Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AL(A
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 2249 pentru AL(A.
Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie
... venea cu multă plecăciune să-mi ceară hârtiile, ca să vază ce am scris, fiind mari amatori de literatură; și de atunci vederea unui om al poliției îmi face impresia unei omizi ce ar cădea pe mine, adică dezgust și cutremur. Acasă mă gândii serios la datoria ce îmi dovediseră că ... Așa găsind pe Ioan Ghica cu aceeași dorință, hotărârăm să facem împreună o expedițieune, el cu un cuget de știință, iar eu ca simplu privitor al naturii sălbatice și admirator al eroilor care au zidit acele sfinte locașuri. Până a nu pleca, am găsit de cuviință să ne înarmăm cu ceva recomandații, neapărat trebuincioase ... dezlegarea, ce putea să nu vie, iată-ne într-o frumoasă trăsură (caleașcă care nu era a noastră), alergând pe drumul cel mare al poștii, trași sau mai bine târâiți de opt cai ce aveau multă greutate să se târască singuri. Ar fi de prisos să vorbesc de starea ... făcut mai deunăzi un raport la casă, arătând starea lor și cerând adăugire la hrană: iată răspunsul ce am primit". Atunci ne citi un ordin al
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei
... atribuau lui Ercul toate lucrările de vitejie făcute de sute de eroi. Mormântul acestui mare domn nu este mai puțin venerat de către români decât al lui Mahomed de către musulmani, și cultul ce românii îi păstrează s-a întins până acolo, încât mulți îi zic sfântul Ștefan, chiar ... să lăuda, ca să arăte că-i adevărat, au trimis soli la Ștefan vodă să i se inchine, iar Ștefan vodă n-au primit". Un al doile hronicar, Miron Costin, adaugă că, "la mesele și sfătuirile sale, Mătiaș se fălea că Ștefan vodă îi era ispravnic, pus de dânsul în Moldova ... lui Ilieș v [oie ]v [od ] în vremea războiului civil din 1447 și 1448. Matei Corvin se hotărî, dar, a pedepsi pe Ștefan al nostru de nesupunerea și mai ales de ridicarea armelor în contra lui. El însărcină pe Hroiot, general vestit din Transilvania, ca să intre în Moldavia ... și luară drumul țării lor, mai cu grăbire decât veniseră. Ștefan biruitor nu uită pe aprodul Purice; după ce mulțumi Dumnezeului armiilor pentru norocitul sfârșit al războiului, el făcu pe Purice armaș mare și-i schimbă numele în Movilă; noul boier merită într-atât bunătățile domnitorului, încât ajunse la cele întâi
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei
... cu un public mai numeros și mai interesat pentru istoria patriei, spre a se îndeplini, a avut trebuință de sprijinul ori al guvernului, ori al societăților învățate. Nădăjduiesc că, în privirea importanței sale, această colecție va fi bine primită de români; ca temelie a istoriei țării, ea trebuie ... unul și același. Asemene și astăzi, nu vom avea artă și literatură dacă nu ne vom adăpa în izvoarele naționalității noastre, care este religia secolului al XIX. Nădăjduiesc că prin publicarea cronicilor Moldaviei, contribuind la dezvoltarea patriotismului, voi contribui totodată și la părăsirea utopiilor care pe mulți au înșelat până acum ... Reformele blânde și graduale, îmbunătățirile serioase, răspândirea instrucției publice, respectarea dreptului tuturor claselor , îndreptarea moravurilor în familie, întărirea, statornicirea și respectarea puterii ocârmuitoare, ca organ al legii, acestea sunt singurele elemente de regenerație pentru noi. Orice schimbare silnică, orice prefacere năprasnică nu pot să ne fie decât fatale. Când revoluțiile încep ... își simte ceva activitate de spirit de a se ascunde agitației generale, cred că am găsit un mijloc de repaos în studiul serios al ...
Nicolae Filimon - Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi
... și dă cele mai bune dispozițiuni asupra artei muzicale, un oarecare Provesi Ferdinando, nume necunoscut în arta muzicală, dar carele în calitatea sa de organist al bisericii din Busseto scrisese oarecare piese de muzică, care, după cum zic unii, nu erau lipsite de oarecare valoare, se însărcină a iniția ... 1833 și putu rămînea acolo pînă la anul 1836, de-și complectă studiile sub direcțiunea ilustrului maestru Lavigna, ce împlinea pe atunci foncțiunele de capelmaestru al imperialului Teatru de la Scala. După acești trei ani consacrați unui studiu serios și neîntrerupt, în care scrise deosebite mici compozițiuni ce deteră probă de ... timp, plin numai de memoria pierderii consoartei sale, d-l Merelli prezentă lui Verdi un libret ce fusese declarat de nemuzicabil de către un maestru, al cărui nume de delicateță îl vom ține secret; acel libret era opera Nabucodonosor . Plăcu prea mult lui Verdi acest grandios argument, îl învesti numaidecît cu ... dar a prezinta înaintea publicului pe artistul mediocru subt un punct de vedere favorabil și pe cel superior în tot splendidul și putintul avînt al inspirațiunii sale, făcîndu-l să dispuie liber de meziile sale vocale și artistice. Am văzut ieșind de sub magica vargă a lui Verdi ...
