Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DA DE GOL

 Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 392 pentru DA DE GOL.

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V

... dând de prost dovadă cu dedicața lui, La voi se socotește de foarte învățat; Iar pe Damet îl credeți științelor protector. Noi frații satiri altfel de lucrurile voastre Gândim și înțelegem. Orice împrejurări De voi sunt însemnate, pătrunse-n adevăr. Prilej de râs mai mare ne-aduce o pricină Spre care țintind ochii voi laude cu sacul Turnați, și încă ziceți că nu sunt de ajuns. Eu numai pre aceia la care am slujit Când cu de-amăruntul lui Pan îi voi descrie, Un an întreg l-oi face să aibă de ce râde. Umblând din casă-n casă în traiul meu la voi, Eu mai pe toată luna stăpânul îmi schimbam, Și mai vârtos la asta ... care parte-aleargă; În danțuri desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în glod se tăvălesc. Uitând rușinea toată și buna cuviință, Se dezgolesc de haine și cu obrăznicie, Nu dau măcar cinstire la sexul rușinos. Ici unul plin de drojdii pășește șovăind, Picioarele lui slabe nu pot să-l sprijinească. Cu capul se izbește de-un zid ce-i stă nainte, De sânge umple locul și toți ...

 

Ion Luca Caragiale - O conferință

... greu și migălos? zic eu. — ... Și cere multe... Știi d-ta, domnule, câte și mai câte trebuiesc pentru ca s-ajungem la o pereche de ghete elegante ca astea? — Îmi închipui... — ... Ne trebuiesc: o cireadă de boi și de viței, o pădure de stejar și una de plută, un pogon de cânepă și altul de in, un lan de grâu, o mină de fier și câte altele! — Nu-nțeleg... — Cum nu-nțelegi? nu ne trebuiesc calapoade, talpă, față, căptușeală, ață, pap, cuie, scule?... și pe urmă ... întrebăm: «Ce este arta?»" Aci, spațiul măsurat nepermițându-mi a reproduce pe larg conferența mea, mă mărginesc a o da în liniamentele generale: „O cireadă de boi și de viței... Pasc... Iarbă... ... Pădure de stejar, unde raza soarelui nu poate pentru ca să-ndrăznească.... ... Un lan de grâu... Frumoasă e natura patriei noastre, când nu-și dezlănțuiește elementele cu furie, căci atunci este grozavă, daca putem pentru ca să... ... O recoltă de ... mele, voi răspunde încă o dată scurt la întrebarea noastră: ... Ce este arta? ... Arta este, cum am putea zice mai bine? este încercarea spiritului omenesc de ...

 

Mihai Eminescu - Dacă treci râul Selenei...

... adormită deși este ziuă. Aerul e vioriu, miroasele florilor mândre; Adormitor se ridică din oștile florilor mândre; Într-un codru măreț, unde arbor legat e de arbor, De liane ce spânzură-n aer snopii de flori, Unde prin vechii copaci-și fac albinele stupii sălbateci, Plini de faguri de miere, ce curge ca auru-n soare, Cu de ghirlănzi uriașe copaci, din a lor rădăcine Până la vârfii din nori cu liane încolăciți-s, Cari cu snopi de flori i-nconjoară, mărirea le-ngroapă. Dacă prin codri pătrunzi dai de-o vale frumoasă și verde Pe-al căreia deal se întinde o mândră grădină. Mari cireși cu boabele negre, cu frunza lor verde, Crengile-ndoaie ... boabele galbene c-aurul, Fluturii le-nconjoară ca dulci corăbioare de colori și lumini. Iară albine din bobițe crăpate sorb lamura mierei; Iar în mijloc de grădine, într-o luncă de verzi portocale Nalță-se ca într-un flor învălit palatul Selenei. Mare-i, cu zece intrări, la care duc scări înălțate Și cerdacuri în aer ... argintoase columne Și în trei caturi se-nalță palatul cu mii de ferestre Mari și boltite prin care pătrunde-o lumină albastră; Și prin bolți

 

Mihai Eminescu - Dacă treci râul Selenei

... adormită deși este ziuă. Aerul e vioriu, miroasele florilor mândre; Adormitor se ridică din oștile florilor mândre; Într-un codru măreț, unde arbor legat e de arbor, De liane ce spânzură-n aer snopii de flori, Unde prin vechii copaci-și fac albinele stupii sălbateci, Plini de faguri de miere, ce curge ca auru-n soare, Cu de ghirlănzi uriașe copaci, din a lor rădăcine Până la vârfii din nori cu liane încolăciți-s, Cari cu snopi de flori i-nconjoară, mărirea le-ngroapă. Dacă prin codri pătrunzi dai de-o vale frumoasă și verde Pe-al căreia deal se întinde o mândră grădină. Mari cireși cu boabele negre, cu frunza lor verde, Crengile-ndoaie ... boabele galbene c-aurul, Fluturii le-nconjoară ca dulci corăbioare de colori și lumini. Iară albine din bobițe crăpate sorb lamura mierei; Iar în mijloc de grădine, într-o luncă de verzi portocale Nalță-se ca într-un flor învălit palatul Selenei. Mare-i, cu zece intrări, la care duc scări înălțate Și cerdacuri în aer ... argintoase columne Și în trei caturi se-nalță palatul cu mii de ferestre Mari și boltite prin care pătrunde-o lumină albastră; Și prin bolți

