Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN AFARĂ DE
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 532 pentru ÎN AFARĂ DE.
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!
... Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă! Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gârleanu În odaie, liniște. Liniște și-un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colțișor al casei. Și din gaura lui, din gaura de după sobă, șoricelul nu-și mai găsește locul. Parcă-l trage cineva de mustață afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza-i ... se mai joace puțin cu dânsul. Îl pune pe picioare, îl lasă să se dezmeticească, să-ncerce să fugă, și iar vrea să-l prindă în cleștele labelor. Dar ce s-aude? Un dupăit grăbit pe sală. Vai, e Corbici, câinele! Nu-i vreme de pierdut! Din două sărituri, motanul e în ocnița sobei, iar șoarecele, mirat că scapă, zăpăcit, cum poate, o șterge în gaura lui. Corbici vine, nebun cantotdeauna; în mijlocul odăii se oprește, adulmecă, lacom, mirosul de
Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran
... nțelegem și prea le înțelegem, cum le-a 'nțeles și badea Bran; că, dacă nu le 'nțelegea la vreme, ar fi dus acuma în cârcă pe nenea Stan drept acolo, sus de tot, unde vrea s'ajungă nenea d'a călare, ca vătaf deplin împuternicit al unei lumi aiurite de potopul vorbelor late, să trateze... cumva cu... cineva despre... ceva. Căci, iată, aci-i aci. Aci stă taina izbândei: în vorbele înalte, late și umflate. Ți-a dat ursitoarea, când te-a tras moașa de nas, multă istețime și ...sfială de loc ? Ai mai avut și noroc să 'nveți ceva buche ? Știi să porți condeiul ? (gramatica nu-i lipsă !) știi să le torni cât de groase pe nerăsuflate ? - atunci ți-a pus Dumnezeu mâna'n cap... Te arăți îndrăzneț mulțimii ! o iei de sus și repede; cu cât te-o înțelege mai puțin, cu atât o să te crează mai procopsit, și apoi, învârtește-o, răsucește-o, amețește ... mă, ca să mă numească Vlădică cine-știe-unde... Iaca, zic, îmi aud eu atâtea, pentruce ? pentru două-trei biete coloane din ŤRomânulÅ¥, destul de blânde și ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... viața cum o simt. Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape pustii către cele două porți principale; soarele crepuscular aurea nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom aerul curat, care se ridica din nisipul de curând udat — amestec îmbălsămat de miros de flori — și se gândea la ceea ce nu putea înțelege. El nu înțelegea mai ales împotrivirea mamei sale la legăturile lui de prietenie, împotrivire care dăduse naștere la o ceartă violentă între mamă și fiul ei unic. Adrian își zicea: “Pentru ea, Mihail e un străin ... œrăsucească“ și el o țigară, dar de îndată ce era servit, în loc de a înapoia tabachera cu mulțumire, el o băga în ...
Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor
... unei lumi văratece, pline de senin, cu intimele plăceri ale iernii, cu căldura focului potolită, cu dulceața visătoarei gândiri. Afară era o vară rece ― în case oamenii știu să-și facă o iarnă caldă. Pe stradele în zadar luminate ale capitalei flăcările din fanarele cu undelemn își întindeau limbile avare în aerul rece, trecătorii umblau iute pe stradele pavate cu trunchi de stejar, luna se răsfrângea clară și argintie pe murii nalți și albi a[i] caselor, aruncând pe ele umbrele urieșe și ridicole ale ... rondă se pierdea sub părul lung, moale și negru strălucit, care era umflat în vițe naturale mari, care înmulțeau strălucirea părului. Fața lui era vânătă de albă și, fiindcă răsese fulgii de barbă neagră ce începuse a umplea părțile în josul urechii, el părea pudrat cu brumă de pe struguri; nasul era corect și plin, părea tăiat în marmur ă, ochii mari sub niște sprâncene arcate cu măiestrie erau întuneco și, dar de o coloare nedescriptibilă. Păreau negri, dar, privind bine sub lungile lor gene, ai fi găsit că sunt de un albastru întunecos, demonic, asemenea unui smarald topit noaptea. Poate că, neumbriți de gene atât de
Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar
... Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar Accident parlamentar de Ion Luca Caragiale D. ministru de externe a fost alaltăieri victima unui accident destul de neplăcut. D. Al. Lahovary, după o noapte de veghere și de studii, vine la Senat cu un teanc de note, materialul discursului d-sale în cestiunea comunală, pe care și le așază pe pupitrul ministerial. Rândul ministrului de a lua cuvântul se apropie. Ministrul vrea să-și arunce încă o dată privirile pe notele sale, fructul unei nopți întregi de studii. Dar, Dumnezeule mare! notele au dispărut. Caută-n sus, caută-n jos, nimic. Jumătate supărat, jumătate îngrozit, neștiind ce să crează, începe să-ntrebe ... reintră, venind de-afară în bancă. Ministrul de externe începe să povestească istoria notelor pierdute prezidentului, care-l ascultă distrat jucându-se cu un mototol de hârtie. D. A. Lahovary își aruncă ochii la mâinile prezidentului, și oroare! ce vede? La moment îi smucește mototolul și-l desface cu ... un fragment cu care conul Lascar rămăsese în mână ghemuindu-l și mototolindu-l din distracție. — M-ai nenorocit, coane Lascarache! exclamă exasperat ministrul de externe. Mi-ai prăpădit notele! — Îrracan de
Ion Luca Caragiale - Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul
... obiceiurile și năravurile vechi... Cu toporul, se curăță pădurea; lumea se curăță cu vremea și cu răbdare... nu așa, de azi pe mâine!..." Cam astfel de predică am ținut eu odată între patru ochi unui bărbat foarte sus-pus, și — deși, în naivitatea mea, credeam că am să-l ating și să obțiu de la el, nu vreo nedreptate, ci dreptate — mi-am răcit gura degeaba... Un bărbat excesiv de scrupulos — o adevărată anomalie într-o vreme și într-o societate, care, dacă ne putem exprima astfel... — în fine, scrupulos prea din cale-afară! Și ce așa de mare hatâr îi ceream?... Judece orcine. Săptămâna trecută, venise la mine o vară bună a ilustrului meu... E o femeie foarte de ispravă; a rămas văduvă de tânără cu o pensioară de la bărbat, și n-a mai vrut să se mărite, ca să-și poată îngriji de copil, un băiat. A muncit, l-a crescut și, după atâta necaz, l-a văzut flăcău mare cu... cariera ... de scrupulos — o adevărată anomalie într-o vreme și într-o societate, care, dacă ne putem exprima astfel... ...
Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil
... pe nesimțite un om nou... îndopândute cu pâinea amară a exilului! Când privesc prin fereastră câmpiile acoperite cu zăpadă, copacii pudruiți cu praf de gheață, cerul ascuns sub o pâclă deasă, natura moartă, viscolul ce spulberă omătul, de pare că însăși atmosfera tremură de frig, când aud șuieratul înfiorător al crivățului care stinge viața în treacătul său, mă gândesc la adevărații martiri din timpurile noastre și îmi zboară prin minte unele strofe din Pohod na Sibir. Sub cer de plumb întunecos, Pe câmp plin de zăpadă, Se trăgănează-ncet pe jos O jalnică grămadă De oameni triști și înghețați În lanțuri ferecați! Sărmani de șase luni acum Ei merg fără-ncetare Pe-un larg pustiu ce n-are drum, Nici adăpost nu are. Din când în când un ostenit Mort cade, părăsit! E lung cel șir de osândiți! — Pe vânăta lor față Necontenit sunt pălmuiți De-un crivăț plin de gheață Și pe-al lor trup de sânge ud Des cade biciul crud! . . . . . . . . . . . . . . . . Convoiu-ntreg nedezlipit Îngenunchind se lasă Pe câmpul alb și troienit Sub negura geroasă. Și stă grămadă la un ... țării noastre, care — slavă Domnului — nu murise niciodată. Cât
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... Mă uitai îndărăt; văzui palatul mic și fumuriu; apoi începui să-mi caut drumul cu ochii. Eu știam niște plopi înalți... așa venisem, din plop în plop.... unde să fie? Mă uit în toate părțile...nimic, nicăieri... Suisem niște dealuri... unde să fie? Mă uit în toate părțile... nimic, nicăieri. M-am dus, m-am tot dus, până când palatul de marmură nu se mai vedea decât ca o jucărie de copii. Și am căutat, am căutat, doar de-oi găsi o cărare umblată de picior omenesc, și nici o fâșie de drum n-am întâlnit. Și când mi se păru că palatul se șterge de pe fața pământului, o rupsei la fugă îndărăt, căci ce m-aș fi făcut în așa pustietate? Și de ce goneam, de ce palatul se ridica ușor din grădinile fumurii. Lacul e roșu ca sângele. Apune soarele. Mă rezemai de-o salcie scorburoasă și începui să mă gândesc. Mi-e foame. Ce să mănânc? Mă uitai în apă. Văzui până în fund. În aer, nici o pasăre, în apă, nici un pește. Să sar zidurile grădinii ca să fur portocale? Dacă m-oi întâlni cu ea , cu umbra pe care o văzusem intrând
