Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OR
Rezultatele 2241 - 2250 din aproximativ 2512 pentru OR.
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe Istoria unei epigrafe de Ion Luca Caragiale Știți ce este imperialist. Știți de cine vreau să vorbesc. De bătrânul nostru redactore ebdomadar - scuzați-mi acest nou calificativ neuzitat până acum patru persoane -; de d. Cesar Boliac. O s'auziți prin lume, o să citiți prin gazete că Rouher este capul partizanilor Apelului la popor. Nu credeți, domnilor, asemenea minciuni ! Rouher, vă spun eu, este numai o cortină din dosul căreia un altul lucrează pentru băiatul lui Napoleon. Este d. Cesar Boliac. Își lua tocmai cafeaua după masă. Ceru gazetele. Servitorul i le aduse pe o tavă de argint, rămasă de suvenire d-lui Boliac din expedițiunea lui politică în Ungaria. Luă o gazetă; din nenorocire, era republicană. O deschise și își aruncă privirile alene pe coloanele ei. Când, d'odată, își schimbă fața; barba începu să-i tremure și să se sbârlească. N'apucă să citească încă trei rânduri, și face o mișcare răpede, răstoarnă ceașca cu cafeaua și sare de pe fotoliu țipând: - A ! infam ! de trei ori infam ! Ei, bătrân Ercule în proză - cum îi venise cuiva gust să-ți zică, - așa este lumea noastră, plină de infamii: adulatori ...
Ion Luca Caragiale - Magnum Mophtologicum
Ion Luca Caragiale - Magnum Mophtologicum Magnum Mophtologicum de Ion Luca Caragiale Un împărat își puse-n gând Să facă-o mare carte, În care vorbele pe rând Să aibă toate parte. Voia un falnic monument, Un magnum oarecare... Atunci chemă pe un bătrân, Limbistul cel mai mare — Un om ce știe pe de rost Nu numai ce-i pe lume, Ci câte se petrec și-n cer Din fir în păr anume — Și-i zise: “Știu, de istorie De mult că te-ai lăsat Și că d-acuma numai limbii Pe brânci te-ai consacrat... Fă-mi dar și mie ce te rog, Te voi plăti cu aur, Posterității să lăsăm Un magnum, un tezaur.â€� “Prea bucuros, măria-ta, Primesc ce-ați poruncit, Și, ca să dau dovezi de limbă, Mă simt prea fericit.â€� Și s-a pornit bătrânu-atunci La lucru cu ardoare... Dar, vai! păcat! s-a-nțepenit Cu limba în a mare. Oricum, noroc că-i spiritist — Lucrarea lui înaltă, Speranță-avem: o va sfârși Din lumea
... Și când e în culmea vervei adaogă: - ...detașat cu serviciul în Cișmegiu: dă muștele afară! * Te plângi lui Mitică de cine știe ce; el nu vrea să te asculte, fiindcă "petiție fără timbru nu se primește". * La restaurant: - Iaurt ai? întreabă el. - Este... - Dă-mi vreo câțiva centimetri. * În loc de ...
Ion Luca Caragiale - O carte rară
Ion Luca Caragiale - O carte rară O carte rară de Ion Luca Caragiale Norocul ne-a făcut să dăm peste o carte rară, o carte pe care o căutam de atâta vreme și pe care pierdusem orice speranță de a o mai putea găsi. Iată coperta doritei cărticele pe care am primit-o cum se primește, după o îndelungată despărțire, un prietin bun pe când îl credeam de mult pierdut pentru totdeuna: MICUȚA TREI ZILE ȘI TREI NOPȚI DIN VIAȚA UNUI STUDENT de Bogdan Petriceico-Hajdeu 1864 Tipografia Cesar Boliac, strada Scaune nr. 40 București Și fiindcă avem, cum am spus, autorizația ilustrului ei autor, ne grăbim a împărtăși cititorilor acest giuvaer în locul foiletonului. De astă dată, nostima Micuță regăsită nu se va mai putea
Ion Luca Caragiale - O reparațiune
... nu era de ajuns. Cum asta ? Un individ deșuchiat, în toiul târgului, trage o palmă unui om pacinic, și când acesta, amețit de așa ofensă, vrea să deschidă gura, deșuchiatul, zâmbind grațios, îi spune că a fost numai o greșală de mișcare, așa, din nebăgare de seamă, și-i ...
