Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SUNTEM
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 3762 pentru SUNTEM.
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice
... ignorant și nepriceput cum vrea să arate d-sa...? Și nu vede oare dl Maiorescu că tonul prea de sus și poza prea marțială poate fi luată drept o dovadă de lipsă de argumente? ceea ce desigur nu poate fi în interesul d-sale. Dar mai e și altceva. În țara noastră sunt unul din cei dintâi care au zdruncinat toate teoriile metafizicii estetice și ... n-a existat contrazicere în privința personalității și impersonalității în artă. Așadar, întregul răspuns se referă la două expresii și o contrazicere. Se va fi convins dl Maiorescu că în toată cealaltă parte a articolului am dreptate, ori n-a vrut să o discute? Nu știu ... zicând între altele: ,,șovinismul gintei latine și ura contra evreilor el le reprezintă". (Studii critice, vol. II, p. 72). Deci, chiar dacă dl Maiorescu ar fi justificat contrazicerea în privința personalității și impersonalității, ar rămânea totuși mai multe contraziceri clare pe care nu poți să le înlături prin nici o teorie ... o persoană." La acest pasaj din articolul meu, dl Maiorescu face următoarea întâmpinare critică: ,,Ce curioasă observare face aici dl Gherea! De ce adică ar fi ...
... dacă nu mi-ar fi așa de urât și aș mai putea să văd câteodată vreo figură cunoscută, apoi, zău, nu știu de n-aș fi aici tot așa de bine, ca și în Iași... Neavând ce să fac, îmi frământ capul cu gânduri de tot felul; printre toate aceste cugetări ... copleșit scena, dar epigrama avea însăși să se schimbe în dramă adevărată, precum veți vedea, nu pentru spectatori, ci pentru eroi și autor. Aceasta va fi, cred, întâia oară când acei actori se vor fi identificat așa de bine cu eroii ce înfățișau. 26 februarie . Primesc dimineața vizita directorului teatrului... Mai întâi mă felicită asupra succeselor dobândite în seara ajunului ... spre a da ceva lămuriri despre bucata mea, sau spre a mă-nvinovăți? — Domnia ta ești pârât de a fi poruncit, sub a domniei tale răspundere, actorilor, ca să rostească unele cuvinte șterse din bucată de către cenzură. Directorul teatrului: — Vezi, domnule ... un păcătos scoate un terfelog de hârtie, care cuprindea mărturisirea actorilor; într-însul sta scris că eu, sub a mea răspundere, i-aș fi îndemnat a rosti unele pasagii, dar că ei, temându-se de urmări, le-ar
Alexei Mateevici - Trecutul și viitorul
Alexei Mateevici - Trecutul şi viitorul Trecutul și viitorul de Alexei Mateevici S-a dus... Luat de mersul vremii încă un an mare prin întâmplările lui a plecat în vecinicie, ca să nu se mai întoarcă. Încet, pe nesimțite, am pășit noi pragul anului vechi. Și iată că acum am intrat în cea dintâi zi a Anului Nou. Pe nesimțite. Se pare cam ciudat, că în așa vreme mare, însemnată, noi trecem pe nesimțite de la viața anului trecut, cu toate frământările ei, la viața necunoscută, plină de taină, oarecum acoperită cu o perdea,— la viața anului viitor. Dar însăși vremea îl ia pe om, îl face să mai uite câteodată de cele mai de seamă lucruri în viața sa, având în cap grijile traiului zilnic. De aceea, omul trebuie mai adeseori să-și aducă aminte de starea lui îndeobște, de locul lui și al celor care trăiesc o viață cu dânsul în mijlocul altor oameni, cu altă stare în viață. Mare este anul care numai ce a trecut. Fără îndoiala că încă și mai mare are să fie anul viitor. În scrierea din numărul 59 am arătat în parte însemnătatea ...
Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș
... dealul Copoului, unde era teatru de atunci. În curtea largă, echipaj lîngă echipaj se rînduia frumos, viziteii își trăgeau glugele peste cap, și de-ar fi nins ori de-ar fi plouat, de se juca comedie sau drama cea mai lugubră, dacă se asasinau regi ori înnebunea vreo eroină, ei încremeneau pe capră, făcîndu-se una ... ce murise de atîtea ori, își dormea acum somnul cel din urmă. Mîni grațioase și înmănușate puteau să bată și să cheme, căci mortul ar fi rămas surd la aplauzele atît de iubite într-o vreme. O mască tragică, lipsită de carminul întineritor și de pudra dătătoare de aparențe, care era ...
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi
... cerini un soldo , fiecare își avea cutioara lui și aprindea rînd pe rînd chibriturile ținîndu-le sus, torțe minuscule, aprinse pentru o glorie uriașă. Ai fi spus o migrațiune de licurici ce merg să apoteozeze un luceafăr, șerpuitorul drum al robilor coborît întru întâmpinarea lui Dumnezeu. Cel ce dezrobise atîtea zvonuri ... sub pălăria lui uriașă, cu o bastistă de mătase legat la gît, cu cele două puncte negre neclintite, ca două note pline ce i-ar fi adormit în ochi, privea la rîul tulbur stropit de lumini fără să-l vadă parcă, privea mai departe, dincolo de lume, ca și cum ar ... înalțe un bust de marmoră și celui ce nu devenise o glorie postumă și al cărui cap nu cunoscuse încă mîna sacrilege care să-i fi aplicat inevitabila mască de plastilină. Tot ce era oficial îndolia de astă dată luminele, rozetele și decorațiile iluștrilor rivalizau cu sclipirile florilor și ale fluturilor ...
