Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OR
Rezultatele 2281 - 2290 din aproximativ 2512 pentru OR.
Marius Marian Șolea - Mă înalț printre stele care cad
Marius Marian Şolea - Mă înalţ printre stele care cad Mă înalț printre stele care cad de Marius Marian Șolea Glasul meu mai are în el tînguirea după urechea cea moartă a lumii. mă înalț printre stele care cad. neatins, mi se îndoaie trupul către focul aprins. și cel mai trist cuvînt pentru rostire este cenușa sufletului meu, rămasă din trăiri în care n-a fost Dumnezeu. cu inima ascunsă în timp, adorm într-o piatră uscată de durere, rostogolită din vatră. cîndva, mai toți veți merge-n urma mea cum merge privirea în urma unei stele care își refuză
Marius Marian Șolea - Prin noaptea asta albă
Marius Marian Şolea - Prin noaptea asta albă Prin noaptea asta albă de Marius Marian Șolea Prin noaptea asta albă ca un praf politicienii umblă în haite negre și prelungi. eu am să mai trec înalt printre voi cu pomeții plini de sclipici poetic. femei singure coboară pe străzi înspre margini și vor fericire. fără să știe de ce. văd lumea arzând și poezia pieptănându-se trist. au îmbătrânit arborii orașului printre lucrurile noi, strălucitoare. rădăcinile au ieșit afară din asfaltul care a crescut până dincolo de genunchii zidăriilor. casele vechi și oamenii vechi au devenit mai mici. orașul s-a turtit. arta a devenit forma de protest a handicapaților, alteori noua artă turtește orașul. să reziști, să înțelegi, să nu faci nimic – acestea sunt marile gesturi din lumea bătută în cap de timp, de curente și de ăștia toți care umblă prin
Marius Marian Șolea - Timpul mă poartă afară
Marius Marian Şolea - Timpul mă poartă afară Timpul mă poartă afară de Marius Marian Șolea Timpul mă poartă afară din el însuși și văd că gestul omului e mascaradă a omului, vreau să determin ceva fără a fi sclavul determinării mele. aleg cuvîntul!... cu poezia renegată de tăcere, pe umeri, mă dor și rostirea cuvîntului și neputința de a crede că tăcerea clădește. iubesc lumea, dar pot să o ucid. împins de ceea ce văd în propria-mi respirare, mă uit pe mine însumi în cîmpiile de mac ale istoriei, în care în voaluri se zbenguie lumea ca o fecioară pierdută din patul palatului
Matei Milu - Vîrsta și vremea... carele toate le preface
Matei Milu - Vîrsta şi vremea... carele toate le preface Vîrsta și vremea... carele toate le preface de Matei Milu Informații despre această ediție Vîrsta și vremea... carele toate le preface, Scumpete în galantomie Și galantomie în iconomie Vrut-au și pah. Lazu să se-îmbrace, Deci gustul nu-i lipsește, Punga nu-l embodisăște, În Ies să ivește, Pe ulița mare să trăzaște, Cu 15 lei cheltuială Să facă pombă și fală Întră în sultan mezat, Cumpără un șlic albu lat, Banița în cap își trîntește Și singur să fudulește ; Iar ca să nu fie strănțuros, Își întoarce bernevici pe dos, Iar antereu și caftan Are din zilele lui Cehan, Dar conteș din zilele cui, La letopiseți nu-
Mateiu Caragiale - Întoarcerea învinsului
Mateiu Caragiale - Întoarcerea învinsului Întoarcerea învinsului de Mateiu Caragiale Iar când, sfioasă umbră, prin ceața rece-a serii Purtându-ți trista taină, de gânduri chinuit, Târziu te vei întoarce înfrânt și istovit, Spre casa părăsită în văile uitării, Tu, cel ce-ai cules floarea spinoasă-a-nstrăinării Și-a ei mireasmă-amară cu patimă-ai sorbit, La-ndemnul Amintirii ce-n prag ți-a răsărit, Nu te lăsa ca pradă să cazi înduioșării Zadarnice. Respinge deșarta-i mângâiere Și oricât de adâncă ar fi a ta durere, Trufia nu ți-o pierde, rămâi nepăsător, Nu te opri, nu plânge, și dacă-ți stau morminte În drum, treci peste ele, înnăbușe-al tău dor, Și-n neagra noapte pleacă, cu fruntea sus-
Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale)
Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale) Singurătatea de Mateiu Caragiale E-așa de greu amurgul cu zarea-nsângerată, Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbușit Se-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată, Și-atât de-apăsătoare tăcerea-mpurpurată Că simt cum plânge-n mine ceva nedeslușit. Melancolia face în pieptu-mi să tresalte Neînțelese doruri, în vreme ce-ațipind Ființa mea de astăzi, în locu-i răsar alte Vechi suflete apuse, mult mândre, mult înalte, Zguduitoare patimi cu foc mărturisind. Umbroasa-le poveste măreață se-mpletește La murmurul ei sumbru plutind în depărtări, Nostalgică gândirea în voie-mi pribegește Și nesfârșit de tristă, se pierde, se topește Într-un noian albastru de mistice visări... Din crudele cătușe, ce încă mă mai leagă, De omeneasca fire treptat mă dezrobesc, Înseninată mintea-mi începe să-nțeleagă, Cu-amar dezgust, a vieții zădărnicie-ntreagă Și, liberă, străină de tot ce-i pământesc, Se-nvoaltă, se-ntraripă, spre slăvi semeț se-avântă Cutezătoare, gravă, mai sus, mereu mai sus, În prada-nfrigurării ce aprig mă frământă Renasc cel de-altădată, acel ce nu-l încântă Decât singurătatea, dar singur, totuși, nu-s. Căci dacă, dus pe gânduri, m-asez lângă ...
