Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PENTRU PUȚIN TIMP

 Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 396 pentru PENTRU PUȚIN TIMP.

Ion Luca Caragiale - Boborul

... patru după-amiazi. Nu face nimica! mărirea și importanța statelor nu se judecă după extensiunea și durata lor, ci după rolul mai mult sau mai puțin strălucit pe care l-au jucat în complexul universal. Cadrul meu e prea strâmt ca să pot închide într-însul istoria generală a veselei ... volintir în Italia, volintir într-o revoluție polonă, vrăjmaș jurat al tiranilor și frate pasionat al poporului. Cu astfel de șef, mergi în foc bucuros pentru o idee mare. De cu seară din ajun, 7 august, mai mulți conspiratori, între cari și Stan Popescu, așteptând vești (de unde? istoria nu poate ... despre ziuă, telegraful e în mâna republicanilor; toate firele rupte și mai ales casa confiscată. La 4, ușile temniței de pe drumul Rudului se deschid pentru câțiva republicani închiși în prevenție. La 5, batalionul de linie din cazarma de la Sf. Nicolae face act de supunere în mânile Prezidentului. La 5 ... un popor martir sfarmă obedele și cătușele tiraniei și, aruncându-le departe, tare de dreptul său, fără ură, uitând trecutul odios, închină des, dar sincer, pentru sfânta Libertate și - te pupă! O! Eram la Lipănescu-n grădină de vreo câteva ceasuri. Uraganul entuziasmului creștea mereu, când o onoare nenchipuită veni să ...

 

Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi

... un moment dat m-am găsit blocat și n-am mai putut înainta. Nerăbdătoare glasurile reîncepură vocalizînd crîmpeie din noua operă ; glume și interpelări violente pentru ocuparea întîiului rînd nășteau, porunci aspre pentru potolirea tumultului trecură peste mulțime, dar neastîmpărata gloată își urma murmurul, fiecare trăindu-și dinainte clipa fericită cînd vor vedea pe bătrînul mag, ce i ... manifestație a cento cerini un soldo , fiecare își avea cutioara lui și aprindea rînd pe rînd chibriturile ținîndu-le sus, torțe minuscule, aprinse pentru o glorie uriașă. Ai fi spus o migrațiune de licurici ce merg să apoteozeze un luceafăr, șerpuitorul drum al robilor coborît întru întâmpinarea lui Dumnezeu ... altă călătorie a mea, printre marmorele eterne, scriind o umbră violetă pe pămînt, o umbră ce nu se va mai șterge niciodată cît timp

 

Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare

... foile noastre periodice însemnează în rubrica intereselor, de care promit să se ocupe, și cuvântul de literatură, însă mai toate sunt de o neglijență remarcabilă pentru această parte a vieții noastre publice. Noi cei dintâi admitem că pentru multe din producțiile literare ale românilor ce o merită, dar cu atât mai mult când este vorba de o publicațiune ca aceea a dlui ... în chestiune, șiau împlinit datoria de a o anunța în câteva rânduri călduroase publicului cititor. Însă acel anunț al momentului nu este îndestul pentru cerințele criticii literare, și noi ne folosim cu plăcere de ocazia ce ni se oferă pentru a reveni încă o dată la lucrarea dlui Alecsandri. Căci, pe lângă rangul necontestabil ce această colecțiune de poezii ne pare că ocupă ... a consumat și s-a pierdut fără vreo urmă a individualității sale în lucrarea ce a produs-o. Pentru a însufleți această explicare teoretică cu exemple, vom cita din cartea dlui Alecsandri câteva poezii luate după prima răsfoire, care toată poartă acel ... mergi cu bine, Făr-a te gândi la mine. Că e lumea-ncăpătoare Pentr-o pasăre ș-o floare! (pag. 31) Nu mai ...

 

Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu

... cele mai mârșave de la nord și miazăzi! Bucură-te, mare făcătorule de rele! Condacul IV Nicicum osăbindu-te de dobitoacele care se îngrijesc numai pentru îndestularea pântecelui și sărac de fapte bune fiind, ce te putem numi mai mult decât un necunoscător a insuși dreptului și însărcinării tale ... a te sui pe treapta strâmbătățirii, tras-ai întru ajutorul tău pe acei ce i-ai deprins să fie vrednici sprijinitori osânditoarelor tale abuzuri; pentru aceasta împreună cu dânșii primește a auzi: Bucură-te, munte ce umbrești pe cei făcători de rele prin politii! Bucură-te, Duh ce ... mituirile le-ai sfințit astăzi ca o jertfă binepriimită. Bucură-te, piatră care nu te cioplește nici un fel de rezon! Bucură-te, osândă trimisă pentru păcatele noastre! Bucură-te, mare făcătorule de rele! Condacul VI Toate cu vremea își iau schimbare, iară voi cei ruginiți în vicleșuguri nu vă mai ... căit de urmarea cea mai crudă decât a lui, căci acela a vândut pe Hs., ce a fost omorât pentru adevăr; iară tu ai ucis pe singurul adevăr. Și cine din voi s-a arătat mai vrednic spre a căpăta răsplata ...

