Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru I SE POTRIVI

 Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 300 pentru I SE POTRIVI.

Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe

... Pe când uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiți în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc ș.c.l., toate în esc , create de diecii vistieriei, pentru că atunci între ei se plodea geniul, ședeau triști și jăleau pierderea limbii, uitându-se cu dor spre Buda sau Brașov, de unde le veneau pe tot anul calendare cu povești la sfârșit, și din când în când câte o ... adaose: — Pentru a-ți paradosi limba românească după toată rânduiala, ca să o înveți cumsecade, spre a o ști precum se cuvine, trebuie să începem de la început. Vei ști deci că limba românească are patruzeci și una de slove, care se împart în trei soiuri: glasnice, neglasnice și glasnico-neglasnice; și anume, glasnice sunt: Az, Est, Ije, I ...

 

Ion Luca Caragiale - Repausul duminical

... Costică a plătit de două ori petrecerea improvizată - și cu bani și cu spirit - ce vervă!... Din când în când, constatând că lăsam "să se răcească" paharele noastre pline, ne strigă, ridicind pe al său: - Jos repausul dominical!... Să lucrăm!... lucrați, domnilor! Iar noi, împărtășind părerile lui, lucram cu stăruință ... aproape de Piața Victoriei. - Une'e me'gem, mă, 'mboule?... știi? întreabă Costică pe birjar. - La Lăptărie, conașule; cum să nu știu? - E 'mb'avo! i răspunde Costică; și pe urmă cătră mine: auzi ce ide' f'umoasă a'avut 'mbou! Dar celelalte două birji nu se văd în urma noastră. - Ne-a t'ădat, ca niște lași, ne' Iancule! Aerul de la Șosea ne face mult bine. Ajungem la ... înaintea noastră, ne așteaptă; ei nu puteau crede că i-am trădat ca niște lași. Câte un pahar de șampanie, la botul calului! - etc.!! etc.!!! Se face ziuă... Rândurelele au și plecat la vânătoare... Reintrăm în Capitală, în căutarea unui jvarț cu cognac fin... Am găsit... Ciudat efect face cafeaua tare ... limba... Ieșim... E lumină mare... O aglomerație... Un accident?... Să anunțăm Salvarea!... Ne apropiem... Un cetățean șade jos pe marginea trotoarului și nu vrea să

 

George Topîrceanu - Problema râsului și humorul românesc

... la un doctor de nervi din Roma, s-a prezentat într-o zi un pacient necunoscut, un om cu figura tare tristă, care se plângea că, de multă vreme, e atins de o afecțiune sufletească deprimantă, de o melancolie cronică. Rând pe rând, marele psihiatru i-a prescris diferite leacuri: odihnă..., aer curat..., băi reci..., șpriț la gheață... Degeaba! Pacientul se întorcea de fiecare dată tot mai trist, mai sinistru, mai... incurabil decât oricând. În cele din urmă, doctorul i-a zis: — Am încercat cu d-ta toate leacurile, toate procedeele, toate mijloacele de înveselire. Nu mai rămâne să-ți recomand decât ... spune el: „Efectul povestirii humoristice atârnă de chipul cum ea este povestită: al celei comice atârnă de subiect. Povestirea humoristică trebuie povestită grav; povestitorul se silește să ascundă punctul ce i se pare în stare să provoace râsul.â€� Mille, autorul unei antologii a humoriștilor francezi ... să provoace râsul se numește humoristică.â€� Se ...

 

Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu

... așa sfântă dreptate? Eu, nefiind îngrijit despre aceasta, fără mustrare am alcătuit următorul Acatist, întru cinstea celui ce a vroit a se face vrednic unei asemene cuvântări. Începutul facem cu zicerea:"Doamne, răsplătește". Cuprins 1 ACATIST 1.1 Icosul 1 1.1.1 Condacul I 1.2 Icosul 2 1.2.1 Condacul II 1.3 Icosul 3 1.3.1 Condacul III 1.4 Icosul 4 1.5 Condacul ... datorie să nu întinzi crimele pe soarta compatrioților tăi; pentru aceasta după vrednicie auzi de la noi unele ca aceste: Bucură-te, zid în care se sprijinesc relele nenorociților! Bucură-te, liman în care se oploșesc relele dureri ale osândiților! Bucură-te, Maică din care izvorăsc păraile cele otrăvitoare! Bucură-te, inimă care porți lăcomie de prisos! Bucură-te, suflet ... mai mârșavi și mai necunoscători a celor ce ne fac rău sau bine, deci, pentru ca în viitorime șezătorii pe scaunul tău să se ferească de a se face și ei părtași acestei cuvântări, strigăm cu însetare: Bucură-te, cauză al cărei efect stinge bucuria muncitorilor de pământ! Bucură-te, mană ce îndestulezi ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... a trebuit să vorbească ca Lumina să se facă.â€� În liniștea acelei seri primăvăratice, sirena unui vapor săgeta aerul cu fluieratul ei strident. Tânărul se trezi, în vreme ce o adiere parfumată de trandafiri și garoafe îl întâmpină. Adrian se îndreptă spre marea alee care se întinde de-a lungul malului înalt ce domină portul și Dunărea. El se opri un minut pentru a privi miile de lămpi electrice care scânteiau pe vapoarele ancorate în port și pieptul i se umflă într-un nestăpânit dor de ducă. “Doamne! Ce bine trebuie să fie să te găsești pe unul din aceste pacheboturi, care alunecă pe ... și el o țigară, dar de îndată ce era servit, în loc de a înapoia tabachera cu mulțumire, el o băga în propriu-i buzunar, care era spart, de unde ea îndată cădea, rostogolindu-se pe pământ. Atunci se repezea, o ridica, o ștergea, se scuza, și voind s-o bage în buzunarul proprietarului, el o scăpa pe de lături. Biata cutie, care era din metal nichelat ori din carton ... l în ochi cu o privire limpede, liniștită și stăpânitoare, cum facem când ne uităm în bunii și naivii ochi ai unui vițel. Atunci el ...

 

Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano

... nel silenzio Alta la notte e bruna [1] Cine este iarăși acela care, după ce au ascultat acest rochent (?) scris în limba angelilor, să nu se transpoarte de la un sentiment de durere la altul de bucurie și de speranță, cînd frumosul suflet al Luciei, ușurat oarecum de suferință, se avîntă pe aripile speranței către un viitor mai ferice, cîntînd acel frumos allegro scris de celebrul compozitor pe versurile: Quando rapita in estasi ... decît a esprima scheletul notelor scrise de Donizetti, iar nu sublima idee a acelui compozitor. Cauza nu fu decît vocea sa ce se împarte în trei colori, adică în note ce nu se aud bine, în note răgușite și în note zbierătoare; cu asemenea calități, ajutat și de o pronunțare urîtă, el reuși pe deplin a masacra ... luxul scoțez. Înainte de a închide această revistă muzicală, ne permitem a zice două vorbe spre justificarea ei, pentru taxarea ce i se face de foarte pasionată. Noi nu criticăm ca să scrim, nici scrim ca să facem paradă de noi, sau spre a ne face ... ...

 

Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade

... încercarea lui de a obișnui precum însuși spune a obișnui și întru limba românească aceeași poezie, mai ridicată și subțire cum se află la alte neamuri nu cade niciodată în prostească imitație. Din Budai-Deleanu și din Beldiman se pot cita versuri în care își află glas, original pentru întâia oară, verva satirică în poezia noastră. La Budai-Deleanu cu o muzicalitate surprinzătoare, la ... Iar iubitoare-aievea-n vis Voind a fi în viață, Ca liliacul cel închis Albul câștigă față. Dar duhul tău eu socotesc Că i-ar da mii de fețe, Prin acei ochi ce mult vorbesc; Și poate mult să-nvețe. Și-albu-ți arată-n adevăr Acum pe neașteptate ... poet român modern, un poet care, cum spune un admirator absolut al lui Cârlova, sparge formulele unei tradiții, ar fi de ajuns, zicem, ca să-i acordăm lui Iancu Văcărescu acest loc. Dar și prin alte versuri ale sale, acest poet se arată că a trecut departe peste cântecele lăutărești și improvizațiile anacreontice, peste poezia ușoară, sentimentală și senzuală. Este ciudată, în adevăr, insistența de ... ...

