Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CUVÂNT
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 1069 pentru CUVÂNT.
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale Literatura politică a lui Caragiale de Paul Zarifopol Dând drumul unui năduf, ce ar putea părea vechi și adânc, scrie Caragiale doctorului Urechia, cu data de 27 decembrie 1907, următoarele: Intrarea în viața publică mi-a fost pân-acuma închisă de boierii și de ciocoii noștri pe simpla bănuială instinctivă că n-aș fi amantul destul de fidel al sacrei noastre Constituțiuni. De ce adică astăzi, la bătrânețe, să nu fiu leal, să nu le dau dreptate oamenilor, aratând pe față de ce sentimente sunt animat față de actuala organizare de stat? De ce să nu arăt lumii cum am văzut eu împrejurările sociale și politice la care am asistat și ca istoric, nu numai ca simplu comediante. Și deși mamelucărimea mă va huidui în unison, poate să am norocul ca în mulțimea lumii cinstite, inteligente și dezinteresate, să găsesc câteva aprobări, care să mă plătească cu prisos de necazurile înlungatei mele proscripțiuni. În o scrisoare precedentă către același (9 decembrie 1907), Caragiale anunțase intenția de a scoate o foaie săptămânală în sensul broșurii 1907, cu încrederea că, acum, scrisul său, dezvelind ticăloșia politicienilor, ...
... măreț, Și-aceasta doar numai în ciudă! În ciudă și numai în ciudă, În ciuda atâtor mizerii ce sânt, Nimic nu e rangul decât un cuvânt, Și omul e aur — în ciudă! Cu pâine și sare, cu coji de mălai Trăim anevoie — în ciudă! Nebuni și mișei se răsfață ... mintea și cinstea — în ciudă! De-aceea rugați-vă Domnului sfânt, Să lupte tot omul — în ciudă! Ca mintea și cinstea să aibă cuvânt Pe lumea aceasta — în ciudă! În ciudă și numai în ciudă, Veni-va ea vremea înscrisă pe steag. Când om către om să-și ...
Titu Maiorescu - Câteva aforisme
... prisos: disperare sau ironie. * Studiul creierilor să înlocuiască știința sufletului? Cine cunoaște mecanismul clavirului poate să ghicească felurimea nemărginită a melodiilor? * Cu drept cuvânt s-a zis licență poetică, și nu licența poetului. Numai cea dintâi este iertată. * Cine are vocațiune? Cel ce în momentul lucrării se ...
... Turcia, la 1828, orașul Brăila, întărit cu ziduri, era ocupat de o garnizoană turcească. Brăilenii din baladă nu sunt decât ostași din acea garnizoană. ↑ Cuvânt turcesc ce însemnează prezent, dar. ↑ Un lăutar din satul Foltești, ce se află la coada lacului Brateș, lângă Galați, zicea următoarele versuri: Cu-o ...
Vasile Alecsandri - Ceasul rău
... zmeu!... Din bătrâni se spune Că sunt ceasuri bune Și că rele sânt. Vai de-acei ș-acele Care-n ceasuri rele Zic vre un cuvânt
Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri
Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri de Vasile Alecsandri Prințului Ion Ghica Mircești, decembrie 1883 Iubite amice, Iată-ne cu iarna în țară! Ea a sosit noaptea, pe furiș, și s-a grăbit să-și scuture cojoacele pe fața pământului pentru ca să afirmeze stăpânirea ei... A doua zi românii s-au trezit vasali acestei regine aspre ai cărei miniștri sunt crivățul și gerul, ai cărei curtezani sunt lupii și corbii, a cărei armată sunt fulgii de zăpadă și țurțurii de gheată, ale cărei palate sunt clădite cu troian. Baba cochetă și sulemenită se mirează în oglinda râurilor înghețate și poartă pe frunte-i o coroană de briliante ce te pătrunde de fiori când o privești și te preface în sloi când te atingi de dânsa. E timp de a se culege pe acasă și de a se adăposti la gura sobei în așteptarea altei regine mult mai atrăgătoare, Primăvara, care va detrona în curând pe bătrâna uzurpatoare. Sperare drăgălașă!... Ea ne face a răbda despotismul îngrozitor al iernii fără nici ...
