Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEA MAI MARE PARTE
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 789 pentru CEA MAI MARE PARTE.
Alexei Mateevici - Preoțimea și poporul nostru
... şi poporul nostru Preoțimea și poporul nostru de Alexei Mateevici Grea vreme. O stare de cumpănă, o stare nehotărâtă, prin care arareori a mai fi trecut moldoveanul nostru basarabean cu toate nenorocirile lui. Știm cu toții, că scaparea noastră este numai cea mai strânsă unire între noi înșine. Știm că prin această unire trebuie să ne gătim în cel mai silitor chip de alegeri, de la care atârnă tot viitorul nostru. Înaintea noastră se desfășoară un drum neted și, mergând pe acest drum, am putea ... lor către popor, intrând în „soiuzul adevăraților ruși“, și iarăși făcând fel de fel de ticăloșii. Acest lucru face necrezarea țăranilor încă și mai mare. În fiecare obște de oameni sunt și lepădături. Asta se poate vedea întotdeauna și peste tot locul, dar mai ales în ziua de astăzi în viața noastră. Noi luăm preoțimea întreagă îndeobște și vedem cu bucurie că ea poate să fie cea mai bună tovarășă și ajutătoare a țărănimii. Mai mult: ea este datoare să meargă împreună cu țăranii. Asta trebuie s-o înțeleagă și preoții și țăranii. Preoții sunt povățuitorii țăranilor în viața lor ... ...
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)
... ce caracteriza tinerimea intelectuală de la 1848. El zice: oamenii de astăzi uită că nu au avut tinerețe. În ziua răsăririi lor, pe la 1835, cel mai tânăr din ei era mai bătrân încă decât cel mai bătrân din bătrâni. Într-un curs de 20 de ani, mai mult a trăit Moldova decât în cele de pe urmă două veacuri. Întâmplările lumii de primprejur mureau la granița țării; vălmășagul veacului îi ... repede mergeau lucrurile în societatea română. Și prețios este că nu erau numai vorbe: romanomania ajunge de prisos și ridicolă, fiindcă se născuse o cultură, cel puțin o literatură românească, ce nu mai era nici produs de simplă imitație, nici ciudățenie arhaizantă său latinizantă. Alecu Russo laudă o poezie a unui obscur oarecare, Dăscălescu, cu vorbele ... frunza verde, cântă floarea câmpului, cântă floarea muntelui... și aceste rânduri ne trimit la maniera populară a lui Alecsandri în ce are ea mai ușuratic și de gust mai îndoielnic. Acest Aurică copiliță și Româncă copiliță formează un curios disparat în corpul poemului, acordat în ton de imn sau de lamentație biblică. Ce caută ... ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII
... poată pănă dimineață Durmi fără grijă. Rânduiește Apoi împrejur străji păzitoare, Ca vrăjmașul să nu-l împresoare. Spre-aceasta el dintru toți aleasă Pe cei mai îndrăzneți și mai tari Și zisă: ,,Fiind pădurea deasă, Au știm noi de nu să-află tâlhari Întrânsa? Dăci voi să hiți cu pază, Deschiși ochii având și ... vă-apărați păn' la moarte, Ca să nu vă faceți de ocară." Așa străjile-învățate bine Să-împărțiră-în tufele vecine. [5] Drăgan care era mai viteaz, Într-un măr să sui pădureț, Călăban care n-avea bun plaz Cu părul său cel tufos și creț, Fiind mai tare din cei aleși, Să vârî-între nește spini preadeși, Iar' Șuvel după-un tufariu să trasă, Păpuc încă să-ascunsă într-o boartă A ... nu-i poveste! Îmblând o grămadă de gligani Încolea și-încoace prin păduri După hrană,-ajunsă la țigani, Și spăimântată de-atâte guri Vorbitoare, cu mare grohnire Păn' la mărul lui Drăgan fugiră. Iar' un urs carele mai nainte Sosisă-acolea și mânca mere, Spăimântat de năvala fierbinte A gliganilor, fără-îmbiere Sări pe măr în sus, neștiind Că-acolo era ... învățătură, A lovi-începură pregiur sine În toate părți cum putea ...
