Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE ATUNCI

 Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 1094 pentru DE ATUNCI.

Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei

... localului, singur la o masă, în fund. Sta cu ochii aproape închiși; pentru cine n-ar fi știut că la dânsul ăsta era semnul că atunci cugeta adânc, ar fi crezut că ațipise. înaintea lui se trezea, neîncepută, o halbă, alături de o carte proaspătă cu filele netăiate : cel din urmă roman detectiv franțuzesc. îi cerui, de cum luai loc lângă dânsul, așa cum mă poftise, părerea asupra scrierilor de acest soiu, azi atât de răspândite. îl știam hârșit în meserie; îmbătrânise în slujba poliției, fiind fost mâna dreaptă a câtorva din marii prefecți de odinioară, de fandoselile și de ifosele cărora se molipsise oarecum. Deschise un ochiu ca să-mi spuie : "nu le leg". Și, după un răstimp, desfă-când pleoapele și celuilalt: "Ie ... care până atunci nu mai rostise niciun cuvânt. "Asta e văduva lui Gogu Nicolau". Gogu Nicolau?... Scotocii prin toate fundurile de sertare ale ținerii mele de minte, fără a găsi nimic legat de acest nume. Cu atât mai puțin făcea el să se înfiripe cât de aburit măcar, de ...

 

Mihai Eminescu - Egipetul

... aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese, Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese, Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor. Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-isvoară, Nilul mișc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară Cătră marea liniștită, ce înecă a ... a apei, a pustiei și a nopții măreție Se unesc să-mbrace mândru veche-acea împărăție, Să învie în deșerturi șir de visuri ce te mint. Râul sfânt ne povestește cu-ale undelor lui gure De-a isvorului său taină, despre vremi apuse, sure, Sufletul se-mbată-n visuri, care-alunecă în zbor. Palmii risipiți în crânguri, auriți de ... drumurile lor găsite Au aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun. Și se poate că spre răul unei ginți efeminate, Regilor pătați de crime, preoțimei desfrânate, Magul, paza răzbunării, a citit semnul întors; Ș-atunci ...

 

Vasile Alecsandri - Ghemiș

... Vasile Alecsandri - Ghemiş I Frunză verde de-aluniș: Tace cucul la răriș, La răriș, la cărpeniș De frica celui Ghemiș, Că de-i mic și ghemuit, Are fața de-ngrozit, Și de-i mare cât un ghem, [1] Turcii toți de el se tem. Cât a fost vara de mare, El a mas pe la coșare Cu vânăta cea frumoasă, Iapă scurtă și vânoasă, Cu dungi negre pe spinare, Și scântei de ... nu răsări zori, Ghemiș iute se trezi Și-ncepea a nechezi Cum nechează iepele, Iepele sirepele. Armăsarul l-auzea, Se-ncorda și necheza, De la iesle se smucea, Peste zid ușor trecea, Și zburând voios venea, Iar Ghemis îl viclenea Pân' de coamă-l apuca, Apoi iute-ncăleca Și numai o fugă-i da Pân' la soră-sa Manda: ,,Bună ziua, surioară! De ești bună, bunișoară, Fii de inimă voioasă Și de oaspe bucuroasă." [8] ,,Bun sosit, frate Ghemiș! Bine făcuși că veniși, Dar mai bine, zău, făceai Dacă-aice nu veneai. Că dușmanu-ți de cumnat Chiar pe cruce s-a jurat Să te dea la turci legat Pentru-o palmă ce mi-ai dat Când cu el ...

 

Vasile Alecsandri - Ce gândești, o! Margarită

... Vasile Alecsandri - Ce gândeşti, o! Margarită Ce gândești, o! Margarită de Vasile Alecsandri Ce gândești, o! Margarită, Când de visuri ești răpită Într-al nopții miez senin, Când din luna zâmbitoare Vine-o rază călătoare De se joacă pe-al tău sân? Nu crezi tu, o! Margarită, C-acea rază fericită Este gingașul meu dor, Ce-i trimis din depărtare Să ... ți aducă-o sărutare De la bietul călător? Ș-atunci, dulce Margarită, Nu te simți duios uimită L-ale razei dezmierdări? Și cu-o șoaptă de iubire Nu trimiți a ta gândire Să mă caute pe mări? Mult frumoasă Margarită! Barca mea e rătăcită Pe al mării val turbat ... mi o lacrimă iubită În acest minut amar, Dorul meu în cer s-o suie Și, ferice, s-o depuie Pe al Domnului altar! Canalul de