 

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul

... fată din sat, însă cuvintele lui erau pentru mine o tainică poruncă care părea că vine de sus. M-am dus drept la Catrina și i-am spus voia tatei care acum era și a mea; iar ea nu-mi răspunse nimic, ci se înroși ca focul și plecă ochii în jos. Aș fi voit să o sărut ca altădată, pe când mă hârjoneam cu dânsa la scrânciob, dar ... lipsească. — Ascultăm!... răspunserăm toți punând mâna la coardă. Apoi ieșirăm din primărie spre a ne duce fiecare la casele noastre. Neculai Drugă se apropie de mine și-mi zise: — Ai auzit, Andrei?... Trebile se-ncurcă. Nu-i a bine. — Bine, rău, n-ai ce face, răspunse Vasile Grăunte; dacă-i poruncă s-a mântuit. Zi că nu-ți e tată, vorba ceea. — Ș-apoi, ce mai la deal la vale, adause Petrea ... putem oare să ne ferim de ce-i scris să fie?... Câți se întorc sănătoși din bătălie și câți mor acasă pe cuptor? Asta nu-i

 

Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie

... a face o carte sau o broșură mă umplu de fiori, necunoscute oamenilor fericiți care n-au căzut niciodată în ispită de a se numi autori, ca să ia un rang pe polițele librarilor; căci fiecare autor ce se tipărețte, o dată sau de două ori, și face a se vorbi de dânsul, parcă ar lua o îndatorire către public, și fiecine se crede în drept a-i cere socoteală de întrebuințarea timpului, când el, ce ar putea să facă la mulți aceeași întrebare, n-are curajul nici a deschide gura ... citi un ordin al casei, în care îl dojenea strașnic pentru cererea lui și îi poruncea să nu mai dea crezământ la minciunile surugiilor, care se silesc să-i dovedească pentru interesul lor că sunt caii slabi. "Neputând îmbunătăți starea cailor, urmă căpitanul, mă silesc să îmbunătățesc pe a mea și a ... Este la rândul lui ucis în lupta de la Viișoara de o armată turcească, adusă de boieri împreună cu un nou domnitor, Vlad "Înecatul", care se sfârși în undele Dâmboviței, alegătorii prinților, ca să înceteze neunirea ce domnea între ei, deteră tronul acelui boier din Slatina, și Vintilă ...

 

Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești

... de Mellin!... Probabil că verva epigramistului strânsese în cleștele ironiei sale neînduplecate mâna delicată a lui Ronsard, chiar în fața regelui. (Nu vi se pare că istoria se repetă și că epigramiștii își continuă obiceiul la dejunurile recente de la palatul regal?) Mellin de St. Gelais a murit pe la 1588 ... și epigramă, mai toate genurile literare. Aici vedem cum presa de partid, când e condusă de un fruntaș politic, combătând un regim advers, caută să i se substituie. Presa e azi și oda de odinioară și ditirambul, care s-a perimat nu din lipsa de epitete, ci din lipsă de ... tind să dispară, înghițite de noua sensibilitate ieșită din ciocnirea războiului cu ideologia dezamăgită a unei tinerimi nesatisfăcute, jurnalismul prinde aripi noi și se impune printr-o cultură modernă, prin îndrăzneală, talent și curaj. Presa a devenit trâmbița de aur a reputațiilor care se ridică și epitaful gloriilor care se duc. S-o salutăm dar cu multă simpatie, mai cu seamă când e naționalistă, creștină și monarhică. După această digresie cam largă, să revenim la ... ...

 

Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga

... Te-a-ncins cu lanțuri împăratul," și cu cît expresia e mai măsurată, cu atît impresia e mai adîncă. Vechiul adevăr : prin strigăte violente se risipește emoțiunea și dispare, prin vorba stăpînită se păstrează și crește. Și, poate, cea mai frumoasa. strofă a mult admiratei poezii este aceea în care o priveliște descrisă ne încîntă în ... o garanție a existenței sale etnice ; în lăutarul șl cîntărețul de la sat, în opoziție cu cel înstrăinat din oraș, pe omul ce-i însuflețește și-i răspîndește cîntecele naționale. Pe cînd la noi, în regatul român, nici preotul, nici învățătorul nu au misiunea specială de a apăra neamul în ... ușor genunchii Și ușor să-ți pleci grumazul, Și pe umerii vioarei Tu să-ți lași domol obrazul. Și să cînți un cîntec, Laie, Cum se cîntă-n sat la noi Cînd se tînguie ciobanul După turma lui de oi. Povesti-va atunci struna înălțimilor albastre Vremea lungă cîtă jale Scris-a-n sufletele noastre. S ... alta lumea, vere, Cînd ne zice Laie Chioru. Laie Chioru — bată-l Domnu ! — El nu vede toate celc ; Din lăută două știe : Una-i ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>