Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OR
Rezultatele 2231 - 2240 din aproximativ 2512 pentru OR.
Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar
... discursului d-sale în cestiunea comunală, pe care și le așază pe pupitrul ministerial. Rândul ministrului de a lua cuvântul se apropie. Ministrul vrea să-și arunce încă o dată privirile pe notele sale, fructul unei nopți întregi de studii. Dar, Dumnezeule mare! notele au dispărut. Caută-n sus ...
Ion Luca Caragiale - Ateneul Român
Ion Luca Caragiale - Ateneul Român Ateneul Român de Ion Luca Caragiale Joi seara, doctorul Urechia a ținut la Ateneul nou conferința sa despre Elementele de succes în o conferință publică. Doctorul Urechia este amicul nostru; nu putem, prin urmare, decât să-i facem multe laude. Ne mărginim azi a rezuma spirituala sa conferință, care se va publica de aminteri în curând. Elementele de succes: măgulirea tuturor ideilor și formulelor populare, pe care oricine le aplaudă automatic, sau prin imitație, precum: tinerimea română, economia română, femeia română, țăranul român, muncitorul român, regatul român șcl., șcl., șcl. — în genere fraza goala, declamația șarlatanească, lătrătura patriotică, națională, română — cu un cuvânt, moftul, iată elementul de succes al celor mai multe conferențe. Publicul a fost subțire adus de tactul conferențiarului să confirme teoria lui: publicul a aplaudat, ca serios spuse, câteva mostre de declamare ateneistă făcute într-adins pentru ilustrarea teoriei și denunțate imediat de conferențiar după smulgerea aplauzelor inevitabile. Suntem fericiți să vedem că se poate câteodată — din nefericire, prea rar — să se spună și de pe tribuna Ateneului niște adevăruri, cari de atâta vreme se tac în această fericită
Ion Luca Caragiale - Boul și vițelul (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Boul şi viţelul (Caragiale) Boul și vițelul de Ion Luca Caragiale Un bou, ca toți boii puțin la simțire, În zilele noastre de soart-ajutat... Învață la școală cartea de cetire Și ajunse boul un bou învățat. Mare lucru-n lume e și-nvățătura! Ține loc de multe, chiar și de talent... Printr-o bună școală, rafinezi natura: Din vițel poți scoate un bou eminent. Nu încape vorbă, între animale, Un așa specimen greu să mai găsești Să citească zilnic feluri de jurnale, Rumegând atâtea știri politicești. Astfel, eminentul, în curent cu toate, Iată, pe nepotu-i tânăr l-a-ntâlnit: „Unchiule, cum mergem?â€� — „Excelent, nepoate! A mai grea problemă s-a și resolvitâ€�. „Unchiule, iar glume!â€� — „Ba deloc, băiete! Sunt de-acord cu toții, foarte sigur știu... Și m-ascultați pe mine, eu citesc gazete: Tu nu știi nimica, ești un agiamiu. Mă-ndoiam eu însumi: m-am convins în fine, C-am scăpat de-acuma de orice nevoi: Ni sunt deopotrivă voitori de bine Și au multă milă cei mai mari de noi. N-au pierit zadarnic, astă primăvară, Dintre ...
Ion Luca Caragiale - Conu Leonida față cu reacțiunea
Ion Luca Caragiale - Conu Leonida faţă cu reacţiunea Conu Leonida față cu reacțiunea de Ion Luca Caragiale 1880 ( O odaie modestă de mahala. În fund, la dreapta, o ușă; la stânga o fereastră. De-o parte și de alta a scenii câte un pat de culcare. În mijlocul odăii o masă împrejurul căreia sunt așezate scaune de paie. Pe masă, o lampă cu gaz; pe globul lămpii un abat-jour cusut pe canava. În planul întâi, la stânga, o sobă cu ușa deschisă și cu câțiva tăciuni pâlpâind. — Leonida e în halat, în papuci și cu scufia de noapte; Efimița în camizol, fustă de flanelă roșie și legată la cap cu tulpan alb. Amândoi șed de vorbă la masă ) Cuprins 1 SCENA I 2 SCENA II 3 SCENA III 4 SCENA IV 5 SCENA V SCENA I LEONIDA: Așa, cum îți spusei, mă scol într-o dimineață, și, știi obiceiul meu, pui mâna întâi și-ntâi pe „Aurora Democratică", să văz cum mai merge țara. O deschiz... și ce citesc? Uite, țiu minte ca acuma: „ 11/23 Făurar... a căzut tirania! Vivat Republica!" EFIMIȚA: Auzi colo! LEONIDA: Răposata dumneei — nevastă- ...
