Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DÂNSA

 Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 472 pentru DÂNSA.

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

... scrisoare donna Alba îi imputa lui Tudor Buzescu că într-o societate, în mijlocul căreia se găseau amândoi, el se arătase prea rezervat față de dânsa. Rezerva și-o impuseseră, e drept, anticipat, dar el păstrase o atitudine prea severă, "prea rigidă". Prea luase "ad litteram" înțelegerea prestabilită, prea dovedise lipsă ... îl îndemna cu un straniu persiflaj să-și aleagă una din ele, era curioasă să-i afle gustul, altfel i-ar fi indicat-o chiar dânsa. Dar găsea necesar, "vorbind serios", ca el să se însoare. îl sfătuia să reflecteze mai adânc la asta; ea însăși și-ar fi simțit conștiința ... rândurile radiază de bucuria răutăcioasă a descoperirii, iar insistențele ei, hotărâte, imperative, pentru a-l determina să facă pasul dorit de dânsa, sunt acum de-o voință aprigă, încăpățânată, care nu se înduplecă de nici un argument, de nici o implorare. Ajunge chiar să amenințe cu ruptura ...

 

Antim Ivireanul - Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu

... naltă decât dumnezeirea, așa nici o zidire mai covârșitoare decât acĂ©ia ce au născut pre un Dumnezeu carele s-au făcut om. Că pre dânsa o au ales Dumnezeu, mai înainte decât toată zidirea, pentru ca să-i fie lăcaș vecinic, după cum grăiaște David: Aceasta iaste odihna mea în ... Pre aceasta au văzut-o Iacov, ca o scară întărită, din pământ până în ceriu și îngerii lui Dumnezeu să suiia și să pogorâia pre dânsa. Pre aceasta o au văzut-o Iezechiil ca o ușă încuiată, prin carĂ© nimenea n-au trecut. Pre aceasta o au văzutu-o Ghedeon, ca ...

 

George Coșbuc - Draga mamei

... pe care Fată-sa-l iubea, Însă el n-avea Averi grămădite, N-avea căsi și vite; Fira deci fierbea Și mi se ciudea, Căci dânsa voia Fata-i să iubească Pe-un fecior cu stare Și cu vâlfa mare... Tot așa și iară Și-acum stând afară Fira se ciudește ...

 

Gheorghe Sion - Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț

Gheorghe Sion - Corespondenţa lui Gheorghe Sion cu George Bariţ Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț de Gheorghe Sion Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț se păstrează la Biblioteca Academiei Române din București, ms. rom. 1002, f. 232r-274r. Marcăm în paranteze drepte numerotarea filelor manuscrisului. Cuprins 1 Scrisoarea 1 2 Scrisoarea 2 3 Scrisoarea 3 4 Scrisoarea 4 5 Scrisoarea 5 6 Scrisoarea 6 Scrisoarea 1 Cernăuți, 1848, iulie 14 Domnul meu, Pe când constituțiunea Valahiei ne aducea în deliruri de bucurie și ne hotăriam cu planuri pozitiv pozitive a intra în țară, deodată primim nuvela că la 11 a curgătoarei, în deseară, rușii, în număr de 5 mii și zece tunuri, au intrat în Moldova pe la Sculeni și au intrat în Iași. Asta e pozitiv, ne‑au spus oamani care i-au văzut cu ochii. Unia scriu că pe la Leova au intrat 25 mii, pentru Valahiea. Unia scriu că au intrat și turcii, pe la Galați, pentru ca să oprească venirea rușilor în Valahiea. Dv. aceste le veți fi știind mai sigur, fiindcă Valahiea e aproape. Ce vor face românii din Valahiea, nu știu. Sântem tare îngrijiți de jertfele care ...

 

Mihai Eminescu - Gemenii

... nu-i vrednic un muritor pe lume, Când limba-i neclintită la cumpenile vremei, Toiagul meu s-atinge încet de vârful stemei Regești, și pentru dânsa te chem ­ dacă trăiești O, Sarmis, Sarmis, Sarmis! răsai de unde ești." Pe ochi țiind o mână făcliile-și întind, La sfântul foc din ...

 

Petre Ispirescu - Băiatul cel bubos și ghigorțul

... ce într-o zi se ținu vulturoaica după dânsul să vază unde tot vine el. Când privi ceea ce făcea, își zburli penele de pe dânsa și puse gând rău copilului. Ea se ascunse și stete acolo până ce plecă vulturul. Cum se duse el, vulturoaica veni la copil și cu ...

 

Urmuz - Fuchsiada

... din spuma albă a mării, fu fermecată - poate mai ales de studiile de „legato", ale căror sonorități eterice ajunseră până și la dânsa în Olymp, turburată în liniștea ei de Zeie, ea, care nu mai fusese a nimănui de la Vulcan și Adonis - păcătui acum cu ...

 

Vasile Alecsandri - Codreanul

... De moarte mi-l pregătea. Codrenaș se umilea Și popii, gemând, zicea: ,,Părinte, sfinția-ta! Mai dezleagă-mi pe dreapta Să-mi fac cruce cu dânsa, Să-mi fac cruce, să mă-nchin Ca să mor ca un creștin." Popa dreapta-i dezlega, El în sân mâna-și băga, Dalb de ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură asupra omului mort

... ia, jalea, săvârșească-se întristăciunea, că n-au murit, ce doarme. Și prĂ©cum zicea apostolii cătră Hristos pentru Lazar, așa zic și eu pentru dânsa: De-au adormit, mântui-să-va. Va așăza, fără de nici un prepus, marele Dumnezeu sufletul ei cel creștinesc în sânul lui Avraam și al ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Departe, departe Departe, departe de Barbu Ștefănescu-Delavrancea .......... sub castanii din via părăsită. Mai mulți copilași, în cămăși albe, mă înconjuraseră. Stam pe pământul cald, cu mâinile sub cap, privind adâncul cerului albastru, și povesteam. O fetiță îmi sorbea cuvintele, dând într-o parte și alta, pletele negre ce-i acopereau ochii ei mari și verzi... Departe, departe, era odată un palat de marmură lângă un lac adânc, limpede și liniștit; și în lac tremura răsturnat palatul și grădina lui cu naramzi și portocali. Și nici o lebădă nu se lăsa pe lac, nici o privighetoare nu cânta în portocali. Nimic nu se auzea în curte, nimic în palat. Ușile nu se deschideau. Porțile curții, totdeauna încuiate. Vântul nu bătea pe-aici, oprit de cine știe cine, departe de aceste locuri în veșnică odihnă. Numai, hei, uneori, la miez de noapte, s-auzea pocnind în porțile de ștejar. Porțile se deschideau țipând, ca și cum ar fi fost vii și le-ar fi bătut cineva. Cine bătea în porți la miezul nopții? Cine deschidea porțile la miezul nopții? Adormisem la umbra zidului. Pe la miezul nopții, speriat de niște lovituri înfricoșate, sării în picioare. O umbră ...

 

Constantin Negruzzi - Potopul

... scurge, ca și când nu ar mai fi, Astfel, scumpa mea Selmină, fu și trista noastră viață, Se uscă precum și roua, și cât și dânsa trăi. Dumnezeu acest puternic, a cărui suntem lucrare, Pedepsește pe dreptate pe omul cel vinovat; El ne-au făcut, el ne pierde. â ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>