Matilda Cugler-Poni - Întoarce înc-o dată
Matilda Cugler-Poni - Întoarce înc-o dată Întoarce înc-o dată de Matilda Cugler-Poni Întoarce înc-o dată spre mine fața ta. Dă-mi înc-o dată mâna, s-o strâng în mâna mea Ș-apoi rămâi cu bine! Tu vezi că eu nu plâng? Ce vrei? Așa trec toate și stelele se sting. Pe drumul vieții mele amar, întunecos, Un scurt moment lucit-a surâsul tău duios. Eu nu știam atuncea că multe viețe sunt, Ce nu le-i scris să aibă vr-un bine pe pământ. Tu nu erai de vină și tu nu m-ai trădat. O tainică putere pe tine te-a purtat Și chinurile mele, tot răul ce-ai făcut, În cartea soartei scrise erau, când te-ai născut. Mă duc de unde nime nu poate reveni! Mă duc și-n astă lume nu ne-om mai întâlni. Nu mă uita cu totul! Moartea-i atât de grea Când știi, că nici un suflet nu plânge-n urma ta!
Matilda Cugler-Poni - Durerea Durerea de Matilda Cugler-Poni Îți mai aduci aminte de-un timp, ce nu mai este? Mai știi acele locuri, unde ne întâlneam? Și n-ai uitat-o încă acea dragă poveste De vecinică iubire, ce-n taină ne spuneam? Poveste-așa de dulce, șoptită în deseară, Când păsările cântă c-un glas fermecător, Când toate-ți par eterne, și flori, și primăvară Și scumpa ta speranță și junul tău amor! Cu inima ferbinte și plină de credință Te-arunci în lume-atuncea și speri că-i birui Și crezi că pentru tine, prin slaba ta voință, Chiar legile naturii în cale s-or opri. O, amăgiri nebune! Când vine toamna rece Și frunzele pe arbori încet îngălbenesc, Cum plec atunce toate ca visul care trece Lăsând numai durere în pieptul omenesc. Căci numai ea-i eternă; durerea nu se stinge, Durerea ne petrece prin viață la mormânt, Purtând pe cap coroana-i de lacrimi și de sânge, Ca semn al stăpânirii ce are pe pământ.
Matilda Cugler-Poni - O rosă veștejită
Matilda Cugler-Poni - O rosă veştejită O rosă veștejită de Matilda Cugler-Poni Informații despre această ediție Când greua mea durere, Când viața-mi s'a sfîrși, Pe inima mea mortă O roșă veți găsi: O rosă veștejită; Dar' să nu mi-o luați, E tot, ce ieu cu mine, Cu dînsa mă 'ngropați! În zilele trecute, Zile de fericire, Eu am primit printr'însa O dulce, dulce scire. Pe inima-mi ferbinte Sîrman' a veștejit: Cât am scăldat' o în lacrimi, Dar' n'a mai
... Apoi făr'de credință a rătăcit prin lume Și numai bietul arbor numele l-a păstrat. Răchita cea bătrână, de-ar vrea ea să vorbească, Mult ar putea să spuie din timpul cel trecut; Cât e de uitătoare inima omenească... Ea singură o știe, ea singură-a ...
Matilda Cugler-Poni - Resignare
Matilda Cugler-Poni - Resignare Resignare de Matilda Cugler-Poni Informații despre această ediție Am luptat, făr-de noroc, Pentr-un vis de nemurire. Aș fi vrut să am un loc În a lumii amintire! Astăzi nu mai pot lupta! Oboseala mă cuprinde. Și încet pe mintea mea Vălul nopții se întinde. Parcă nu mai pot gândi!.... Stau cu inima-mpetrită Și aștept doar s-a sfârși Viața mea cea chinuită. Vremea trece-ncet și greu În amara așteptare Și de-acuma tot ce vreu E odihnă și