Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI LĂSAT SĂ AȘTEPTE
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 574 pentru FI LĂSAT SĂ AȘTEPTE.
Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu
... două rînduri, de oștile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua oști turcești și se înturna acum sa izgonească pre răpitorul Tomșa și să-și ia scaunul, pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vîndut de boieri. Intrase în Moldavia, întovărășit de șepte mii spahii și de vreo trei mii oaste de strînsură. Însă pe lîngă aceste, avea ... mai lăsat vii, numai frica morții îi mai ține, dar cum vor vedea că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga și-l vor lăsa. — Să deie Dumnezeu să n-aibi nevoie a face ceea ce au făcut Mircea-vodă la munteni; dar ți-am mai spus, eu îi cunosc pre boierii ... domnie, în care el nu avusese vreme a-și dezvălui urîtul caracter. Boierii însă tremurau. Ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiți: știau că norodul îi urăște, și pre domn că nu-i iubește. Îndată ce sosise, Lăpușneanul porunci să împle cu lemne toate cetățile Moldaviei, afară de Hotin și le arse, vrînd să strice prin aceasta azilul nemulțămiților, carii de multe ori, subt adăpostul zidurilor acestora, urzeau comploturi și ațîțau revolte. Ca să ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... om aspru. Nu le-ar fi iertat o dată cu capul. Se duseră, deci, și povesti împărătesei toată întâmplarea, și se rugară de dânsa, ca să intre ea la împăratul cu mijlocire de iertare. Când auzi împărăteasa de cele ce se întâmplase, se luă cu mâinile de păr. Ea zicea că ... ca să rămâie cineva însărcinată din vedere. Vezi că ea știa cum merg lucrurile în lume. Și la o minune ca aceasta nici că se aștepta. Lucrurile nu puteau rămânea mult timp acoperite. Împărăteasa, de silă, de milă, fu nevoită a spune împăratului toată șiretenia. Când auzi împăratul de ... întâmplare, mai cu seamă, gândea el, că va fi barim o slugă în curte care să ție de urât mă-sii, în lipsa lui, și să-i dea ajutor în trebile casei. Nu-l cunoscu că este zmeu, când îl văzu, atât de bine știu procletul a se schimba ... căzut pe capul meu pribegesc de sunt atâți mari de ani. - Eu știu un leac pentru boala dumitale, stăpână; dară n-are cine se duce să-l aducă. Și îi spuse o sumedenie de minuni ce făcuse leacul ce zicea că ar ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj
... În taină.) Să vă spun una? Soțul meu nu-i pe aice? Mi-a făcut curte, berbantu, tot drumul și, zău, între noi să rămâie... dacă nu mi-ar fi fost de ighemonicon, mai că... mai că... UN GLAS DE LA GALERIE: Aferim, cucoană Chiriță! CHIRIȚA (adresându-se către capelmaistru): D-apoi cum socoți, domnule ... până a nu pleca. Bată-l vântu de baron! Mare ghiduș era și nostim! (În taină.) și el s-a cercat să mă curtenească o bucată de drum, dar geaba... n-a catartosit să mă scoată din minte... Cum?… Nu credeți?... Alei! Dar să n-am parte de Bârzoi dacă vă ascund ceva... Ba încă să vedeți: trecând odată pe sub o hrubă lungă care-i zic tunel, și găsindu-ne prin întuneric, șoacăța de baron și-a întins ... volintir la Ipsilant. Cu dânsu făceam supe la cafeneaua englizască, pe bulivar. Ce râsete, ce chicote! Flutur mi-a compus și un cântec... Să vi-l spun? bucuros, dar să rămâie între noi, vă rog, ca să ...
Ion Luca Caragiale - Tot Mitică
... coloare? Mitică: Coloarea vântului. * La Palatul Justiției. Mitică umblă de colo până colo prin sala pașilor pierduți. - Pe cine cauți, Mitică? - Caut un avocat, monșer, să mă apere... - Ce! ai tu proces? - Nu, monșer, să mă apere... de muște. * Mitică, plecând foarte de dimineață de la berărie: - Tot m-am hotărât eu să merg acasă... încai să-mi iau și pălăria. * În trenul de plăcere. Vagonul este plin de lume. O doamnă, intrând: - Nu mai e nici un loc liber pentru mine ... Parol?... Nu-i prea scump, domnișoară? * La restaurant. Mitică sună. Chelnerul Costică... se prezintă. Costică: Ce-a comandat don' Mitică? Mitică: Dragă Costiță, să-mi pui la grătar o costică de purcel. * Mitică a cam prea băut; e foarte ciupit, și-i vine poftă să fredoneze: "De ar fi noaptea trei coniace... M-aș... mi-ș... m-aș... mi-ș - m-aș...!" * Mitică: Amice Costică, nu mai merge cu căldurile acestea dropicale. M-am ... de protoxid de hidrogen. - ...?! - Atunci dă-mi unul de H 2 O. - ?!... - Cum? nici măcar apă n-aveți? zbiară Mitică. * Mitică șovinist: - Și când voi fi mort, monșer, nu doresc pentru ca ...
