Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OM BOGAT

 Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 379 pentru OM BOGAT.

Mihai Eminescu - Moș Iosif

Mihai Eminescu - Moş Iosif Moș Iosif de Mihai Eminescu Astfel cum ședea pe scaunul lui, plecat cu pieptul înainte, fiindcă scaunul n-avea spate și sprijoane, cu mâinile căzute cruciș peste genunchi, fruntea lui puternic lucrată căpătă prin acea poză aplecată un fel de arătare adâncită, părul prin poziția asta era urcat în sus, parte cădea fără ordine peste tâmple unele vițe umpleau fruntea cu argintul lor mătăsos, parte se mai ținea urcat, dară înfoiat în vechea lui ordine. Ochii, adânciți în boltiturile lor, păreau a fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurii se umflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregii fețe o arătare nemulțumită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise întindea mucul negru și crestat și lumina roșie și turbure în cămară, abia ajungând icoanele călugărești de pe pereți, adâncind umbrele din fața visătorului zahastru și îngălbenind părul său cel alb și trăsurile cele bătrâne a feței. Mâna mică și păroasă întorcea, cu degetul muiat, paginile unse aăleî unui manuscript grecesc de astrologie zugrăvit cu cercuri și figuri ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepţionismul în literatura română Decepționismul în literatura română de Constantin Dobrogeanu-Gherea Înainte de toate să deslușim acest titlu. Vroind să scriem câteva articole asupra literaturii noastre contemporane, asupra celor mai talentați reprezentanți ai ei, am chibzuit cu ce cuvânt am putea caracteriza mai bine epoca noastră literară, care e trăsătura caracteristică prin care această literatură se deosebește de cea care a precedat-o și de cea care, probabil, o va urma? Cum să numim curentul nostru literar? Socoteam să-i zicem pesimist; însă, deși în multe privințe potrivit pentru a caracteriza literatura noastră contemporană, acest termen este prea îngust, după înțelesul ce-i dau unii, și prea larg, prea general, după alții. Unii ar fi vrut să înțeleagă sub numirea de pesimism numai forma care s-a manifestat mai cu seamă la germani în veacul nostru, primind formularea științifică, ajungând sistem filozofic. Înțelegându-l astfel, pesimiști n-ar fi decât Schopenhauer, Hartmann, Leopardi și urmașii lor; pesimismul nu ar fi decât un fenomen al veacului nostru, care în trecut nu s-a arătat decât în India, cu Budha și budismul [1] Alții înțeleg prin pesimism o boală ...

 

Alecu Donici - Țiganii

... — Tătucă! fata i-a vorbit, Un om din lume neștiut Aflând, la noi eu am poftit, Străin fiind, dintru alt neam El vrea să fie și țigan; Pe dâns' dreptatea-l prigonește Și el Alecu se numește. Moșneagul Prea bucuros! la noi rămâi În astă noapte tu de ... cu tine să împart A mea din lume izgonire Și voie bună și mâhnire. Moșneagul Măcar că tu ai petrecut Între norodul cel bogat Și cu știință luminat, Tot ne iubești pre noi prea mult, Însă nu-i pururea plăcut Și traiul nostru, la acei Ce-n desfătare au ... Și tu măcar pân' la moarte De m-ai bate, de m-ai arde, Și bucăți de m-ai tăia Tot voi face cum voi vrea. Alecu Ce nu mai taci, că am urât A voastre cântece țigănești. Zamfira Dreptate ai să le urăști, Că tocmai pentru tine cânt ... albastrul cer Prin nouri luna cum plutește Ea tuturor împărtășește A sa lumină mângâioasă, Dintr-un oraș intră în alt, Și din acela vrea să iasă Lăsându-l iar întunecat; Și cine poate zice lunei: Stăi într-un loc fără mișcare, Sau cine stavilă va pune Femeii la a ...

 

Alexandr Pușkin - Țiganii

... — Tătucă! fata i-a vorbit, Un om din lume neștiut Aflând, la noi eu am poftit, Străin fiind, dintru alt neam El vrea să fie și țigan; Pe dâns' dreptatea-l prigonește Și el Alecu se numește. Moșneagul Prea bucuros! la noi rămâi În astă noapte tu de ... cu tine să împart A mea din lume izgonire Și voie bună și mâhnire. Moșneagul Măcar că tu ai petrecut Între norodul cel bogat Și cu știință luminat, Tot ne iubești pre noi prea mult, Însă nu-i pururea plăcut Și traiul nostru, la acei Ce-n desfătare au ... Și tu măcar pân' la moarte De m-ai bate, de m-ai arde, Și bucăți de m-ai tăia Tot voi face cum voi vrea. Alecu Ce nu mai taci, că am urât A voastre cântece țigănești. Zamfira Dreptate ai să le urăști, Că tocmai pentru tine cânt ... albastrul cer Prin nouri luna cum plutește Ea tuturor împărtășește A sa lumină mângâioasă, Dintr-un oraș intră în alt, Și din acela vrea să iasă Lăsându-l iar întunecat; Și cine poate zice lunei: Stăi într-un loc fără mișcare, Sau cine stavilă va pune Femeii la a ...

 

Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan

... în lume; ce necazuri pot să te apese așa de curând? — Ei, ce-ți pasă d-tale de necazul meu? D-ta ești, poate, bogat, fericit, și cei ca d-ta nu prea cred nevoilor noastre. — Te înșeli, copila mea, toți oamenii nu sunt așa. Iată eu sunt unul ... o voce slabă: — Dacă vrei să știi necazul meu, ascultă: Eu mă numesc Maria. Sunt fata unui locuitor fruntaș din satul Frăsinenii. El era bogat, avea cirezi, oi multe și mă purta totdeauna cu haine curate. Aveam cordele în cosițe și la gât mărgele; fetele din sat se uitau cam ...