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
... atât de sfătos, de „cuminteâ€�, cum se zicea pe vremuri, și de amărât ca Iosif. Versificația bogată, ritmul săltăreț, rima abundentă, în cascadă, puteau fi mai degrabă imitate. Dar Iosif nici pe acestea nu le-a imitat. I se face deci o nedreptate când e privit, sub un ... care orice antologie îl ilustrează: că sinceritatea simțirii e singura condiție în poezia lirică, unde talent nu înseamnă altăceva decât posibilitatea de a fi sincer cel puțin cu tine însuți. Am răsfoit cele două volume cu un sentiment curios de înstrăinare și melancolie. Fără să se fi „învechitâ€� propriu-zis, poezia lui Iosif pare departe în timp. De ea, ca și de tot ce-a fost atunci, ne-a ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire
... Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire Epistolă către Voltaire de Grigore Alexandrescu Din ziua când am citit scrisoarea către Horace, Doream, de s-ar fi putut, toată sfiala să las, Să-ți scriu pe un ton măreț, cât de măreț s-ar putea, Și să-ți pornesc un bilet lucrat ... supus Și dacă în lungi frigări dracii acolo te-au pus. Sunt sigur că sfinții toți asupră-ți au reclamat, Și chiar de nu-i fi prăjit, ești negreșit afumat. Trebile acolo-n iad nu merg c-aici pe pământ, Unde păgâni sau creștini cu toții la au loc sfânt, Unde ... surpat în dogmele creștinești. A! dacă talentul tău, mai bine-ntrebuințat, Cu soarta-i a se lupta pe om l-ar fi înarmat! Dacă pe drepți întărind, pe răi ai fi îngrozit, Îngerii numele tău cu drag l-ar fi pomenit. Ani ai trăit îndestui, rol măreț-ai jucat, Ai lumii stăpânitori adesea te-au vizitat: Acum acestea pe noi nimic nu ne folosesc, Iar ... omenești, Când s-a zidit acel turn, în vremile păgânești, N-a fost atât de pestriț, n-a putut fi ...
Ion Luca Caragiale - Lache și Mache
... pe mofturi cu contramarca aceluiași bilet. Biliard nu joacă niciodată, fiindcă în orice caz tot o jumătate din ei ar trebui să păgubească — ar fi absurd ca și când ar conspira tatăl împotriva fiului, ori sf. duh împotriva tatălui. Când au poftă de joc, unul ia la carambolaj pe vreun ... ca să știu eu?... Nu știu!" Pentru a o suta oară era să i se adreseze aceeași întrebare, la care probabil el ar fi răspuns cu aceleași amare cuvinte, când Mache, plouat ca un cotoi aventurier, intră în cafenea: nu se văzuseră de douăzeci și trei de ceasuri și ...
Ion Luca Caragiale - Liberalii engleji și români
... și numai din aceea că lord Northbroock nu voise să-i asculte aceste pretenții. După părerea ducelui d'Argyll, emirul chiar dacă sincer s'ar fi temut de Rusia, această teamă n'ar fi trebuit să înrâurească asupra purtării guvernului Indiei. Ex-secretarul de stat este din aceia cari, în toate chestiunile politicii orientale, profesează o încredere implicită în ... aibă nicio teamă de ei, Afganii nu pot să le dea nicio încredere, și niciodată nu se vor crede în siguranță, până ce nu vor fi siguri că se pot bizui pe ajutorul Englejilor. Afară de aceasta, lord Northbroock a trimes acum de curând către ziare o scrisoare, în ... politicii greșite și condamnabile a guvernului liberal cârmuit de Gladstone. Pe de o parte guvernul acela nu voia să admită cum că ar fi fost ceva de temut din partea Rusiei; de altă parte respingea orice propunere de alianță cu emirul, cum și orice făgăduință de ajutor la întâmplare ... tratatul dela San Stefano, n-au încetat de'a îmbrățișa cauza rusească, ca și cum judecata politică și simțirea interesului național le-ar fi ...
Mihai Eminescu - Replici Replici de Mihai Eminescu POETUL Tu ești o undă, eu sunt o zare, Eu sunt un țărmur, tu ești o mare, Tu ești o noapte, eu sunt o stea  Iubita mea. IUBITA Tu ești o ziuă, eu sunt un soare, Eu sunt un flutur, tu ești o floare, Eu sunt un templu, tu ești un zeu  Iubitul meu. Tu ești un rege, eu sunt regină, Eu sunt un caos, tu o lumină, Eu sunt o arpă muiată-n vânt  Tu ești un cânt. POETUL Tu ești o frunte, eu sunt o stemă, Eu sunt un geniu, tu o problemă, Privesc în ochii-ți să te ghicesc  Și te iubesc! IUBITA Îți par o noapte, îți par o taină Muiată-n pala a umbrei haină, Îți par un cântec sublim încet  Iubit poet? O, tot ce-i mistic, iubite barde, În acest suflet ce ție-ți arde, Nimica nu e, nimic al meu  E tot al
Paul Zarifopol - G. Ibrăileanu: Studii literare
... combinare de răbdare cu vioiciune. Argumentarea lui e și clară, și subtilă; concluziile sunt, nu știu cum, atât de frumos răspicate fără a fi vreodată prea simple. Maniera lui este un didactism superior rafinat; e în el o capacitate surprinzătoare de a prevedea și dezvolta toate punctele ... încă nu s-au liniștit în această privință. Sunt clase cărora Napoleon Brănzău sau Ricard Dascalovici le sună elegant foarte. Nume de tipul acesta am fi găsit neapărat în Caragiale, dacă ar fi apucat să scrie isloria copiilor și nepoților lui Jupân Dumitrache. După nota dlui I., mă întreb, îngrijorat, ce mi-ar mai rămâne de spus despre ...