Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU NUMAI
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 1431 pentru NU NUMAI.
Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire
... drag l-ar fi pomenit. Ani ai trăit îndestui, rol măreț-ai jucat, Ai lumii stăpânitori adesea te-au vizitat: Acum acestea pe noi nimic nu ne folosesc, Iar duhu-ți nemărginit e singur ce pizmuiesc. La toate-ai fost norocit: nu crez c-atât izbuteai, De-ai fi avut să formezi limba în care scriai; Dar veacul te-a ajutat; în vremea când te ... nțeleg acei care îl ascult, În vreme ce însuși el nu se-nțelege mai mult. Altul, strigând furios că suntem neam latinesc, Ar vrea să nu mai avem nici un cuvânt creștinesc, Și lumii să arătăm că nu am degenerat; Altul ce scrie pe șleau ca preotul de la sat Zice că e deslușit, se crede simplu; iar eu Mă trag deoparte, privesc ... mai mult să vorbesc? Câte am avut de zis, Câte de tine gândesc, mă vezi că slobod le-am scris: Cât pentru noi, lucruri mari nu e să nădăjduiești; Numai acel Dumnezeu, sub mâna căruia ești, Duhul unirii de sus spre noi de îl va porni, Părerile ce se bat, el
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... și era în chip de explicație și scuză: "...te-am despovărat astfel" - îmi traducea prințul din englezește și eu trebuia să ascult cuminte și să nu-l corijez, când de multe ori, recitind textul, observam că nu reproduce fidel - "de truda de a-mi inventa noi și noi țesături de imagini, în cadrul cărora pretinzi că tot mă zărești în ... Evident, nu puteam să transcriu, dar înțelesul multora mi-a rămas în memorie, ca și unele curioase fragmente, pentru care, prefăcându-mă că nu le înțeleg, rugam pe prințul Preda să le repete. Astfel, în scrisoarea aceasta donna Alba învinuia pe Tudor Buzescu de prea multă iscusință și rapidă ... iar insistențele ei, hotărâte, imperative, pentru a-l determina să facă pasul dorit de dânsa, sunt acum de-o voință aprigă, încăpățânată, care nu se înduplecă de nici un argument, de nici o implorare. Ajunge chiar să amenințe cu ruptura dacă dorința ei nu e satisfăcută, în condițiile și la datele propuse! însă strănepotul adevăratului Preda Buzescu a știut să reziste, desigur, și cu toate că ea ... ...
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
... o târâi uniform Și nici să pot de somnul pământului s-adorm. Pustie, sură, rece și fără înțeles... Nu apăr adevărul, nu apăr un eres, Nu sunt la înălțime și nu sunt dedesupt, Cu mine nu am luptă, cu lumea nu mă lupt Să-nving eu adevărul sau să-ntăresc minciuna, În cumpenele vremii sunt amândouă una. Să țin numai la ceva oricât ar fi de mic... Dar nu țin la nimica, căci nu mai cred nimic. În manta nepăsării mă-nfășor dar și tac Și zilele vieți-mi în șiruri le desfac, Iar visurilor mele le poruncesc să ... nimeni, nimic a lor ființă. Ei dorm cum doarme-un haos pătruns de sine însuși, Ca cel ce-n visu-i plânge, dar nu-și aude plânsu-și Ș-a doua zi nu știe nimic de acel vis. Vai de acel ce ochii în lume i-a deschis! Blestem mișcării prime, al vieții primul colț. Deasupră ... medici miloși și blânzi în viață Ce parcă n-au alt bolnav decât pe cel de față. Oricui sunteți prieteni, dar orișicui îi pare Că numai ...
Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei
... uitând aceea ce cu 78 ani înainte, la 26 ianuarie 1699, la congresul de Karloveț, răspunsese solilor poloni care cereau Moldavia: "cum că țara Moldovii nu poate să le o dea să le fie lor podană, fiindcă este volnică și turcilor este închinată, iară nu cu sabia luată" [1], au iscălit după mijlocirea baronului Tugut, c. c. internunțiu la Constantinopol, diploma prin care Bucovina se da Austriei. Atunce ținutul Cernăuților ... peste fire; Ar vrea să meargă la curte, Având să-i vorbească multe, Trebi mari și lucruri înalte, Și ferman ca să-i arate. Dar nu poate pentru boală, Că nici din pat nu se scoală. Dar să ne întoarcem iarăși în odaia Beilicului. Capigebașa era în vorbă tainică cu doi boieri moldoveni veniți la dânsul într-ascuns. Nimene ... Grigore Ghica, iar tronul Moldaviei îl ocupă în a doua domnie Grigore Calimah, fiul lui loan Calimah, om tânăr și învățat. Grigore Ghica nu avu multă vreme de domnit în Țara Românească, căci, înainte încă de a primi el investitura, războiul fusese declarat între Turcia și Rusia ... ...
Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
... dânsul să slujim Dumnezeului celui putĂ©rnic și bun și întru nimica să nu lăsăm soarta diavolului, vrăjmașului lui Dumnezeu și pierzătoriul sufletelor noastre, să nu-l lăsăm să ne stăpânească el, ci totdeauna să rugăm pre Dumnezeul cel milostiv, pentru că a lui făptură și zidire suntem. Gură ... și să o deschidem și cu mare glas să lăudăm mărirea și putĂ©rea lui, iar nu în cuvinte spurcate și în vorbe scârnave, care nu să cad, nici să cuvin, de care apoi vom da și seamă la zioa cea mare și înfricoșată a judecății, la a ... și toate câte-s într-însa. Iar pre omul făcu-l viețuitoriu și împărat și biruitor tuturor faptelor sale câte sunt supt cer, și încă nu numai atâta; ci-l făcu soț și moștean și iubit fiiu și-l dărui de fu Dumnezeu și biruitor împărățiii sale cei cerești, cum iaste scris ... va da Dumnezeu pre mâna ta, pentru care însuși Domnul Dumnezeul nostru și mântuitorul Iisus Hristos ș-au vărsat sfântul sânge al său. Și să nu omori pre niminea făr’ de judecată dreaptă și făr’ de ispovedanie, ca să ...
... podar, Trage podișca de car Să mă treci la cela mal Cu viteazul ist de cal. Trage podul mai de-a drept Pân' nu-ți pun un glonte-n piept, Nu-mi fii dușman și-mi fii frate De nu vrei un glonte-n spate." Dar podarul se gândea Și cu lene se-ntindea. Dacă vedea și vedea, Jian rostul nu-și pierdea. El se aruncă înot Cu suflet, cu cal, cu tot. Calu-n apă se lupta, Iar Jianul cuvânta: ,,Decât să mă rog de ... n rost, Mai bine cu murgu-not Că și el e pui de Olt. Decât să mă căciulesc, Mai bine să haiducesc! Hai, voinice murguleț, Nu mai face părul creț, Hai la Slatina-n județ, Unde gazda ne-om afla Ș-amândoi ne-om răsufla!" Când la gazdă el sosea, Ce ... al Jianului sună așa: ,,Colea, maică,-n făgețel S-a ivit un voinicel Pe-un cal vânăt porumbel. Mă duc, maică, după el". ,,Nu te duce, fata mea, Că-i păți rușine grea. Cel voinic cu calul mic Iancu Jianul îi zic. El pe câte le-a iubit ...
... Dacă astăzi și-ar da cineva osteneala să recitească acele articole critice, ar dobândi, desigur, încredințarea că orice s-ar putea zice în contra lor, numai un singur lucru nu s-ar putea zice: că au fost dictate de un spirit antinațional. Prea aspre le pot părea la unii, prea puțin oportune la alții, prea ... cuvântul slavon există în limba românească populară un cuvânt român, cuvântul slavon trebuie să fie depărtat și cuvântul român păstrat. Vom zice dar binecuvântare și nu blagoslovenie, vom zice preacurată și nu precistă, bunavestire și nu blagoveștenie. Această regulă este de la sine înțeleasă, însă nu ne aduce folos pentru literatura laică, fiind prea puține cuvinte la care se potrivește. Mai însemnată este regula în aplicarea ei la cărțile bisericești; c ... a cunoaște și Biblia română în frumoasa limbă din secolul al 17-lea, și cronicarii noștri, și poveștile, poeziile și proverbele populare. Fără această cunoștință nu poți fi scriitor român. Și aici nu vorbim în contra acelor exagerări pe care le simțim mai toți că sunt greșeli și de care, prin urmare, nu
Grigore Alexandrescu - Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugărița"
... lângă o bunătate naturală, avea acea aplecare la faceri de bine, care o dobândise în societatea prințeselor Brâncovence; pentru biserici mai ales, nici un sacrificiu nu i se părea mare, și toată părerea de rău îi era că nu poate să închine la mănăstiri atâtea moșii câte ar fi dorit. Locul de întâlnire a călugărițelor din toate părțile era casa sa, sigure ... și înlesnirile de care ar avea trebuință. Două fete și un băiat compuneau această familie; fata cea mare, Elena, în vârstă de 17 ani, era nu numai frumoasă, nu numai că moștenise calitățile sufletești ale mumei, dar se afla încă împodobită cu învățătura câtă se putea dobândi pe acele vremi. Mulți juni s-ar fi ... întorsese de la Moldova. Acesta era timpul dorit de amorezi. Dar vai! durerea trebuia să fie cu atât mai mare, cu cât era mai neașteptată. Nu fu cu greu doamnei Corbencei să înduplece pe bărbatul său la ceea ce hotărâse în lipsă-i. Deși el nu era atât de stăpânit de fanatismul religiei, dar vedea în împuținarea copiilor un mijloc de a asigura moștenitorului său o avere mai însemnată ... ...