Ion Luca Caragiale - Poruncă domnească
Ion Luca Caragiale - Poruncă domnească Poruncă domnească de Ion Luca Caragiale — Bucuroși la oaspeți?! — Bucuroși! răspunde mama Catrina vătășelului, care-i aduse în gazdă doi soldați. Și sărmana bătrână zise numai cu gura jumătate. Dar ce-i faci obiceiului? Apucase și ea vremuri când acest cuvânt îl zicea din toată inima, și se deprinsese așa, că acum, chiar de n-ar fi fost bucuroasă de oaspeți, tot nu putea zice altfel. Mai întâi că nu e frumos... și apoi de ce a dat Dumnezeu patru pereți la casa omului? Soldații intrară în casă ca pe moșia lor — erau de-ai stăpânirii, și cu stăpânirea nu te joci! — iar Maria, fata mamii Catrinii, se ascunse de frică tocmai după cuptor. Bătrâna, și ea biet! ospătă musafirii cu ce dăduse Dumnezeu: puțină mămăliguță și o fiertură de borș cu știr, dezvinovățindu-se către soldați: — Ei! să fi poftit 'mneavoastră când eram și eu cu gospodăria mea, cu rostul meu! Atunci să fi văzut! Dar de când am rămas văduvă s-a legat și sărăcia de capul meu. Apoi și bătrânețele, bată-le pustia! și încă mai am și fata asta în grija ...
Ion Luca Caragiale - Principii și vaccină
Ion Luca Caragiale - Principii şi vaccină Principii și vaccină de Ion Luca Caragiale Lunile trecute, județele de jos ale Olteniei, o parte a județului Oltul și întreg județul Teleorman au fost bântuite, acesta din urmă într'un mod înfiorător, de epidemia variolei. Astăzi încă, deși răul merge descrescând, mulțumită măsurilor energice pe care le-a desfășurat serviciul sanitar, nenorocitele populațiuni dela țară dau o mortalitate extraordinară din cauza flagelului. Alarmat de această stare nenorocită de lucruri, serviciul sanitar central a pornit inspecțiuni peste inspecțiuni, și ce a descoperit până în sfârșit ? că în județul Teleorman, mai cu seamă, de vreo 17-18 ani niciodată nu s'a aplicat regulamentul pentru vaccinare; că rapoartele serviciului sanitar local în privința numărului vaccinărilor erau toate arbitrare și prin urmare fictive; că cifrele arătate, privitor la numărul copiilor vaccinați, nu erau decât închipuite de către acei ce erau datori să execute vaccinarea. Aproape douăzeci de ani prin urmare nu s'au vaccinat în Teleorman nici 5 la sută din câți se declarau de serviciul respectiv ca atari. Așa, se înțelege dela sine ce favorabil teren a găsit epidemia; firește că succesul ...
Ion Luca Caragiale - Reacțiunea
Ion Luca Caragiale - Reacţiunea Reacțiunea de Ion Luca Caragiale De geaba - eu sunt nemulțumit. Încă o iluziune pierdută! încă o legendă, pe care mi-a distrus-o vremea și școala noastră modernă: Reacțiunea! Ce era Reacțiunea! Un monstru odios, eminamente anti-patriotic, anti-național, anti-liberal, - o Plevnă internă! Ea desprețuia, batjocorea, strivea, trăda, sugruma poporul, și apoi tot ea îl exploata sistematic. Vrăjmașă jurată a libertăților publice, a Constituțiunii și a tutulor instituțiunilor, ea înneca mai întâi și apoi scălda țara în sânge. Era neagră; avea sute de capete ca hidra și mii de ghiare de vampir; fugea de lumină și lucra la întuneric, fără să aibă vreodată curajul opiniilor sale, și complota cu străinii contra Românismului. Uneori, ea își înfigea adânc ghiarele în costele Națiunii și, odată călare pe pradă, sugea cu lăcomie sângele și sudoarea poporului-martir; alteori, înfigea în sânul României un cuțit până'n prăsele și cadavrul ei sângerând îl arunca la picioarele comitelui Andrassy! Era în fine oribilă și hidoasă. Dar, pe lângă atâtea grozăvii, avea și o mare calitate: închipuirea ei era sprijinul cel mai positiv al patriotismului și liberalismului meu. Când aceste sentimente, ...