... cu vorba aceasta românul horăiește liniștit, măcar să piară lumea... Însă în toată această stoică liniște, inima se moaie. Relațiile zilnice se prefac mai iubitoare, mai duioase. Cât de mare este nebăgarea în seamă externă a năravurilor, la întâmplări care covârșesc închipuirea omenească și o țintuiesc într-o nemărginită neputință, un ce nespus ... obrazul, nici ochii, nici gura nu se vedea, o închipuire poporală, ca să tălmăcească că boalele sunt oarbe și seceră tot, bunul și răul, câteodată mai mult pe bunul, bătrânul și tinerețea, și pe cel nevoiaș, și cel care nu cere altă de la Dumnezeu decât viață îndelungată. De multe ori am visat chipul ciumei și pe țiganca cea naltă-naltă ca copacii ... minunată, se ridică de la metamorfoza ovidică și mărimea epică a micului poem la ceea ce inima unui om are mai simțit și mai dureros. Românul cel nepăsător, românul care, deși se veselește când lumea se sfarmă, Vâlcu întreabă cu șaga cea vicleană care o cunoaștem toți: — "He, Holeră, ce cauți ... doctorul ștabului să-mi deie vreun leac, socotind și eu că ar putea fi vreun leac. Așa-i omul!... când zidirea lumii se sfarmă,omul cel ...
Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice
... a diplomației, am plecat în misie politică la Paris, la Londra și la Turin pe la începutul lui februarie 1859. Moldova, Galiția și o mare parte din Germania erau albe de zăpadă, gerul foarte aspru, drumurile troienite, multe poduri dărâmate de sloiuri, calea foarte grea sub toate privirile, însă avântul patriotic ... Domn a colonelului Alexandru Cuza în aceste două provincii etc., acte care erau să fie discutate în viitoarele conferințe din Paris. Misie importantă! răspundere mare și spăimântătoare!... Eu, un biet țăran de la Dunăre, aveam a mă găsi în contact cu capacitățile cele mai recunoscute din Europa! cu oamenii cei mai însemnați!... Nu dar fără griji mă întrebam de voi putea să mă ridic și să mă susțin la înălțimea misiei mele?... însă găseam o îmbărbătare ... de Ruscalla. Noi, românii, îi suntem mult datori și s-ar cuveni să-l recunoaștem de cetățean român, fiind el nu numai unul din cei mai fierbinți patrioți ai Italiei, dar și unul din cei mai devotați patrioți ai României. După o lungă și interesantă conversație asupra întâmplărilor din Principate și din Piemont, amicul meu dl Ruscalla mă lăsă să mă ...
Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale
... există încă siguranța principiilor, stabilirea lor este cu atât mai de trebuință. Și mai întâi să căutăm a ne înțelege asupra părții celei mai puțin contestate din meritul literar al d-lui Caragiale care ne pare a fi următoarea: Lucrarea d-lui Caragiale este originală; comediile sale ... de vedere al chiar realității ce vor să reproducă, dacă în diferitele piese nu este un fel de monotonie a figurilor înfățișate sau cel puțin a modului înfățișării lor, o lipsă, aproape desăvârșită, a părților mai bune ale naturei omenești ș.c.l., și mărginindu-ne la relevarea meritului necontestabil al comediilor autorului nostru, putem constata și recunoaște acest merit în scoaterea și ... peripețiile unor marchizi și a unor dame cu camelii, pentru a căror înțelegere lipsește și publicului și actorilor noștri orice element mai apropiat. Dar dacă poate ni se admite de mulți cititori această parte a meritului d-lui Caragiale, este însă o imputare ce o auzim făcându-se adeseori în contră-i și care, tocmai fiindcă este ... am închipui că poezia, fie lirică, fie epică, fie dramatică, are altă esență morală decât arta în genere. Poate să o aibă într-un grad mai
Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos
... toți împărații pămîntului și le luă împărățiele, se însură și făcu trei fete: una cu soarele-n frunte, alta cu luna în spate, iar cea mai mică cu luceafărul de dimineață iarăși în frunte; și toate erau mai frumoase decît zînele munților și ale pădurilor. Aceste fete se duseră la scăldat și intrară într-o baie de marmură; dar deodată se ridică o ... sii: — Spune-mi, mamă, am avut eu alți frați sau surori? Deocamdată mumă-sa nu voi să-i spuie, dar el lăsă talpa și mai mult; atunci mumă-sa, nemaiputînd să rabde, zise: — Să știi, fătul meu, că ai avut trei surori mai frumoase decît zînele rîurilor și ale pădurilor, dar le-au răpit cei trei zmei care lăcuiesc pe tărîmul cellalt. — Spune-mi acum ce fel ... subt pod. Atunci zmeul zise: — Cum vrei, în luptă să ne luptăm sau în săbii să ne tăiem? — Ba în luptă, că-i mai dreaptă, răspunse Făt-Frumos. Apoi se luară la luptă și se luptară zi de vară pînă seara; iar cînd ajunse soarele la chindii, Făt-Frumos ... ...
