Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O SINGURA
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 718 pentru O SINGURA.
... sosise dimineață. Toți vorbeau despre una și alta; eu îmi așteptam ceaiul obișnuit, când intră un căpitan de călărași, salută pe maiorul ce sta la o parte, singur, apoi se îndreptă spre alți doi căpitani bătrâni, camarazi de-ai lui, și le spuse tare: — Știți că s-a împușcat Grușan ... mijloc și, mai înainte să pot scoate un cuvânt, mă zvârli călare. Glasul răsună iar : Stai! Calul și cu mine făcea în clipa aceea un singur trup răscolit de spaimă, cu nervii uniți într-o singură tremurare. Apoi colonelul mă luă jos, puse piciorul în scară și se șterse ca o vedenie din fața mea. Am căzut din nou bolnav de moarte, în prada celei mai puternice spaime. Am zăcut întreaga primăvară, fără ca mătușile mele ... de-a dreptul. M-am uitat înapoi: luminile din bivuac rămăseseră în urmă tare, înspre stânga. Trecusem și pe lângă păduricea pe care o cunoșteam, apoi ne pierdurăm cu totul în întunericul adânc. Eram deprins cu obiceiurile colonelului, îmi închipuiam că poate voia să facă el singur o recunoaștere, dar nu știu cum, de astă dată, ...
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o ființă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, și o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care ... arendă o moșioară. Țin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunașul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu știu: era pe capră, ori nu ... dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iurașcu, moșia noastră , pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O ...
... crugul soarelui nemișcătoriu. De nouă ori primăvara cu veșmântul înflorit Și iarna cu cărunteța pe pământ s-au învârtit, De când am văzut cu ochii o muritoare a ta, Cu frumuseța și nurul vărsate în fața sa - Am văzut-o!... și îndată ca săgeata pe ascuns O simțire de iubire în inimă m-au pătruns! - M-au pătruns... dar nu cu focul acel înfierbântătoriu Ce-l fulgeră și-l aprinde numai aprigul ... prietenie cu curatele plecări, Din ființă liniștită în ființă cu-nfocări S-au schimbat fără de veste într-a inimei mișcări. Am iubit o muritoare, și pe loc s-a prefăcut Bucuria în durere și iubirea în temut. Am iubit-o păn' la suflet și în nebunia mea. Dumnezeu, noroc și lume pentru mine era ea! Ah, maică, ce gură poate să rostească cu deplin A ... răceală! pe loc se sălbătăcesc De m-am tulburat vrodată pentru ceva neplăcut, Nu blândețe de la dânsa, ci grozăvii am văzut; De-am rugat-o să-nceteze cu atâta tiranie, Nu s-asculte, ci sporește la o ...
George Coșbuc - Vulturul (Coșbuc)
... ce se culcă sătui Sub brazii ce-acopăr izvoare. Și parc-aș vorbi ca de lucruri de ieri, Ce drag îmi era nesătulei vederi! Când singur în largul înaltei tăceri Brăzda cu rotirea sa golul; Și-uimit cum de-a lungul atâtora seri Eu stam urmărindu-i ocolul. Dar ... i timpul și locul, Și-urlau în cumplita cădere de sus De-a valma și apa și focul. Ci-ncet se făcu și-o lumină ca-n zori, Iar ziua, ce prinsă de-ai spaimei fiori S-ascunse pitită-ntre ceruri și nori, Se-ntoarse, și soare fu iară ... Cum nu mai fu-n lume vro seară! Iar sufletu-n noi ce și-acum tremura, De farmec cuprins, ca pierdut se mira! Dar unde-o fi piscul? Căci nu mai era Și-n locul lui gol și lumină Vulturul, el însă și-acu-nconjura O stâncă trăsnită-n ruină. Deodată cu țipet se-ntoarse napoi, Ca unul ce-și schimbă gândirea, și-apoi Spre văi, și departe, cu zborul greoi ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Adormirea preasfintei stăpânei noastre Născătoarei de Dumn
... fiind, să te lupți cu mine, tu ziditoriul și făcătoriul să te lupți cu mine, zidirea și făptura; ci mă lasă pre mine, ca pre o zidire, să mă lupt cu altă zidire, carele iaste omul. Drept acĂ©ia, Dumnezeu, carele purtarea să îndreptează cătră toț și biruiaște la judecata lui ... să face om adevărat, pentru ca să se lupte ca un om și să biruiască ca un Dumnezeu pre vrăjmașul firii omenești, pre care fire o au fost biruit diavolul, ca iarăși, acĂ©ia să biruiască pre diavolul: biruitul să se facă biruitoriu și biruitoriul să se facă biruit; cu mijlocirea ... iaste unii muieri fecioară să fie fecioară numai în câtă vrĂ©me va păzi fecioriia și mumă nu poate să fie deaca iaste fecioară și o muiare carĂ© au născut prunc nu poate să mai fie fecioară. Iar la tine, vrând cel ce s-au născut din tine, au schimbat rânduiala ... ce iaste din fire nesmerit și au priimit de au lăsat sânul Tatălui și au venit de au sălășluit în preacuratul și sfântul pântecile tău. O, fericită și sfântă smereniia a fecioarii, câtă putĂ©re ai! Că au făcut de s-au smerit până la moarte cela de carele ...