 

Vasile Alecsandri - Chirița în Iași

... păstrama! CHIRIȚA: Tacă-vă gura, blăstămaților! că vă aud copilele! (La fete.) Astupați-vă urechile! (În parte.) Îi un păcat cu niște ghiorlani. (La țigancă.) Da tu, cheramo, ce stai acolo parcă clocești ouă... de-te gios să se mai ușureze trăsura. ȚIGANCA: Cuconiță, nu mă pot scoborî făr’ de scară. CHIRIȚA: Scară?... ți-oi da eu la scară, coțofană... deschide-ți aripile și sai la pământ... da doar mi-i strica cutia... c-atâta-ți trebuie. ȚIGANCA (sărind): Valeu!... că mi-am scrântit piciorul! valeu! (Sărind, scapă cutia, care se strică.) CHIRIȚA ... ți l-am făgăduit... GUGULIȚĂ: Așa! de trei ani de când mă porți cu făgăduința... CHIRIȚA (sărutându-l): Gulița mamei!... că nostim ești... nu fii de diochi... (Închide oblonul și zice surugiilor:) Hai, flăcăi, de-acum, că vă făgăduiesc bacșiș bun... câte un fifirig de om... (Căutând în culise.) Iaca poznă! da unde-s surugiii? FECIORUL: Or fi fugit!... cine știe?... la vro crâșmă poate... (În parte.) Hei, că nu-s și eu cu dânșii! CHIRIȚA: O ... fața publicului.) Mă rog, cine ține poștele?... cine-i otcupcicul ghipcanilor?... să deie ochi cu mine, dacă-l ține curăua... să-i zic două vorbe... da vorbe!... să le pomenească cât o trăi... știi?... cole... engolpion ...

 

Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută

... condei! (luându-și numaidecât seama, naiv) Adicăte, cum condei, coane Fănică?... TIPĂTESCU: Contul jidanului s-a plătit la Comitet pe patruzeci și patru de steaguri... PRISTANDA (naiv): Da. TIPĂTESCU: Ei?... s-a pus patruzeci și patru de steaguri? PRISTANDA (cu tărie): S-a pus, coane Fănică, s-a pus... Poate unul-două să le fi dat vântul jos ... TIPĂTESCU (interesându-se): Ei, ce? PRISTANDA: Jucaseră stos[1]. TIPĂTESCU: Cine era? PRISTANDA: Cine să fie? dăscălimea: lonescu, Popescu, popa Pripici... TIPĂTESCU: Și popa? PRISTANDA: Da, popa și d. Tăchiță, și Petcuș, și Zapisescu, toată gașca-n păr. Jocul era pe isprăvite... și fumărie de tutun... ișea pe fereastră ca de la vapor. Mai juca popa și cu Petcuș. Ăilalți ședeau de vorbă. TIPĂTESCU: Și Cațavencu mă-njura? PRISTANDA: Grozav, coane Fănică, pe guvern și pe dv. ... și-și număra voturile. TIPĂTESCU: Dăscălimea, popa și moflujii. PRISTANDA ... Zic: curat! De-o pildă, conul Fănică: moșia moșie, foncția foncție, coana Joițica, coana Joițica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache... (luându-și seama) babachii... Da

 

Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D

... perpendiculară pe meridian, așa căfațada templului privește drept la răsărit. Mi-ar fi cu neputință să fac o descriere completă a acestui locaș de înălțare sufletească, de mîngîiere, de credință, de rugăciune și inspirațiune. Mă voi mărgini a da puține note fugitive asupra unor amănunte și mai ales asupra emoțiunii profunde ce am simțit acolo. Castelul-templu are două aripe cu cîte un cat ... metri. El se ridică mîndru în mijlocul unei curți largi, avînd la dreapta lui, ca de streajă, niște nuci bătrîni, iar la stînga, o grădiniță de flori tinere, scăldate toată —ziua în lumina soarelui. Castelul-templu are de jur împrejur, la fiecare rînd, terase largi, împrejmuite toate cu stîlpi scurți de granit, acoperiți cu table de aceeași piatră, în stil druidic. Fațada e tot de granit cioplit fără lustru. Suindu-te pe terasa de jos, de la picioarele donjonului, dai de intrare. O muche de piatră, lată cam de o palmă, desparte vertical drept în două intrarea deschisă. Această muche e muchea ușii principale: o bucată de granit masiv, grea de ...