... ai ști, iubite, cât de mult Mi-i dor ca glasul tău s-ascult, Ai veni pe-aripi de vânt Și mi-ai spune un cuvânt. Vorba fie rea sau bună, Am vorbi-o împreună, M-ai vedea, eu te-aș privi, Vorbele s-ar înmulți. Tu mi-ai spune una ... ți-aș spune multe ție Făr-de rost și chibzuire, Însă toate de iubire. Vino dar pe-aripi de vânt, Vin de-mi spune un cuvânt
Antim Ivireanul - Învățătura la sfântul părintele nostru Nicolae
Antim Ivireanul - Învăţătura la sfântul părintele nostru Nicolae Învățătura la sfântul părintele nostru Nicolae de Antim Ivireanul Eu sunt păstoriul cel bun; păstoriul cel bun sufletul lui pune pentru oi. Aducându-mi aminte de râvna cea mare și de dragostea cea multă ce are păstoriul cel bun cătră oile sale, foarte mă minunez și laud credința și dragostea inimii sale ce are spre paza lor, precum vedem că era fericitul acela și credinciosul rob al lui Dumnezeu, Moisi, carele au fost păstoriu norodului israiltenesc. Că văzând urgiia lui Dumnezeu că era foarte mare și groaznică asupra jidovilor, atâta cât li să cuveniia și pierzare, iar n-au vrut pentru dragostea oilor să fugă să se mântuiască el singur, ci, mai vârtos, după cum zice la 22 de capete la Eșire, au stătut împotriva lui Dumnezeu și cu mânie au început a-i zice: Rogu-mă, Doamne, greșit-au norodul acesta greșală mare și ș-au făcut lor dumnezei de aur; și acum, de vrei să lași păcatul lor, lasă-l, iar de nu, stinge-mă și pre mine din cartea < în > carĂ© m-ai scris. Auzit-aț râvna și dragostea cea mare a acelui păstor? ...
Antim Ivireanul - Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinții apostoli Petru și Pavel
... și spre cinstea pomenirii lor. Deci nu mă pricep ce voiu să fac astăzi, pentru ca să împlinesc lauda prăznuirii lor. Să vorbesc? Dară ce cuvânt vrĂ©dnic va putea să aducă mintea mea cea proastă și neștiința învățăturii mĂ©le, ca să poată mări, după cum să cade vredniciilor lor ... căci iaste asemănătoriu soarelui, pentru căci Pavel s-au arătat întru toate desăvârșit, asămânătoriu lui Petru. Deci cu cuviință iaste și putem să zicem acel cuvânt al Isaiei: Și va fi lumina lunii ca lumina soarelui. Și cine nu va mărturisi cum că Pavel s-au arătat asămânător lui Petru? Smerit ...
George Coșbuc - Tulnic și Lioara
George Coşbuc - Tulnic şi Lioara Tulnic și Lioara de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I De când e lumea lume și rostul vorbei rost, Domn bun, cum a fost Stâlpeș, nici nu-i și nici n-a fost Și, de-ar trăi pământul oricât să mai trăiască, Alt domn așa ca dânsul nu cred să se mai nască. Era-mpărat puternic și mare nume-avea, O țară, cât o lume, toiagu-i stăpânea, Și oști avea din plinul, și-a gurii sale graiuri, Treceau poruncitoare pe zece mii de plaiuri, Căci mejdele lui Stâlpeș băteau hotar rotund: Din granița lui Codru, ce-n preabătul afund Al Ostului domnește mulțimi ascultătoare, Trec mejdele trei sute de câmpi și văi vioare Spre munți până-n movile, pe cari le-au ridicat Bătrânii lui Crai-Verde și Vultur Împărat, De-aici apoi țin ață pe-a muntelui cunună Și dau hotar lui ținteș și craiului Fortună, Și trec pe la Crai-Sânger, se pierd apoi mai sus La Trăsnet împăratul, în margine de-apus. Așa era! și lumea de- ...
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei
... în Iași și în București! Însă mișcarea este în curând reprimată. Ocupațiunea turco-rusească vine în ajutorul reacțiunii din lăuntru. Autonomia țării redevine un simplu cuvânt, garanțiile naționale și constituționale ale tratatului de la Adrianopol se înlocuiesc prin hidoasa convențiune de la Balta-Liman, care este negațiunea a toată ...