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
... George Topîrceanu - Şt. O. Iosif: Patriarhale şi cântece Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece de George Topîrceanu Despre Iosif s-a spus la început că face parte din școala lui Coșbuc . Și de atunci așa a rămas. El a fost definitiv categorisit în conștiința publicului, după critica grăbită de atunci, sub această etichetă sumară și precisă. Ceea ce părea că justifică această apropiere a fost faptul că amândoi poeții aduceau în opera lor subiecte și atmosferă de la țară, și anume din Ardeal, iar Iosif venea în urma lui Coșbuc cu câțiva ani. Dar tot așa s-ar putea spune, de pildă, că păunul seamănă cu vulpea fiindcă amândoi au coadă lungă. În afară de valoarea lor prea inegală, cei doi poeți sunt profund deosebiți: prin temperamentul lor poetic, prin atitudinea în fața vieții, prin subiecte și natura inspirațiilor ca și prin însăși realizarea tehnică, nu numai stilistică, a acestor inspirații. Coșbuc era mai ales ... n-a fost un poet de talia celor mari, dar a fost din aceeași familie. Între el și oricare dintre liricii de elită nu a fost deosebire ca între opaiț și lună, ci între stea și lună: o scânteie, dar o scânteie ...
Ion Luca Caragiale - O blană rară
... Ion Luca Caragiale - O blană rară O blană rară de Ion Luca Caragiale E ger și ceață... ceață-nghețată... o vreme, să nu scoți un câine afară. Lumina fanarelor, roșie, e îmbrobodită într-o stranie aureolă irizată. În gangul palatului d-lui Psaridi, mare proprietar, arde, clipind arare, o mare lampă electrică cu arc, e ca un vis albastru și rece de poet dezgustat. Pe ferestrele mari, mate de abureală, ale palatului — ce cald trebuie să fie înăuntru! — ies, rupând pâcla groasă în bande largi și drepte, lumină și sunete armonioase și alegre. E un bal sus! Un ceas despre ziuă, și încă intră trăsuri închise pe gang ... Ce face Lucreția? — Tot bolnavă. — Dar băiatul? — Tot rău. — Daca nu-l îngrijiți!... cine strică? Și doamna Cuțopolu își lăsă molatic în mâinile ex-căpitanului blana superbă de vulpe albastră, un giuvaer, un exemplar unic în București. Apoi desfăcându-și minunatul evantail de sidef și de pene de struț, urcă, luată literalmente pe sus de un stol de fluturi nebuni, treptele scării de ...
... Dimitrie Anghel - Ex voto Ex voto de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 7. iul. 1910. p. 49—57. Prieten bun, fantomă acuma și tu, nu știu de ce-mi amintesc de tine în seara asta misterioasă... Afară fulgeră și geamurile întunecate ale odăiei mele se luminează la răstimpuri, ca de apropierea unui albastru flutur uriaș, rătăcit prin noapte. Un suflu de vînt trece și un miros tulburător de floare de tei își face loc și se strecoară în casă, adus de cine știe unde. Poate mireasma asta ce stăpînea romanticele nopți de iunie ale orașului adolescenței noastre să te fi adus cu ea, sau poate apropierea furtunei ce se pregătește să fi dat simțurilor mele îndurerate o ... și cumpere o paletă și văpselile trebuincioase cu care să-și poată agonisi traiul lui și al copiilor ce aducea cu dînsul. Din vremea aceea, în casele vechi, în rame demodate, au rămas nenumărate portrete ale boierilor de atunci, cu portul lor, chipuri blajine și triste, cu ochii limpezi de un albastru neobișnuit cerului nostru, a unui albastru pe care vremea l-a îndulcit și înseninat de mîhnirile pămîntești. Aproape toate poartă aceeași pecete, avînd parcă un aer de familie. Pinacoteca din Iași păstrează și ea dovada talentului acestui carbonar transplantat și rămas în ...