Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OR
Rezultatele 2211 - 2220 din aproximativ 2512 pentru OR.
Iancu Văcărescu - Stanțe la List
Iancu Văcărescu - Stanţe la List Stanțe la List de Iancu Văcărescu I Cum va-ndrăzni poetu Să cerce să te cînte, Ș-a-ți nemeri portretu Văpsele să frămînte ? II Cînd însuți ți-ești cîntarea, Zugravu și sculptoru, În inimi sapi mirarea Și lauda-ți și-amoru ? III Dar lumea ce te știe Mult să se-nveselească ! Talentu-ți se descrie Prin limba românească : IV Acum l-a ei rostire Dă adevăru biru ; Prin a virtute-ți fire, Tu list, cînți cu claviru V Tu cînți ca melodia De glas, susur, murmură, Tu cînți ca armonia De stele, de natură. VI Tu cînți și ca lumina, Ca fulgeru, ca tunet ; Cînți d-aure, zefiri lina Suflare și răsunet. VII Tu cînți ca libertatea În inimi împilate ; C-amoru, ca dreptatea Cînți ; răni sînt alinate. VIII Tot tonu-ți din simțire Românul nu-și mai scoate ; A ta întipărire El a uita nu poate. IX Adu-ți și tu aminte. Oriund-ei fi ferice, D-aceste dragi cuvinte, Ce dragostea-i îți
Ioan Cantacuzino - Cîntec păstoresc
Ioan Cantacuzino - Cîntec păstoresc Cîntec păstoresc de Ioan Cantacuzino Informații despre această ediție Păstoreaua cea-ndrăgită Poartă turma tot mîhnită Ei, floricica cîmpului Nu-i dă odihna sufletului. Iar viersul păsărelilor O dau și la mai mult amor. Toate-i par că să jelesc Para dragostei tînjesc. O fîntînă preacurată Oglindă-i unde ea cată. Or după chip n-o cunoaște Ce-n inimă-ș simte a naște. Fata-i zice, foc curat Ochii, suflet tulburat. Ea cu lacrămile sale Mulțește apa spre vale, Zicînd : — Tă rog, rîule, spune Celui ce l-amar mă pune Că dă curgi acum mai tare, Din lăcrămi ești așa
Ioan I. Ciorănescu - Paiaţa Paiața de Ioan I. Ciorănescu Informații despre această ediție Viața câteodată îmi pare o paiață Cu buzele făcute și văruită față Ce vrând prea mult să râdă, se strâmbă dureros, Cu clopoței în mână și hainele pe dos, Jucând schimonosită, chemând fără-ncetare : Veniți ! Nu e durere ! Veniți! Nu-i întristare! Priviți-mi gura roșe ca florile de mac Și clopoțeii-aceștia ce sună după plac ! Vedeți-mi haina ruptă din roșii curcubeie Și-n ochi a veseliei demonică scânteie. Și-n buzunar am aur, cofeturi, jucării, Veniți toți flămânziții ... femei, moșnegi, copii, Vă dau la toți! – și râde cu văruită față, Se năpustește valul țipând, și unii-nhață Un vârf de panglicuță tivit cu clopoței, Dar ea, paiață crudă, bătându-și joc de ei, Fâșii în fugă-și rupe din haina ei de lână Lăsând la fiecare o zdreanță roșe-n
Ion Creangă - Povestea poveștilor
... te la frecuș — cât ce-i putĂ©, că las’ dacă m-a da de rușine. Iară când te-i mulțumi și-i vrea să te lese de frecuș, să strigi la dânsa: ho! ho! haram nesățios! Și atunci îndată numai ce-o vezi că se trage înapoi frumos ...
Ion Creangă - Povestea unui om leneș
Ion Creangă - Povestea unui om leneş Povestea unui om leneș de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 7, 1 oct. 1878 Cică era odată într-un sat un om grozav de leneș; de leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. Și satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâ să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. Și așa, se aleg vreo doi oameni din sat și se duc la casa leneșului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimțitor, și hai cu dânsul la locul de spânzurătoare! Așa era pe vremea aceea. Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană. Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om care sămăna a fi bolnav, întrebă cu milă pe cei doi țărani, zicând: — Oameni buni! Se vede că omul cel din car e bolnav, sărmanul, și-l duceți la vro doftoroaie undeva, să se caute. — Ba nu, cucoană, răspunse unul dintre țărani; să ierte cinstită față dumnevoastră, dar aista e ...
Ion Heliade Rădulescu - Adio la anul 1832
Ion Heliade Rădulescu - Adio la anul 1832 Adio la anul 1832 de Ion Heliade Rădulescu Numărând ceasurile. . . . . . . . . . . . . . . . . . Douăsprezece! Adio, o, an! Și ai trecut! Tu nu mai vii, întocmai ca umbra ce eu plâng! Adio! întru tine nădejdea m-a vândut. Pomeniri scumpe multe eu întru tine strâng. Am plâns, am aflat pace, m-am bucurat, gemut, Ură, dragoste-n tine, prieteșug, dușmani... Ah! îngerul meu în tine ca tine l-am pierdut! Tu mi-ai adus atâtea ce nu mi-au adus ani. Acuma treci! adio! ș-asupră-mi tu ai tras Povara ce mă-mpinge unde și tu te duci. O! p-a mea frunte câte cugete rânduri trec!!! Faptele mele-n tine ca semne au rămas, Tu le păstrezi, și-n sânu-ți ele nu sunt năluci. Fi-vor bune mai multe, sau relele întrec?!