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... însă nu din Evreu, ci din protestant și întors la credința ortodoxă. El se strămută la Iași, unde fu mai mult timp dragomanul consulatului prusac de aici, încă o dovadă că el nu era Evreu, de oare ce pe atunci Evrei[i] nu erau primiți în funcțiile prusiene. În Iași el se căsători cu Maria Vasiliu, fiica unui fabricant de țigle din Păcurari, cu care soție născu 6 copii, care trăesc după majoritate. Din acești[a] au rămas acuma când încep a ... ales cozonaci, foarte bogat în ouă roșii. Sara tata ne întrunea în jurul lui la cetit românește sau franțuzește, căci mama învățase puțin această limbă de la tata. Mai așteptam aceste două mari zile și din pricina că atunci ni se primeneau hainele pe care tata avea totdeauna de grijă să le facă mai largi de cum cerea talia nostră «căci, spunea el, copiii cresc». În această încunjurime de muncă și de intețire intelectuală s'a deșteptat prima mea copilărie. În pensionul tatălui meu lucram alături de tovarășii mei mai răsăriți: Vasile Ureche; Alexandru Radovici și Scarlat Scheletti (acești doi din urmă acum generali în retragere), Emil Costinescu (fost ministru de ...

 

Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale)

... patimi cu foc mărturisind. Umbroasa-le poveste măreață se-mpletește La murmurul ei sumbru plutind în depărtări, Nostalgică gândirea în voie-mi pribegește Și nesfârșit de tristă, se pierde, se topește Într-un noian albastru de mistice visări... Din crudele cătușe, ce încă mă mai leagă, De omeneasca fire treptat mă dezrobesc, Înseninată mintea-mi începe să-nțeleagă, Cu-amar dezgust, a vieții zădărnicie-ntreagă Și, liberă, străină de tot ce-i pământesc, Se-nvoaltă, se-ntraripă, spre slăvi semeț se-avântă Cutezătoare, gravă, mai sus, mereu mai sus, În prada-nfrigurării ce aprig ... ști deopotrivă să mor fără căință, Chiar clipa ce-a din urmă o voi disprețui. Cât mai curând ea vie, aducă-mi alinarea De veci și voi primi-o netulburat și mut - Spre a putea respinge și-atunci înduioșarea Goni-voi amintirea și voi chema uitarea Să-mi legene sfârșitul, al liniștii-nceput. Că margini nu cunoaște păgâna-mi semeție, Afară de trufie nimic n-avut-am sfânt, Mi-am răzbunat printr-însa întreaga seminție, Și sub călăuzirea-i pășesc cu bărbăție Pe-atât de aspra cale a negrului mormânt... Cu amăgiri deșarte și seci seninătatea De ...

 

Iancu Văcărescu - Ceasornicul îndreptat

... Iancu Văcărescu - Ceasornicul îndreptat Ceasornicul îndreptat de Iancu Văcărescu Informații despre această ediție Tu, care vremea ne spui că trece, Ne aduci aminte des mortea rece, Vino acuma, ia 'nvățătură, Schimbă nedrepta ... aibă cesuri de bine. Când dar asupră-i răul se scolă, Când stăpânesce războiu sau bola, Vezi sărăcie, necaz, durere; Când vezi primejdia 'n putere: Atunci fă anul d'un sfert să fie, Ș'ăl sfert să trecă, să nu mai vie! Iar când tu vrajba vezi lepădată, De soț soția apropiată, Părinți, fii, frați 'și arăt iubire, Cum lor povață dă sfînta fire; Când a orî-căruia cuget spune Mulțumiri scumpe ... atuncea ține! Vezi a mândriei la om peire, Nemilostivă neomenire, Nelegiuire că se uneltesce, Prieteșug că se răcesce; .............................. Vezi tu un cuget fără de lege, Că sfinte noduri va să deslege, De simțiri inima când vezi secă: Fă ca minutul, anul să trecă! Când vezi dreptatea că biruesce, Când despărțiții înger unesce, Când toți Românii au cinste ... bun an visect fă-o să fie! Așa, plăcută, tu dându-mi pace, Și eu prieten al tea m'oiu face; Iar cum bați cesuri de ...

