Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru STRĂIN(DE)

 Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 534 pentru STRĂIN(DE).

Ion Luca Caragiale - Reportaj parlamentar

... întru ceva. Desbaterile, ce au avut loc la prima citire, sunt încă vii în memoria tutulor; materia discuțiunii a fost, precum știm, sleită de oratorii cari au luat cuvântul și pentru și contra opiniei majorității, așa că orice s-ar fi zis la a doua citire, n ... firește pentru opinia majorității. Cu toate acestea, minoritatea din Cameră a stăruit a se deschide din nou desbaterea asupra declarației constituționale de revizuire. Erau înscriși pentru a lua cuvântul mai mulți dd. deputați, în număr cam de peste douăzeci, prin urmare desbaterea d-a capul asupra declarației promitea a fi, deși absolut lipsită de interes, însă foarte curioasă, mai cu seamă că lista oratorilor înscriși era în cea mai mare parte acoperită de numele onorabililor dd. Furculescu, Misail, Cernătescu, Isvoranu, Burileanu, Mărgăritescu e tutti quanti. Cel d-întâi care a luat cuvântul a fost ... motiviști intransigenți și cu puțini din majoritate, cari își povesteau încet istorii hazlii, își împărtășeau impresiile luate dela Alcazarul-Ionescu, și alte lucruri foarte străine de plimbarea prin veacuri a oratorului; așa că și biuroul și cei ...

 

Alexandru Hrisoverghi - Ruinelor Cetății Neamțu

... Alexandru Hrisoverghi - Ruinelor Cetăţii Neamţu Ruinelor Cetății Neamțu de Alexandru Hrisoverghi I Vă iubesc, răsipuri sfinte, sămn mărirei strămoșești, Zid vechi ce de p-al tău munte, încă patria-mi slăvești. A cărora-nfățoșare orișicui samini a zice: „M-au părăsit cetățenii, m ... pastrat de cătră tine. Paza zidurilor tale pe vrajmași batjocorea, Când pe mii de dușmani leși optspre'ce plăieși bătea, Tu, care la orișicare defăimare de străin Erai stavilă; ș-acuma erai un martur deplin Unei slave, unei soarte, ce-n veci au încoronat Armele patriei mele, când de viteji s-au purtat. Tu, care cu-a ta umbrire învitezi la bărbăție, Prin aducere-aminte, și acum fiind pustie, Pe tot moldovanul ... cu lacrimi fierbinți, Căutați unul la altul, dați din cap, crâșcați din dinți; Ș-acum vedeți daramarea, și nu ziceți un cuvânt! Oar-au fost de bucurie, că ei joacă pe mormânt? Oare nu era ș-acele vro jărtvă d-a măgulirii? Nu, fraților, nu, vă rog, nu mai ... al vostru nume, lor lasați spre blastamare? Aceast-a voastră urmare, o defăimare obștească, Prin aducere-aminte, în veci să v-agonisască. Lăcomia de ...

 

Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime

... din inițiativă parlamentară să vină cu proiect de lege prin care statul să se oblige a face în sfârșit ceva și pentru Târgul de Munte, ridicând un pod de piatră peste Dâmbul Sec, dacă nu de piatră, macar de lemn, dar să fie solid. Târgul de Munte numără între cetățenii săi 39 de alegători de colegiul I și 390 de al doilea. Mai toți au la școlile locale copii, cari termină în anul acesta cursurile primare și cari trebuiesc de acolo să intre în liceu, pentru ca de acolo să intre în Facultatea de drept, pentru ca de acolo să intre în Cameră și de acolo în diplomație ori în minister: trebuie să faci copiilor o carieră. Ei! e greu unui părinte să se despartă de copii așa de fragezi; nu-i vine ușor unei mame să trimită între străini pe copilașul ei de la vârsta de 10-11 anișori. Să-l bagi în pensionat! Ce educațiune poate căpăta un copil într-un pensionat, unde s-amestecă la un loc cu atâția ... Dar de câte ori nu s-au adresat ministerului! Înalta autoritate școlară a rămas totdeauna surdă la legitimele reclamațiuni ale cetătenilor din Târgul ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Moartea lui Mihai Viteazul