Ion Heliade Rădulescu - Areopagul bestiilor
Ion Heliade Rădulescu - Areopagul bestiilor Areopagul bestiilor de Ion Heliade Rădulescu Un lup odată se plângea tare Că, de ce merge, lumea se strică: Bestie mare, Bestie mică Azi e totuna, ori lupi, ori miei... Grele prefaceri! timpi și mai grei! Că pe el, lupul, toți îl înjură Și toți cu totul îl pradă,-l fură Ș-apoi când e o vulpe de rea reputăciune , D-o viață prea urâtă, ce nu se poate spune, Și, culme peste toate, Vecină, din păcate, Îl fură, blestemata, întocmai ca un frate . Și n-o mai poate duce cu portu-i cilibiu , Căci marea-i pațiență îl bagă-n iad de viu. Făcu, dar, peticiune , Cu foc și rugăciune, P-o limbă reformată, Și trase-n judecată Și el, ca năciunal , Pe vulpe-n tribunal, Compus, ca niciodată, D-un urs cu brânca lată, D-un bucefal-pardos, D-un zripțor și cocoș; Era ș-un 'rangutan, Era și un curcan: Toți judeci ca aceia, înalt areopagiu, De bestii arbitragiu. Petiția pornise pan lupul, sa se plângă, Și-n dreapta-și luă locul, iar vulpea — în a stângă. Procesul era-n forme, avea și avocați, Tot zmei de doctorați ...
Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul
Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul Calul, vulpea, lupul de Ion Heliade Rădulescu O vulpe copilandră ce-abia se apucase De-aceea ce-nvățase, Să calce-n urma mă-sii, în pungă fără bani, Să cumpere la gâște, găini, cocoși, curcani... Porni din vizunie, Prin crâng se tot coti, Ieși într-o câmpie -- Ș-odată se opri. Un cal slobod aicea păștea în voie bună; A vântului suflare prin coamă-i se juca, Și falnic peste câmpuri în preajmă-i căuta, De latele-i copite pământul se detună. Dar biata speculantă cal încă nu văzuse; * Se uită, îl măsoară, Și ochii-n cap îi joacă Și dinții-n gură-i toacă... Se-ntoarce, se strecoară, Prin tufe o tulește și-n clip-acasă fuse. Aleargă la cumătrul, nea lupul, și-l găsește: "Nea lupe, cumetrașe, dă tare, te gătește, Vin', vino după mine, ici, uite, la un loc, Să vezi un... ăla mare, un frunteș dobitoc. Aoleo, dragă cumetre! E un zdravăn chilipir, D-aci poți, zău, să te umfli Și în burtă, și-n chimir." Iar lupul îi rânjaște (căci astfel el zâmbește) Și-ncepe să-i vorbească: "Cu mine cin' s-a pus ...
Ion Heliade Rădulescu - Coada momițelor
Ion Heliade Rădulescu - Coada momiţelor În Simium, a momițelor capitală, Printr-o moarte repede și fatală, Bufonii curții cinci muriră dodată. Bufon între momițe, în neamul somifier, Era un post prea mare, sarcină însemnată, Un fel de minister, Pe care trei partituri briga care de care Să-l poată însuși. Căci era post c-acelea! Poporul în mișcare Sta chestia să vază cum, ce fel va ieși. Pagonii și loricii, maroții și gibonii Pe capăt se-ntrecea, Cinci candidați scotea, De care să se mire din lume toți bufonii; Și-și da mai dinainte Păreri și mari cuvinte Că au și isteciune, Și mare-nțelepciune, Și darurile toate, un soi tot de la noadă. Și știți pentru ce oare? Pentru că n-avea coadă. Și limbuțea prea tare că-aceast-adăugire De păr, de zgârci, de nerve, această prelungire Absurdă a spinării e proba cea mai mare D-o minte mărginită, d-o scurtă cugetare; Și da cuvânt prea tare Că mintea se tocește Cu cât coada mai crește. Ieșir-atunci la lume genonii, sapajucii, Talapii și malbrucii, Momițe lungi în coadă, și susțineau mai tare Că minte ca să aibă și gust, talent, știință, ...
Ion Heliade Rădulescu - La Maria
Ion Heliade Rădulescu - La Maria La Maria de Ion Heliade Rădulescu În apogeul nopții, în concentrarea-n sine, Cu candela nainte când rogi pe Dumnezeu, De vrei să știi atuncea ceva și despre mine, Întoarce-te, și-n umbra din urma ta sunt eu.
Ion Heliade Rădulescu - Muștele și albinele
Ion Heliade Rădulescu - Muştele şi albinele Muștele și albinele de Ion Heliade Rădulescu Judecată foarte mare oarecând s-a ridicat Între muște și albine, încât lumea-au speriat. Muștele zbârniau tare Și, prin probe vederate, După gust și demâncare Demonstrau ca avocate Trecute prin doctorat (Căci aveau și ochelari, Ca toți docții cei mai mari), Demonstrau învederat, De la una pân' la mie, Că se trag din carne vie Și că tabăra le-e leagăn Și botezul lor în sânge, Că-ntrețin și bărbăția Supărând pe cel ce linge, Căci ele ciupesc eroii Și-i deșteaptă la rezbel Și-i invită la măcel; Ele-mpung și-ndeamnă boii La cărat, la arătură; Ele cailor dau ghes La suiș spre culmătură, Și că unde-o fi să fie, Mai curat și pe-nțeles, La-mbuibări călugărești, La ospețe-mpărătești, Ele mare au protie: La dulcețe, la plăcinte, Cu dreptul de prezidinte Ele-ncep de căpătâi, Ele pișcă mai întâi; Și că-n fine, peste toate, Fără însă , fără poate , Musca este coconeață, Că se pune poponeață Peste tot ce-a viețuit, Peste tot ce s-a mâncat, Pe orice s-a cheltuit ...