Ion Luca Caragiale - D. Eugeniu Stătescu poet
Ion Luca Caragiale - D. Eugeniu Stătescu poet D. Eugeniu Stătescu poet de Ion Luca Caragiale Românul e născut poet. Și d. Eugeniu Stătescu, ministrul justiției, a fost odinioară poet. Pe la 1854 se stabilise în poalele Penteleului celebrul Persescu, autorul faimoaselor cașcavaluri; om cu avere, el construise pe valea Bârsei o casă mare, un falansterbine mobilat, bine întreținut și bine aprovizionat, unde primea cu multă bucurie pe numeroșii vizitatori cari fugeau de pâcla orașelor la aerul binefăcător al munților. Persescu, galant amfitrion, îi primea pe toți cu cea mai mare bucurie, îi ospăta câtă vreme ei voiau să stea acolo și, drept mulțumire, nu le cerea în schimb decât să scrie o gândire, o strofă, o iscălitură măcar, în semn de amintirea petrecerii la Penteleu, pe un frumos album. Într-unul din aceste albumuri se găsește poezia de mai la vale, iscălită de actualul ministru al justiției. Sunt de atunci aproape patruzeci și doi de ani! Suntem siguri că bărbatului politic de astăzi îi va face o dulce plăcere să-și revază improvizația poetică de odinioară, când desigur, cu toată încrederea ce putea să aibă în talentul său, nu bănuia furtunile prin care trebuia să treacă mai ...
Ion Luca Caragiale - Discreție
Ion Luca Caragiale - Discreţie Discreție de Ion Luca Caragiale Informații despre această ediție Publicată sub titlul Tăcere - discreție simbolistă în Moftul Român an I nr. 33; reprodusă în seria II a Moftului, în numărul de la 18 Noiembrie 1901, apoi în Calendarul Moftului Român pe anul 1902, pag. 23. Nu vreau să știi că te iubesc; Voi suferi tăcut, discret – Cochetele desprețuiesc Pe-un franc poet! Da-n veci închipuirea ta Din sufletul meu n-o să moară, Și niminui n-oi arăta A mea comoară... Căci te iubesc, deși nu-ți spun: Nu! n-ai s-o afli niciodată... Și arz de dorul tău nebun, Mult adorată; Dar tac, nu-ți spun că te iubesc: Știu bine că pe-un franc poet Cochetele-l desprețuiesc... Tac – sunt
Ion Luca Caragiale - Elegie (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Elegie (Caragiale) Elegie de Ion Luca Caragiale Sărac, fără putere, În lume sunt ursit Prin valuri de durere Să trec necontenit Am suflet... dar suspine Printr-însul trec mereu, Precum trece prin vine Al morței fior greu; Căci el daca iubește Un dulce nenufar, Iubirea-i se umbrește De un dispreț amar! În van vreau prin iubire Ferice să mă fac: Vai! nu e fericire Aici pentru sărac!... O zi n-avui senină În care să trăiesc; Viața-mi azi declină, Ca floarea mă pălesc! Durerea mi-este mare, Profund e al meu dor!... O! lacrime amare, Grăbiți! căci voi să
Ion Luca Caragiale - Finis Finis de Ion Luca Caragiale Sonet simbolist decadent Un meteor!... Bizară auroră boreală Din polul nord la polul d-amiază... Din Zenit Până-n Nadir cutremur... iar sfera siderală Cămin imens, chaotic, jăratic infinit! A! ce amenințare meschină și banală! Nu mă-ngrozește! – zice poetul prigonit – Un fenomen ca altul!... Nuanță infernală, Văzduh aprins ... Desigur, Iehova-a-nnebunit! Ei, și?... Balanța-i strâmbă și judecata nulă! Nici psalm, nici Laudamus, dar nici accent de hulă, Din coardele-mi măiestre d-acu n-or mai ieși! Se răsucesc și crapă ai lumii vechi pilaștri: Catapeteasma cade!... Macabru danț de aștri!... În loc deTot, Nimica !... Ei, bravo, zău!... Ei,
Ion Luca Caragiale - Intelectualii...