... ce îl ocolea, Cu o mantă d-aur el se ascundea. Către căpitanii ce îl înconjoară: - "Dragii mei! Iertați-mi astă lăcrimioară! E o slăbiciune de care roșesc Toți câți au un suflet tare, bărbătesc. Însă sunt minute când natura cere De la cel mai tare partea-i de durere... Astăzi pot să număr mai la nouă ani De când noi ne batem cu atâți dușmani. Este-adevărat, am făcut, în lume, Neamului acesta cel mai mare nume. Însă, ce-i mărirea, fără de ... folos? Ceea ce-i în noapte focul mincinos! Singură mărirea nu-i destulătoare, Nu voi foc de stele, ci voi foc de soare. Câte mii de inimi moartea n-a-nghețat? Și în câte case dorul n-a intrat? Țara este-n lacrimi și se pustiește. Floarea ... zise domnul, l-al vostru stăpân! Spuneți-i că nu e încă un român Care să dea arma pân-a nu se bate! De-i bărbăt, aice vie a combate!" - "Este timp!..." șoptește un ucigător. Celalt trage iute paloșul ușor Și c-o lovitură repede și tare ... ...

 

Gheorghe Asachi - Anul nou 1842

... Gheorghe Asachi - Anul nou 1842 Anul nou 1842 de Gheorghe Asachi Nici avuția, naltul rang sau nume Nu a ferit pe oameni de mormânt; Pentru ce Pronia m-a păstrat în lume, Ca să fiu încă pre acest pământ? Fiecare om ar-un ogor aice; De ...

 

Vasile Alecsandri - Balta-albă

... neam de oameni cu totul străini de nația otomană!... Să vă spun mirarea mea la această descoperire e peste putință! Atâta numai voi mărturisi că, de aș fi avut atunci sub mână pe profesorul meu de geografie, l-aș fi aruncat în Dunăre! Din ceasul acela mă simții cuprins de un dor nemărginit de știință și hotărâi a studia cu de-amănuntul această țară necunoscută mie și acel neam de oameni atât de nou pentru mine. În urmare, țineam necontenit privirile mele pironite pe malul stâng al Dunării, cu sperare de a zări ceva care să-mi înmulțească cunoștințele asupra Valahiei; dar se vede că această provincie vroia să mă pedepsească, căci ea nu ... din Brăila, care, cunoscându-mă de compatriot, mă pofti la dânsul acasă. La consulat se aflau adunați mai mulți străini care vorbeau cu mare entuziasm de o baltă făcătoare de minuni ce se descoperise în Valahia, de vro câțiva ani, și care se numea Balta-Albă. După zisa acelor prieteni ai domnului consul, peste zece mii de oameni se găseau acum împrejurul acelei bălți și se lecuiau, văzându-i cu ochii, de tot soiul de ...

 

Emil Gârleanu - Demisia

... în afară îi dă chipului înfățișarea aceea îndrăzneață și batjocoritoare pe care o are și-n întorsătura vorbei. Deși nu poate să aibă mai mult de treizeci și cinci de ani, părul, pieptănat cu cărare, e înflorit ici-colo de sclipiri albe. Mincu, sfrijit, cu obrajii înfundați, aproape fără de gene și sprâncene, dar luminat de zâmbetul ascuțit pe care meseria cupletistului îl pecetluiește totdeauna pe buze, se miră parcă: Îți merge bine la Constanța, Șerbescule. Șerbescu, drept răspuns, își asmuță ... pe picioare, se oprește o clipă când Șerbescu adaugă: Trei halbe , apoi aduce iarăși băutură și se topește în fund. Cei doi prieteni privesc pe străin. E un om bălan, cu ochii albaștri; zâmbește fericit; din părul lins de pomadă i se coboară un cârlionț pe frunte. Mincu ridică halba: — În sănătatea dumitale, domnule... Străinul se ridică, uluit, și se-nclină în fața ... Știucă, a fost o glumă... Am glumit, bătu-m-ar Dumnezeu să mă bată! Uite, întreabă și pe Mincu dacă n-am glumit. De ce să-ți dai demisia? Păi noi, știi dumneata, cum tragem pe dracul de

