Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUME
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 2033 pentru LUME.
Ion Luca Caragiale - Politică și cultură
... pe câtă vreme vârtejul produs de acesta a fost extensiv, vârtejul nostru este intensiv; cum am zice, Alexandru a amețit o lume ca trombele și ciclonii călători, iar noi ne amețim singuri ca dervișii învârtitori. Firește. Statul tânăr, înființat după împrejurări, are nevoie grabnică de o societate ... vremuri. O așa societate, în urma prefacerilor politice din Europa în secolul acesta, nu o avem. La noi n-avem azi decât o strânsură de lume din ce în ce mai mare, mai împestrițată și mai eterogenă. Această strânsură de năvală, care-și schimbă fizionomia în fiece zi, care n-are ... le-au ridicat. Artă, literatură, filozofie – astea sunt monumente pe cari nici nu poate, nici n-ar avea de ce, să le ridice o lume cum e cea de astăzi la noi. * Faptul că la noi statul este aproape totul si societatea aproape nimica are o consecință foarte păgubitoare pentru ... întâmplătoare a artelor și literelor. E adevărat, după cum am spus, că, în loc de societatea așezată și-nchegată, n-avem decât o lume de strânsură, care își schimbă în fiece zi fizionomia, care nu poate avea porniri mai presus de cele strict utilitare, care nu poate avea tradiție ...
Titu Maiorescu - Poeți și critici
... și colaborare individuală. Altfel descrie lumea Goethe, altfel o descrie Heine, altfel Leopardi, altfel Victor Hugo, deși cu toții au primit impresii de la aceeaș lume. Voltaire a fost foarte capabil de a exprima lumea conform prismei sale personale, dar s-a arătat incapabil de ... propria sa formă, simțirile primite direct de la lumea reală, dar nu să-și slăbească această lucrare creatoare prin priviri de alături spre o altă lume subiectivă. Puterea lor intelectuală trebuie întrupată în opere de artă, și nu mistuită în elaborări de critică. Dacă observările de mai sus sunt legitime în ...
Ion Heliade Rădulescu - Ingratul
... schimbi și limba la scurta-ți cugetare, Prefaci creștinătatea și ceru-n orizon! N-aveai de loc rușine cu osteneli străine Să te arăți în lume: ca ciuma le strângeai; Și sănătos cu bolnav, amestec de rău, bine, Contrast de îngrozire, ca ea le infectai. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Te bolnăviși, viperă; cu brațele deschise ... în veci n-ai cunoscut: Ca jidovu-ndărătnic ce intră-n scăldătoare Schimbași costum, dar jidov și spârc n-ai prefăcut. Nu mă-ndreptez la lume să-ți spui nelegiuirea, Cu tine am de lucru; și vina tu ți-o știi; Ingrat ți-e bunul nume și însăși pomenirea, Te-a ... a curăți, Ca urmele de șarpe, și urma după tine, Cu apa cea sfințită în preajmă a stropi. Pribeag vei fi în lume, fără lăcaș, culcare, Și cin' te va atinge se va simți turbat; Nici viermii în mormântu-ți nu vor afla mâncare, Că vor muri d ...
Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 18
Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălţatului nostru domn Alexandru D. Ghica 1835 aug. 30 Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 1835 aug. 30 de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 Persoane 2 TIMPUL 3 ISTORIA 4 POEZIA Persoane TIMPUL ISTORIA POEZIA PACEA LIBERTATEA persoane tăcute COMERCIUL TIMPUL Mai vechi și decât lumea, am fost de față la zidirea ei; am văzut pe rând neamurile în zgomotul slavei și al bucuriei, în vârful strălucirii lor, și m-am uitat pe urmă și la a lor țărână zăcând în tăcerea morții, și mușchiul veacurilor înverzea dasupra faptelor mâinilor lor. Peste monumente și generații am trecut, și am văzut în urmă-mi grămădindu-se a lor cenușă și vijeliile veacurilor spulberându-o în văile uitării. În zborul meu cel repede las în urmele mele veacuri, vă aduc timpii anului, icoana vârstei voastre, fac să răsaie soarele și să apuie întru a sa slavă; și m-am uitat înapoi și am văzut veacurile de la zidirea lumii ca ziua de ieri !!? Universul întreg, pământ, stele și toate planetele se văd supuse la a mea dărăpănare, și însăși lumina acestui soare ...
