Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCĂPA DE

 Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 562 pentru SCĂPA DE.

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

... parcă locuiește totdeauna primăvara. În mijlocul lor, pe malurile a trei râuri, Bistrița, Neagra și Dorna e așezat satul Dorna. Nici o cale de comunicațiune nu era mai înainte prin munții noștri. De ar fi voit cineva să viziteze Dorna, trebuia să treacă prin râpi, să-și facă de multe ori drum cu toporul prin pădure; iar pentru a reveni din Dorna, singurul mijloc mai lesnicios, dar fără pericol, era de a se coborî cu pluta pe Bistrița, pănă la târgul Piatra. Departe, dar, de lume, înconjurați precum erau de păduri seculare, prin care abia putea răzbate pasul omenesc, locuitorii Dornei duceau o viață lină și fericită. Natura le dădea cu prisosință mijloacele de viețuire și, feriți astfel de atingerea zilnică cu lumea de prin târguri, ei păstrară neatinse și limba, și portul, și virtuțile strămoșești. Cu toate aceste, și acolo nenorocirea a trebuit să-și împlânte ... sau să-și răscumpere cu viața prețul onoarei sale. II Dinaintea casei lui Nistor erau adunați toți locuitorii Dornei. Soarele apusese din dosul muntelui și de cealaltă parte se ivea luna însoțită de luceafărul

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XII

... Muierile fără-învălitoare Aleargă, copilele fricoase Trămurând din cap pănă-în picioare, Umblă ca ș-oile spărioase, Rătăcindu-să-încolea și-încoace Și nu știu de spaimă ce vor face. [14] Bărbații sosind nu căuta-în cine Să deie, ci da de toată parte, În toți cei de cetele străine. Așa dete Vârlan negrii moarte Pe Neagu lingurariu, așa Gogul Pe Burda și Pleșca șontorogul. Toți acu de arme s-apucasă, Numa Parpangel de lina pace Iubitoriu, ce nu să mestecasă La nici un sfat, privește și tace Socotind cu cetașii să iasă Din ciorobĂ²r și să meargă ... acasă. Face semn cătră-ai săi să purceagă După dânsul și pleacă-înainte, Vrând să meargă la Romica dragă, Dar' în cărare-i stau răgăminte De lăeți și goleți întrarmate Socotindu-să pe cine-ar bate. [15] Corcodel voievod era la frunte Vrând a sa noduroasă măciucă De corn cu sânge și el s-o crunte. De tânărul Parpangel s-apucă; Umflă să deie, dar' cestĂ¹i nu-i pasă, Căci cu mult mai nainte să-înflasă Și zvârli buzduganul de

 

Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgășani

... viu: eram singur în lumea adormită, Și stelele deasupra pe lunca părăsită Luceau ca niște candeli aprinse pe-un mormânt. Din vreme-n vreme numai, de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet, un vuiet depărtat, Ca glasul unei ape ce-neacă-ale ei maluri, Sau ca ale mulțimii întărâtate valuri, Când ... Se par ca demizeii eroi ai lui Omer. A! dac-a ta viață de lume admirată, Când nației gemânde veniseși ajutor, De asprele ursite nu ar fi fost curmată, De-ai fi văzut tu ziua în ceruri însemnată, Arold al deznădejdii sălbatic călător, O nouă epopee, poemă strălucită, Creștină Iliadă pământu-ar fi-ncântat. Ca ... azi adăpostire L-a grecilor țărână; iar agonia lor Cu jale a văzut-o a Oltului oștire, Și semne de frăție, dovadă de iubire Le-a dat ea îndestulă în ziua de omor. Căci nu gândiți, o umbre de lume depărtate, Că locul morții voastre e luptelor străin; Oștirile creștine de cruce însuflate, Adesea se văzură aici împreunate Sub Uniad românul, sub Mateiaș Corvin. Și cât ura robiei, a patriei iubire În limbi deosebite ...

 

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... Cu vestit baltagul său, Sub Ciubăr-Vodă cel Mare Zdrobea hordele tatare. Pentru-a sale vitejii, Domnu-i hărăzi moșii, Așa mari, așa de-ntinse Cât cu ochii le cuprinse De pe vârful istui munte, Și-l făcu boier de frunte Asupra boierilor Pentru vecii vecilor, Dându-i numele „Baltag". — Din așa strămoș mă trag! CORUL și STACAN Și „Baltagâ€� l-a ... Mi-a prins inimioara-n laț! L-am iubit Și m-am jertfit; Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi! III Așadar și prin urmare, Sentimentu-i un păcat; Fii în veci fără-ndurare Chiar de-ți place vrun bărbat, Învârtește-l, Răsucește-l, Amețește-l Și vrăjește-l, Până când deodată, haț! Tu să-i prinzi inima-n laț! Nu ... I) TABLOUL II (Scena reprezentă pivnița hatmanului Baltag: două bolți mari, una în planul întâi, alta în planul II. Fundalul și culisele arată rânduri superpuse de butii mari și mici, toate cu inscripții de vinuri și provenința vinurilor: Cotnar Busuioc, leat 5475[ii] ; Odobești alb, [leat] 5603; Uricani roș, leat 5246; Nicorești profir, leat 5325; Drăgășani cornița-ruginiu, leat ...