 

George Topîrceanu - Doamnei Aftalion

... George Topîrceanu - Doamnei Aftalion Doamnei Aftalion de George Topîrceanu Declar aici că, prin telepatie, O mână delicată mi-a trimis Țigări și zece lei într-o cutie — Și pentru ... să-și uite patria vreodată, — Grădina mândră-n care-a răsărit... Deci pentru mine are importanță Nu darul, ci pornirea care dă. De-aceea, scumpă doamnă, vă rog să... Să nu-mi luați poezia drept chitanță! Vă dau și eu în schimb aceste glume, — Primiți-le c ...

 

Gheorghe Asachi - Cătră un patriot filantrop

... Gheorghe Asachi - Cătră un patriot filantrop Cătră un patriot filantrop de Gheorghe Asachi Oamenii cu inimi crude cată fericirea lor În diregeri sunătoare, în a numelui mândrie, Altor cugetul se-mpacă în războaie și ... aripa geniei străbat mai pre sus de nor, Cercetând minuni înalte ș-a naturei armonie, Unii inimile-ncântă prin frumusețe și amor, La străin adună altul aurul și avuție. Dar bărbatul cărui Pronia cătră darul luminos O semință au adaos de a ei sântă virtute Nu vra altă faimă, decât de-a fi altui de folos. De asemene, dorite, tu virtuți ai înnăscute: Cuget drept și patriotic, cu talent suflet duios, Ce-ntrunesc a lor putere pe aproapele s-agiute ...

 

Ion Grămadă - Serafim Cărășel

... vremuri, purta ciubote de iuft, unse cu dohot, iar pe cap șapcă cu cozoroc, de sub care clipeau doi ochi căprui, neastâmpărați ca două boabe de argint viu. Era neam cu Solomia, prescurăreasa de la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel era o moșnegărie plină de draci, ce știa multe porogănii încă de pe vremea când fusese, peste douăzeci de ani, cătană la împăratul de la Beci. Pe atunci, colindase el lumea, chiar și pe acolo unde crește numai urzica și spinul și unde și-a înțărcat dracul ... Cărășel nu se sfia să mărturisească, când se trecea cu deochiul. - Măi, mie mi-au dat, la naștere, să beu pe gât de rață și, de atunci, m-am pricopsit cu podoaba asta… Veșnic îl zăreai înconjurat de o mulțime de gură-cască, toți de-ai craiului, care-l „cinsteauâ€� numai să le-nșire palavre, iar el, după ce lua în cap, mințea ca din carte de-nghețai numai de ce ieșea dintr-însul. - Măi pârliților! se răstea, adesea, la dânșii. La ce meșteșug vă pricepeți voi? Faceți numai degeaba umbră pământului. Eu am fost ...

 

Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă

... răsturnat acum cu fundul în sus și clădit bine pe temelii nemișcătoare, se prefăcuse un biet hambar în care își ținea grîul prietenul meu. Steagul de aur ce fîlfîia era o biată zdreanță de cămașă. Negre, sinistre și mîncate de carii, scîndurile gudronate și lucitoare din alte vremuri își arătau uzura. Geamurile rotunde ca niște ochi purtau bandaje de scînduri ; bucăți de lanțuri sfărîmate atîrnau pretutindeni și nu știu prin ce ciudată întîmplare ancora pe jumătate îngropată în pămînt ca o gheară încleștată mai străjuia și dînsa ... căpitanul care sta în căsuța lui de scînduri de pe covertă, eternul căpitan ce povestește basme levantine și face primăvară împrejurul lui deschizînd o ladă de portocale sau de rodii să vadă ce a ajuns sărmanul lui bastiment ? De cîte ori așteptînd să vie apele mari n-o fi zăbovit el pe o margine de rîu, cîntîndu-și dintr-o armonică sau dintr-o ghitară romanțele lui levantine... De cîte ori, în amurguri, nu și-o fi spus nostalgiile papagalului verde, fără de care un căpitan nu pleacă niciodată la drum...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>