Ion Luca Caragiale - Intelectualii... Intelectualii... de Ion Luca Caragiale Intelectualii! Iată un soi prețios de cetățeni, de lipsa căruia patria noastră nu se poate plânge. Slavă domnului! avem destui. Odinioară, intelectualii, mult mai puțini la număr ca astăzi, formau un fel de sectă, care respingea sistematic orice contact cu profanii. Sediul acestei prețioase secte era la cafeneaua Brofft — singura rimă posibilă la moft — peste drum de Capșa, în prăvălia caselor Zerlendi, unde acuma se află Luvrul de București. Acolo — precum odinioară muzele în Parnas — se adunau intelectualii spre a-și împărtăși înaltele cugetări și inspirațiuni, gustând un fel de ambrozie, compusă din puțin lapte, puțin „jvarț" și puțin zahar, și numită în limba vulgară „capuțin". De aceea, profanii invidioși, cari nu erau admiși să se apropie de intelectuali, i-au poreclit pe aceștia: „capuținiști", de unde, apoi, orice dezbatere prea mult prelungită despre lucruri ideale, despre înalte chestiuni de artă, litere, științe, s-a numit „capuținism". Aceea a fost prima perioadă, cum am zice perioada eroică, a capuținismului și capuținiștilor. Cafeneaua Brofft, poate tocmai din cauza mândriei excesive a intelectualilor, ...
Ion Luca Caragiale - Ion Prostul
Ion Luca Caragiale - Ion Prostul Ion Prostul de Ion Luca Caragiale Informații despre această ediție Publicată în Moftul Român anul 1, nr. 12 (1893) reprodusă de Caragiale în Calendarul Moftului Român pe 1902, pag. 51 și în Moftul Român seria II (4 Noiembrie 1901) sub titlul Vistavoiul și cu iscălitura Ion. Era pe vremea când purtau Cocoanele niște turnuri Ș-un malacof piramidal Și alte multe umpluturi... Ion Ciornei, un țopârlan, Un românaș de viță veche, Purtând suman, purtând ițari Și-o țurcănească pe ureche, A fost luat la militari... Da-n loc să dea de greu și el Ion ajunse vistavoi, Noroc! la domnul Colonel. Băiat voinic, făcea de toate: Era rândaș, spălătoreasă, Și vizitiu și bucătar, Și sofragiu și fată-n casă. Ion putea fi orișice, Mă rog, și doică-ar fi putut; Dar moașa casii l-a aflat Că are laptele bătut. Așa, Ion cu colonelul Lucra-ntr-o seară la grăpat. Când iată doamna înfoiată Sus în balcon s-a arătat. Ion numaidecât se-ntoarse Si se opri pe gânduri dus, Uitându-se plin de mirare La malacoful cel de sus. Don'Colonelul îl întreabă: - Ce te-ai holbat ...
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe Istoria unei epigrafe de Ion Luca Caragiale Știți ce este imperialist. Știți de cine vreau să vorbesc. De bătrânul nostru redactore ebdomadar - scuzați-mi acest nou calificativ neuzitat până acum patru persoane -; de d. Cesar Boliac. O s'auziți prin lume, o să citiți prin gazete că Rouher este capul partizanilor Apelului la popor. Nu credeți, domnilor, asemenea minciuni ! Rouher, vă spun eu, este numai o cortină din dosul căreia un altul lucrează pentru băiatul lui Napoleon. Este d. Cesar Boliac. Își lua tocmai cafeaua după masă. Ceru gazetele. Servitorul i le aduse pe o tavă de argint, rămasă de suvenire d-lui Boliac din expedițiunea lui politică în Ungaria. Luă o gazetă; din nenorocire, era republicană. O deschise și își aruncă privirile alene pe coloanele ei. Când, d'odată, își schimbă fața; barba începu să-i tremure și să se sbârlească. N'apucă să citească încă trei rânduri, și face o mișcare răpede, răstoarnă ceașca cu cafeaua și sare de pe fotoliu țipând: - A ! infam ! de trei ori infam ! Ei, bătrân Ercule în proză - cum îi venise cuiva gust să-ți zică, - așa este lumea noastră, plină de infamii: adulatori ...