... om, se strîngea timid, parcă ar fi vrut să-și piardă trupul și să devie imaterial, scîrbit de închisoarea de humă în care fusese condamnat. O licoare opalină, ca o apă lunară, se strevedea în paharul pus dinaintea lui, și el sorbea necurmat dintr-un pai otrava care poate îl făcea să uite cine era ... lui pagini, că un poet infim plîngea poema unui Lucifer. Licoarea opalină sorbită încet, încet, îl făcea poate să mai creadă posibilă viața, să întrevadă o renaștere, căci nu e cu putință ca acel ce a fost stăpîn pe o așa splendidă comoară s-o fi cheltuit pîn' la fund. Pietre scumpe trebuie să mai fi rămas în el, și desigur că în orele aceste tulburi își mai aruncau strălucirile ... fi fost atît de biruitoare și să-i fi întunecat cu desăvîrșire licăritoarea lui minte. Dar îngerul căzut se strecura în mulțime și pornea iarăși singur, înalta lui statură se încovoia ca de greutatea aripelor ce le purtase odată și se pierdea ca o umbră rătăcită. Și apoi, ce preț are viața față cu atîta strălucire și ce poate moartea contra celui ce a învins-o
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... nu sunt de ajuns ca să liniștească tumultul rîului roș care aleargă fără astîmpăr în noi. El însă nu vedea acestea și, urmînd să trăiască singur, cum nu mai putea să sufere oamenii, de la o vreme nu mai putu să sufere nici pămîntul. Frumoasa natură ce se preschimbă veșnic, bogată în decoruri și în priveliști, pe care cei patru mari ... comoară o bucată de timp și apoi, într-o zi, dispăru cu desăvîrșire. Enigmatică îi rămase casa cu obloanele și ușile zăvorite, pînă ce, într-o dimineață, îmbătrînît și purtînd ca o lumină lunară pe față, apăru aducînd, spre mirarea vecinilor, un șir nesfîrșit de bolovani, de pietroaie de toate formele și în toate culorile. Visul lui ... tainicul dor născut într-însul, hotărî să înfăptuiască cerul pe pămînt. Din materialul acesta căzut din toate astrele și adunat pretutindeni, visă să-și dureze o casă, să-și înalțe o tebaidă cu sfărîmături de univers, să-și clădească o citadelă de uranoliți, un mausoleu planetar în care să se izoleze și să se îngroape ca un faraon sub o piramidă. Un singur ...
... nouă stea care răsare pe orizontul artei dramatice“. Contele se închină tinerei artiste, zicând: „Am admirat pe domnișoara din stala mea: am rupt o pereche de mănuși aplaudând-o și sunt mândru de a fi cel întâi a o complimenta“. Apoi adăugă, adresându-se direct la Dridri: „Domnișoară, ați făcut în astă-seară mulți fericiți și totodată mulți nefericiți... Cavalerii v-ar ... ardoare de arta sa, și pe fiecare zi atrăgea mai mult favorurile publicului. Autorii dramatici scriau roluri vesele pentru dânsa, siguri fiind de succes; jurnalele o lăudau numind-o DĂ©jazet II, însă camaradele sale o considerau cu invidie ca pe o rivală nesuferită. Și, în adevăr, sărmanele aveau bune cuvinte de a fi îngrijite, căci toți adoratorii lor începuseră a flutura împrejurul ... ochii parizienilor. Aceștia o numiseră regina de Saba, nume potrivit cu soiul frumuseții sale și care îi inspirase atâta superbie cât nu putea suferi nici o rivală alăturea cu dânsa. Prin urmare, chiar din seara când Dridri se urcase pe scenă, Estera simți pentru juna actriță o antipatie instinctivă, antipatie care cu timpul se prefăcu într- ...
Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului
... muze, sau cine știe de cine. Parc-aievea îmi arată o minunată grădină Unde, zîmbindu-mi, mă cheamă o pra iscusită zînă. Apoi, mergînd pe-o alee, o muzica-armonioasă Auzeam o melodie pătrunzătoare, duioasă, Mai încolo văz palaturi ; ajungînd, întrăm în ele Strălucirea, bogăția uimesc vederile mele. Cu aur și pietre scumpe era toate împodobite. Zîna ... Deci să nu rătăcesc noaptea, mă-ntorc să mă sui într-însa ; Mă-ntorc cu repeziciune, ajung podul, îl trec iară, Dar nu văz nici o trăsură, ci văz că s-au făcut sară. Ah ! și văz c-am făcut iarăși o mai frumoasă ispravă C-am căzut dintr-o ispită decît cea-ntîi mai grozavă! Căci trăsura-mi era dusă, cum se vede înainte. Iată-mă și-n altă cursă, o, Dumnezăule sfinte ! Înapoi apuc cu fuga, strig, răcnesc ; cine-mi răspunde ? Compania ajunsese acum cine știe unde ! Astfel alergînd eu singur, pe-un drum, ce prin munți se-ntinde, Iată că perdeaua nopții orizontul tot cuprinde. Fiind și groaza aceasta decît cea dintîi mai mare, Încep ... fiindcă acea voie încă tot nu mai sosise Și-a cărăntinei bordeie de trecători se tixise, Au pus la cale să-i facă o
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... a mele versuri cu flacăra-ți divină, Și voi aprinde inimi, voi deștepta românul Să te aținte-n față, să te cunoască bine. Spune-mi, o, muză, toate eroicele fapte, Profunda-nțelepciune bărbatului cel mare Ce singur întreprinse și fapta-ndependenței, Și fapta de unire, cel cuget salutariu. Cine este eroul ce, credincios al legii Și patriei, re-mpinse barbari ce șiroiară ... cugetul cel mare, Însăși acea icoană lucea d-a sa splendoare Și reflecta lumina din candela de aur Ce-și înălța la ceruri o flacără-albăstruie Ce-o aprinsese prințul cu pietoasa-i mână. Eroul, după-o lungă, profundă cugetare, Își terminase ruga cea după miezul nopții Și-n jețul său purpuriu, cu fruntea p-a sa mână, În planuri ... n aromire sacră Pe cuvioși adoarme după fierbinte rugă. Așa adoarme-eroul; și serafimu-ndată Desparte de la sine pe fratele său angel, Ca pe o calitate abstrasă din substanță; Îl lasă la solia-i, și singur el, arhangel, În toată frumusețea-i în umbră se deseamnă. S-apropie d-eroul, ș-asupra lui întinde O ...
... Alecu Donici - Carele cu oale Carele cu oale de Alecu Donici O tabără de care mergea la târg cu oale A unui neguțător. El însuși cu-ngrijire le conducea în cale, Sperând de Moși s ... Deprinși fiind și maturi, mai vrednici s-arătau; Și în adevăr, carul mergea încet, ca gândul Cel încercat de grije și frământat de ani. Dar o pereche de juncani A căror venea rândul, Pe boii bine învățați Îi criticau de moarte: — Uitați-vă, boi lăudați! Vedeți — ziceau ... poarte, Ia uite la Boțolan! Se târâie ca broasca... Ia vezi alde Prian În jug cum tot se lasă; Ar vrea din el să iasă. O, Doamne! Și ce boi! Cu ce renume mare! Mai bine ar căra gunoi, Sau ar ședea la bragă, pe somn și pe mâncare... Ia să ... Cu-așa ocări, juncanii pornesc cu carul lor; Dar greutatea îi apasă; Ei să oprească vor, Și-n dreapta se cam lasă; Apoi, de la o culme, la stânga-n loc cârmesc, O culcă drept pe fugă, cât le lua piciorul, Răstoarnă oalele... și în râpă se opresc... Încât neguțătorul, Cu mâinile crucișe, la hârburi se uita Și ...