Ion Creangă - Punguța cu doi bani
... înghițea la buhai, la boi, la vaci și la viței; păn-a înghițit el toată cireada, ș-a făcut un pântece mare, mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripele în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, și iarăși începe! Cucurigu ! boieri mari ... cu doi bani ! Boierul, când mai vede și astă dandanaie, crăpa de ciudă și nu știa ce să mai facă, doar va scăpa de cucoș. Mai stă boierul cât stă pe gânduri, pănă-i vine iarăși în cap una. — Am să-l dau în haznaua cu banii; poate va înghiți ... ceva de spăriet! elefantul ți se părea purice pe lângă acest cucoș; ș-apoi în urma lui veneau cârduri nenumărate de paseri, care de care mai frumoase, mai cucuiete și mai boghete. Moșneagul, văzând pe cucoșul său așa de mare și de greoiu, și încunjurat de-atâta amar de galițe, i-a deschis poarta. Atunci cucoșul i-a zis: — Stăpâne ... o omoară în bătaie! Și așa, baba cea zgârcită și nebună a rămas de tot săracă, lipită pământului. De-acu a ...
Ion Luca Caragiale - Literatura și Politica
... Ion Luca Caragiale Stimate oaspete și stimați meseni, Pentru întâia oară mă găsesc într-o adunare politică - nu e cea d-întâi la care iau parte: de douăzeci și cinci de ani, iubirea de artă m-a îndemnat să scap cât mai puține din cele ce s-au ținut la noi, - o adunare politică unde am auzit că se vorbește de altceva și mai ales că se gândește la altceva decât la treburi și izbânzi materiale. E drept că de vorbe mari - libertate, naționalitate, constituționalitate și celelalte - n-am ... o seminție primitivă, o seminție ce nuar putea avea vreodată o istorie, ci numai o istorie naturală. Un popor, ca să aibă o istorie, are mai întâi o poezie populară, apoi cronicari, pe urmă un Alecsandri, un Bălcescu, un Eminescu, trebue, și nu se poate altfel, alege... alege și pe un ... Vulcan, pe Mercur și pe Plutus, dar să-i avem ca zei slujitori; ei trebue să ne ajute ca noi să putem sluji cu cât mai multă dignitate pe Minerva și pe Apollo. Da, domnilor, așa e; gândirea - iată cea mai înaltă și cea mai ...
George Topîrceanu - Bacilul lui Koch
... gravă de specialitate. Cum, nu vă pare bine? De ce v-ați întristat? Mai așteptați o clipă, că doar n-am terminat. Pe de-altă parte, însă, găsind că-i anormal Să vă chemăm la teatru... ca s-adormiți în stal; Că somnul, în aceste condiții verticale Ș-atât de izolate ... că intră în sală-aici un urs, N-ați năvăli afară prin uși și prin ferestre Utilizând cu toții resursele pedestre? De ce? Fiindcă-i mare și foarte fioros... Bacilul lui Koch însă e mai primejdios! Dar fi'ndcă nu se vede și fi'ndcă e prea mic, Nu sperie pe nimeni... Să judecăm un pic. De-ar fi cât ... Și după lăcomie, apare cât un munte! Un monstru, un balaur încolăcit în spațiu Ce-nghite fără milă, înghite cu nesațiu Și tot nu-i mai ajunge, tot nu mai e sătul... Cu voia dumneavoastră, l-am insultat destul. Ar fi acum momentul să-l punem sub o lupă Să știm: ce formă are și ... Dar, în sfârșit, s-admitem că scârba asta mică Ar moșteni-n caracter ceva de la urzică, — Nu prea importă regnul din care face parte Cât
Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei
... săi doi coți de șișitori ca să le slujască de bretele, și pentru vârful inovației i-a silit să-și radă barba, semnul cel mai caracteristic al bărbăției! O blană frumoasă de samur învelea antereul și șalul adevărat cașemir al acelui bătrân. Capul său era acoperit de un turban alb ... că mergea la Hotin să facă revizia cetății și totodată că aducea lui Grigore Ghica v. v., domn Moldaviei, un ferman împărătesc vestitor de o mai mare statornicire a păcii încheiată între Poarta Otomană și Rusia, la Kainargi, în 17 iulie 1774. Grigore Ghica, avându-l de mai multă vreme prieten, îl primise cu cea mai mare cinste. Toți veliții boieri cu slujitorimea și cu breslele neguțitorești fuseseră trimiși înaintea lui până la Șanta, și de acolo îl aduseră cu alai în ... apropie. După ce stăpânu-său îi zise două-trei cuvinte turcești, el luă de pe alt divan un contuș greu și o basma de burungiucul cel mai subțire. Imbrohorul își dezveli brațul drept și haznetarul îl strinse tare cu basmaua mai jos ceva de cot. După aceea își lepădă turhanul și rămase numai cu un fes mic, elegant, legat împrejur cu un nemetez subțire verde. Pe ...