 

Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... Cu vestit baltagul său, Sub Ciubăr-Vodă cel Mare Zdrobea hordele tatare. Pentru-a sale vitejii, Domnu-i hărăzi moșii, Așa mari, așa de-ntinse Cât cu ochii le cuprinse De pe vârful istui munte, Și-l făcu boier de frunte Asupra boierilor Pentru vecii vecilor, Dându-i numele „Baltag". — Din așa strămoș mă trag! CORUL și STACAN Și „Baltagâ€� l-a ... Mi-a prins inimioara-n laț! L-am iubit Și m-am jertfit; Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi! III Așadar și prin urmare, Sentimentu-i un păcat; Fii în veci fără-ndurare Chiar de-ți place vrun bărbat, Învârtește-l, Răsucește-l, Amețește-l Și vrăjește-l, Până când deodată, haț! Tu să-i prinzi inima-n laț! Nu ... I) TABLOUL II (Scena reprezentă pivnița hatmanului Baltag: două bolți mari, una în planul întâi, alta în planul II. Fundalul și culisele arată rânduri superpuse de butii mari și mici, toate cu inscripții de vinuri și provenința vinurilor: Cotnar Busuioc, leat 5475[ii] ; Odobești alb, [leat] 5603; Uricani roș, leat 5246; Nicorești profir, leat 5325; Drăgășani cornița-ruginiu, leat ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Petru și Asan

... Dimitrie Bolintineanu - Petru şi Asan Petru și Asan de Dimitrie Bolintineanu Împăratul Anghel șade în palat, De mai-marii țării mândru-nconjurat. Printre capii oștii intră doi străini, Doi români din Mezii, mândri ca doi crini! — ,,Împărate-doamne! la-ne în ... moștenire!" — ,,Nu voi pune-n oaste doi români barbari. De vă place lupta, mergeți la bulgari!" — ,,Împărate doamne! Nu se cade ție Astfel de mustrare cu-astfel de mânie!" Anghel trage-o palmă fratelui primar. El înclină capul, însă geme-amar. P-o măgură neagră cei doi frați s-adună; Jură să nu ... pentru neatârnare! Domnul tuturora astfel a voit. Nu sunteți poporul Domnului iubit? Grecii, prin mândrie și prin necredință, A pierdut amorul de la providință. Domnul ne trimite în acest război... Credeți întru Dânsul și va fi cu voi." Astfel ei vorbiră către luptători. Și atacă p-Anghel ... cu urgie, Undele de ploaie după vijelie, Se cobor românii spre vrăjmași în văi... Anghel pierde lupta și soldații săi Și abia c-o sută de viteji, prin apă Roșie de

 

Petre Ispirescu - Băiatul cel bubos și ghigorțul

... va ridica tulpina din care ieșise mă-sa, la mare mărire; că hrana i-o va aduce o pasăre; că va întâmpina un zabrac bun de la ai hrănitoarei sale, din care va scăpa cu față curată; apoi că va fi povățuit de o altă pasăre. Și în adevăr, chiar de a doua zi începu a veni un vultur în toate zilele, și a-i aduce de mâncare. În vremea aceasta, împăratul, tatăl fetei, plecase în vânătoare cu o mulțime de curteni, slujitori și vânători. Și vânează ici, vânează colea, se depărtase de oamenii săi, pe nebăgate în seamă. Cum, cum, el se rătăci, rămâind numai cu credincerul său. E! ce te faci tu acum? căci seara se ... casă de găzduit nici pomeneală. Tot bâjbâind ei prin amurg, dete peste palaturile băiatului celui bubos. Cum ajunseră, descălecară, și voind să lege căpăstrul calului de propteaua porții, aceasta îi înfruntă, zicându-le: - De, mă neghiobilor, da ce, aici legați voi caii? locul cailor este la grajd. Împăratul rămase stâlpit de mirare. Și apoi îi veni și cu rușine cum el, împăratul, să fie mustrat de ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Dunărea