 

Mihai Eminescu - Romancero espa%C3%B1ol

... Mihai Eminescu - Romancero espa%C3%B1ol Romancero español de Mihai Eminescu Copii de pe natură Furtișagurile litterarii ale lui Cocovei Moretto sau vicleniile lui Scapin traduse-n spaniolește de Signorul Don Lopez de Poeticales Motto: Es muss auch solche Käutze geben. Istorie ciudată! Timpii se iau de păr și se trag îndărăt! Trecutul e viitor și viitorul e trecut. ­ Anul 15... a furat pe anul 1870 într-un mod ... 1870 trăia în România un scriitor care se ocupa din principiu și meserie cu chir Cocoveiu, întunecoasă bufniță ce cutreiera tribunalele României, care-n loc de cocoveau! îngâna încet și printre dinți vorba: Considerând!... Acest autor de caraghioslâcuri, moldovenește de mascarade, s-apucă-ntr-o bună dimineață sau într-o bună seară sau într-una din zile (căci două nu i-ar fi trebuit genialei ... chir Moretto c-a tradus-o de pe moldovenie pe spaniolie. I-am trimis lui Moretto o depeșăîn regiunile cerești, ca altă dată de va îndrăzni să copieze în anul... o comedie scrisă românește în anul 1870, să aibă cel puțin precauțiunea ca să puie pe doșcă: tălmăcită de ...

 

Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu

... îi visa, Tătarii s-or depărta, Păgubaș ei m-or lăsa!" II Radu iute-ncăleca, După dușmani se lua Cu sluga lui, cu Nedea, Ce de mic îi tot dădea Ajutor bun de putere Și cuvânt de mângâiere. Gonea el, mereu gonea, Gonea, nu mai ostenea, Nebăut și nemâncat, De dor mare frământat. Când a fost a treia zi, Pe tătari el îi zări, Atunci Nedea că grăi: ,,Hei! stăpâne Radule, Ascultă-mi povețele, C-acum e pe vitejie, Pe vinceală sau robie, Taie tu marginile, Eu să tai mijloacele ... aducea, Un covor le așternea, În genunchi îi tot punea Și mâneca-și sufleca, Și pala și-o ridica, Și capetele zbura, Zburau pe scări de-a dura, Când Buzești peste Căplești, Când Căplești peste Buzești. ↑ O zicătoare ce trebuie să existe de pe timpul năvălirilor de limbi străine sună așa: să fii totdeauna la mijloc de masă și la colț de țară . ↑ Românii expuși în vechime la necontenite năvăliri de limbi străine ce lasă foc și sânge în urma lor deteră barbarilor numirea de căpcâni, adică dihănii cu trup de ...

 

George Coșbuc - Fulger

... acele trei lucruri! A-nturnat La Volbură-apoi Fulger și-a spus că-i aplecat Să facă-acele lucruri. Cu drag atunci se duce La masă-i împăratul; din masa, ce străluce D-arginturi și-adamante, pahar de aur ia Și-l dă vorbind lui Fulger: Din veci dorința mea A fost măcar o dată să-mi fac voios palatul Cu ... o săruți pe margini cu drag în patru rânduri Și-atunci vei pute face tot ceea ce-ți stă-n gânduri, Căci nevăzut ești, Fulger, de ochi lumești atunci. Cu-acest sfat zboară Fulger trei coaste și trei lunci, Trei țări în tot de-a lungul, trei țări în tot de-a latul, Și-ajunge-n pace-n țara lui Negură-mpăratul. Iar când a fost aproape de curți, încetinel Pe sân a pus odorul și-n patru colțuri el Sărută năfrămuța, și-atunci simți pe tâmple Foc nobil: la fântână se duce și, cum umple Paharul său de apă, trei taberi îl pândea, Dar nici un om din taberi cu ochii nu-l vedea, El fură și se-ntoarce; fugea fugaru-n fugă

 

Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)

... petrecere a mea consista întru a mă sui pe capra unei trăsuri vechi și părăsită sub o șură deschisă din toate părțile. De-acolo priveam cu melancolie dealurile Socolei, mișcarea nourilor pe întinderea cerului, trecerea cârdurilor de cocoare prin aer, drumul vestit al Bordei ce ducea în Țara de Jos și mai ales orizontul albastru, orizontul necunoscut și plin de-o atragere misterioasă... Dorul de călătorii se deșteptase în mine de când într-o noapte doi școlari, frații Cuciuc, ne povestiseră nenorocirile lui Robinson Cruzoe, și de-atunci mintea mea devenise un muzeu de tablouri ce reprezentau corăbii sfărmate de stânci, valuri de mare umflate cât munții, cete de sălbatici care frigeau oameni pentru ospățul lor etc. Mare înrâurire au exercitat asupra imaginației mele de copil întâmplările lui Robinson povestite de frații Cuciuc! Acești elevi aveau o memorie extraordinară și aptitudine la învățătură, două calități care erau de natură a-i duce departe... dacă nu i-ar fi dus în spânzurătoarea de pe Câmpul Frumoasei, ca paricizi, îndemnați la crimă de însăși mama lor... Un rege alungat din țara lui și-o fi aducând adeseori aminte de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>