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... influența ce are limba asupra stilului. Așa judecă Alexandrescu situația poeziei române. Să nu ne mirăm auzindu-l zicând că BĂ©ranger este puternicul liric al timpilor moderni; să ne amintim mai bine că Goethe avea despre acum uitatul chansonnier aproape părerea lui Alexandrescu, și să facem partea cuvenită schimbărilor ciudate ... lui e întotdeauna clar construită; lirismul aproape nul; iar singurul sentiment de care nu se sfiește a se lăsa stăpânit e îndeosebi acela al umorului. Atitudinea lui e indulgent ironică, și-i e firesc a vedea în uriciunile omenești partea poznașă. Ca material ideologic, contribuția lui Gr ... prea minunat; Dar pentr-un pustnic trăit departe De ale lumii valuri deșarte, Putem să zicem că nu e prost. Astfel ironizează Alexandrescu stilul obișnuit al poeziei de dragoste de pe atunci. Numaidecât trebuie să citâm din poeziile lui de dragoste, pentru a verifica gradul de emancipare al acestui critic de erotica vulgară: Adio! n-am cuvinte Să-ți arăt tot ce simte În astfel de minuturi mâhnit sufletul meu. E o durere ... mi-e greu. Cum vedem, nici Alexandrescu nu scapă de oarecare platitudine și are și norocul deplorabil de a uza de comodul paradox ...
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
... cu docladuri, otnoșanii, anaforale etc., scrise cu slove încălecate unele deasupra altora; căci pe atunci literele latine erau tot așa de cunoscute în neamul latin al românilor ca și hieroglifele egiptene sau ca semnele alfabetului chinez. Clasa III visa la splendorile boierilor clasei II, neputând închipuirea ei să se ridice până ... le mai rămăsese consista întru a prezenta domnului la Anul Nou o pâine mare și sare. Aceste bresle au dispărut sub vălul năvălitor al jidovilor, alungați din Rusia și Austria. În fine se pierdea în umbră, în părăsire, în ignoranță poporul!... poporul șerbit boierescului, poporul pe capul căruia toți ... țiganii numărați pe suflete, proprietate monstruoasă a statului, a boierilor și chiar a sfintei Biserici, îngenuncheați sub biciul plumbuit al nazârului, vânduți la mezat ca pe vite, despărțiți cu violență de părinții și de copiii lor, schingiuiți crunt de unii proprietari ce se intitulau creștini ... zgarde de fier cu coarne, purtând zurgalăi!... Țiganii asupra cărora puternicii zilei exercitau dreptul arbitrar de viață și de moarte; țiganii care reprezentau spectacolul înfiorător al sclaviei negre, precum țăranii români reprezentau șerbirea albă! Și între clasele privilegiate și acele dezmoștenite, un cler ignorant, superstițios, îngrășat cu mana averilor mănăstirești, aplecat ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii
... financiare și economice, dă și recenzii literare și științifice de tot felul. Într-o astfel de recenzie literară, spre pildă asupra celui din urmă roman al lui Zola, criticul gazetei îți va spune că în acest roman Zola a rămas tot cel vechi: psihologie cam exagerată, documentare prea amplificată ... fac o confuzie regretabilă între această critică-recenzie, critică-opinie, control, călăuză de altădată și adevărata critică modernă. Și dl Maiorescu vede întrucâtva rolul practic al criticii în felul cum îl vede dl Panu; dar dl Maiorescu, discipolul esteticii germane, vede lucrurile mai larg, câteodată prea larg; e mai consecvent, mai ... aprecierile ei estetice, pe de o parte ea călăuzește pașii copilărești ai literaților, iar pe de altă parte dă o direcție mai sănătoasă gustului literar al publicului. Dar cu cât se dezvoltă literatura unei țări, cu atât critica pierde din însemnătatea, din utilitatea ei. Odată formați artiștii de talent, ei nu ... adevărat artist nu se conduce după regulile stabilite de critic. Pe de altă parte, operele literare produse de adevărații artiști îndreptează mai bine gustul literar al publicului decât ar putea-o face zece critici. Deci când într-o țară se ivesc și prosperă talente ca Alecsandri, Eminescu, Creangă, Vlahuță, Caragiale și ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... noștri, toți aleșii neamului nostru au pierit în bătăliile cu turcii. Deschideți istoria, și vedeți ce era aici, la gurile Dunării, în veacul de aur al artei creștine! Din aceeași rasă de oameni mari au fost desigur și Ștefan al Moldovei, ca și Leonardo da Vinci al Italiei. Și în aceeași vreme au strălucit, fiecare aducându-și partea lui de bine pe lume. Înaintea lui Dumnezeu, în adâncimile tainice ale destinelor omenești ... a născut în satul Pitaru din județul Dâmbovița în ziua de 15 mai 1838, într-o casă fără noroc, plină de griji, unde sosirea acestui al șaselea copil de bună pictorul s-a dărâmat acum. Se cunoaște însă locul pe care era așezat, în satul Strâmbeanu, pe marginea apei ... unul din copii, călcat de o trăsură, și cum fața bietului copilaș, plină de praf și de sânge, nu se mai cunoștea, cel dintâi strigăt al ei a fost: "Unde-i Nicu?... Cine știe ce presimțire, ce tainică vedere în viitor striga astfel din întunericul acelei spaime, din adâncimile ... în noapte muncea și ne îngrijea s-avem de toate. Surorile începeau să coasă și ele. Un frate mai mare intrase ucenic la un unchi ...