Ion Luca Caragiale - Cuvântare
... înțelesul strântei doctrine a conservării privilegiilor de clasă dominantă. Această doctrină dominantă este astăzi patent anarhică, fiindcă energiile care cresc cu vremea pretind să se amestece și ele în conduccerea afacerilor publice, dacă sunt înlăturate prea îndelung dela satisfacerea legitimei lor pretenții, atunci când natural ar fi să fie elemente de ordine, devin elemente de desordine; în loc să fie din ce în ce mai de folos progresului Statului, devin din ce în ce o mai mare primejdie pentru liniștea și siguranța lui. Doctrina ... să vă numesc Atenieni și, pe cinste, vă făgăduiesc că niciodată n'am să ajung aristocrat (ilaritate); prin urmare, nici dv. pentru mine n'o să ajungeți ginabeți și bulgari capsomani. O să vă numesc întotdeauna iubiții mei concetățeni, în dorința ca dv. să ziceți: omul acesta e un Ploeștean de-ai noștri, un om de rând ca toți oameni, iar nu un Atenian farsor (mare ilaritate,aplauze prelungite ... Ionescu, ce ?... nu numai viitorul, dar și trecutul (mare ilaritate). Ei, d-lor, aceasta mi se pare prea din cale-afară... aristocratic (aplauze sgomotoase). Înțeleg să tăgăduiești oricărui om, cât de mare ar fi, viitorul; să te îndoiești, de exemplu, că Take Ionescu o ...
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... că era din firea lui grabnic la ocară și la pedepse ca toți acei deprinși de mici a porunci și a fi ascultați. Dacă se întâmpla că, scos din răbdare de neascultarea sau obrăznicia vreunui țigan, poruncea să i se dea câteva bice la scară după obiceiul de atunci, tot el îl chema apoi la dânsul îl mustra cu cuvinte părintești și de ... acolo, căci în străinătate nu erau drumuri-de-fier decât de la Cracovia înainte, iar la noi nu erau nici măcar șosele. Trebuia vorba ceea, să-ți faci testamentul la plecare. Dar inima de tată nu cunoaște piedici când dorul o atrage. Deși știa un pic de franțuzească cât să nu moară de foame între franțuzi, își angajă totuși un tălmaci franțuz ca tovarăș care să-l călăuzească în lunga călătorie. A pus vreo zece zile logofeteasa ca să-i pregătească cele trebuitoare pentru drum. Când însă crezu el că toate erau acum prevăzute și puse la geamandan, încât nu avea decât să ordone înhămarea poștalioanelor și să plece, deodată femeia lui îi observă: — Da bine, Manole dragă, ai să mergi în străinătate cu îmbrăcămintea asta? — Da cu care? — Apoi nu te gândești că are să ...
Dimitrie Anghel - Mama (Anghel)
... ai adus. Nostalgia ce o resimt în fața marilor ape, cînd văd o pînză albă, fîlfîind ca o aripă de albatros, de la tine trebuie să-mi vie. Îngustele caice, cu șirul lor de vîslași, plecați pe rame, de aceea mă farmecă. De după marginea curbă a mărei, unde ... aci nestatornicia gîndurilor mele, de aci veșnica frămîntare, de aci fantazia de a clădi necontenit, precum clădește marea talazurile ei, ca în urmă să le dărîme iarăși. După linia aceea ai lăsat tu visurile tale de copilă, întîile tale prietenii, toate dorurile tale, pe care eu astăzi trebuie să ... care a trebuit să te urmărească atunci cînd m-ai născut pe mine, de nu mai am eu astîmpăr și nu mă pot împiedica să visez. Fără de preget, gîndul meu arde și mă chinuiește; apropierile cele mai ciudate se fac într-o clipă ; simțiri ce nu le pricep mă ... curînd și farmecul vorbelor dulci, ce le poate spune o mamă, au sunat așa de puțin în auzul meu. De copil n-am avut nimănui să spun ce mă doare, ochii mei n-au avut către cine să
George Coșbuc - Dragoste învrăjbită
... i? A luat în urmă cusătura ei Cea cu flori cămașă, soare de frumoasă Și s-a dus în pragul tindei, ca să coasă. Dup-un ceas de vreme, mamă-sa venind Nu știu ce să-i spuie, s-a crucit privind Cusătura fetei: Nu vezi că se pierde? Unde-ar fi cu galben, ai cusut cu verde; Crucile pe umăr nu le-ai dus în șir. Numără, Simino, numără pe fir; Trei le treci și două ... a fost s-audă? El a zis: Ei lasă, Pentru-atâta lucru nu fi mânioasă! Dac-am zis-o, iartă, n-am să ți-o mai zic. Ea s-a-ntors grăbită, n-a răspuns nimic Și-a plecat. Lisandru într-un ... Dar dacă iau trei? Și Simina râde: Mi le iei pe toate! Dacă-ți place, ia-le! Tu te superi, poate? Nu, Lisandre; uite, aș fi vrut, așa, Să dau Linei unul. Lasă, că-i voi da Altă dată; Lina n-are doar să piară! Dacă-i pentru asta, fac eu astă-seară Să-ntâlnesc pe Lina, ...
Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu
... privighetorile cântă așa de frumos; iară ciuhurezii, te apucă răcori de groază când îi auzi. Și cotoșmanul îi spunea pe șart toate și-l făcea să priceapă că aici, pe pământ, toate sunt cu rânduiala lor. Scorbura o ținea așa de curată, încât ți-era milă să calci pe acolo. Nici că se stăvea vreo goangă măcar pe la ei pe acolo. Cotoșmanul nu lăsa pe băiat să puie mâna pe nimic. Toate el le făcea. Băiatul se făcuse flăcău de însurat. Și-i zise pisoiul: - Stăpâne, acum ți-a venit ... după dânsa. Dară ea, mai iute de picior, îl lăsă pe urmă și veni de se ascunse în culcușul ăsta. Iară pe mine mă trimise să-i caut inima, și să-i dau în mână pe hoțomana de căprioară. Pentru aceasta am venit la d-ta, și te rog să-mi dai ajutor ca să mă întorc cu ispravă bună. - Măi, da' calendroi mi-ai mai fost! Stăpânul tău, Mătăhuz împărat, mult trebuie să fi căutat până să găsească un pușchi ca tine... - De mine zi ce vei pofti, boierule; dară să ...
... ei cu grăbire. — Minunat! zise DĂ©jazet. În curând ea va debuta pe scena „Varietăților“. Directorul este amicul meu, și el va fi preafericit de a primi în trupa lui o actriță prezentată de mine. Până atunci, draga mea, să vii în toate zilele aicea, pentru ca să-ți dau câteva lecții de declamare și să repetezi cu mine rolul prin care ai să-ți inaugurezi cariera dramatică. Dridri, fericită de astă propunere neașteptată și cuprinsă de recunoștință, apucă mâna protectriței să o sărute; însă DĂ©jazet atrase pe gingașa copilă în brațele sale și o sărută pe ochii săi umezi de lacrimi. În adevăr, după șase ... zâmbindu-le grațios, și primi un frumos buchet de roze de China aruncat la picioarele ei de însăși DĂ©jazet. Între acte juna debutantă veni să mulțumească protectriței sale, care o sărută în prezența publicului, felicitând-o de succesul ce avuse. Toate lornetele din sală să țintiră spre acea lojă, și cavalerii declarară în unanimitate că dra Marie Chataignez nu pierdea nimic din grațiile sale afară din scenă; damele însă, din ... ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie
... Ca Iacov frumos și tânăr ce-adormise la fântână, Deșteptat fără de veste de un înger lucitor, Mă chemași la luptă cruntă și ai vrut să-mi fii stăpână Și să-mi pui pe beregată uriașul tău picior... Ca Iacov intrai în luptă ș-am ieșit ca el de-asemeni, Și nici tu nu ești învinsă ... Sufletul e o poemă cu un cer nemărginit. O! dar voi, care prin viața ce pe buni și răi adapă, Treceți fără-a lăsa urme ca și câinele prin apă, Grași, pedanți, burdufi de carte și de-nvățătură goi -- Bogătași ce cu piciorul dați la inimi în gunoi, Parveniți ... luptă... Sau dă-mi viață, sau dă-mi moarte căci din somn m-am deșteptat; Ia pumnalul laș dar sigur, dacă sabia ți-e ruptă Să-l înfigi pân' la prăsele într-un suflet revoltat, Sapă-mi groapa cât de-adâncă, fă-mi dușmani chiar după moarte Când topit îmi va ... fi corpul, voi fi câmpul plin de flori, Inimile simțitoare au la piepturi să le poarte -- Voi fi ...