii și minții, că nici n-au știut că mai este ceva pe lume, afară de bordeiele lor sărace și pustii. Ei nici n-au auzit de bunurile învățăturii în limba mamă, nici nu ș-au putut închipui ce plăcere simți când citești o carte scrisă în limba care ... să nu stea ademenit, nepăsător, ci, ascultând glasul firii sale, să spuie întotdeauna și peste tot locul de suferințele sale. Căci numai dacă va cere, i se va da. Iar moldovenii cei ce prind locuri însemnate în împărăție, se deosebesc prin avuție multă, să nu uite niciodată că sunt moldoveni și ...

 

Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano

... părțile cele mai contrarii meziilor vocei sale. Astfel și acum reuși a susține binișor această dificilă parte și a trage asupră-i favoarea și aplaudele publicului întreg. Între părțile care fură mai bine esprimate și atraseră mai mult atențiunea publicului numărăm primul period în modul minore de ... luxul scoțez. Înainte de a închide această revistă muzicală, ne permitem a zice două vorbe spre justificarea ei, pentru taxarea ce i se face de foarte pasionată. Noi nu criticăm ca să scrim, nici scrim ca să facem paradă de noi, sau spre a ne ... scris, și scriind am arătat ranele teatrului și nu vom înceta pînă le vom vedea vindecate. ↑ Va suferi în lacrimi… va lîncezi în durere (n. ed.) . ↑ Și dragostea blestemată (n. ed.) . ↑ În sfîrșit, sînt a ta (n. ed.) . ↑ Românii sînt o turmă de ignoranți (n. ed.) . ↑ Frumoase zori prevestitoare (n. ed.) . ↑ Cei mai frumoși ochi (n. ed.). ↑ În catigoria aceasta nu intră artiștii primari, ale cărora merite sînt foarte bine aprețiate de public. ↑ În anul trecut a cutezat ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>