 

Ion Luca Caragiale - Epigrame (Caragiale)

... sosesc telegrame, scrisori și cărți poștale, prin care ni se confirmă aserțiunea ziarului ieșean. Toată această monstruoasă corespondență este în versuri mai mult sau mai puțin răutăcioase la adresa țaței. Ca să se înțeleagă mai bine aceste răutăți, trebuie să spunem că țața, vechi impiegat la Ministerul Instrucției Publice, prin bugetul ... vrea să știe că a existat vreodată un domn Cuza. — Bine, toate astea sunt frumoase, cum le spui D-ta, dar orișicum pentru cititorii noștri, ar trebui să avem o scuză. — Cine se sCuză se A.C. Cuză! răspunse țața imperturbabil. Moftul Român nr.2, Duminică 8 Aprilie ... asta. În două numere consecutive ale „Secolului XXâ€� se leagă de mine. Epigramă' lui I.L. Caragiale Și după ce pe la Regie Fuseși atâta timp mai mare, Este păcat să-ți zică lumea, Că n-ai și tu nițică sare — P-cest „Moft Românâ€� ce-odată Făcea onoare ... modul ingenios de apărare al acestui eminent avocat. „Teleor nu poate fi nici acuzat, necum osândit, că ar fi răpit bunul d-lui Cuza. Pentru ce? Pentru ...

 

Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza

... toate adunările de felul acestora, se făcea vorbă multă; și era lucru firesc să se facă, fiind în luptă timpul de față cu cel trecut, pentru cea mai dreaptă cauză a neamului românesc: Unirea, sfânta Unire! Boierii cei mai tineri, crescuți de mici în străinătate, numai cu franțuzească și ... În așa împoncișare de idei se aflau boierii bătrâni cu tineretul din Divanul ad-hoc al Moldovei, cu toate că și unii și alții erau pentru "Unire". Numai atâta, că bătrânii voiau "Unire" cu tocmală, iar tinerii "Unire" fără socoteală, cum s-a și făcut. Toate ca toatele, dar ... înstrăinat și legea, și limba, și inima, și chiar dragostea sătenilor; și după nepăsarea și risipa ce o facem, zvârlind banul pe lucruri de nimica, puțin mai avem de înstrăinat, și nu-i departe vremea aceea, pe cât văd eu. Întrebați pe bieții nemernici de săteni, să spuie ei dacă mai ... că el mai bine se duce acasă, că-i plouă caii în spate și-i stau vitele cu dinții la stele, din pricina slugilor, cărora puțin le pasă de munca stăpânului; și câte și mai câte năzdrăvănii de-alde aceste. Las' pe bătrâni să te descânte și să te judece ei ...

 

Nicolae Gane - Șanta

... de pâne, că n-am mâncat de trei zile. Omul cu cațaveica albastră încreți iarăș din sprâncene și căută într-o desagă: Aici am pâne pentru mine, aici un curcan fript. E prea bună mâncare pentru un calic. — Iartă-mă, că n-am ce-ți da, întâmpină el, căci n-am eu singur pentru mine. — Domnul să-ți deie!... Dar, dacă nu-ți va fi cu bănuială, ia-mă măcar în căruță pănă la Iași, căci sunt olog ... și calul plecă în trap mare, ridicând valuri de colb în jurul căruței. — Se mai aude vorbind pe aice de Codrean? întrebă, după câtva timp de tăcere, stăpânul căruței. — Se aude și nu prea. — Dar de Șanta? — De Șanta?... Așa ș-așa. — Drept să fie că ... care mâne-poimâne o să moară în ștreang... Ce păcat!... Ce rușine, să trăiască c-un asemene om în nelegiuire! — Ai dreptate, zău, muierea pentru un hoț nu-i bună decât pentru a-l da pe mâna poterașilor. — Bine zici tu, așa o să facă și Șanta, sunt sigur; și dacă nu va face ... ...