... Gheorghe Asachi - Oile Oile de Gheorghe Asachi Apolog Imitație Eu nu știu di ce acuma, ca în timpul cel trecut, Alte vite chiar ca omul nu au dar de limbuție? Căci în epoca străveche, cum făcutu-ni-au știut Esop, Lafonten în Franța și nu-s Cine-n Românie [1] Zburătoare, târâitoare și cvadrupede animale Discutau politici cvestii prin camere și tribunale. Pe atuncea de oi turme cu ai lor ... asemenea s-a face, Dacă cel ce au urzit-o în alt feli n-o va preface. Dar precum în toate zile nime nu s-a îndoi Că abuzuri învechite și deprinderile răle, De ar fi nepedepsite, într-atâta ar spori, Încât nu numai de lână, ce ni-ar dispoia de piele; Când asemenea sisteme pe la oameni aplicate, Între ii ar stârpi o parte pe celaltă giumătate. Așa ... Și nicicum cu starea d-astăzi de foloase în izul practic. Drept aceea, ascultați-mă! Eu espune-voi acum Alt proiect, pre care-l rumăg nu în gât ce-n capul meu, Cum că el să se adopte nu mă îndoiesc nicicum. Parlamentul fără crieri ni conduce foarte rău, Că de ...
Alexei Mateevici - Câteva colinde de Sfântul Crăciun
... că s-au tras, Soarele i-au ars... Sfânta Maria Mult se supără Și mi-l blestemă, Din gură-mi zicea: — Plop afurisit, Să nu fii rodit, Să crești tot în sus, Umbră nu mi-ai adus! Iară au plecat Și ei mi-au plecat Prin văi și vâlcele, Miriști, păpușoiști. Precista au picat, Căci s-au împiedicat De ... Și ei s-au sculat Și-ndată-au plecat Către Vithleem. Cu toții să trăim La anul și la mulți ani! II Dormiți, domni, dar nu dormiți, Florile dalbe. De-mi dormiți, de nu-mi dormiți, Florile dalbe... Faceți focul cum mai mare Și aprindeți o lumânare Ș-o candelă la icoană Și-mi ieșiți și pân-afară, De ... duce, Și-n cea dreaptă, busuioc. Crucea-i a bătrânilor, Busuiocu-a fetelor, Sănătatea a tuturor. III Sculați, stăpâni, nu dormiți, Că nu-i vremea de dormit, Ci-i vremea de-mpodobit. Scoală, stăpână, slujnicele, Să aștearnă mesele, Să umple păharele, Că vă vine Nașterea, O Naștere de ... 1912 [1] Cuvântul Leroi n-are nici o însemnare, ,,O, Leroi, Doamne" se cântă după fiecare stih pentru frumusețe. [2] Colindele Crăciunului, după cum vedem, nu ...
Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"
... sale (Revista din 1 iunie 1873, pag. 320, 321, 322): „Un no. 5 stă pus după vorba Attila în scrierea mea (pag. 2), și nu știu de ce supără pe nervosul dl Maiorescu. Oare nu este adevărată aserțiunea că lăutarii, primii cântăreți, poeți, fac istorie... pănă pe timpul lui Attila? Probeze-mi-se că nu, și va rămâne de minciună Voltaire cu opiniunea sa despre ignoranța criticilor.“ Nu am să probez că nu, și nu am să probez că da, fiindcă nu s-a vorbit nici un cuvânt despre aceasta. Singurul punct în discuție este: citarea lui Amm. Marcellinus pentru timpul lui Attila. Să relevăm ... acest mod de a face istoria a trecut și la Dacia și că persistă pănă chiar sub Attila?“ Nimeni nu a relevat vreun asemenea păcat, nu este în chestie. „Era oare permis filozofului, literatorului din Iași a nu ști cine fură barzii la gali (vezi Lucan, I, v. 27), scaldi la scandinavi etc.?... Citit-a eruditul dl Maiorescu pe Tacit? Apoi ... Attila. „Apoi ...