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
... codrului Floricica codrului de Constantin Stamati-Ciurea Legendă Cuprins 1 I 2 III 3 IV 4 Note I În timpul robiei poporului rusesc* gemeau sub al ei jug apăsător optzeci de milioane de suflete pe un teritoriu întins, începând de la zidurile Chinei până la malurile Nistrului, un teriÂtoriu colosal ... ca un avalanș, ca o mare ieșită, ce spărgându-și pragurile sprăvale, răstoarnă totul ce-i stă în cale. Așa și torentul furios și orb al poporului liberat zdrobi în repejunea sa impetuoasă însuși pe domesticitorul său. Toate aceste acte colosale se săvârșiră cu o așa spontaneitate, că chiar istoria s ... se, negăsind în ele plăcere, căci prin fumul orgiilor actuale le apar pe pereți cuvintele legii penale, precum le-a văzut Baltazar2 la al său banchet istoric. Se-nțelege că a trecut timpul robiei, când chiar visul celei mai criminale plăceri se prefăcea în realiÂtate fără ... stăpânul său de moarte. Din acea zi memorabilă Hrițko se făcu desăvârșit favoritul curții, primind peșcheș un strai cu prozomente poleite și denumirea de șef al vânătorilor. Astă înaintare produse invidia tuturor vânătorilor care nu-l cruțau cu cele mai veninoase luări în râs, atingându-se, dar cu pază, și de ...
Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra celebrului violonist Paganini
... mult belele-arte, chemă pe Paganini la Lucca, unde își stabilise splendida ei curte. Îl numi virtuozo de cameră și maestru dirigent la orchestul particular al principesei, înrolîndu-l în garda ducală cu rangul de căpitan, ca să poată lua parte la toate solemnitățile curții fără a se viola ... din cele mai frumoase creature ce adorna splendida curte de Lucca, se înamoră de Paganini. Acest amor, mergînd gradat pînă la puntul cel mai înalt al pasiunei și al fericirei, dete artistului nostru impulsiunea de a inventa noi efecte pe magicul său instrument. Odată promise înamoratei sale că, la primul concert ce ... amantul gelos, și totalul compozițiunei forma un dialog de amor. Aci lăsa să se auză simtemintele cele mai nobile ale junei înamorate, aci limbagiul pasiunat al amantului, cînd desperarea, cînd iarăși gelozia, după care venea accentele de bucurie și de reconciliare. Această noutate muzicală produse un mare efect asupra auditorilor, dar ... fu sublima impresiune ce produse asupra damei pasiunilor sale, care pe cît ținu esecutarea nu încetă a vorbi inimei artistului prin secretul limbagiu al ...
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... mărunte, fărămituri de adevăruri mari, și fac astfel omenirii, incapabile să priceapă de-a dreptul un geniu, serviciul de tâlmaci. În comerțul intelectual al speței, ei se-nsărcinează să joace între marii cugetători și publicul cel mare rolul micilor debitanți stabili sau ambulanți, după capitălașul lor, după tarabă sau ... mai puțin trezită, câteodată mai bine păstrată, adesea cam stricată, dar totuși e o marfa destul de bună pentru mușteriul care la izvorul cel mare al bogăției nu putea ajunge, și care poate găsi aci la-ndemână. A! dar nu! mușteriul este cu atât mai exigent și mai caprițios ... să vă spună daca pe cea mai pretențioasă aristocrată bătrână n-o împacă mai ușor decât pe o tânără mahalagioaică ageamie. Acesta este rolul teribil al mușteriului mic: să torturezepe micul debitant... Și să vezi critică de amănunte! atât mai multă autoritate cu cât mai puțină pricepere, atât mai multă imperturbabilitate ... n capul nețesălat; vânătorului îi trebuie un tomahawk, iar porcarului porumb pentru vitele de-acasă... Dar ia să nu bagi de seamă la vertiginosul mers al progresului! ia poftim de le dă a doua zi aceea ce ai văzut că le trebuia ieri. Aș! primitivul vrea acum cămăși de ...