Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PUSTIE
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 495 pentru PUSTIE.
Ion Luca Caragiale - Broaște... destule
Ion Luca Caragiale - Broaşte... destule Broaște... destule de Ion Luca Caragiale Nuvelă pesimistă Leonică era pe atunci șeful registraturii într-un minister. El era un băiat a cărui vârstă nu se putea ghici ușor: o mutră, căreia uneori i-ai fi putut da vreo patruzeci de ani trecuți; alteori nu ți-ar fi venit să crezi că merge pe al treizecelea — aceasta mai ales când ieșea fresco din frizăria unde, de când intrase în slujbă, era abonat: trei sfanți la început, apoi, de la introducerea sistemului nou monetar, patru franci pe lună, pentru: tuns la o lună o dată, frizat la zile mari și ras de două ori pe săptămână, miercurea și sâmbăta. Părul lui nu era nici negru, nici galben, nici castaniu; fața nici oacheșe, nici bălană, nici smeadă; ochii nici negri, nici verzi, nici căprii. Nu era nici cârn, nici năsos și urechile le-avea potrivite. Nu era nici mare, nici mic, nici gras, nici slab, nici-nalt, nici bondoc, nici subțire, nici gros. Afară de astea, nu era nici bun, nici rău, nici moale, nici iute, nici deștept, nici prost. Cu un cuvânt o ființă nici prea-prea, nici foarte-foarte. Gusturile lui ...
Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară
... grea; Plouate vrăbii cad o mie, Nu vezi zburând o rândunea. O barză, cu pas de măsură, Sosește ca explorator... Și plouă... plouă...-n bătătură, Pustiu... Departe pleacă-n zbor. Tot plouă, plouă, inundează... Mai vin și ape din zăpezi, Umflate apele spumează, Torente curg din codri verzi. În țarini grâul ...
Ion Luca Caragiale - Pohod la șosea
Ion Luca Caragiale - Pohod la şosea Pohod la șosea de Ion Luca Caragiale Publicată în Claponul, foaie hazlie și populară (1877), Nr. 2 pag. 22-28 și în Almanahul Claponului pe anul de la Mahomet 1295, de la Christos 1878. De mult se vorbea, Se tot auzea Că are să fie Mare bătălie Și că-n București, Au de gând să vie Oștile rusești, Căci de-aici se poate Laolaltă toate Lesne să pășească În țara turcească. Vreme a trecut, Și nu s-a văzut Un muscal măcar; Toți îi așteptau Însă în zadar: Rușii nu soseau. Trecu ce trecu Și cam începu A se arăta Pe ici pe colea, Câte-un ofițer Singur și stingher — Când se pomeni Lumea într-o zi (Mai alaltăieri) Că sosesc aci Mii de ofițeri: Să calci unde vrei Te-mpiedici de ei. Tot muscali de soi Gata de război, Care toți firește Vorbesc muscălește, Și care au vestit Cum că negreșit Peste prea puțin Toți muscalii vin. Vestea zboară iute, În zece minute S-a dat sfoară-n țară, Că va să sosească La șosea afară Oastea muscălească... Și iată-n sfârșit ...
Ion Luca Caragiale - Primăvara (Caragiale)
... grea; Plouate vrăbii cad o mie, Nu vezi zburând o rândunea. O barză, cu pas de măsură, Sosește ca explorator... Și plouă... plouă...-n bătătură, Pustiu... Departe pleacă-n zbor. Tot plouă, plouă, inundează... Mai vin și ape din zăpezi; Umflate, apele spumează, Torente curg din codrii ve'zi. În țarini ...