Ion Luca Caragiale - Reformă Reformă de Ion Luca Caragiale Suntem în epoca reformelor; spiritul public se agită asupra atâtor și atâtor cestiuni, toate vitale, a căror dezlegare nu mai poate suferi întârziere. Una din acestea este și cestiunea bătăii în armată. Dar, deoarece-i vorba să înotăm în cestiuni, caută să spunem că sunt oameni cari pun una prealabilă: a bate pe inferiori pentru nesupunere, nepricepere sau rea-voință, ori chiar numai din răutate, este oare la noi un obicei exclusiv al ostașilor? Unii răspund da; alții răspund nu. Noi până acum nu putem împărtăși hotărât părerea nici a unora, nici a altora; nu putem deci lua parte la dezbatere. Ne vom permite însă să spunem o anecdotă istorică, ce ar putea lumina oarecum arzătoarea cestiune o anecdotă pe care am căpătat-o dintr-un izvor vrednic de toată încrederea. Odată, Cuza-vodă călătorea cu primul său ministru Mihalache Cogălniceanu, către Turnul Severinului. Pentru întâia oară alesul nației românești trecea Oltul. La o stație, unde careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii, călătorii noștri deteră peste o scenă destul de neplăcută mai ales pentru dânșii, care, tot drumul până ...
Ion Luca Caragiale - Resbelul Resbelul de Ion Luca Caragiale Planul de bătaie al oastei rusești are de scop să bată pe Turci - precum desigur planul Turcilor e să biruie pe Ruși. Dacă nu s'o întâmpla cea d'întâi, are să se întâmple cea d'a doua,... și dacă nu s'or întâmpla niciuna nici alta, atunci o să se întâmple altceva - că ceva tot are să se întâmple. Vapoarele turcești umblă pe apă, și când nu umblă... stă pe loc - iar oastea rusească stă pe uscat, și când nu stă... umblă. Aceste știri îngrijetoare produc senzație în toată lumea europeană, care a ajuns de nu mai are poftă de mâncare, fiindcă nu are ce să mai mănânce - criză mare ! Ca doi berbeci pizmătareți, cari stă gata să se arunce unul asupra altuia cu coarnele, astfel două împărății au pornit cu oștile respective să se întâlnească și să se facă praf. Să vedem care din doi are să rămâie până la urmă berbec bătut ! În această privință vederile noastre se rezumă în puține cuvinte. Dacă s'o întâmpla - cum cred unii - să bată Rușii pe Turci, atunci o să facă Czarul chef mare și Sultanul ...
Ion Luca Caragiale - Ruga spiritistului
Ion Luca Caragiale - Ruga spiritistului Ruga spiritistului de Ion Luca Caragiale Dedicată d-lui B. P. Hăsdeu, prezidentul Primei Societăți spiritiste Române, de un Inițiat Tu, spirit coborât din cer, Înalță al meu suflet, Să-mpodobesc c-un adevăr Macabrul meu resuflet; Să mă despart din timpul meu Și, spirit, să fiu altul, Și să mă văz râzând mereu, Râzând din tot înaltul. Cel lut, acum nensuflețit, Rămas fără de limbă, să-l văz un chip de om pocit Ce viermii-l rod și-l schimbă. Atâtea patimi l-au izbit, Că-n lumea toată nu e Un altul mai nefericit, Un Christ bătut în cuie. Deși trecu el viața lui În veselii și glume, În istorie totuș nu-i Mai tristă pildă-n lume. Ș-acuma tremur d-un fior, Căci parcă îl contemplu Cum stă, pierdut și rugător, În spiritistul templu. O! vezi-l, spirite suprem, În patima-i deșartă, Deși e lutul un blestem, Dar spiritul îl iartă. Pe veci remâne pur încai Oriunde el va trece: În față-i limba-i fără grai Și istoria-i