 

Nicolae Nicoleanu - Dor și jale

... pămînt, al cărui sore, luminos și strălucit, Te deșteptă și te culcă desolat, desmoștenit, Și pe care umbra nopții nu se 'ntinde, nu se lasă, De cât numai ca s'adormă desperarea, ce te apasă... Nu-i așa că, plin de jale și cu ochii la pămînt, Simți, că patria e 'n ceruri, libertatea într'un mormînt? Și când obosit de lume, într'un timp de nesimțire, Din amor sau din credință pentr'o mare suvenire, Ai voi, călcând țărînă unei falnice ruini, Pe altarele virtuții să te pleci și să ... piept nenorocit Suvenirea și dorința unui timp mai fericit. — Ast-fel, tristă Românie, întorcând a mea privire, Cu suspin 'mi aduc aminte de trecuta-ți fericire, Când prin drept și prin valore [1] strălucind măreță 'n lume. Nu erai numai o formă, un gol, un zadarnic nume; Căci în inimi și'n năravuri, în limbă și 'n cugetare, Se simțea fierbend puternic românesca ta suflare. În zadar, coprins acuma ... se opresce, Aud Oltul cum suspină și Dunărea cum mugesce... Însă unde sînt eroii și valorea lor divină? Unde-i vechea libertate? unde-i fala de ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului

... crede; iar când la măsurătoarea muncii, lucrul meu scade, și făina din copaie scade, și foamea copiilor crește". Se duse la arendaș. — Nu e de lucru, omule. Bătu la ușa popii. — Nu e de lucru, omule. Dete pe la un chiabur. — Am destui argați, omule. Se opri la cârciumar. — Pe rachiu, ar fi ceva de săpat. — Să fie pe mălai. — Pe mălai nu e. Și omul, întorcându-se acasă, auzi de departe: — Mamă, eu nu m-am săturat ! — Nici eu! — Nici eu! Și nici Plăvița, care mugea, colindând bătătura uscată, fără firicel de ... rotocol de hârtie. O apă de lumină se revărsa de la răsărit. Omul se deșteptă speriat, căci se facea că n-o să-i fie de-a bună până la isprăvit. "Să mă uit încă o dată în ea, se gândi el, să-l apuc bine pe spiriduș și ... uită în ea. Ce să vadă? În loc de dimon, bănuți de aur, ce luminau ca jăraticul. Omul, și speriat, și necăjit, aruncă un pumn de

 

Mihai Eminescu - Pustnicul (Eminescu)

... de-o ceară ca zăharu ­ o steauă, Diamant topit pe-oricare din făclii. Argint e-n sală și de raze nins E aerul pătruns de mari oglinzi. Copile dulci ca îngerii ­ virgine ­ Prin sală trec purtând cununi de flori; Ah! vorba înger scapă pe oricine De lungi descrieri, dulce cititori ­ Astfel acum ea mă scăpă pe mine Să zugrăvesc terestrele comori, Acele dulci, frumoase, june-scule Cu minți deșerte și ... Când unui ghiuj, cu mintea căpietă, Urât ș-avar, sinistru și pleșcan, Sau unui general cu talia naltă, Strigău și prost ca și un bou de baltă? Să cânt cum samănă de rău, impulsul În corp de înger, sufletul diform? Ironiei lui Byron să-i simt pulsul, Ori autorului ce-a scris Marion de Lorme ? Să descriu nopți romantice? ­ Avulsul Ce apele plângând le-aruncă ­ adorm Chiar îngerii ­ și în azur muiete Curg stele de-aur dulci și-mprăștiete? Și să discos dar inima femeii Suspinsă-n nopți albastre, plin- de-amor? Ah, a ei patimi au firea scânteii: În clipa ce le naște ele mor; Închideți ochii, căci păzească zeii L-a

 

Ion Luca Caragiale - În vreme de război

... un om cu dare de mână, rămas văduv, deși foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile cît se poate de bine. În timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han și o pereche de case de piatră; vite multe, oi, cinci cai, și mai avea, se zice, și bănet. Astea băteau la ochi, toată lumea credea că popa găsise vreo comoară ... ca o lumină liniștitoare peste câtetrele hotarele bântuite. Către seară se întorcea acasă, călare pe buiestrașul lui, popa Iancu. Și calul și omul erau zdrobiți de umblet. De trei zile popa alergase după daraveri de negustorie, - vindea vite și cumpăra porci. Pe unde umblase n-aflase nimica de prinderea tâlharilor. Maică-sa îl aștepta cu masa; fiul n-avea poftă de mâncare; îi era degrabă să meargă la neica Stavrache, hangiul, fratele-său mai mare. Hangiul era foarte mulțumit: om cu dare de mână, cu han în drum – mare greutate i se luase de pe suflet. Câte nopți nu dormise el o clipă măcar cumsecade, trăgând cu urechea și așteptând cu inima sărită pe musafirii ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>