Ion Luca Caragiale - Diplomație subțire - Cronică
... totdeauna, întâmplările nu sunt de atâtea nenumărate feluri cum ni s-ar părea nouă, muritorilor. Noi ne perindăm, azi unul, mâine altul; lumea rămâne tot lume; noi mereu toți alții și alții; și ea, tot ea și ea. Parcă ar fi tot nou și iar nou; și când colo ! tot aia ...
Ion Luca Caragiale - Un incident de senzație
... din Trier în ziua când, cu slujbă mare, episcopul și tot înaltul cler au dezvălit cutia în care sta închisă de mult „hlamida mântuitorului". Lume după lume a alergat... Orbi, surzi șimuți, ologi, schilozi și betegi, nebuni, apucați și capii — veneau care de pe unde, din patru părți ale ...
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile
... sădit, Crește teiul și-nflorește Și viața mi-o umbrește. Și în umbră-i cum trăiesc, Eu nu mai îmbătrânesc. Dragul mamei copilaș, Multe-n lume spune-ți-aș, Dar mă tem să nu mă lași, Ci mai dormi, mări, un pic Că ești crud de ani și mic, Dormi la ... în pripă Sunt supuse la risipă; Daruri ce le dați multora Dați-le ș-acum altora, Ci deasupra tuturora Dăruiți-i lui ceva Ce în lume nimenea N-a avut, nici n-o avea. Zâna-a treia stă pe loc, Ochii ei sunt plini de foc Și ...
... merge. Ce iluzii! Nu-nțelegi tu, din a ei căutătură, Că deprindere, grimasă este zîmbetul pe gură, Că întreaga-i frumusețe e în lume de prisos, Și că sufletul ți-l pierde fără de nici un folos? În zadar boltita liră, ce din șapte coarde sună, Tînguirea ta de ... sta să-nnebunească, Ca-n furtuna lui de patimi și mai mult să o iubească. Știe care ea că poate ca să-ți dea o lume-ntreagă, C-aruncîndu-se în valuri și cerînd să te-nțeleagă Ar împlea-a ta adîncime cu luceferi luminoși? Cu zîmbiri de curtezană ...
Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil
... va figura următoarea inscripțiune: Celor cu pâinea amară a exilului: Patria recunoscătoare. Ești om cât de ordinar, destinat a trece pe lume necunoscut? A face umbră pământului de azi până mâine? E destul să te împingă norocul a te înfrupta măcar cu alocuția ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... încât pe de o parte să ne poată emoționa prin o ficțiune a realității, iar pe de alta să ne înalțe într-o lume impersonală." [1] Am reprodus o pagină întreagă din articolul dlui Maiorescu, penrtru că ea caracterizează foarte bine modul d-sale de a scrie ... împletire metafizică nici nu poate fi spusă cu cuvintele noastre și într-o limbă lămurită. În adevăr, toate aceste ,,ficțiuni ideale", ,,emoțiuni impersonale", ,,înălțare impersonală", ,,lume impersonală", ,,ficțiuni artistice", ,,inspirare impersonală", ,,transportarea în lumea curată a ficțiunilor" pot să întunece chiar și lucrul cel mai limpede; dar în chestii ... cât se poate de personale, pentru că sunt urmarea unei ațâțări nervoase care se petrece într-un organism individual, într-o persoană. De asemenea și ,,lume impersonală" , ,,inspirare nepersonală a ficțiunilor" ar fi trebuit mai bine lăsate nemților, cărora le plac atât de mult vorbe și fraze nebuloase. Nu ...
Ștefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu
... opera-ți rămâne și duhul tău veghează Asupra țării tale în doliu-nveșmântată. În negrele amurguri, când ne-nfioară-un vaier Ca dintr-o altă lume, al păsării nocturne, Când strop cu strop, în taină, din nevăzute urne Necunoscute lacrimi alunecă prin aer, În tristele amurguri ce-mbracă-a noastre ...