 

Ion Luca Caragiale - Leac de criză

... recolta. — Ce recoltă! drăguță, răspunde oftând negustorul... îi știu eu leacul crizei; dar acu nu prea sunt semne... Văz că fratele nostru nu mai vrea

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului şi a marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir de Antim Ivireanul Și iată cutremur mare se făcu în mare, cât să acoperiia corabiia de valuri. Precum un tată din cești pământești, fiind din sine bun și drept, are firească dragoste a iubi pre toț feciorii lui, tot într-o potrivă și a-i cinsti tot întocma și a le împărți avĂ©ria și bunătățile lui, tot într-un chip, nedând unuia mai mult și altuia mai puțin, sau să iubească pre cel dintâi mai vârtos decât pre cel de pre urmă, fără numai când însuș feciorul să va face mai ascultătoriu, sau mai neascultătoriu poruncilor tătâne-său; și așa cu acest mijloc, poate fi el pricina a înmulți dragostea tătâne-său asupra lui, sau a o împuțina, precum pentru ascultarea aceasta și neascultarea ni-o însemnează în pildă Mathei evanghelistul, zicând, cum că un om avea doi feciori și ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei

Constantin Stamati-Ciurea - Carpaţii, Basarabia şi un rezumat istoric asupra cetăţilor ei Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei de Constantin Stamati-Ciurea În Basarabia, ținutul Hotinului, 8 kilometri departe de Prut, se află pe hotarul moșiilor Caracușeni și Ghilavăț o stâncă, care este cea mai înaltă din tot ținutul. Privind de pe această stâncă într-o seară senină cu o atmosferă limpede, pe când soarele la apus luminează cu raze purpurii orizontul, atunci în depărtare se zăresc destul de lămurit contururile măgurilor munților Carpați, al căror șir se reazemă cu un capăt în Galiția, iar cu altul în România. Cu toate că după atlanturile geografice acești munți sunt izolați de Basarabia, eu am ferma opinie, că ramurile lor, cu un capăt dinspre sud sub gradul al 14-lea al înclinațiunii acului mag­netic, trec de-a curmezișul Basarabia în două lanțuri, unul de­spre sud-est de la Ungheni până la Orhei și Nistru, iar alt lanț spre nord-est din Bucovina spre Hotin, înșirându-se de-a lungul Nistrului până la Soroca și alcătuind cele mai pitorești stânci, ce ca și niște ziduri colosale stau între Basarabia și Podolia. Carpații sunt ...

 

Nicolae Gane - Petrea dascălul

Nicolae Gane - Petrea dascălul Petrea dascălul de Nicolae Gane Au trecut douăzeci și cinci de ani de când a avut loc această întâmplare. Erau frumoase vremi pe atunici, nu doar că mi se păreau mie, fiindcă eram tânăr, dar într-adevăr așa erau, căci un soare vesel se ridica la răsărit asupra noastră, încărcat cu bunuri la care cei mai mari domni ai țării abia de au cutezat să viseze; și idei nouă încolțeau în inimi, și viața nouă curgea prin vine. S-ar fi zis că Dumnezeu își întorsese fața spre noi. N-aș fi răscolit de sub vălul trecutului aceste amintiri ale unor vremi ce nu mai sunt, dacă întâmplarea de față n-ar avea oarecare legătură cu mișcarea de renaștere ce-a frământat atunci pământul nostru. Se isprăvise războiul Crimeei; trupele austriace se retrăseseră din țară, și Pacea de la Paris ne promitea Unirea Principatelor, mărirea teritoriului cu o parte din Basarabia, neatârnarea politică și multe altele care ne înflăcărau mințile. În timpul acela dar de frumoasă amintire, doi lorzi englezi, care luaseră parte la comanda superioară a oștirilor aliate din Crimeea, auzind că Moldova e o țară încă primitivă, ...

 

Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni

... Anica, fata unui proprietar de aice; părinții ț-au făgăduit-o, dacă moșu-tău s-a face danie ție, dar moșu-tău nu vrea să se lege, pănă nu s-a încredința de vrea sau ba să meargă după dânsu c-na Caliopi Busuioc, care-i făgăduiește că l-a lua de zece ani acum. Deci, ca ... deprins văzând-o în toate zilele; ș-apoi au fost odată amândoi tineri; lumea a și vorbit multe de dânșii pe vremea aceea. Vrea pesemne să-și răscumpere păcatele tinereților. TEODORINI. Mai are ea niscai resturi de frumuseță? DRĂGĂNESCU. Ce are a face? O groază, frate! orice ... un lucru, cuconiță! cum dracu s-o potrivit ei să vie tot într-o zi? CALIOPI: Bizarerie, băiete, a micului zeu Cupidon care vrea să mă lovească prin întreite asalturi! (S-aude bătând la ușă.) STĂNICĂ S-aude bătând. CALIOPI: Ah! atacul a să-nceapă; vezi cine ...

 

Mihai Eminescu - Cezara

... tale tremură la această vorbă... Vrei dar ca un bărbat pe care nu-l iubești, acel Castelmare, să te ia de soție...? Știi că sunt bogat... știi că te iubesc ca pe fiica mea... știi că tatăl tău te-ar vinde dacă i s-ar plăti prețul ce-l cere, căci ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>