 

Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria

... au înfățișat-o numerele de jurnale apărute în aceste patru-cinci luni ale anului 1868 (căci nu am avut trebuință să ne întindem peste un timp mai îndelungat), vom așeza citațiunile în trei grupări deosebite; vom arăta întâi germanizarea limbii, vom cita apoi îngreuierea stilului paralel cu exagerarea lui și vom ... nu numai pentruca aceleaș trebuie să se publice ca și până acum, și și pentrucă acea adunare a dat viața acestei foi periodice, pentru care faptă și-a și caștigat drept la recunoscinția publică. Red." Această citațiune ne arată mai întâi abuzul ce se face, nu numai ... accentuare a acelei căi în opoziție cu oricare alta. Prin urmare, când zice Transilvania ; "Începem acest no. cu lucrările adunării generale din anul 1867, pentru că aceleași trebuie să se publice", aceasta ar presupune, că a fost vorba să se publice alte lucrări, și că în Transilvania au ... fie iertat a releva în treacăt sfârșitul pasagiului citat, cu care începe noua foaie: "Adunarea a dat viață acestei foi periodice, pentru care faptă și-a câștigat dreptul la recunoștința publică." Foaia nu a apărut încă bine, este primul număr ce-l citim ...

 

Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt

... camerei de cealaltă. Draperiile pot fi mult mai rafinat perfide decât pereții sau ușile; se pot mișca ușor. Nu am nici cea mai mică vocație pentru înregistrarea supranaturalului; însă anularea unei ființe cu vitalitate excepțională este, la început, adânc neverosimilă. E o răsturnare violentă a unei experiențe prea bogate ... care-l respingea aproape indignat. S-a văzut apoi că fiecare ocazie mai drept: orice pretext îl era bun ca să se repează pentru o zi, două, trei, șapte la București. Totuși l-am găsit, într-o vară, la Friedrichroda, în inima Pădurii Turingiene, popular cum ar fi fost ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

... din nas. Însă această neînsemnată întâmplare nu v-a îndreptățit deloc să intrați cu forța în odaia mea, și aceasta cu atât mai puțin, cu cât eu nu l-am chemat pe nimene. Purtarea d-voastre îndrăzneață voi denunța-o unde se cade. Iară ce s-atinge în special ... ce vin a vi le comunica. Sărmanul acesta se trage din clasa copiilor găsiți și a fost adăpostit aici în ospiciul pentru copii lepădați. Cine au fost părinții lui, nu se știe. Crescut în ospiciu până la etate de zece ani, a fost trimis în ... toate inimile, captivând chiar și pe Negușul Menelik. El ar fi putut face carieră strălucită, dacă nu s-ar fi lăsat condus de inspirația sa pentru niște idei ciudate, la o dispută ce sta în contra dogmelor vechilor apostoli. El își alcătui o filozofie exclusivă, un fel de cult ce nu ... a urmat internarea sa în ospiciul de psihopați. În fine, însă, consiliul medical, din care am făcut parte și eu, Acest institut pregătește misionari pentru propaganda creștinească în Asia și se învață acolo toate limbile orientale. a recunoscut că el nu-i vindecat de ideea sa fixă; ideea ...

 

Paul Zarifopol - Popi

... acestea le-a văzut bine. Gebhart confirmă foarte plauzibil pe About, și acum Teodor Scorțescu pe Gebhart, tot atât de plauzibil. Amintim aceasta, pentru că Popi va stârni, mai întâi și irezistibil, curiozitatea cititorilor prin partea ei informativă. Adică: pe care cititorul în general binevoiește să o considere ca ... Arta nu informează. Când nu e pur fantastică, ea, inevitabil, operează și cu date sau imagini care, în experiența noastră practică, sunt firește localizate în timp și în spațiu. Dar, pentru că artistul a nimerit să treacă prin Atena, o nuvelă lucrată din impresii de acolo nu devine cu nici un preț colecție de ... albastrul ei violet și compact... se străduia să intre în cadrul unei cromolitografii. Orașul strălucea, alb, atât de alb încât părea că pozează la magnezium pentru un film fără sfârșit. Limpezimea fără seamăn a cerului atic scotea din fiece nuanță o licărire delicată și precisă, și întregul peisaj strălucea ... în vestibul, unde marmura ține răcoare. Mă plimb în lung și în lat în cămașa prelungă... cu picioarele goale pe lespedea răcoritoare. Imaginea aceasta, robitoare pentru ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>