... Ştefan Octavian Iosif - Dunărea Dunărea de Eduard Mörike , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 19 august 1907 Baladă, după Mörike Pe Dunăre ușor plutea O barcă, doi copii în ea, El â ... se pleca. Băiatul rîse și, la fel Pe apă s-aplecă și el. — Ah, dă-mi un dar, frumoasă Dună, Tu, care ești așa de bună ! O mîndră spadă scoase ea, De mult băiatul o dorea. Băiatul însă-n mîni ce are? O salbă de mărgăritare ! I-o așeză în negru-i păr, Părea-o prințesă-n adevăr ! — Mai dă-mi un dar, frumoasă Dună. Tu care ești așa ... treia oară ea încearcă, Dar ah ! alunecă din barcă. El sare după ea s-o scape, Dar Duna-i fură între ape. Îi pare rău de comoara ei Și se răzbună acum pe ei. Pustie barca se scufundă Și soarele stă să s-ascundă, Iar luna cînd ieși pe deal, Iubiții ...

 

Eduard M%C3%B6rike - Dunărea

... Eduard M%C3%B6rike - Dunărea Dunărea de Eduard Mörike , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 19 august 1907 Baladă, după Mörike Pe Dunăre ușor plutea O barcă, doi copii în ea, El â ... se pleca. Băiatul rîse și, la fel Pe apă s-aplecă și el. — Ah, dă-mi un dar, frumoasă Dună, Tu, care ești așa de bună ! O mîndră spadă scoase ea, De mult băiatul o dorea. Băiatul însă-n mîni ce are? O salbă de mărgăritare ! I-o așeză în negru-i păr, Părea-o prințesă-n adevăr ! — Mai dă-mi un dar, frumoasă Dună. Tu care ești așa ... treia oară ea încearcă, Dar ah ! alunecă din barcă. El sare după ea s-o scape, Dar Duna-i fură între ape. Îi pare rău de comoara ei Și se răzbună acum pe ei. Pustie barca se scufundă Și soarele stă să s-ascundă, Iar luna cînd ieși pe deal, Iubiții ...

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon

... NĂUCESCU: Tronc!... Și cu ce-i umflată, Hazliule? HAZLIU: Iar între noi să rămâie... (Arie) Acest balon e umflat, Ca să aibă ușurință, Cu profesii de credință De patriot răsuflat; Cu fumuri de nerozie Parveniților de azi; Vorbe mari, șarlatanie La un loc cu nițel gaz, Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. COR Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. NĂUCESCU: O fi! Materia nu lipsește... dar cine-l poartă pe sus?... Cine-i aeronaftul? HAZLIU: Un ... smulte, smulte etc. Și caractere-njosite, Nu de mult la noi ivite, Vite, vite, vite, vite, vite, vite, vite. N-are cine cumpăra. VÂNZĂTORUL Șeapte de-o para! CHIRIȚA Ei, parol, n-ar zice ba. VÂNZĂTORUL Șeapte de-o para! COR N-are cine cumpăra Șeapte de-o para. Ei, parol, n-ar zice ba, Șeapte de-o para. CHIRIȚA Deci, Chirița exaltată Vrea în ceruri să răzbată, Bată, bată, bată, bată, bată, bată, bată, Chiar de-a fi din a lor poală coborând ochii) Ca să cadă rostogoală, Goală, goală, goală, goala, goală, goală, goală. Sper că ... admira. VÂNZĂTORUL Șeapte

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

... cu floricele, Urși cu căprioare Și norii cu soare?... Orumbiță să-ndure un bărbat cioroi... RĂZVAN Taci, măi! Că simțesc cum intră-n mine șaptezeci de năbădăi!... N-atinge țărâna mamei, că nu mai știu ce-o să fie! Mi se-ntâmplă multe pozne când sunt cuprins de mânie. Eu nu-s țigan... ți-am mai spus-o!... Nu mă mai tot zăpăci!... Mai pe scurt, na, iată banii!... Pleacă dracului de-aci! TĂNASE De la un șerb nu voi cere, nu voi lua niciodată: Ursita-mi e neferice, dar a ta-i chiar blestemată. De mi-ar fi să mor de foame, mâna mea n-o voi păta, Primind milă dintr-o mână, care... nici ea nu-i a ta! RĂZVAN Eu șerb? Dar ... lighioană c-un suflet atât de mare! De-ai fi român, cale-vale! dar țigan, păcat! păcat! Tat-tău o fi fost, băiete, o groază de blăstemat De-au întortocheat pe mă-ta în lingușirile lui... Multe dragostea mai face pe fața pământului! E curat un fel de boală, ce de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>