Ion Luca Caragiale - Teribil naufragiu, din norocire fără accident de persoane
Ion Luca Caragiale - Teribil naufragiu, din norocire fără accident de persoane Teribil naufragiu, din norocire fără accident de persoane de Ion Luca Caragiale Statul nostru avea odată, pe cât își poate aminti oricine, o mare magazie de cărți, pe care o numea Biblioteca Națională. De mult, foarte de mult nu se mai pomenește despre dânsa. De multe ori acea magazie plină de înțelepciuni a avut imprudența să se mute cu chirie, ca un amploiat hărbar, de colo până colo, neținând seama că o mutare face cât o inundație, și două cât un foc. Călătorind multă vreme de colea până colea, ca o corabie îndrăzneață pe întinsele mări, a trebuit până în fine sa se prăpădească în neguri ca oricare Leviathan. A fost un dezastru, un cumplit nenoroc, o catastrofă memorabilă. Unde o mai fi sărmana corabie pierdută de atâta vreme în pustiurile zbuciumate ale oceanelor? mai există, oare, sfărămăturile ei? ce s-au făcut scoarțele faimoasei Bibliotece Naționale? Mister! Nici un muritor n-ar putea îndrăzni să răspundă la aceste întrebări indiscrete, nici chiar personalul bibliotecei... Căci uitasem să spun că, din norocire pentru statul nostru, deși nu se mai știe de urma ...
Ion Luca Caragiale - Ultimele gogoși calde
... a spart luleaua ciubucului. Pe ulițele Vidinului au rămas multe perechi de papuci fără stăpân. De trei zile câinii din cetate urlă a pustiu. Agenția Havas a trimis din București către ziarele din străinătate următoarea depeșe: Toate silințele guvernului român, de a opri ca teritoriul ...
... uit de mângâierile deșarte, Ce sufletu-mi însângerat mi-l scurmă; O, vânt, neatins de zgomotele vorbei, Spre neștiute lumi, departe, du-mă. Iar tu, pustiu imens, de tremuri numai De șoapt-acelorași dorinți eterne, Atunci, învinsele-ți aripi, o, suflet, Spre pradă golului adânc le-așterne. Iar Moartea, irosind cenușa ...
Ion Păun-Pincio - Toamnă (Păun-Pincio)
... Pincio) Toamnă de Ion Păun-Pincio Se lasă toamna tristă de parcă-i ce din urmă... Și-n galbenă lumină, ca-n jurul unui mort, Pustiu-i înflorește... O, toamnă, tu mă mângâi: Singurătăți deșerte și eu în suflet port. Din streșinile ude se scurg greoaie picuri: Să-ntârzie sfârșitu-i ...
Iulia Hasdeu - Cântecul de leagăn
... adiind suflu-i răcoros c-un tainic susur. Paserea pe somn Ș-asterne-nchizând ochiul cel zglobiu, Iar cernitul corb s-ascunde pitiș În zidul pustiu. Din ascunzători ies la lilieci, zburând în târcol, Și din când în când al bufniței glas cobește a gol Dormi, puiuțul meu, de ...
Iuliu Cezar Săvescu - Leul Leul de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Atât cât ochii pot cuprinde În lung și-n larg peste ocean, De mii de ori pe-atât se-ntinde Pustiul alb saharian. Lângă ruina calcinată A unui templu părăsit, Lingându-și laba-nsângerată, Oftează greu un leu rănit. Dar, iată, luna se arată Urcând al cerului calvar, Pustia tace-nfiorată Și numai leul solitar, Neavând durerea cui să-și spună Curgându-i balele fierbinți, Ridică laba către lună, Scrâșnind strident din albii-i dinți
Ludwig Uhland - Blestemul bardului
Ludwig Uhland - Blestemul bardului Blestemul bardului de Ludwig Uhland , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Convorbiri literare , an. XXXV, nr. 8, 1 august 1901. De Uhland A fost de mult un mîndru castel, cu vîlfă mare, Strălucitor departe pîn' la albastra mare, Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și sînge-i tot ce scrie. Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte, Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte. Bătrînul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit ; Pășea alături sprinten tovarășul iubit. — Copilul meu, fii gata, grăi bătrînul lin, Adînc din pieptu-ți smulge și cîntă viers deplin. Revarsă dor și patimi, tot sufletul în el, Să-nduioșem pe craiul cu inimă de-oțel. Sub bolți străvechi, în sala măreață ei intrau ; Și craiul și crăiasa pe tron acolo stau : El — fioros ca zarea din noduri sîngerată. Ea — gingașă ca luna, la dreapta lui s-arată. Și ...